Passer mortuus est

Moartea devorează toate lucrurile frumoase;
Lesbia şi vrabia ei în loc delicii să deguste
Împart acelaşi întuneric – în aceste zile
Toate paturile-s înguste.

Uitată, aşa cum o ploaie de demult se usucă-ntr-o agapă –
Şi ea uitată – cum, cândva nerăbdătoare,
Fluturând, e uitată-o mână mică –
Rămasă doar o mută adnotare.

La urma urmei, dragul meu, care nu-mi mai eşti drag,
Dar pe care te-am alintat – în alt anotimp şi în altă poveste –
Ar trebui să spunem că ceea ce-a fost n-a fost iubire,
Acum când iubirea nu mai este?

** Preluarea titlului unei poezii a lui Catullus, " Passer mortuus est "

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las-o să fie uitată

Las-o să fie uitată, aşa cum o floare poate fi uitată,
Uitată ca focul care-a fost cândva aur cântând şi dansând,
Uitată pentru totdeauna-n mareele eternităţii;
Timpul este-un prieten bun, el ne va face bătrâni în curând.

Dacă întrebă cineva, spune că-a fost uitată
De multă vreme în vâltoarea anilor, în flămândul lor tumult,
Ca o floare, ca un foc, ca urma spulberată-a unor paşi
Într-o zăpadă şi ea uitată, de demult.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care iubire...

Am găsit un loc
unde toate lucrurile se potrivesc
şi au sens;
noi eram doar o altă
piesă a unui poem tragic
scris pentru o lume
care iubeşte poveştile
uitate ale unei iubiri de demult,
care iubire
nu poate fi uitată.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joi [Thursday]

Eu miercuri te-am iubit,
Ei şi, te-ai supărat
Că joi m-am plictisit? –
Păi, e adevărat.

Te plângi necontenit,
Chiar nu văd niciun rost,
Eu miercuri te-am iubit,
Dar ce a fost, a fost.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă

Dacă vrei, taie cu cuţitul somnului în două
Jumătăţi plictisul fiecărei zile, dragul meu,
Iar Timpul, acei ani cu care îmi scurtează viaţa,
Îi va recupera de la capătul opus. Nu-i va fi greu.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti viaţă?

Unde eşti tu viaţă,
Prin care am trecut?
Întrebarea e isteaţă,
Iar răspunsul e ştiut.

Viaţa care a-nceput,
Tu nu ştiai ce este,
Atunci cândva demult,
Credeai că e poveste.

Acum bătrân fiind,
Când ai văzut ce-a fost
Observi că doar trăind,
Viaţa are rost.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu gâşte

Primăvara nu coboară călare pe nişte
Cai, ci vine pe jos, ca fata care paşte gâşte.
Şi toate lucrurile frumoase din viaţă sosesc
Într-un mod simplu şi cât se poate de firesc.
Dacă vreodată, din necaz sau teribilism smintit
Am spus că-s sătulă de lucruri oneste, am minţit:
Pentru asta ar trebui să fiu blestemată pururi
Cu iubiri gătite-n mătăsuri, c-ale curvelor cururi,
Cu vecini acri şi prieteni capricioşi ca vremea-n toamnă –
Şi cu primăvara sosind în oraş călare, ca o doamnă!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
şi
să le spui şi altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
şi de atunci, multe timpuri s-au scurs
şi durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-şi cânte tristeţea şi sigurătatea

a fost uitată şi lăsată, când cerul plimba pământul
cu inima ei
dar a rămas în urma timpului
dincolo de furtuni când înotau oceane
de fericire

şi iată, că timpul a trecut, nu mai este, s-a sfârşit
iar acum
cerul nu mai cântă, muzica lui a murit

lacrimi cad din ploi, pe geamurile nopţilor
îngerii poartă în negru, veşmântul notei uitate
de la naşterea iubirii
văzutul şi nevăzutul, poartă purpura ei de lumină
pe marginea mantiei lumii, cusută cu toate nopţile vieţii
pe care Domnul a scris
pe nimeni să nu uitaţi
căci iubirea e-n noi şi-n voi, precum sunt eu peste tot
pe vecie
nu-mi înormântaţi iubirea

durerea îmbrăcată şi ea, în negru, încheie cortegiul
poartă inima notei, sfăşiată
pe cer se caţără păsări în oglinzi de suflete
pămâtul geme, amintirile mor
funiginea lumii îmbracă străzile
cu regrete, cu doliu, pentru veşnicie

doi fluturi fug spre soare
zâmbetul caută drumul unei primăveri, văruite cu pomi
o albină şchiopătă pe-o floare
încă este răcoare
iar eu
pun mugurii primăverii pe un crochiu
cu acuarele
şi pictez o notă de mult uitată
şi-mi spun
trezeşte-te zbor, naşte-te iubire încă odată!

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea a spus

Ştii ce eşti?
Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine;
tot ceea ce vrei să fii
Eşti.

Ascultă secretul din profunzimea
versurilor...
Şi lasă-l să te ducă unde vrea...
Nu uita de sfatul meu
Şi nu abandona această cheie.

Am terminat cu munca şi
Am renunţat la toate.
Acum sciu poezie.
Gândul meu, inima mea, viaţa mea
Îi aparţin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins într-unul singur:
Iubire.

Îndrăgostiţii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că sunt numai vara inimii tale, şi nu toate cele patru anotimpuri ale anului.

citat din Edna St. Vincent Millay
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este constituit din două părţi: esenţă şi personalitate. Esenţa omului este ceea ce este el. Per­sonalitatea omului este "ceea ce nu este el". "Ceea ce nu este el" înseamnă: ceea ce este venit din afară, ceea ce a învăţat, sau ceea ce reflectă toate urmele impresiilor exterioare lăsate în memorie şi în senzaţii, toate cuvin­tele şi toate mişcările care i-au fost inoculate, toate aceste sentimente create prin imitaţie, toate acestea "care nu sunt el", toate alcătuiesc personalitatea.

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti tu...

Nu eşti tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neştire
Mişcă sufletul şi-l leagă de un dor nemărginit.

Şi dacă a fost durere şi dacă mai sufăr încă,
Nu eşti tu a lor pricină, nu eşti tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simţirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu eşti clipa ce-a zburat.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joi

Şi dacă miercuri te-am iubit cu foc
Ce-înseamna asta pentru tine?
Eu astăzi, joi, nu te iubesc deloc –
Atâta doar iubirea-mi ţine.

De ce te plângi de ceea ce-ai avut
Eu nu te înţeleg – nu-i bine –
Miercuri te-am iubit, dar miercuri a trecut,
Ce-înseamnă asta pentru mine?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e totul

Iubirea nu e totul: nu e mâncare, băutură
Sau somn adânc, acoperiş ce apără de ploaie,
Ori un buştean pentru aceia ce în ocean căzură
Pe care urcă şi-apoi cad şi-n apă iar se-nmoaie.
Plămânul îngroşat nu-l poate face să respire
Sângele nu-l va curăţa, fractura n-o va vindeca;
Dar mulţi care iubirea n-au, şi sper să nu vă mire,
Chiar în acest moment cu moartea doresc a se-alia.
Şi totuşi s-ar putea ca-n ceasul de necaz
Nevoia să mă împingă când gem să scap de el,
Căci mă apasă tare şi nu îmi dă răgaz,
Să vând iubirea noastră ca să-mi revin niţel
Sau amintirea nopţii, să simt hrana-n stomac.
Dar chiar de-ar fi posibil, nu cred că am s-o fac.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pericolul apare atunci când analizezi o zi irosită şi ajungi la concluzia că nu s-a întâmplat nimic rău. La urma urmei, a fost doar o zi. Însă adună aceste zile care vor alcătui un an şi apoi adună anii, care vor alcătui o viaţă şi poate că acum poţi vedea cum repetând micile eşecurile de astăzi îţi poţi transforma cu uşurinţă viaţa într-un dezastru de proporţii.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă doar azi...

Dacă nu-ţi pierzi minţile, nu eşti îndrăgostit,
dacă nu-ţi ia minţile, nu e cea care să te
completeze, dacă nu-i cedezi ei timpul, e doar
un simplu anotimp, dacă nu o simţi în toate
anotimpurile, a fost doar vreme trecătoare!

Dacă îţi aminteşti doar azi de ea, nu ea a fost,
e şi va fi iubirea ta, dacă doar azi îi dăruieşti o
floare, un sărut sau cine mai ştie ce, nu ea e
persoana ce îţi domină timpul şi viaţa, dacă
doar azi îi vorbeşti... nu ea e şi va fi versul tău!

O singură zi dintr-un calendar rătăcit nu poate
cuprinde rătăcirea ta, cu o singură zi dintr-un
an nu poţi recupera anii trecuţi... anii pierduţi, o
simplă zi... dacă nu-ţi aminteşti ce iubeşti, ce
te-a făcut Om, în fiecare clipă şi zi, nu e iubire!

O singură zi... poate fi ziua în care imităm ori
jucăm un rol în care credem că suntem
îndrăgostiţi ori iubiţi şi suntem... iubiţi la
comandă dar nu îndrăgostiţi, iubirea şi Omul,
femeia şi iubirea nu are zi, toate acestea...

Toate acestea au timpul, ziua devine un veac
şi veacul devine o zi, toate depind de prima şi
singura clipă în care s-a născut iubirea dintre
un El şi o Ea, la multă iubire... şi anii nu-i
pomeniţi, iubirea nu are ani şi nici,, trecere"!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel curajul pe care mama mea l-avea

Acel curaj pe care mama mea l-avea
A însoţit-o la plecarea-n noaptea cea adâncă,
Tăiat din a New England-ului stâncă,
Zace-acum jos în groapa de sub piatra grea.

Broşa de aur pe care şi-o prindea la piept
Mi-a lăsat-o mie – şi-o preţuiesc, şi-o port de mică;
Totuşi, dacă-ar fi să vorbim drept,
Aş putea renunţa uşor la ea, la o adică.

Oh, dar dacă, în schimb, mi-ar fi lăsat un dram
Din ceea ce-a luat şi-i stă-n mormânt alăturea!
Acel curaj de rocă tare, curaj de care ea
Nu mai are nevoie-acum, însă eu am.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!