Tablou cu mov, albastru şi maro

Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.

Te-aş fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru şi puţin maro...
Dar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roşu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
şi chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.

Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
în năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunaţi pe cer
din străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ţi pictată
pe pânza cerului, neterminată.

Erai sau nu erai, nici nu mai ştiu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda

Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme şiruri de fiori
care vin adesea pe aceeaşi cale
redeschisă iarăşi peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.

Te privem aevea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea
călărind licornul cu şaua tripodă
născocită-n taină pe un ciob de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce şi suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.

Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
şi gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopţii siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-şi zorii prin lanul de grâu.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vândut

Adoarme dorul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar amintirile trădate mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte visul dintr-odată,
alerg spre geam cu gândul speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magica Sucală

Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme şiruri de fiori
care vin adesea pe aceeaşi cale
redeschisă iarăşi peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.

Te simţeam aievea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea,
călărind licornul cu şaua tripodă
făurită-n taină pe un colţ de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce şi suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.

Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
şi gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopţii siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-şi zorii prin lanul de grâu.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş duce cu tine

Te-aş strânge în braţe, dar tremur de frică
Departe de tine mă simt un străin,
Senzaţii aparte ar vrea să îmi zică:
Nutreşti sentimente ce nu-ţi aparţin,

Te-aş duce cu mine pe bolta-nstelată
Să-ţi fiu călăuză prin vechi galaxii
Şi poate în noapte un clopot să bată
Vestindu-mi iubirea prin stelele mii,

Speranţa-i o floare ce macină dorul
Ascunsă în norii cei negri, hulpavi,
Ea ţine în viaţă etern-călătorul
Şi face din mine un brav între bravi,

M-aş pierde cu tine rănit prin cuvinte
Departe de lume să fim amândoi,
O rază, o floare sau magmă fierbinte
Ce curăţă răul prin ploaie şi ploi,

Departe de răul ce muşcă într-una
Voi prinde pe boltă o stea dintr-un şir,
Să-i mângâie noaptea cu raza ei luna
Pătrunsă-n arome de vechi trandafir,

Dar gândul mă poartă pe bolta-nstelată
Să uit răul lumii spre tine privesc,
Seninul albastru zideşte la poartă
Altarul pe care iubirea-mi jertfesc.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre sunete

rătăcesc printre sunete cu diferite frecvenţe,
caut frecvenţa ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut şi vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
şi chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.

dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
şi cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvenţa
şi mă vei ocupa în întregime.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ales

Erai pe undeva... şi eu te căutam...
Erai raza dintâi sau floarea de pe ram,
Erai tumultul mării sau zbor de albatros,
Lumina fericirii, pe un obraz frumos...

În picături de ploi veneai la geamul meu,
Dar eu nu mai vedeam, plângând de dorul tău.
Erai un briliant, căzut în întuneric,
Dintr-un inel prea larg, al unui vis angelic.

În adieri de vânt, mereu te căutam
Şi din adânc de timp, IUBIRE-ţi trimiteam.
Prindeam frânturi de gând în zilele senine,
Să nu mai rătăcesc, că tu eşti lângă mine.

Fii vânt încolăcit pe trupul meu încins!
Fii ploaie, răcorind tot dorul meu aprins!
Fii o furtună-n vis ce-mi ridică păcatul,
Intră-mi în aşternut şi răvăşeşte-mi patul!

Cu zâmbet, strălucind smaraldul ochilor,
Mă-nalţi să rătăcim în lumea norilor...
Eşti marea mea IUBIRE, acum am înţeles!
Din infinit de inimi, pe tine te-am ales...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cum se pleacă din lumea asta

ne-am hotărât să râcâim pereţii
să-i reparăm să dăm o mână de glet cum se spune
apoi să-i vopsim cu vinarom de culoarea ambientului

am început cu peretele din spatele patului
ea dintr-un colţ eu dintr-un colţ
nu ne-a deranjat niciodată mizeria care ne intra pe sub unghii
mai târziu am adus mai multe găleţi
pentru sângele care ni se scurgea din abundenţă

pe seară am fost gata
puteam privi stelele de foarte aproape
amintirile se transformaseră într-o răcoare
care ne strivea din toate părţile

îţi mulţumesc că ai fost cu mine
mi-a zis şi a strâns la piept cu cioturile rămase
ultima păpuşă de pluş făcută cadou

nici nu ştiu când a dispărut
poate a luat-o unul dintre sutele de copaci în scorbura lui
mi-a părut rău că nu am apucat să îi zic măcar
mamă ştii....

între timp noile degete m-au vindecat
pereţii au crescut la locul lor de cinste
mă trezesc cred
din când în când din somn
ghemuit într-un colţ
cu ghearele suflecate de treabă

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Şi nu mai doare liniştea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Şi îndrăznesc din nou, să mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Şi-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi eşti azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Şi lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Şi lanţuri au căzut la poarta vieţii,
Ferestrele, zăbrelele, şi-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieţii
Şi, deşi nu te ştiu, te-am cunoscut.

Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv şi cenuşiu.

Să nu mă cerţi, că am bătut la uşă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenuşă
Şi l-ai înaripat spre univers...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vândut

Adoarme visul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Vândut

Adoarme visul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul din visul albastru

Mi-e gândul, în noapte, un astru,
Primeşte-l, cu ochii închişi,
La tine, în visul albastru,
Departe de zori interzişi.

Cuprinde-l în suflet o clipă,
Va fi, pentru el, de ajuns,
Căci gândul nu face risipă,
Odată, acolo, pătruns.

În visul ce scaldă, mirific,
Un ţărm devenit elizeu,
Vom fi, în momentul magnific,
Culori dintr-un vast curcubeu.

În gândul din visul albastru,
Eşti, nopţii, zeiţă, eu - astru.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinta

roşu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu ştiu cum s-au încurcat
şi cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
şi cerul nu era albastru
era roşu ca sângele lui
m-am apropiat mirat şi m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, şi cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, paşii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
şi-am văzut şi nimicirea
mi-a dispărut şi amintirea
şi doar nefiinta mă aştepta

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifea ciocolatie

Ieri mi te-am găsit senină,
Blânda şi iubita mea,
Îmbrăcată în lumină,
Bruna mea de catifea...

Mă pierdusem în iubire
Când priveam spre gura ta,
Miroseai a fericire,
Bruna mea de catifea...

Rătăceam într-o visare
Şi doream aşa, cumva,
Să te strâng în braţe tare,
Bruna mea de catifea...

Te-aş fi strâns, dar mi-era frică
Ca să nu îţi frâng ceva,
Draga mea iubită mică,
Bruna mea de catifea...

Erai gureşă, zglobie,
Erai ca o rândunea!
Îmi erai atât de vie,
Bruna mea de catifea...

Însă astăzi dimineaţă
Mi te-a întristat ceva!
Eşti lipsită de viaţă,
Bruna mea de catifea...

Ochii tăi, odată vii,
Ah, cum străluceau odată,
Azi sunt trişti, reci şi pustii,
Bruna mea de ciocolată...

Ştiu că eu sunt vinovatul!
Iarăşi te-am făcut să plângi,
C-am dat mâna cu păcatul,
Bruna mea, azi mi te frângi...

Ca o salcie în vânt,
Peste ape aplecată,
Apoi pusă la pământ,
Bruna mea de ciocolată...

Rătăcirea mea de-o clipă
Ţi-a luat speranţa toată,
Ţi-am frânt visul şi-o aripă
Înger bun de ciocolată...

Am greşit de multe ori
Azi din nou şi încă o dată!
Ţi-am frânt vise şi fiori,
Bruna mea de ciocolată...

Ştiu că merit să mă cerţi,
Recunosc în sinea mea!
Oare poţi să mă mai ierţi,
Bruna mea de catifea?

poezie de Florentina Mitrică (9 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Am inceput sa zbor,
Si aripile mi se pareau straine
Si neobisnuit de albastre,
De parca tot cerul isi varsase in mine
Cenusa sangelui;
Chiar si lacrimile mele,
Ostenite de povara unui contratimp
Pierdut,
Furau, nestiutoare, putin cate putin
Din acel albastru prea crud
Si prea adanc
Pentru a ramane mereu acelasi tarm
Din care trupul meu fara contur
Sa se-nfrupte,
Ca dintr-un izvor orbitor…

Am inceput sa zbor,
Dar nu puteam ierta marea
Pentru ca-si croise un ochi ascuns
Din norii pe care-i lasam in urma,
Maculand pentru totdeauna
Ceasornicul orizontului
In care-mi zidisem trecerea,
Zadarnic nevinovata…

Am inceput sa zbor, si zburand,
Totul in mine a devenit albastru…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumuseţe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipeşte la suprafaţă
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieţii
topeşte cuvintele despletind literele
şi-n palme strâng doar o lumină goală

o mişcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereţii porniţi spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieşite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!