Sunt eu

am un timp al meu
care sunt sigur
cine mi l-a...

sau poate deşirate
clipele mă păcălesc
am fost injectat
în alb pe cearşaf
de ecran
unde creierul
în bulb rahidian

dar...
imaginea însă a rămas
al meu eu...
este în totalitate
eu

strig la voi...
mă auziţi?
sunt eu!

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

cad în mine încet
mă agăţ de vorbe ce spun
că sunt răni pe cer
şi nori...
pansamente pe suflete
vocea nu este a mea
ai luat-o tu...
m-ai confiscat
sunt gândurile tale acum
iar tu...
gândeşti cu mine
arătând imaginea mea
unde sunt?

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu măsura viaţa altuia cu clipele tale. Clipele fiecăruia sunt unice şi nu sunt egale cu ale celorlaţi!

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este ea?

o strig...
ecoul vocii nu-mi răspunde
se pierde undeva
departe...
în timpul prăfuit,
ruginit,
supărat,
timp infinit şi fără capăt
unde nimeni...
nu se întâlneşte cu nimeni.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii care cred că de mult timp au căzut din copac, când de fapt tot acolo au rămas!

Viorel Muha (mai 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valorile nu sunt decât ceea ce este de băgat în seamă, însă omul pierde pentru că depinde cine hotărăşte aceasta!

Viorel Muha (decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virginitate

alb, simplu de alb
roşu tradafir desfăcut
şi cuta ivită în alb
mă sperie de roşu
tresar îngândurat
este impietate?
şi totuşi este alb
frumos de alb
şi simt în zbucium
tresărire de iubire
eu, ea, amândoi
albul ce ne înconjoră
ne leagă...
câ timp oare?
a fost ieri, a fost adevărat?
pe stradă trece un chip îngândurat
este ea? sunt eu?
am fost amândoi?
am rămas oare eu alb?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa cea mai frumoasă este cu cerul nopţii cel mai senin, pe care îl poţi privi, şi-n care stelele sunt clipele noastre adevărate de fericire.

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie frumoasă este ca o carte pe care o poate citi oricine! Însă cel ce o va citi cu adevărat, trebuie să fie pe măsura ei! Toate femeile sunt frumoase!

Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele, cărţile!

Ele nu ne întreabă, cine suntem şi cum ne cheamă
Ele nu ne întreabă, ce funcţii şi rang avem
Ele nu ne ascultă, când vorbim sau iubim
Ele ne dau vise, speranţe, lumină, nădejde
Ele nu ne trădează, invidiază, pizmuiesc sau urăsc
Ele nu ne fură, înşeală, păcălesc sau mint
Ele ne dau multe şi cer foarte puţin
De aceea să le iubim, să le îngrijim, căci neîngrijite
Nu ne vor mai da lumină, vor dispărea şi muri
Ele sunt cărţile, tăcute, care stau acolo, oriunde-o fi!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

La balcic

unde sunt turcii?
unde sunt tătarii?
unde s-au înhumat cafenelele?
unde bat iaurtul bulgarii?
unde e regina maria
debarcaderul, grădina botanică, inima
ferecată-ntr-o amforă?
unde
e tonitza şi acuarelele? dar
cine sunt eu să împung
cu vârful creionului-minaret, ascuţit
de o briză puţin ceţoşată,
clipele
vieţile dumnealor
stelele?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clovn

mi-am pus o masca mortuară
cinic râd ca-un clovn
cum am uitat sub o piatră
din cavoul sufletului meu
cheia care mă poate descuia

acum stau şi mă gândesc
oare unde am pus-o...
înăutrul meu sau în afară
acolo poate unde nu sunt eu?

mă mai pot descuia pentru mâine
sau să rămân fără a mai fi eu?

poezie de Viorel Muha (septembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Nu striga, madam, (se târăşte un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.
Veta: Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor?
Rică (se ridică şi se apropie de dânsa tăindu-i drumul): Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi neferic, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire.

replici celebre din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Pot fi cine vreau sau orice şi oricând
N-am limite-aici, au rămas pe Pământ,
Îmi place pe Net şi mă bucur de dar
Al meu, de la mine: al meu avatar.

E liber ca gândul, născut dintr-o stea,
Dar este şi om, e imaginea mea.
Scăpat de restricţii, el poate fi vânt
Ce poate să aibă zvâcniri de cuvânt,

El poate să bea din pocalul zeiesc
Să zboare prin locuri ce mi le-amintesc,
Să schimbe tărâmuri uitate de timp
Ce s-au prăfuit în atâta răstimp,

El poate iubi pe oricine, oricând,
Ciudat şi zburdalnic, apoi, mai flămând,
Se poate preface-ntr-un vultur, pe cer,
Zburând spre înalturi, chemat de mister,

El poate orice şi mă bucur de el
Căci e ce eu nu-s, el e fals, eu sunt cel
Cu dorul de-Acasă, sau nu? - n-am habar!
Sunt eu, sau un biet inventat avatar?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire! Tu ai toate comorile din lume. Ce frumoase sunt clipele petrecute cu ele, dar ce repede dispar, odată cu tine!

Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost

nu-ţi spun repetând cuvinte,
gânduri-n amintiri eu pun
şi-n buzunarul de la piept
încet acolo bate
încă o amintire, încet, plângând

pijamaua de pe noptieră
rămâne acolo, aruncată,
ea se uită însă, tristă, la mine
şi parcă strâmb

iar cearceaful mototolit
rămâne grea amintire,
pentru tine nu mai sunt nimic,
am rămas decât un tablou
dincolo de perete
când tu ai fost şi eu

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări în noapte

păşeşti suav pe coapsa lumii
zâmbeşti uşor
şi-ai plâns în noaptea aceea, prima dată
în zori am făurit un munte
la polul mării de opal
unde fugeam lăsând în urmă totul
ne-au şlefuit şi razele de soare
şi ne pierdeam nebuni şi goi în mare
eu timp, tu ora ce visam
astăzi neagră noapte mă apasă
imaginea s-a spart între pleoape
între noi a rămas un timp ireal
tu, regină, plecai peste ape
eu, un pas, uitat, trecător
te caut femeie iarăşi în cursul tragic al vieţii
mă apuc de zburat
îţi scriu versuri pe coapsa fierbinte
şi sărut timpul damnat
mi-ai zâmbit în bezna totală
şi te-am iubit pe o rază
ce a ţâşnit odată din ochi aprinşi de dor
înnebunesc şi strig în noapte
sunt vinovat că am iubit odată, o fată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!