Labirint de dureri placat

Gheţari, stepe înalte până la tavan
declaraţii de amor susurau spontan...
Păsări tăcute încetişor au aflat
răceala din spatele armurii agat,
a unui suflet devenit surogat,
pierdut într-un labirint de dureri placat.
Din pene colorate veşmânt i-au ţesut,
pe scenă l-au trimis pentru un nou debut...
Mereu viaţa se cere reconstruită,
din bucăţile lipsă redefinită.
Pierdută într-un labirint de dureri,
privirea mi-a rămas aţintită pe cer...
Culori noi din dulci dimineţi luminoase
am pus în griul zilelor tumultuoase
şi alături de păsările cerului,
încerc să pătrund tainele misterului
căci în tot ce ne e dat, de bine sau rău,
forţă vom găsi în al nostru curcubeu.
Inimă de gheaţă, fadă de iubire,
deschide ferastra, intră-ţi în fire,
atinge culoarea şi-n curând vei afla
cum toţi acei nori gri te vor abandona.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

la intrare
mergi de-a buşilea
curând viaţa va pune biciul pe tine
şi o vei lua la fugă
în acest labirint
cu o singură
ieşire

eşti obosit
probabil te-ai născut aşa
destinul te urmăreşte
bătăile inimii te dau de gol
iar respiraţiile
sunt repetiţii pentru ultima scenă
în care-ţi vei da sufletul

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul unui fulger

Aurul unui fulger pe cer s-a aruncat
Pentru a lumina întreg pământul
Şi-n clipa aceea, urma i-am luat
Păşind în universul lui cu gândul.

Lacrimi ascunse calea mi-au tăiat
Şi-n întunericul din nori ţesut deodată,
Raze de soare dulci au apărut
Şi viata mi-a părut mai minunată.

Sub curcubeu încă păşesc şi-n suflet
Încă mai simt cum soarele răsare
Mă pierd printre speranţe, flori şi cântec
Şi de dorinţă mă trezesc în zare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri de roze galbene

Printre fire de sentimente trăim
capitolele unui scenariu urmărim.
Prea mult poposim într-o poveste goală,
ne afundăm în lumea zgomotoasă reală,
într-un moment ce nu mai curge,
îngheaţă apusurile şi le stinge.
Noi camere albe să căutăm
cu stucaturi de aur să le decorăm
ferestrele apoi să le aruncăm
vântul să îl respirăm.
O grădină şi un labirint să ne regalăm,
pân'la bătrâneţe să ne jucăm,
în fiecare zi să ne-alergăm,
ziduri de rose galbene să-mbrăţişăm
şi cu-ale lor petale, scuturi de iubire să creăm,
visele ce vor veni, să le protejăm.
În trişti, nefericiţi să nu ne transformăm...
Atitudinile şi numele să le schimbăm,
briză şi siroco, ţărm şi val să ne chemăm.
N-avem forţe să ne-ntoarcem înapoi
avem însă mii de foi pentru desene noi.
După apus ziua renaşte a priori,
haina şi-o schimbă, îmbrăcandu-se-n culori.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător

m-am bucurat alături de toţi cei care au urcat
am suferit alături de toţi cei ce-au pierdut
şi am trăit alături de voi toţi. necunoscut
asemeni tuturor celor neştiuţi
viaţa mi-a dăruit lumini şi umbre
aşa cum numai norii trecători
mai ştiu şi pot
oferi.
am primit dureri şi bucurii
cum poate nu mulţi au avut, reale sau închipuite
şi pot să spun că-n viaţă
nu e loc de regrete
pentru că viaţa e scurtă
atât cât ne e dată
o singură dată
şi când crezi că ai mai mult timp
realizezi
că nu ai de unde cumpăra
nici măcar o secundă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la Acrostihul marca Dumitru Bădiţă - Doina Maria Constantin către Dumitru Bădiţă

În labirint de gânduri m-am pierdut
Unde e poarta către absolut?
Prinde-mi mâna cu tine mă poartă
Atingerea-i sămânţă de artă...
În cerc noi doi să intrăm involut.

Să rămânem aici în spirală
să zidim o albă catedrală
Îngenuncheati si-mbrăţişaţi de dor
Să te alint cu ochii-mi de cocor...
Clipa sa ne fie-agoniseala.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi renega iubirea

Nu mă îndurera,
în mine ca şi-n tine
trăieşte Dumnezeu,
coroană de iubire.
Ca El noi pătimim
căci poate e firesc,
aşa mai mult să ştim
iubirea, din pocale de cristal, să o sorbim.
Nu-ţi renega iubirea,
nu o închide în cămări obscure
căci sufletul rămâne
inert fără de hrana din prescure.
Că nu mai poţi iubi,
să spui, e nedreptate,
eşti însăşi tu iubirea,
acum şi peste moarte.
El e mereu în tine
n-ai dreptul a-l nega,
trăieşti căci El e si va exista
neancetat în inima ta.
Dezamăgiţi,
de lacrimi şi dureri înfrânţi,
acolo unde iubire nu e
ci doar raţiune probăm,
în imaginar ne refugiem.
Dezleagă iubirea,
primeşte-o, împarte-o,
nu uita că şi El
pe cruce iertarea noastră a dat,
pe bolta cerului lumină a purtat
căci doar iubirea,
destinul lumii a salvat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de lumină

Din ochi de copil,
în palmele-mi mici
picături de lumina am adunat,
ca Universul să nu-mi mai pară ciobit
cu ochii-mi obosiţi le-am sorbit,
şi-n cele patru zări, atent şi agil,
cu imensă iubire le-am răspândit.
Sub ploaia picăturilor de lumină să stai,
primeşte-o ca binecuvântare
aici, pe Pământ dacă vrei fă un Rai
gândul bun îţi ofer şi-ţi iau orice frământare.
Sunt eu, un simplu om obosit ce iubeşte
şi-n spirala luminii dansez
căci viaţa pe toţi ne ostoieste
deşi ţesută e în ecosez.
Lasă în urmă dezamăgiri şi dureri
în spirala luminii intră şi tu
încearcă să nu mai faci aceleaşi greşeli
în mânecă ai mereu un atu!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluită în Lumină sunt

Învăluită în Lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
Alături de mine vino, creştine,
să-mpărţim lumii o felie de pâine
şi-un pocal de vin roşu de sânge
trupul lui Iisus azi nu plânge.
Pentru noi păcătoşii El a Înviat,
mâinile lui Pilat a spălat
şi-n suflete negre a adus
Lumina divină de sus.
E bucurie în sufletul meu,
o aşez cu coroana de flori pe al tău.
Învăluită în lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
E Paşte, e lumină, e destin,
Lui, cu smerenie mă închin!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluită în Lumină sunt

Învăluită în Lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
Alături de mine vino, creştine,
să-mpărţim lumii o felie de pâine
şi-un pocal de vin roşu de sânge
trupul lui Iisus azi nu plânge.
Pentru noi păcătoşii El a Înviat,
mâinile lui Pilat a spălat
şi-n suflete negre a adus
Lumina divină de sus.
E bucurie în sufletul meu,
o aşez cu coroana de flori pe al tău.
Învăluită în lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
E Paşte, e lumină, e destin,
Lui, cu smerenie mă închin!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor sau gând sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea sau sufletul, în vers;
poţi cere doar un gând să creionez,

iar dorul aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între păsări

Cum nu suntem două păsări,
Sub o straşină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf!

Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascuţitul botişor
Şi alăturea cu mine
Sta-vei oare binişor?

Parcă mi te văd, drăguţă,
Că îmi zbori şi că te scap,
Stând pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.

Iară eu suit pe casă
Şi plouat de-atât amor,
M-aş umfla ursuz în pene
Şi aş sta într-un picior.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
Nici nu-s o pietricică purtată de şuvoi.
Din vremea copilărie
O dorinţă-n mine încolţea
Să cunosc pământul însorit din Italia,
Din când în când o voce-mi şoptea.
Iată-mă acuma aici, visul e devenit aievea.
E poate destinul ce lucrează prin noi
Căci teleghidaţi uneori,
Cu nesaţ urmărim o stea.
Stau bine aicea!
Dragostea în casa mea a revenit
Într-un singur inel două vieţi a unit.
O nouă ţară cu-al său popor m-a adotoptat
Iubire, respect şi bucurie mi-a dat.
Casa mea are ferestre luminoase
Iubirea şi lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
Şi totuşi, îmi lipseşte ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Caci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pierdută

Simt cum mi se scurge iubirea
din vene
în loc de sânge
se înghesuie particule invizibile
şi lacrimile unui dor
nestins
se zbat ca păsările cerului
prinse în vârtejul neiertător
al unei tristeţi
care doboară prezentul
făcând loc unei îndoieli
ucigătoare.

O coardă mi s-a rupt
şi inima mi se tânguie
ca o violină
pierdută singură
într-un concert de Brahms.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul erfect, divin-omenesc

Din coama-i albastră, vântu-o şuviţă a trimis,
gândurile-mi făr' de culoare oprite-n abis
să le mângâie, de durere să le lepede,
pacea să pătrundă inima-mi naufragiată într-un vârf de cremene...
Din Ochiul Cerului o lacrimă a căzut peste mine,
semn că Dumnezeu suferă şi-mi vrea atât de mult bine,
că-mparte suferinţa la doi
căci noi suntem El şi El e în noi.
Cu dragoste imensă mă priveşte
şi cu glas diafan îmi şopteşte
că sufleţelul necuvântător ce-am crescut
ca pe copilul mult dorit ce nu l-am avut,
în mâna sa părintească a luat
şi-n loc cu verdeaţă eternă a purtat...
De-acolo de Sus, din Raiul creat pentru el,
mă veghează şi-mi trimite iubirea cuprinsă-n magia unui inel.
Cu braţe de mamă, de unii aşa zis "pârâtă",
cuprind Universul şi-i mulţumesc smerită,
că-i perfecta armonie neîntâlnită
pe Pământul unde suntem în trecere volută
percum clipa pe veci pierdută.
Menirea ne e să-nvăţăm a iubi în mod firesc,
în Cercul perfect, Divin-Omenesc!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul cerului

sunt copilul cerului mă răsfaţă mereu
îngeri diafani îmi zboară prin trup
sufletul e o boltă din curcubeu
de culorile vieţii nu am să mă rup.

mintea se relaxează în comfortul meu
dar pentru iubire am o foame de lup
sunt copilul cerului mă veghează mereu
fluturi stelari îmi zboară prin trup.

e monument suprem credinţa-n Dumnezeu
clipele dulci roiesc ca într-un stup
am strâns învăţăminte cu minte de tezeu
bezne şi întunecimi nu mă corup.

sunt copilul cerului mă răsfaţă mereu
îngeri diafani îmi zboară prin trup.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vid de minţi

Bâjbâim în această realitate
de tumultuoase privaţiuni,
bogată în artificialitate
tapetată cu roşii minciuni.
Idealuri crezute infailibile,
inimi împietrite rămase pe un pod glacial,
rătăcim într-un tablou psihosocil
sau blocaţi într-un golf special
cu vid de minţi... deci stăm cuminţi
că-i vid de amprente şi vid de dinţi,
e vid de orizont deci... vid de minţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă în palma-ţi caldă

De emoţii vibrez, le simt, le-înţeleg,
o inimă am şi-un suflet ardent.
Sunt părticica din imensul întreg,
nu-s accesoriu sau corespondent.

Sunt esenţa lichidului volatil,
mirul din centrul universului,
sunt eul statornic dar şi versatil
călătorind în ritmul versului.

Sunt mamă, fiică şi sunt soţie,
dor infinit de-o lacrimă păzit,
gata mereu pentru acrobaţie
în cursa destinului hărăzit.

Sunt început şi sunt perpetuare
a vieţii încolţită sub soare,
iubire sunt, mereu în germinare,
sunt respiraţia în cursoare.

Iubirea şi timpul meu îţi dăruiesc,
tot ce-mi oferi ştiu bine să primensc,
pe aripa vântului călătoresc
şi lumea zi de zi eu construiesc.

În câmpul cu maci uneori rătăcesc,
în ochii cerului mă oglidesc,
de-atâta frumuseţe mă calicesc
şi-n orice clipă simt cum te iubesc.

Pasteaza-mă în a Ta palmă caldă
Eu sunt trecut, prezent şi viitor,
în verde viu şi curcubeu mă scaldă,
zâmbetu-mi să-ţi fie mântuitor.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de tine

Alături de tine acolo vreau să fiu
Alături de tine aproape să te ştiu
Alături de tine la bine şi la rău
Alături de tine să fiu sprijinul tău
Alături de tine de când te-am întâlnit
Alături de tine voi fi pân' la sfârşit
Alături de tine atunci când eşti bolnavă
Alături de tine voi fi fără zăbavă
Alături de tine când soarta-ţi va fi grea
Alături de tine nicicând nu voi pleca
Alături de tine când te vei poticni
Alături de tine mereu mă voi găsi
Alături de tine nu voi pleca deloc
Alături de tine acolo-i al meu loc
Alături de tine nicicând n-am să te las
Alături de tine cât timp mi-a mai rămas.

poezie de Kevin Barker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva s-a-ntâmplat

cândva
voi cârpi cortina cerului spartă în prea multe locuri –
stelele-s doar găurele prin care răzbate Soarele
.
voi dormi pe un cub de gheaţă în aşternuturi înalte şi oarbe
acolo toţi suntem despuiaţi de nume şi patimi
ni se dă doar un petic de gol în marele gol
să-l umplem apoi cu adevărata aşteptare
.
degeaba mai murim dacă nu vedem în aceasta un rost
mă vor pune să irig răsaduri de sunete
sau să repar păsări demontate în joacă de copiii ploii
să am grijă să nu se brânzească niciun strop
din Calea Lactee
.
într-un târziu definit altfel acolo
arhitecţii absurdului îmi vor cere să justific
fiecare secundă pierdută în viaţa de om
şi abia atunci îmi voi da seama că
de fapt doar aici pe Pământ ceva s-a-ntâmplat
.
şi tot întâmplatul mi-l vor da înapoi cu dobândă -
numai dacă Enormul va da vreo amnistie ceva
nu voi mai fi pus iarăşi în nume şi patimi
ci doar să fiu ucenicul unui sunet mai înalt

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!