COPACUL RĂDĂCINI ÎNFIPTE ARE-Rubaiat
Copacul rădăcini înfipte are,
C-a fost mereu lipsit de apărare
Şi ar fi vrut să fugă să s-ascundă
De omul prădător, în lumea mare.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea-n disperare

Copacul rădăcini înfipte are
În solu-n care falnic a crescut
Şi n-a avut vreodată vajnic scut,
A fost mereu lipsit de apărare.

De multe ori să fugă ar fi vrut,
Să scape de teroare-n lumea mare,
Dar n-a putut căci nu avea picioare...
L-au rupt samsarii şi a dispărut.

Păduri întregi au plâns de disperare
Sub lovituri de bardă-aprig cnut,
Ar fi plecat departe-n emigrare
Să crească falnice ca la-nceput.

Cum legiuirile ne sunt precare,
Hoţia-n ţară n-are vindecare.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu are aripi, fără să aibă şi rădăcini în afară de păsări. Chiar şi ele se asigură să se adăpostească în copaci ale căror rădăcini sunt adânc înfipte în pământ.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul fără rădăcini se prăbuşeşte, la fel ca omul.

aforism de Andrzej Majewski din Aforisme, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MARGINE DE DRUM E NĂPĂDIT DE VÂSC COPACUL
La margine de drum e năpădit de vâsc copacul
Şi în curând lipsit de sevă va muri săracul,
Iar parazitul verde va rămâne încă viguros
Chiar dacă pe sub scoarţă-i mişună flămând gândacul.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

diferite plante
cu rădăcini
înfipte adânc
în pământ
privesc spre cer

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot copacul de la rădăcini se usucă.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unei vulpi cu coajă

Am ales copacul
Am luat vulpea
eu de picioare, tata de bot!
Eu trăgeam spre mine
Tata spre el
Copacul spre sine!
Eu râdeam
Tata râdea
Copacul ne ridica buzele!
Eu cu tata
Vulpea
Copacul trântea!
Eu cu copacul
Tata cu mine
Vulpea murea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru un cedru bătrân

Lângă Templul Marelui Conducător se află un cedru străvechi
Cu tulpină asemeni bronzului înverzit şi rădăcini de piatră.
Ar trebui patruzeci de oameni să-i poată cuprinde trunchiul,
Iar vârful lui de culoarea pescăruşului verde atinge cerul.
Datând de pe vremea marilor conducători şi oameni de stat,
Astfel de copac este astăzi iubit şi onorat de oameni.
Norii vin la el din mari depărtări, de la steiurile Wu,
Şi luna rece se reflectă pe vârful lui înzăpezit.
... La răsărit de Pavilionul Mătăsii, ieri, am găsit pe conducătorul
Şi pe omul de stat din vremurile de demult slujind în acelaşi templu,
Copacul lor, cu ramuri ciudate, dădea un aer venerabil întregului peisaj,
În ciuda culorilor proaspete la uşi şi ferestre.
Atât de ferm îi erau rădăcinile adânci înfipte în sol,
Încât coroana lui dominatoare sfida vânturile cele înalte,
Singura lui gardă fiind Puterea Cerului,
Existenţa lui ţinând de însăşi arta Creatorului.
Chiar dacă taurii împung cu o mie de capete, nu pot muta un munte.
... Când sunt necesare grinzi pentru a restaura o casă imensă,
Cu toate că un copac nu-şi scrie memoriile, lumea înţelege
Că dacă el, copacul, nu cade, nu poate deveni folositor...
Inima lui amară poate fi acum adăpost pentru furnicile albe sau negre,
Dar frunzele-i parfumate au fost cândva cuib păunilor şi păsărilor pheonix.
... Aşa că oamenii înţelepţi şi încrezători să nu ocrotească nici o plângere.
Când lemnul este voinic, trebuie mai multă pricepere la prelucrat.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e precum copacul

Omul e precum copacul,
are în plus gândul şi capul
Din sămânţă înfăptuit, cu iubire e rodit
Şi-atunci când e pregătit
Fructe pentru lume coace
Când le da găseşte pace
Şi o ia de la început
Doar că mare difernta
Omul are indiferenta
Care-l face cam blocat
Dar asta vine de la cap
Natural, firesc de-ar fi
Nu s-ar mai putea opri
Din a fi
Din a trai
Din a zâmbi
Omul are de-învăţat
Multe de la un copac

poezie de Andrei Stan (23 iunie 2021), traducere de Andrei Stan
Adăugat de Andrei Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi albastre

dacă tot veni vorba
cam cât de tare crezi tu că mă iubeşti
mă iubeşti cam cât cerul acesta?

te iubesc la fel doar că puţin mai albastru
îţi declaram lihnit de iubire

şi dacă aş crede că nu e suficient
crezi că mă poţi iubi mai adânc decât copacul acesta?
mă întrebai
din mijlocul codrului

te iubesc cât copacul şi mai acut,
cu ghearele înfipte
până la rădăcina pământului
până la prăpastie
până la cenuşă

şi dacă tot nu ar fi destul
m-aş ruga
de vreun dumnezeu
de vreun curcubeu
să mă facă din nou
să mă facă din piatră
să mă facă din foc
cu aripi albastre

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini în sus-
stând orizontal plopul
lovit de vânt.

haiku de Ioan Friciu (2023)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul şi omul

Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.

Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ţinut de hăţuri de-o mână de oase.

Copacul şi omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru păsările dispărute

Câte păsări o fi stricat
Cerul
Până să-ţi nimerească mersul
Atât de lin?

Unele erau ciudate,
Aveau penele cine ştie cum,
Înfipte de-andoaselea,
Ori poate nici n-aveau pene,
Ci frunze.

Ele încercau să zboare
Până la copacul
Unde se bănuia că va apare omul,
Dar timpului nu-i plăcea
Acest zbor stângaci
Şi le ştergea timpul
Cu dosul palmei.

Hai pe câmp
Să vedem ciocârlia
Arzând,
Ca o lumânare
Pentru păsările dispărute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copac zămislit
din văpaia gândului...
rădăcini răsfirate
pe pânza timpului...
îmbrăcat în culorile
curcubeului
ce stranie părere de rău
că n-am înfrunzit
odată cu tine!
Copacul femeii
din mine
scrutând zări înseninate
de soarele resemnat
în faţa întunericului.

poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul uscat

Pe poteca dintre lunci ne-am întâlnit astă vară,
C-ai venit numai atunci să-ţi faci vacanţa la ţară.
Ne-ntâlneam cu bucurie sub copacul 'nalt-umbros,
Eu eram paznic la vie şi mă simţeam norocos.

Ne vedeam la prânz şi seara, bucuroşi nevoie mare,
Petrecurăm toată vara într-o dulce sărutare.
Dar trecu vara ca visul şi nici seama nu ne-am dat
Că pierdurăm Paradisul, nu ştim cine l-a furat.

Vara asta mai bat drumul, privesc trist şi-ngândurat,
Am găsit din jar doar scrumul şi-ntreg copacul uscat.
Dar, de vara care vine, acolo-mi voi face veacul,
Aşteptându-te pe tine... să vii să-nverzim copacul!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în palma ta

în palma ta creşte copacul
care înfloreşte şi-şi desenează cerul
îl face cum vrea să-l facă
îi trage o culoare sângele zvâcneşte
îl simţi în timpane cum vuieşte
copacul din palmă deschide lumea
deschide geamul zgârie să nu zacă
trist şi izolat în debutul veacului

palma ta hrăneşte viaţa născută
cu multă trudă din veştedul copac
muză în palida chemare
degetele zvâcnesc şi strâng copacul

palma ta e o ultimă chemare
cu înţelepciune lipeşte şoapte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprijin de copac

Tu stai cu irişii spre Steaua Polară
Sprijinindu-te de copacul înalt,
Inelele lui îţi cuprind feminitatea
Sculptată in rădăcini de bazalt.

Strâng la piept copacul, te cuprind
Cu zvâcnirea în gânduri plecată,
Am aripi de înger ce zboară în vis
Pe-o frunză cu sânge-ncărcată.

Zâmbeşti, nu te văd, dar te simt.
Stelele-nfloresc în ram de copac,
La izvorul ce curge din trunchi
Se scaldă copii în roşu de mac.

Îmi lovesc gândul de zâmbetul tău
Prin poza lipită pe-albumele roată,
Te-am lăsat să priveşti pe furiş
Oceanul din mine ce-n spuze înoată.

Mă adăpostesc în inima copacului
Steaua Polară-l scaldă-n magnolii,
Când vine toamna cercurile-i scutur
În pletele iubirii ce inversează polii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul acesta al meu

copacul acesta al meu este un trup scorburos
în care mă ascund uneori
de tăişul vremurilor
şi de topoarele nebunilor,

mă împietresc uneori în lemnul copacului meu
ca să-mi regăsesc rădăcinile,
să-mi clătesc fibra sinelui
în izvoarele subterane
ale firii,

nu sunt decât un copac
pe marginea unei prăpăstii,
cu scorburile peticite
de bufniţe
şi vorbele ascuţite ale oamenilor sunt
cuie pătrunzătoare de
coşciug
înfipte în scoarţa
şi-aşa crestată de mistreţi haini
şi cerbi singuratici.

uneori mă ascund în seva copacului meu
hăituit de vicisitudini
şi aştept roua inocentă a dimineţii
să-mi intre în sânge
până în nervurile frunzelor mele
până în măduva crengilor mele,
şi până în închinăciunea
mâinilor mele
care imploră călăul să întârzie
puţin securea timpului,
deasupra
norilor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!