Orientare

Ţi-am numărat stelele de pe piele
Şi am facut o hartă
Ca să nu îmi pierd capul prea tare
În lumea ta
Şi in caz că mă voi pierde cândva
La picioarele tale
Să ştiu să ajung de la glezna stângă
Cu răbdare, sub sânul drept,
La Carul mare.

poezie de Gabriel Cîndea (mai 2018)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre pragmatism

Ei spun
Ca-i foarte rau sa ai
Capul in nori
Asa ca noi

Dar ei sunt atat de
Cu picioarele pe pamant
Ca au intrat de tot
In noroi

poezie de Gabriel Cîndea (iunie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în faţa

focului zglobiu şi frig frunze
coc plânsul unei amante
torn gaz din ochii tăi furioşi
mi-e dor de tine de-mi vine
să fug în braţele tale
foşneşte sângele la tâmple
sub părul alb prezentul a trecut
şi-mi pare rău că umblu bântuit
de dragoste prin pădurea de aramă

stau la foc şi ucid o melancolie
cu ochii aruncaţi în carul mare
pe cer se pierd între norii-caracatiţă

nici nu mai simt irişii tăi cum străpung
epiderma trasă pe dinţi şi oase
smulg încet luna de pe cer şi pornesc
cu ea în mâinile astea blânde
vreau să ajung la tine şi s-o depun
la picioarele tale lungi până la cer

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin univers

Prin univers o să dansăm orbeşte
Că soarele-i silit să mai aştepte
În noaptea asta lumea se sfârşeşte
La degetele mâinii tale drepte

poezie de Gabriel Cîndea (martie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cosmică

O iubire cosmică fără de moarte
Galaxia cuprinsă de un foc glacial
Ţesută din gânduri vise si soapte
Domină cerul urcă iubirea n astral

Dintr o lume reală să ajung in vis
Străbat zburand întregul văzduh
Urc pe scara ireală ajung in paradis
Paznic al noptii albe iubirea un duh

Este noaptea albă a minţi luminată
Făclii de stelele albastre ce lucesc
Si carul mare falnic care mi se arată
Îngerul iubiri plimbat în carul regesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete

te-ai gândit vreodată
că poate luna
se uită spre pământ
şi numără oamenii
la fel cum numărăm noi
stelele?

câte suflete căzătoare or fi
în seara asta?

poezie de Gabriel Cîndea (iunie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Competiţie inutilă

E-nvălmăşită lumea tare,
Cum nu prea cred c-a fost cândva;
Toţi vor a şti care-i mai mare
Şi-a spune, eu sunt... cineva.

epigramă de Ion Bindea din Ion Bindea, Epigrame 80 (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta şi busola

Pe Pământ când ai venit,
Aruncat aici de soartă,
Ca să mergi spre infinit,
Ai nevoie de o hartă.

Duşmanii sunt printre noi
Drumul e primejdios
Ca să nu dai înapoi,
O hartă e de folos.

Când ai luat-o pe-o cărare
Şi nu ştii unde te poartă
Nu te panica prea tare,
Ci mai uită-te pe hartă.

Vreme trece, vreme vine,
Şi tu viaţa o străbaţi
Cu harta mereu la tine,
De la drum să nu te-abaţi.

Iar busola minunată
Ce-ţi oferă îndrumare
Fără a greşi vreodată
Este sufletul tău mare.

poezie de Octavian Cocoş (23 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, Domniţă, de nu mai dai niciun semn? Tu ştii, că eu vreau să ştiu, că doresc să ştiu cam fiecare pas al luminei Tale! Eu neschimbat. Cu gândul dincolo de carul cel mare. Să facem la Braşov o şedinţă literară cu aceste traduceri, într-o după-amiază cu zăpadă. Şi cu căldura inimei Tale împrăştiată în toată camera, ca mirosul de gutuie!

Lucian Blaga în Domniţa nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domniţa Gherghinescu-Vania (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult, prea puţin

ce înseamnă oare, când îţi pui ochelarii
să-mi citeşti poezii, fireşte, nu ale tale
când îmi aduci aminte de masa din bucătărie
de cercelul meu atârnat pe acolo, pe undeva
ca o capcană de prins vise, tot aşa cred că sună cercelul
când bate vântul
când nu sunt eu
drept răspuns ţi-am citit şi eu o poezie de-a ta
cu voce tare, ciudat, cât de tare răsuna tristeţea pe acolo
ciudat, în poezia aia spuneai că o să fii fericit
te-am întrebat, şi eşti fericit
te-ai fâstâcit, ai spus da
mai târziu ai spus da, nu atunci.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de o fi să-mi pierd albastrul

De-aş mai putea să te desprind, din alte braţe de liane,
Cu braţul drept să te cuprind, cu stângul să-ţi ating piane,

Te-aş recompune-n do major, preludiu, vals chopinian,
Ca în nocturna mea de dor, să te adorm venusian.

Ca o lunatică bacantă, te-aş îmbăta definitiv
Şi te-aş iubi ca o amantă, sălbatic şi imperativ.

Pe glezna mea să te supun, ca pe un sclav servil şi blând,
Când din dorinţă te adun, să muşti din trupul meu flămând.

Şi de o fi să-mi pierd albastru', în sângele zvâcnind extrem,
Vei fi cel mai dorit dezastru, de-aşa năpastă nu mă tem.

Să geamă cerul ca-n potop, eu te primesc în tot ce sunt,
Să nu te-atingă niciun strop, eu n-am să uit vreun amănunt.

Şi de va fi să nu-ţi ajungă cât te iubesc şi te alint,
Tu, să m-alungi cu mâna stângă şi eu cu dreapta să te mint.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de o fi să-mi pierd albastrul

De-aş mai putea să te desprind, din alte braţe de liane,
Cu braţul drept să te cuprind, cu stângul să-ţi ating piane,
Te-aş recompune-n do major, preludiu, vals chopinian,
Ca în nocturna mea de dor, să te adorm venusian.

Ca o lunatică bacantă, te-aş îmbăta definitiv
Şi te-aş iubi ca o amantă, sălbatic şi imperativ.
Pe glezna mea să te supun, ca pe un sclav servil şi blând,
Când din dorinţă te adun, să muşti din trupul meu flămând.

Şi de o fi să-mi pierd albastru', în sângele zvâcnind extrem,
Vei fi cel mai dorit dezastru, de-aşa năpastă nu mă tem.
Să geamă cerul ca-n potop, eu te primesc în tot ce sunt,
Să nu te-atingă niciun strop, eu n-am să uit vreun amănunt.

Şi de va fi să nu-ţi ajungă cât te iubesc şi te alint,
Tu, să m-alungi cu mâna stângă şi eu cu dreapta să te mint.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenului de pe Facebook

Nu ţi-am spus
La primul tău like
Încântat de cunoştinţă,
Nici mulţumesc nu ţi-am spus,
Nici că am fost mângâiat
De o rază
Izvodită de aura ta.

Nu ţi-am spus cât de mult
Mă distrezi cu glumele tale,
Nici cât de tare mă încălzeşte
Lumina gândului tău.

Nu ţi-am spus,
Nu ţi-am spus...

Doar mă bucuram că eşti,

Mă bucuram că sunt,

Mă bucuram că suntem...

Şi plâng acum
Şi sunt trist
Ca acest sfârşit de noiembrie
Când văd
În locul pozei tale de profil
O panglică neagră...

poezie de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva ascultam

vivaldi în timp ce iubeam
femeia fată cu un pic
de nu ştiu ce
puţin mai dezvoltat
da' nu prea tare
cei prea mult deranjează
beau vodcă şi-mi fac
autoportretul fără menajamente

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E ziua ta, mămică,
Şi tare te iubesc,
Căci tu vrei să cresc mare,
Cuminte şi-ndrăzneţ.

Te-ai necăjit cu mine,
Pân' ce m-ai făcut mare,
Şi recunosc, mămică,
Că nu te-ai plâns prea tare.

Ai vrut să faci din mine,
Un copil bun, cinstit,
Şi, cred, mămică dragă,
Că tu ai reuşit.

Acum, eu doar îţi mulţumesc,
Dar, când voi fi mai mare,
Eu îţi făgăduiesc,
Să fii mândră de mine,
Pe ori unde m-oi duce,
Şi-atuncea vei vedea,
Că munca ta mămico
Răsplata-ţi va aduce.

Spun poezia şi nu mă uit la tine,
Eu ştiu, mămică dragă,
Că plângi, nu de ruşine,
De dragul meu, mămică!
De ceea ce-ai crescut,
Eşti mândră, că-s cuminte,
Copilul tău iubit.

Şi când vei fi bătrână,
Eu mâna ţi-o sărut,
Drept mulţumire ţie,
La tot ce te-ai zbătut,
Şi lacrima fierbinte,
Din ochii tăi, cândva,
Nepoţii ţi-o vor şterge,
Să ştii, mămica mea.

poezie de Valeria Mahok (7 martie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin din lumea lui foaie-verde

Eu vin din lumea lui foaie-verde
De unde dorul este pribeag,
Unde dragostea ni se pierde
În tot ce-i frumos şi ni-i drag.

Eu vin din lumea lui Făt-Frumos,
Unde totul este iubire,
Cânt doina pe fluier de os
Şi caut calea spre fericire.

Eu sunt făcut din lutul barbar
Ţara –o doică cu sânul plin,
De la ea am supt lapte cu har,
Dar şi mierea şi vinul pelin.

Îmi pare c-aud depărtările cum
Plutesc pe aripi de dulce mătase,
Pe toate-aş vrea să le-adun
Din rune trecute, din vise şi oase.

Sub fruntea adânc-a Carului -Mare,
Scârţâie cumpăna fântânii şi-atât,
Doamne, unde-i mâna Ta, oare,
Să mi-o pui drept fular peste gât?

Eu vin din lumea surâsului Tău
Şi glasul duios îmi sună-n timpan,
Eu nu Ţi-am făcut nici un rău,
Trece-mă, Doamne, frumos în alt an.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am coborât din copac şi i-am povestit aviatorului Fedoseev tot ce văzusem.
El se uită în sus: cerul era tulbure.
Fedoseev rămase pe gânduri.
- Ascultă, ştii să citeşti o hartă? mă întrebă el.
- Ştiu - i-am răspuns. Moscova, Sankt Petersburg, Minsk, Kiev, Tbilisi...
- Ehei, ai luat-o pe o scară prea mare. Mă mir că nu ai început cu: Europa, America, Africa, Asia... Altceva te-ntreb: dacă ţi-aş desena drumul pe hartă, ai să ştii să te descurci?
M-am fâstâcit;
- Nu, Vasile Semionovici. Aşa ceva am învăţat la geografie, dar vezi, nu prea...

Arkadi Gaidar în Fum în pădure (1939)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus odată...

- Mi-ai spus odată că iubirea,
Mă va găsi când nu m-aştept,
Azi, de mi-ai vedea privirea,
Ai şti că vorbit-ai drept...

Mi-ai spus că roata se-ntoarce,
Ţi-am răspuns: Vorbeşti prostii!",
Astăzi durerea mă stoarce,
Pic cu pic, zi după zi...

Şi-ai avut mare dreptate!
Viaţa-ţi dă ce-ai dăruit,
M-am îndrăgostit şi toate,
Păcatele le-am plătit...

Astăzi am în partea stângă,
Rana, pe care, cândva,
Ţi-am făcut-o eu, nătângă,
Neştiind ce-i dragostea...

Şi doare! Of, tare doare,
Lacrima-mi urlă pe-obraz,
Mă-ntreb, cum ai putut oare,
Să înduri aşa necaz?

Să mă laşi să plec în pace,
Fără-o clipă să-ţi răzbuni,
Sternul trist şi plin de ace?
- Căci cei ce iubesc sunt buni.

-Da, dar cum ai făcut faţă,
Acestor dureri atroce?
Dacă poţi, te rog, mă-nvaţă,
Vor sufletul să-mi sufoce...

- Nu, uitarea nu se-nvaţă,
Nu-i o lecţie... o formulă,
Nu-i niciun şir lung de aţă,
Îl rupi şi iubirea-i nulă...

Uitarea? Nerealistă...
Nu poţi uita ce-ai iubit,
Cât amintirea există...
Doar că... te-ai obişnuit.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!