
Umbra
Te urmăresc prin veacuri, prin vârste și milenii,
Încă de când spinarea ți-o-ncovoiai pe brânci,
Când, speriat și singur, târâș printre vedenii,
Umblai numai să cauți culcuș sau să mănânci.
Însoțitoare mută-n odihnă și mișcare
Și copie leită, croită pe tipar,
Ne-nghesuiam alături, ciuliți în ascultare,
La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu și rar.
Ascunși prin gropi și scorburi, alăturea de tine,
Tu nu știai că suntem într-unul singur doi,
Împreunați pe viață din două firi străine
Prin șubreda urzeală de aer dintre noi.
Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespărțită,
Cu linia schițată aceeași de contur,
Pe pulberea fierbinte și-n cremenea tocită,
Ca un păianjen negru ce-ți umblă împrejur.
Sunt peticul de noapte dat ție din născare,
Și ies și intru-n tine în zori și în amurg.
Din mine vii și-n mine te-ntorci în bezna mare,
Firimițată-n oameni și-n zilele ce curg.
În mine-i scris destinul cu slove nevăzute
Ghicește-ți-l, să-l afli, de-ți este plin sau gol
Țâțânele zidite alunecă tăcute,
De-abia lăsând să treacă un fum, ca un simbol.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Umbra
Te urmăresc prin veacuri, prin vârste și milenii,
Încă de când spinarea ți-o-ncovoiai pe brânci,
Când, speriat și singur, târâș printre vedenii,
Umblai numai să cauți culcuș sau să mănânci.
Însoțitoare mută-n odihnă și mișcare
Și copie leită, croită pe tipar,
Ne-nghesuiam alături, ciuliți în ascultare,
La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu și rar.
Ascunși prin gropi și scorburi, alăturea de tine,
Tu nu știai că suntem într-unul singur doi,
Împreunați pe viață din două firi străine
Prin șubreda urzeală de aer dintre noi.
Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespărțită,
Cu linia schițată aceeași de contur,
Pe pulberea fierbinte și-n cremenea tocită,
Ca un păianjen negru ce-ți umblă împrejur.
Sunt peticul de noapte dat ție din născare,
Și ies și intru-n tine în zori și în amurg.
Din mine vii și-n mine te-ntorci în bezna mare,
Firimițată-n oameni și-n zilele ce curg.
În mine-i scris destinul cu slove nevăzute
Ghicește-ți-l, să-l afli, de-ți este plin sau gol
Țâțânele zidite alunecă tăcute,
De-abia lăsând să treacă un fum, ca un simbol.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Cântare omului (1956)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher
Suflet stingher,
Deschide-ți inima.
Privește spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.
Privește spre cer,
Într-un colț voi fi eu.
Martor la ceea ce ești tu,
Acolo jos pe pământ.
Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.
Prin vis te-nsoțesc,
Și-n noapte sângele-ți fierb.
Si-ți alerg prin vene,
Prin anotimpuri și vrere.
Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc și-n scrieri în rime.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce nu știai...
Îți spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu știai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
și a văzut, cum văd și eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârșitul dans al luminii
n-am reușit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Și-atunci... m-am întors
în somnul pietrei și-n mine,
în uitare și-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!
poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când
trupul minții încercă-n zadar și-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi și-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din țărână-n vers amar să pună
știu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă
chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
și simt în oase frigul dureri iubirii și-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieții prin neguri și-n alergare de vis nefastă
știu că papirusuri de timp scot umilițele din inima mea și-a ta prea arsă
de suntem copil sau copilă-n amintiri din viața noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru și văd că luna rade-n roșu însâgerată
știu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalță
când în brațe cuprind puternic dor și-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopți de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viață
când vreau prin nor alb pe cer să agăț cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău și nu mai vreau în mine și-n tine-n veci, să plouă
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflexii
O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.
Simțim cum astrul zilei iese din văzul vieții,
Cum umbra, veste nopții, ne mângâie pereții.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc și-s lungi
Când bezna și lumina se interpun în dungi.
În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare știm a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri și colorată-ntr-una.
Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi și soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeași n-ar fi iară...
Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită și neștiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e și-n tăcere, tăcere-i și-n cuvânt.
Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Și-ncerc să pot simți fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.
Înaintând în noapte și noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniți să-l încercăm.
Dar totu-i trecător și știu, și știi, și știe
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.
poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă
Când ninge și-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliți clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi ești pereche,
Și-n munte ard vechi focuri și plâng în ochii tăi.
Din mii și mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Și nu te țese vremea prin nevăzute fire?!
Te-aș rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ș am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aș trezi cu tine, să-ți dau al vieții nume.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus inima
Avem o mândră țară -
Prin timpi de jale-amară
Strămoșii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!
O lege-avem străbună -
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Și-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!
În țara românească
De-a pururi să trăiască
Credința strămoșească
Și graiul din bătrâni.
Spre Domnul țării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!
odată
...
odată sigur, știu
că, vom ajunge și noi să fim
între răsărituri și apusuri
sau în nopți, târzii
și-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
și plâng, prin melodii
odată vom ajunge, noi
să ne iubim, și știu că vom unii
două inimii pustii
și-un puls de viață
prin trupuri ce-și doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
și fierbinte privire
și vreau să știi
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium și-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine și-n tine
prin neuitate amintiri
și te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să știi, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi
odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să știu
și atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, și-n gânduri, și-n priviri
chiar de-ar fi, să te aștept în gări
de timp, pustii
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox
Când ești tăcut și trist și nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate și să te-ntorci la tine,
Când nu-ți mai crește-n suflet nici rău și nici vreun bine
Și crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ți spune,
Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Și-n loc de-altar cu sfinți, preferi un lac cu broaște,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaște
Și doar în moarte-ți afli, astfel, nemurirea,
Când te cuprinde timpul și nu mai ai ce-ți face,
Când vrei să ieși din lume și să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă și dezastru,
Și, poate, nici la tine nu te mai poți întoarce,
Când ce iubești te vede cu ochi frumoși de gheață
Și caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Și nu știi dacă Eul mai are drept la viață,
Când timpul cu oceane din ruguri se nutrește,
Iar margini țes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai știi ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se folosește
Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanță
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când ești pierdut, când nu mai poți să ai scăpare,
Și nu mai crezi că vei spera la vreo speranță,
Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Și-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înțelegi că-un zâmbet nu-nseamnă prețuire,
Când vezi că ziua-i ziuă și noaptea-i numai noapte,
Când te trezești din vise și intri la-ndoială,
Când treci spășit din planuri în lumea cea reală
Și nu mai iei drept bune sclipirile din șoapte,
Când ușa ți se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Și nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo șansă, nici dacă-ți stâmperi mersul,
Nici de-nțelegi vreodată sau nu-nțelegi ideea,
Renunță să mai cauți, prin cenușar, scânteia,
Acceptă numai focul și lasă-n pace viața,
În fiecare noapte, contează dimineața
Și-n fiecare viață, un paradox: femeia...
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat
Scoate-mă, Doamne, din vidul existențial,
Ia-mă de mână și-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.
Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulcește-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.
Răspunde-mi, Te rog, sunt încă ființă,
plăsmuită după chipul și asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
și floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...
Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă rănește,
în zori și-n amurg,
când zilele curg,
îți port pe umeri toate judecățile,
Doamne,
iartă-mă că sunt și am fost,
cu rost, fără rost!
Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnișurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
și Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
și mor fără capăt,
subit...
Mi-e sete, Doamne, de viață,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispășesc, Doamne, sinele,
și alerg, nebun, după mine...
În flori, cu pețioluri și stamine,
au adăstat
Raiul și Iadul
stat în alt... stat!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!
stoguri în câmpuri și-n pajiști îndoite-n țărână
miros a cuib de iarbă de toamnă și-a pașii tăi
în visurile mele
nu am știut și nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori
masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu
sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol
nopțile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine și-acum umblu haihui
vântule oprește-te!
prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaș, o frumoasă femeie mă privește
ești acum o străină
în seri târzii
ai ramas în mine și-n gânduri și-n nopți albe
tot tu
aceea din copilărie
frumoasa mea de atunci
dintre flori
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădinile suspendate
Grădini suspendate în mine te-așteaptă,
Prin ochi răzbat nalbe în mii de culori,
Ești singur prin visuri și treaptă cu treaptă
Adâncul din mine surprins îl cobori,
Iar sângele-ți arde dus de biciuitori...
Nu sunt labirinturi și nu este cheie,
Palatul sunt eu, mă deschid unui vers,
Sunt lemne aduse, așteaptă scânteie,
Iar stihul își caută propriul demers
Ce poate rămâne în carne, neșters.
Să vină o noapte, să treacă o noapte!
Ai dreptul să pleci, sau stăpân să rămâi,
Secretul iubirii stă-n merele coapte,
În palma-ncleștată pe albul călcâi
Și-n brațul ce-mi stă răsucit căpătâi.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt singur
Dintr-un mugur
mi-a crescut pe suflet o floare
unde sunt și în ce stare?
mi-a crescut... suntem
inima-mi bate
in gânduri se spun cuvinte
pe buze un tremur le zbate
e-un tremur de șoapte,
în ochi sclipirea-i fierbinte
e-un suflet scâncind în noapte
e-un suflet ce se clatină în noapte
scâncind sub grea povară, în vremuri de ocară
dar nu e singur,
de izvorul vieții îl (mai) leagă
o floare ce-i crescu, dintr-un mugur,
în inimioară și se uită la ea și-n astă seară
căci îi vorbește-n fiecare seară...
ca să nu fie singur...
căci pentru a-l întoarce
din hățuri ce singur
nu le poate descoase
voința Ființei îl scoate
Ca un izvor ce-ți spune șoapte,
în taină, ani de-a rândul,
cântându-i și vorbindu-i
la ruga și prin grija maicii,
prin trupu-nsuflețit al unei Marte,
Al unei Flori...
și astfel jilavul, firavul petic de humă
din mucegaiuri se trezi... și ce zări... Viață
poezie de Lucian Puiu Bobu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt, nu sunt, tu știi mai bine...
Sunt un trecător prin viață,
Ca și alții, ca și tine,
Depăn firul meu de ață,
Nu știu dacă mă mai tine.
Sunt actor și joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.
Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul șnur.
Sunt un om ca orișicare,
Așa mi-aș dori să vezi,
Dăruiesc și câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.
Sunt, nu sunt, tu știi mai bine,
Ai un loc și-n el m-așezi,
Până când sătul de mine,
Voi dormi sub pomii verzi.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Când, zilnic, mă gândesc la mama,
Răsare-n vis din veșnicii...
Ea e altarul la care mă închin
În zori, la prânz ș-adesea, în chindii...
A pus, în viața toată, temelii
Ce dăinuie și azi prin noi,
Ea e prezentă în păduri și-n vii,
Dar și-n eterna Cernă, și-n Zăvoi...
Cu-altarul ei durez eternitate,
Din zori de zi până târziu în noapte...
Biserica o reclădesc în mine,
Să mă ajute, atât la rău, cât și la bine...
poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul negru
veghind în negru visul ni se-arată
precum o gură duhul să ne-nghită,
prin bezne trece jalea ta grăbită
să-mi vândă dor și-n clipe frica toată
infernul suie-n piscuri de ispită,
privirea minții lacrima-și înoată
și-n ape când lucirea-ți e vărsată
la fel și umbra ta e-n plai răpită
întemnițați de brațe nevăzute
amorul curge-n lene de palavre
sub liniștea ce aprig se ascute
când îngerii în lese-s simple javre
și noaptea vine-n taine pe tăcute
în rost de cripte întocmim cadavre
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta
Iubirea ta e pentru mine
balsamul florii de salcâm,
o adiere printre plopii
străjeri la margine de drum.
Iubirea ta e pentru mine
doi ochi căprui ce-mi stau în cale,
când pe cărarea dintre sălcii
mă urmăresc urmele tale.
Iubirea ta e pentru mine
un dulce leac, ce azi răzbate,
prin goana clipelor amare
sculptate în eternitate.
Iubirea ta mă înconjoară
și spulber-amintiri tăcute
ce rătăceau de mult pe strada
cu duhuri rele, nevăzute.
Iar când vor trece anii, poate,
bătrâni, într-o noapte cu lună,
am să te rog, încă o dată:
"Mai ține-mă puțin de mână!"
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiro logos...
Ca un străin trecu-i prin viață, deși mă știe-o lume-ntreagă,
de parc-aș fi legat cu-o ață de alta care mă dezleagă
de firi ce se-ntretaie-n mine (turnate de destin de-a valma),
la rău și, rareori, la bine - cu linii ce-mi sugrumă palma...
Și mai străin trecu-i prin lume, ținând în palme viața-ntreagă,
având și chip, având și nume "ego" în stare să-nțeleagă
că zace permanent și-n sine, și-n absoluta armonie,
cu altă lume care vine din alt noian de veșnicie.
Ca Fiul Său trecu-i prin toate, fiind și chip și-asemănare
cu Tatăl Nostru și, prea poate, cu cea mai Sfântă din Fecioare.
ca El la El mă voi întoarce, precum e scris în legea firii,
- din alt fuior alt fus va toarce din mine ața mântuirii...
poezie de Iurie Osoianu (12 iunie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și, ce dacă...
Și ce dacă plouă și-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru și curg
Prin vene iubirea și dorul de noi
Și eu sunt frumoasă, miros a șiboi...
Și ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu ești năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.
Și muză în vise,-n amurg și ghețari
Când ninge septembrie cu-aripi de arțari,
Tu-mi spui că-ți sunt vară și alb de acat
Și nu sunt cuminte și gust din păcat.
Și ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă și ploi
Și chiar dacă fals îți mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.
Și ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers și cuvânt.
Cu seva din glas și ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.
Și ce dacă ești prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îți umblă prin gânduri în zori și-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îți curg.
Iubește-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Presimțire
Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mișcă;
ușile se-nchid încă domol și-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele și praful e des.
Eu știu de pe-acuma furtunile și sunt zbuciumat ca o mare.
Și mă desfășur și-n mine m-avânt
și mă desfac din mine și sunt
singur în furtuna cea mare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!