Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om,
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele tale

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Tudor Arghezi

Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-eşti pădure!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamură uşure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,

Cănd te sună cerul,
Arşiţa şi gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!

Printre frunze-n dungă,
Îmi foieşti în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adame

Atât e numai mâna, de apucat şi dus?
Nu. Ea-ntăreşte graiul şi spune ce-ai fi spus,
Mai limpede, şi vorbe de nu ţi-au mai rămas
Ori n-ai, grăieşte mâna cuvântul fără glas.
Că gestul, în tăcere, acoperă şi are
Aceleaşi înţelesuri la sute de popoare.
S-ar fi ales de tine ceva, Adame, ciung?
Ai fi putut răzbate un drum atât de lung,
Dacă-ţi lipsea, din toate, un simţ, neprihănitul
Cercetător uşure şi ager, pipăitul?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, în căderea ei, atrage omul care-şi leagă ursita de ursita ei.

Dimitrie Bolintineanu în Manoil
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

-Nu te întrista, pădure!
Toamna rău a vrut să-ţi facă,
Veşmintele îţi dezbracă,
Frunzele vrea să le fure.

-Nu te-ngrijora, pădure,
Iarna-i cruntă, tristă, rece,
Viscol, geruri vin, vor trece
Peste ramurile sure.

-Zâmbeşte din plin, pădure,
Primăvara bate-n geamuri,
Mugurii plesnesc pe ramuri,
Se duc vremurile dure.

-Să râzi veselă, pădure,
Vara trilul îl asculţi,
Vin copii voioşi, desculţi,
Să culeagă fragi şi mure.

-S-a sfârşit un an, pădure,
Nici nu ştim când a trecut,
O luăm de la-nceput,
Domnul de noi să se-ndure!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul şi omul

Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.

Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ţinut de hăţuri de-o mână de oase.

Copacul şi omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blesteme

(Tudor Arghezi)

Uşure, prin leşia dimineţii,
La ceasul cînd se iscă precupeţii,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gîndul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicînd pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ţi-ar timpanu',
Să n-auzi cînd trece traivanul.
Să uiţi la cetanii tipicul
Si psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ţi pută buricul.

Vedea-te-aş în vreo fiţuică
Pus cu litere de-o schioapă.
Curge-ţi-ar pe-o nară ţuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Si pupa-te-ar Popa Iapă!

Răstoarne-se cerul, să-ţi cadă-mprejur
Tăria sfărîmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vîntul, cînd somnul începe,
La să-ţi necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guşe
Ninsori de funingini si ploi de cenuşe.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă şi munţii, sculaţi în picioare
Cu labele-n solduri pornind fiecare,
Pe creştet să-ţi calce, făcîndu-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Si cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ti fete un şoarece-n palmă.
La fund, călimara apropae uscată
Să aibă şi-o muscă-necată
Si, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie
Penita crăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ţi crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă şi moale, atins,
Să-l simţi că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile si vag pederaste,
Să-ţi strîmbe-n neştire ţinuta şi graiul,
Si-n uliţi să crească alaiul
Vîrtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeaţă,
În păr mătreaţă,
În nas roseaţă,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Si-n pat o babă.
Fă din el păpuşe,
Să-l strivească-n uşe
Fată jucăuşe:
Să-i smulgă urechea si ţîţele
Să-i curgă prin coate tărîţele,
Stuchi-l-ar mîţele!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

84

Cu opaiţ şi cu lună,
Ne-am scris nopţile-mpreună.
Şi la rău, ca şi la bine,
Nu prea m-am uitat la mine,
Ascultînd numai povaţa:
Omul să-şi muncească viaţa.
Mi-am muncit-o - şi atît -
Ca să-mi treacă de urît.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi vitregi

Frunză verde de ce vrei
La copii aşa ţin ei
Cu ţine lupul la miei

Frunză verde de hiadă
Îs de ăia puşi pe sfadă
Aruncă copii în stradă

Frunză verde de sadea
Le place numai să bea
Şi să facă viaţa grea

Frunză verde de ce poţi
Se remarcă dintre toţi
Aşa mari tâlhari şi hoţi

Frunză verde tărăboi
Aşa ţin şi ei la noi
Cum ţine lupul la oi.

poezie de David Boia (25 martie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada

Fulg limpede şi pur,
Te-aştept să te scobori,
Petala de pe flori
Sădite în azur.

Azurul se încheagă
Să facă iernii salbă.
E-o trudă-n bolta-ntreagă
Să-ţi facă fiinţa albă.

Dar ajungând la noi,
Cu steaua şi cu luna,
Tu treci întotdeauna
Şi laşi în lut noroi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e un cocor care zboară pe dinlăuntru.

Tudor Arghezi în Scrieri, Cocorii (1965)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul e un cocor care zboară pe dinlăuntru.

definiţie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot omul e ros de un vierme şi obsedat de un el însuşi inexistent, de ceea ce ar fi dorit el să fie.

citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul îşi plăteşte greu dreptul la inteligenţă cu conştiinţa că este muritor.

citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura îi îngăduie fiecărui copac să crească oricât de înalt poate creşte. Şi, ştii ceva? Copacul chiar asta şi face. Nu există nicăieri, nici nu poate exista vreunul care să se oprească din creştere numai fiindcă nu are dreptul să aleagă - dacă nu intervine vreo oprelişte exterioară, copacul va continua să se înalţe atât cât va putea.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturarii sunt aleşi de Dumnezeu ca să mângâie oamenii cu graiuri noi şi cu povestiri frumoase şi ca să le facă viaţa mai lină şi mulţumirile mai adânci.

Tudor Arghezi în Scrieri, volumul 6 (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna ţărână

Trăind, eşti doar un trecător;
Murind, omul se întoarce acasă.
O scurtă călătorie între cer şi pământ,
Apoi devenim vechea ţărâna care-am fost prin miile de veacuri.
Zadarnic vrăjitoarele cântăresc leacuri în balanţa lunii;
Fu-sang, copacul imortalităţii, s-a prăbuşit devenind lemn pentru foc.
Omul moare, oasele lui albe tac şi nu pot rosti un cuvânt
Când pinii verzi simt în ramuri venirea primăverii.
Privind înapoi în trecut, oftez; privind spre viitor, oftez iarăşi.
Ce se poate afla mai de preţ în aburii glorioşi ai vieţii?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!