Cu bulgări de zăpadă-n mâini

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veşnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ţine luna sfeşnic

când, aplecat şi încordat,
în focul veşnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.

Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi şi iată
sprânceana mea-i de fum acu
şi fruntea încordată.

Apă şi foc, gheaţă şi fum, -
azvârl şi strig, azvârl şi strig:
Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,
şi mă las nins şi nu mi-e frig.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivitate

În
fiecare
dimineaţă

Azvârl
cât
colo

Masca nopţii

Şi
neavând
încotro

Toată
ziua

Calc
în
stele

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (10 februarie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recapitulare

când nu mă mai aştept
se iveşte pe vechiul pervaz
o formă de odihnă în zbor
o pasăre
dezvăluie pământul nu cerul
bucurie clară
născută din răbdarea
în care
mă azvârl cu recunoştinţă
şi-mi pare că ştiu înainte de a afla

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul dintâi...

Dar iezerele unul lângă altul sute,
Când râd arhipeleagurile lumii mute?
Geyserii lungi lumina descompun
Ca munţii de cristal şi alaun.

Iradiază sorii albi, de-odată patru,
Terasele de ape vii în amfiteatru...
Grădinile Semiramidei, lateral
Din răsărit pân' la apus, în sus de val.

Azvârl orgile planetei jerbe grele
De imnuri spre spiralele de stele...
Când evantalii latescente trec domol
Ca reci comete dincolo de gol.

Fâşii de lumină caută gândind
Sfârşitul lumii. Rar se sting şi se aprind...
Aşa era... aşa era întâiul ceas,
De nu m-ar fi chemat pe cruce-aş fi rămas.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa soarelui

lui Mihail Sadoveanu

Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.

Cu magica-mi baghetă uriaşe -
Stăpâna hotărârilor eterne -
Deştept măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm întârziaţii negrelor taverne...

Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.

Dau fructe noi smochinilor uscaţi,
Dau bronzului figură omenească,
Iar Regilor -
Pe socluri de marmură-nşiraţi -
Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească.

Iar când cobor,
Când calda-nfiorare
Se zbate-n cupa recelui repaos,
Azvârl sămânţă nouă în vechile tipare
Şi-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul face apa să fiarbă, dar apa stinge focul. Nu încălzi un ingrat, curând te va stinge.

aforism clasic de Carmen Sylva din Cugetări şi impresii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut un om care încerca să stingă un foc mare cu o ceaşcă de apă. N-a reuşit şi a tras concluzia că apa nu poate stinge focul. O ceaşcă de apă nu poate stinge focul, dar multă apă îl poate stinge.

citat celebru din Confucius
Adăugat de Culincu Diana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Ghiceşte-se prin strai de ceaţă
Un fir de aur – surâzând...
Cu barba-i strălucind de gheaţă
S-a trezit streşina plângând.

Se simte miros de pădure –
Mireasmă reavănă de lut -
Şi plâng şi dealurile sure,
Iar muguri mustăcesc tăcut.

Se azvârl din cuiburi vrăbii calde
Prin ceaţa deasă chicotind
Veni-va vremea să se scalde
În praf de ţărnă dogorind.

E un soi de tandră veselie
Prin curţile mustind de glod...
Iar s-aud triluri pe câmpie
Şi vântul suflă mai slobod.

În inimă tresar imbolduri
Uitate, parcă, de-un văleat
Şi înghiţind cu grele noduri,
Mi-e dor să fiu de soare beat.

Mi-e dor de verde şi de soare –
Mi-e dor să mă mai simt copil,
Să sorb din ochi albastra zare –
Ţărâna s-o sărut – umil.

.. Din cer coboară primăvara
Golaşă – dar cu trainic rost
Şi va goni, domol, răceala
Şi pâcla iernilor ce-au fost...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten bun, câştigă-ţi plânsul şi "rugăciunea lui Iisus"! Căci plânsul stinge focul veşnic, iar ruga te înalţă sus.

citat din Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaştina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceaţă
fereastra lumii a rămas agăţată de un gând
e seară, e târziu şi e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoşii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foşnesc plopii pe drum
trece viaţa, iarăşi acum
obosit, păşesc desculţ printre lacrimi
tristeţea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un ţărm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Când sunt îndrăgostită,
Iau celelalte-nfăţişări
Şi mi se alungeşte sufletul înaltul,
Într-o parte şi-ntralta
Şi cresc pe dânsul ţevi
Cu flori halucinante şi verzi,
Şi mări de marmara unde-mi azvârl trupul
Acesta lent, cu genunchi vorbitori

Războaie cu soldaţi albaştri
Împung în irişi
Fluvii de păsări de pradă
Rănesc ochii deschişi.
Printre aceste miezuri de lumină
Înot, într-un plutitor
Şi transparent ocean vorbitor.
Şi tu eşti prima mea uimire
Primul meu fulger nimicitor.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenaclu virtual

în miez de noapte întâlnesc steaua mea
mereu mă sfătuieşte ca o soră dragă
să ocolesc demonii trecând de lume rea
viaţa mea sa fie dulce ca o fragă.

la cenaclul cu luceferi sunt prezentă
slove de lumină povestesc şi eu
sunt la şcoala vieţii nu sunt repetentă
cu teza credinţei ajung la Dumnezeu.

îngerii mă ridică pe valuri turcoaz
şi pe creste de munte aproape de cer
unde disip tristeţea şi fac haz de necaz
vise mari, speranţe azvârl în eter.

în mirabila noapte sufletul e treaz
lumina stelară dezleagă oricare mister.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de iarnă

Dacă ning şi vezi că tac, cu sufletul te strig,
ia aminte!
(şi pune-n vatră lemne,
în jocul nostrum, în care nu eşti, se face frig...)
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu ştiu de ce-ntorc luna pe toate părţile
(de ce cuvintele
cu care scriu sunt ace de brad
ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte poveşti...)
focul naşte-n zăpadă culori nepământene...
ştiu şi când umbli peste tot în mine
şi cum în lacrimă nu mă gaseşti,
cu sufletul te strig
noi vom sfârşi sugrumaţi de troiene!
De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu ştiu cât din mine îţi mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
aşa mă provoc, eu! rănindu-ne
şi stând agăţaţi cu sufletul de stele
cine-mi mai hrăneşte sângele? strig...
(aprinzi sau stingi un foc, lasă semne...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă învelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heraclit lângă lac

Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.

Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?

Paşii mei răsună în umbră,
parc-ar fi nişte roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!

Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.

Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heraclit lângă lac

Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.

Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?

Paşii mei răsună în umbră,
parc-ar fi nişte roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!

Orice ridicare a mâinii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.

Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcia

Sărăcia cea flămândă
Ca puşcaşul stă la pândă,
Cu cocoşul ridicat:
Dintr-un deget o mişcare,
Glonţul zboară cu turbare
Şi vânatul a picat!

Munca tare, munca deasă
Numai dânsa nu mă lasă
Zbuciumându-mă să pier:
Tocmai astfel altădată
O cămaşă ferecată
Apăra p-un cavaler!

Dar junia mea, o, Doamne,
Face loc zbârcitei toamne:
Bătrâneţele-au sosit!
Zile reci şi fără soare,
Ca un negru şir de cioare
Pe cadavrul părăsit!

Munca geme şi suspină
Şi se roagă la odină,
- Invalid neputincios,
Care după lungi campanii,
Când apar din nou duşmanii,
Fără voie cade jos!

În zadar ca mai-nainte
Îmi azvârl trudita minte
Colo-n sferele de sus:
Ea se-nalţă o bucată,
Şi s-afundă desperată,
Ca lumina în apus!

Totuşi, surdă la durere,
Lumea strigă, lumea cere,
Lumea strânge birul ei!
Dându-i spirit pentru pâine,
Ea-ţi dă oase ca la câine:
Schimb de cărnuri şi idei!

Şi de ţi-a secat izvorul,
Te turteşte cu piciorul,
Scuipă ca-ntr-o cârpă rea;
Căci pe lume n-o atinge
Că fitilul, ce se stinge,
Ars-a numai pentru ea!...

Sărăcia cea flămândă
Stă ca un puşcaş la pândă,
Cu cocoşul ridicat:
Dintr-un deget o mişcare,
Glonţul zboară cu turbare
Şi vânatul a picat!...

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul Tău arde, Doamne, ca Focul inimii...! Oceanele nu-l pot stinge...

aforism de Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!