Horă Planetară

Întinde mâna prieten şi seamăn drag,
Şi-n hora planetară să te laşi purtat,
Indiferent ce culoare au ochii sau faţa ta
Şi oriunde-lume tu vei te-ai afla
În România, America, Australia
Sau în orice parte a lumii te vei găsi
Într-o frăţie cu toţi oamenii de pe planetă
Tu vei trăi şi conveţui.

Într-un declin major îî omenirea şi planeta,
Prin oamenii ce zilnic de Coronavirus mor,
Întinde-ţi braţele şi te cuprinde-n hora mare,
În jurul trupului ei fragil şi delicat,
Lasă-te purtat în dans ritmat, sincronizat
Şi pe-a ei orbită alunecă uşor,
Şi-a cu nostră forţă intrisecă îî va fi uşor.

Cu tine –n univers mă unesc şi-n în gând,
Unul pentru toţi şi toţi sunt unu,
Lasă-ţi gândurile sus să zboare
Până la margine de zare,
Desprinde-te de cei rău şi viciat
Şi viaţa ta de-ndat s-a iluminat.

Ale nostre binefăcătoare gânduri şi unite,
Cu puterea lor magică, vindecătoare,
Învolburate curg ca apa în torent
Demolând în grabă întreg eşafodul,
Ce lumea deznădăjduită a cuprins,
De unde soarele apare până la apus
Şi de la miază noapte la miazăzi.

Încearcă tu, de unde-ai fi, teamă să nu-ţi fie,
Liber în a ta conştiintă să crezi şi să speri,
Că răspuns de salvare şi înduplecare vei primi,
De undeva de-acolo, de sus dintre stele,
Îngrijorarea noastră să se risipească
Şi liniştea şi bucuria vieţii iar să înflorescă
Pe planeta nostră cea albastră.

Ruga noastră-i imn solemn, universal
Şi –al lui ecou răsună-n lumea-ntreagă
Spre slava şi –izbânda planetarei vieţi.
Ne rugăm Lui, Creatorului
S-asculte jalea ce pe oameni i-a cuprins
Şi-nduioşat şi de-al nostru plânset
O mână divină să ne-ntindă
Şi noi din nou să fim vii şi fericiţi,
Să-l acultăm pioşi într-o sfinţire.

Prin forţa Lui şi –a noastră putere comună,
Laolaltă noi fiind în cuget şi simţire,
Vom curăţa, vindeca şi eradica
Boala ce-i grea şi ameninţătoare
La ale noastre vieţi de altfel trecătoare.

Mintea noastră –i alertată,
De-această încercare cam ciudată,
Dar în mare viteză, la aste timpuri,
Se resetează şi caută-n graba mare
Un răspuns vindecător, antiviral,
Ca izbăvirea şi tu şi eu să- o am.

poezie de Georgeta Ganea (27 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de Salvare...

Tatăl nostru Cel Mare.
Ne doare tare a noastră purtare
Puterea Ta e cea mai mare
Şi cerem îndurare, toţi cu ochii ridicaţi spre cerul mare

Noi am venit pe lume, copii de Dumnezeu, al nostru nume
Frumoşi la culme, sănătoşi in carne şi oase
Planeta miroase acum, cumva anume
Valuri cu spume de sânge, lovesc a noastre case

Trimite-ne Tu Doamne o oaste
De îngeri să ne repare
Ne doare în a sufletului coaste

Fă o minune să apară, răul de bine să separe
Tu ai răbdare, ne - ai pus la grea încercare
La o întrebare, am aflat răspuns se pare
Nu noi stăpânim această planetă încântătoare

Te rugăm Doamne fără încetare
Să ne dai vindecare
Cu a ta forţă tămăduitoare
Fără asemănare.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de 1 Iunie

Dragi copii din lumea-ntreagă,
Astăzi noi ne bucurăm,
Că e ziua noastră dragă
Şi cu toţii o serbăm.
De sunt albi sau de sunt negri,
Toţi copiii sunt egali,
Îi dorim pe toţi integri,
Oameni harnici ideali.
Pe planeta asta mare,
Mereu să sărbătorim,
1Iunie sub soare
Şi prieteni buni să fim.
Să ne dăm mână cu mână
Într-o mare horă apoi,
Bucuria voia bună
Să domnească între noi.
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Albi sau negri ori pestriţi,
Viaţa să ne fie dragă
Şi să trăim fericiţi.

poezie de Sabina Drulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

O linişte adâncă s-a lăsat
Peste planetă, oraş şi sat
Şi- acel necontenit tumult
Al vieţii noastre trepidante
A rămas o amintire, în trecut.

Acum în linişte deplină
De dor nebun tânjim,
Doar afară să ieşim,
După zilele de-odinioară,
Când râdeam în plină stradă,
De joaca-n grabă cu copiii,
De stat la coadă –n farmacii,
De munca noastră cea stresantă,
De-o vorbă-n treacăt aruncată
Vecinului de peste poarta.

De teamă sufletul-îi cuprins
Să nu avem Coronavirus
Şi-n spital să îl tratăm
Pe cei dragi să nu-i infectăm.
Grea povară-n acest an,
Pentru fiecare cetăţean,
De e putred de bogat
Sau un biet om sărac,
Nu alege după stare,
Vine-n grabă la fiecare
Pe criterii aleatoare.
Mama Natură –n disperare
Pecetea-a pe a noastra viaţă pune,
Ea alege, ea dispune.

Fiecare –n sinea noastră ne gândim,
Ca-n astă lume ne dorim să mai trăim,
Că ne place şi-i frumos
Când prin parcuri
Facem plimbări pe jos,
Când primavară prin ale ei frumuseţi
Trezeşte-n noi bucurii şi nu tristeţi.

Doamne, ce-am făcut noi oare
De ne pui la grea încercare
Ce rămâne de făcut
Să trăim cum am fi vrut?
Un semn divin noi aşteptăm,
Şi pe Tine noi te urmăm,
Că-n a noastră conştiintă,
S-a produs o pocăinţă
Şi cu gând şi suflet curat
Sper ca de Tine să fiu iertat
Să-mi laşi anii mei să treacă,
Până voi ajunge la judecată,
Judecată Ta cea dreaptă
Singura-n care am crezut vreodată.

poezie de Georgeta Ganea (2 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Şi în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulţi ce iubesc libertatea, marea.

Visez şi aş vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-şi croieşte V-ul,
Pregătindu-şi în detaliu zborul,
Spre o altă destinaţie, de ea ştiută,
Unde viaţa pe mai departe să-şi ducă.

Un neastâmpăr mă cuprinde
Şi-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieşim din ale noastre colivii,
Să ne înălţăm până la margine de zare
Şi să ştim că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?

Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Şi-asemenea păsărilor şi altor vietăţi,
Zboară-n căutarea dulcei libertăţi,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.

Tentaţi adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Ţara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Şi Planeta Pământ cu ale ei
Albastre şi deschise ferestre
Şi Mamă bună se dovedeşte a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.

Ale noastre libertăţi sunt ştirbite,
De societăţi care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Şi-mi doresc ca al lui ecou să sune cam aşa
"Daţi fraţilor şansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuţia noastră firească
La salvarea omenirii şi a planetei albastre"!!

Nu frângeţi aripi, oameni limitaţi,
Că rana lor doare pe fiecare
Fiinţa umană este divină
Şi-în universul ăsta mare –i stăpână
Pe tot ce mişcă şi tot ce ne-nconjoară
Şi strigătul disperării pe toţi ne omoară.

Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toţi cei care au de spus cuvânt,
Şi lumii-ntregi îi va servi şi sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.

Un plan măreţ, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Şi zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este şi furtună,
Speranţa de mai mai bine pentru mâine,
Se naşte-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzeşte-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..

Iubim libertarea şi ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deşarte avem parte,
Noi ştim să ne mulţumim cu atât de puţin,
Fără să ştim că noi poate avem puteri nelimitate
Şi de le descoperim, oameni mari devenim.

Daţi şansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că şi de foame ţine,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În faţa LUI, celui stăpân universal.

poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper

Sper ca într-o zi de mai apoi,
Să aflu cine suntem de fapt noi,
Să aflu taina lumii care ne-a creat
Şi -mpăcată cu mine atunci voi fi
Când cu adevărat eu voi şti
Cine sunt de fapt, cu adevărat.

Sper ca acea zi să fie cât mai aproape,
Să nu trăiesc doar iluzii deşarte,
Să-mi îndeplinesc mie o mare dorinţă,
Cât trăiesc pe acest pământ ca o simplă fiinţă.

Sper ca adevărul suprem să se dezvăluie
Şi lumea toată ca o vrajă s-o învăluie
Şi-n libertate divină să trăim o veşnicie,
Fără vreo teamă că ne pierdem în neant,
Prin trecerea pe tărâmul celălalt.

Sper într-o minune nemaiîntâlnită,
Să facă lumea atât de fericită,
Încât să uite de-al ei suspin şi de durere
Şi cu încredere în ziua de mâine să trăiască,
Că în Univers este o ordine firească,
Care curge-n eterul fluid de noi nevăzut
Dar de cei deja treziţi, perceput.

Sper ca o lume nouă să înceapă,
Cu o viaţă trăită-n dragoste şi libertate,
Oamenii să-şi descopere subtila identitate,
Şi s-o accepte ca pe un dat,
Ce Universul în timp a creat.

Sper ca acea lumină divină să pogoare,
Şi bezna din noi, de milenii, să o destrame,
Iar strălucirea ei, planeta să o cuprindă,
Şi, noi oamenii, să descoperim al nostru măreţ vis,
De a trăi nemurirea într-un adevărat paradis.

poezie de Georgeta Ganea (28 iulie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magica sfinţire

Într-un pat de iarbă moale
Tot aştept să mă înveţi,
Cum să scap de-aceste ţoale,
Mult cântate de poeţi.

Pun speranţele-ntr-o clipă
Spre amiază... pe ascuns,
Aruncându-mă-n risipă
Fără teamă... de răspuns.

Las planetele să zboare,
Zodiile... le strunesc,
Căpătâi îmi este-o floare,
Curba vieţii mi-o trăiesc.

Intre mine şi-ntre tine
Pot a fi conexiuni.
Maximale sau puţine,
Dar şi-o mare de tăciuni.

Şi de foc şi de iubire,
De atingeri şi parfum,
Într-o magică sfinţire,
La o margine de drum.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica Sufletului

Arcuşul alunecă pe-o strună, şi-a lui cânt
Mângâie-n surdină membrana din ureche.
Undele sonore, line, ca o poezie, în eter curg,
Şi-mi creionează pictural, armonios, plăcut,
Un univers desăvârşit pentru visare.

Dau frau liber amintirilor ce în minte se trezesc,
Simţăminte tandre, prietenoase mă-mpresoară,
Cu desfatare – ascult cântul la care sufletul –mi vibrează
Şi- l fredonez in liniştea unei tainice-nserări.

Cu simplitate -mi spun, "muzica e o vrajă" şi a ei magie
Mă plimbă pe a mea orbită circulară.
Plutesc imponderabil, ca fulgul jucauş în adierea
Vibraţiilor corzii ce nu contenesc a fi.

Şi-apoi, să fii binecuvântată, fiinţă omenească
Şi bucuria de-a trăi în muzică, să înflorescă
Ca un câmp de păpădii in plină primavară!
Iubeşte, cântă, râde, veselă să fii,
Recunoscătoare Creatorului tău, să rămâi!
Alungă cu puterea divină ce o ai,
Orice dezacord din inima de-l ai!

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Soarele şi Luna, la ceas de taină, mâna şi-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăţie cosmică, tacită s-au înţeles
Şi când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală şi fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Şi pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El şi-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinaţi suntem de proporţiile universale
Şi ne-ntrebăm fireşte cum e cu putinţă
Asemenea perfecţiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeş şi smerit
Şi-apoi creşte, pătrar după pătrar
Şi la apogeu ajunge-n acest spaţiu colosal.

Un briliant la piept Pământul poartă
Şi-a lui strălucire argintie –n noaptea înstelată,
Luminează calea sufletelor spre o necunoscută poartă,
Când în somn profund şi plin de vise, ele pleacă.

Domneşte sus pe cer pân ce soarele apare,
Semn doar să ne dea ca şi a ei prezenţă
Se va simţi din plin în a noastră existenţă
Şi de-om urmări atenţi ale ei puteri sporite,
Vom înţelege mai bine viaţa de pe planetă.

Sub clar de lună jurăminte multe curg
Şi legăminte sacre de dragoste se ţes,
Părtaşă discretă la ale noastre poveşti este
Şi a ei vrajă pecetea pe-a noastră viaţă pune.

O, Tu, sferă luminoasă şi nestemată,
Simbol cosmic şi singular pentru planetă,
În fiecare seară îmi intri în inimă şi în casă
Şi-mi aduci aminte tot mereu,
Ce minunăţii a lăsat în Univers, Dumnezeu.

poezie de Georgeta Ganea (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor galactic

Nimic nu este cum a fost, o lume veche se ascunde
Şi soarele a-mbătrânit..... cu minus în secunde.....
Privind puţin spre viitor, galactici speră toţi a fi
Când Universul va deschide un drum spre stele într-o zi.

Planeta va muri încet, asfixiată-n mii de noxe....
Şi vor rămâne pe Pământ figuri scheletice în mostre.
Lugubru sună, evident, dar înapoi nu se mai poate,
Căci timpul are mersul lui şi trecătoare-s toate.

Dar, hai, să dăm puţin răgaz pustiului ce vine
Şi să privim de pe pervaz spre verzile coline,
Albastru cer, albastră mare şi tot ce încă mai respiră
Purtat de dor, purtat de gând cu vântul în grădină.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de Vasile Alecsandri din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datoria ta: să-L imiţi pe Isus Cristos şi să-L faci cunoscut prin purtarea ta. Să nu uiţi că El a luat firea noastră pentru a-i aduce pe toţi oamenii la viaţa divină şi, astfel, unindu-ne cu El, putem trăi în viaţa noastră individuală şi socială, poruncile Cerului.

Sfântul Josemaria Escriva în Forja, A se lupta în continuare (1987)
Adăugat de Javier Quesada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia tratează sufletul pe care îl ajută să se mântuiască. Religia poate ajuta oamenii ca indivizi să se înţeleagă mai bine însă nu va reuşi să ajută omenirea să salveze planeta! Observăm cum planeta "piere" câte puţin din cauza luptelor pentru supremaţia religiilor. Aşadar, religia nu poate salva planeta. Religia e tolerantă cu toţi indivizii şi acceptă ofrande de la toţi, indiferent de ceea ce fac pe pământ. De aceea, deseori cei ce pleacă să facă o nelegiuire spun rugăciuni înainte şi pe parcurs. Nici ştiinţa nu poate ajuta omenirea să salveze planeta. E nevoie de o înţelepciune superioară religiilor şi ştiinţei care să pună pe prim plan planeta şi omenirea. Planeta fără omenire nu-şi are sensul şi omenirea fără planetă nu poate exista. Este exact ca şi sufletul cu trupul. Degeaba tratăm sufletul dacă nu avem grijă şi de trup şi invers. Aşa că rugăciunea noastră de zi cu zi ar trebuie să înceapă cu: Dă-ne nouă înţelepciune să găsim soluţii bune la toate....

Ionel Popa (6 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În ochi aş vrea să te privesc
Şi chipul meu să-l oglindesc,
Să-ţi rămână o suvenire dragă
Şi când pleoapa cade într-un vis
Eu să izvorăsc din paradis
Şi împreună în liniştea nopţii
Să alungăm monotonia singurătăţii

Mă pierd, în deşert mă rătăcesc,
Când în adâncul sufletului tău,
Vreau să citesc. să scotocesc
Şi alunecând în aşteptare
Caut cu sârguinţă şi ardoare,
Să descopăr în a ta pustietate,
Zarea liberă si largă-n care,
Pasărea –şi întinde aripile
Şi-n al ei zbor, trilul să răsune cu dor.

Unde line-n valuri se revarsă,
În universul nostru astral
Şi inimile se unesc, se contopesc,
Freamată şi murmură-n adânc
Cântul dragostei profund,
Iar noi valsând, plutim în paşi uşori
Duşi de ai noştri dalbi fiori.
Să fim noi oare aleşi de-al nost destin?

Din abis, pe culmi să ne-nălţăm
Până la margine de nori,
Şi -mpreună s-ascultăm într-o simţire
Muzica –n surdină până la asfinţire
Şi-ntr-o singulară răsuflare
Să transcedem viaţa pasageră
Şi-n lumini cromatice mai apoi,
Pe tainice şi misterioase căi,
Să ne continuăm drumu-n doi.

poezie de Georgeta Ganea (16 august 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Welcome to Romania!

După ani de viaţă-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de ţară
Şi de-al satului ogor;

Cum ajung, din avion,
Dracu' ştie, de-un puhoi,
Cu Pandele, văru' Ion,
Ne-am trezit luaţi şi noi

Până într-o piaţă mare,
Unde, toţi strigau, nebuni,
"Jos guvernul, jos cutare,
Noi sunten aici stăpâni!"

Io, ca omul, după drum,
Fui cuprins de-o întrebare...
Nu-mi pica fisa nicicum
Ce-i atâta supărare?!

Să îmi spună un bolând,
Că dau jos, acolo-n piaţă,
Cel mai bun guvern, decând
Comuniştii sunt în viaţă!

"Mai, nenică",-i zic lu' Ion-
"Toţi dişmanii mei să moară!
Nu cumva, din avion,
Am ajuns în altă ţară?!"

Până când văzui pe unii,
Ca în filme de oroare,
Ȋmpărţind, mascaţi ca hunii,
Un pulan la fiecare...

Io, cum sunt băftos şi-n vis,
Nu c-aş vrea să mă dau mare,
Căci le numărai, precis,
Luai vr'o patru pe spinare...

Nu vă spun cum m-am simţit
Cu-o primire-aşa frumoasă,
Dar pe loc m-am dumirit
C-ajunsei la noi acasă!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora bacalaureatului (parodie)

Hai să dăm mână cu mână
Noi ce-am picat la română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Noi "respinşii" României!

Iarba rea din holde piară,
Piară toţi profii din ţară,
Între noi să nu mai fie
Camere video–omenie!

Mai muntene, mai vecine,
Vină să copii cu mine
La bacalaureat unire
Ca să luăm toţi... frăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La copiat, îi durere
Unde-s doi, puterea creşte...
Şi nota mult se măreşte...!

Amândoi suntem de-o mamă,
Ştim să copiem, bag seamă,
Şi toţi am fi promovaţi
Dacă nu eram filmaţi..!

Şi la un club cu grăbire
Beam wisky dintr-o sorbire
Şi treceam drumul cel mare
La facultă peste-hotare!

Şi să vadă domn ministru
C–am fost un elev ilustru,
Hai să-ntindem hora mare
Şi eroi să ne declare!!!

parodie de Sergiu Boian, după Vasile Alecsandri (iulie 2011)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă planeta noastră pentru Univers? Absolut nimic! Nu contează nici măcar cât un firicel de praf, de nisip, sau un microb... Dar pentru noi, oamenii, este totul! Este casa noastră. Este locul unde trăim cu toţii. Prin urmare, ar fi cazul să avem mai multă grijă de Terra, frumoasa noastră planetă, nu să o distrugem, să o poluăm, să o infestăm...

aforism de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!