
Beneficiile izolării
Nu vă creați iluzii false,
Că izolarea nu ajută;
Acu-s doar mai puține șanse
Ca alte treburi să... se-mpută!
Spălându-vă pe mâini, nu-nseamnă
Că vă spălați și de păcate;
La rele, "Ăla" tot vă-ndeamnă,
Numai că... nu prea se mai poate!
Zicale, dăinuind ca cetini,
Spun că reduci, dar nu înlături:
Aleșii, să nu calce-n străchini,
Bărbații, să nu calce-alături!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Beneficiile izolării
Nu vă creați iluzii false,
Că izolarea nu ajută;
Acu-s doar mai puține șanse
Ca alte treburi să... se-mpută!
Spălându-vă pe mâini, nu-nseamnă
Că vă spălați și de păcate;
La rele, "Ăla" tot vă-ndeamnă,
Numai că... nu prea se mai poate!
Zicale, dăinuind ca cetini,
Spun că reduci, dar nu înlături:
Aleșii, să nu calce-n străchini,
Bărbații, să nu calce-alături!
poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce au animalele coadă? Nu pot vorbi și le ajută să se exprime. La fel și bărbații!
aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Numai un om parșiv poate accepta parșivitatea altuia.
aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbații m-au dezamăgit; pot să-mi iau în căsătorie pisica?
aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Instantaneu în muzeul Luvru
Venus - toată numai grații -
Mâini nu are, și-i păcat:
Ascultând ce spun bărbații,
Ce mai palme le-ar fi dat!
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă îngrijorează că bărbații fac tot mai multă caterincă și femeile tot mai puține ciorbe.
citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorință
Eu nu vreau s-apuc ani, o sută,
De nu duc o viață frumoasă;
Nu știți, spirulina ajută
Să-mi lungesc viața... amoroasă?
epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetini negre
Cetini negre sună-n urmă,
drum mă poartă, chin mă scurmă.
Cetini negre sună-n față,
ceasul sângeră prin ceață.
Cetini negre îmi descântă,
geana inimii n-o zvântă.
Cetini negre-n lume zică
zvonul brumelor ce pică.
Cetini negre-n lume spună
ostenita mea furtună.
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu scriu, înseamnă că sufletul meu e ori prea plin, ori prea gol...
aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet-vânzător de iluzii
Sunt doar un poet-vânzător de iluzii,
Nu vin de niciunde, nu plec nicăieri,
Te duc în excursii spre ziua de ieri
Și prind cu arcanul, zâmbindu-ți, concluzii...
Sunt doar un poet-vânzător de iluzii,
Fac salturi absurde, alerg în zig-zag,
Cu stihul viril te-amăgesc și te-atrag,
Din arcul meu zboară săgeți cu aluzii.
Iubirea-mi provoacă în suflet contuzii
Când trec meteoric prin evuri de fier,
Rămâne un zâmbet și-un dram de mister,
Sunt doar un poet-vânzător de iluzii...
poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uniți
Învață-mă să-not în gândul tău,
Să supraviețuiesc furtunii oarbe;
Te rog, dă-mi cheia sufletului tău,
Să pot intra oricând, și-atunci când doarme.
Oglindă fie-mi numai ochii tăi,
Iar pieptu-ți fie-i cuib inimii mele;
La adăpost ține-mă de ochi răi,
Departe de toate gurile rele!
Tu știi să împletești soare și ploi,
Ca să-mi sădești doar flori frumoase-n suflet;
Nimic să nu dezbine-ntregul NOI,
Uniți ca noapte-zi și fulger-tunet!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vrut un domn adevărat
Și poate, lui m-aș fi supus,
Dar după-o viață-am realizat
Că domn e numai... Cel de Sus!
catren de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Invenții neinventate
Ar trebui inventat un aspirator de rele;
Din când în când, am face curat
Și viața noastră ar deveni imaculată.
O mașină de spălat păcate
Ar fi foarte necesară;
Multe coștiințe ar deveni impecabile.
Un "Vanish" pentru violență, răutate, ipocrizie,
Dacă am avea, lumea ar fi mai bună!
Oamenii nu se concentrează
Și inventează lucruri inutile,
Ca: arme, bombe, otrăvuri,
În loc să inventeze leacuri
Pentru bătrânețe și moarte!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La mai mare
Tensiunea i-a crescut,
Șefu-i la reanimare;
Câte rele ne-a făcut...
Hai noroc și la mai mare!
epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina
Fă-mi cu ochiul și mă-mpinge
Spre culmea fericirii-nalte
Unde amândoi vom fi
Spălați de îngeri și păcate.
Vom fi stăpâni peste pârleazul
Întins de mâini necunoscute,
Cu inima vom privi cerul
Lăsându-l ca să ne sărute.
În culmea fericirii noastre
S-atingem raiul cu lumina
Unde doar Domnul peste clipe
Lasă ușor, ușor cortina!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Talion
Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun și mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.
Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supărați
nu doar pe mine: pe viață, pe frați;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.
Dezamăgirilor, cred că sunt nașul:
plec și îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i lașul.
Spun ce gândesc și îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
și îl păstrez doar în gând, liniștit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.
Nu sunt perfect și nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o știu: talionul.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbații toți sunt dificili:
Unii-aroganți, alții docili;
Cum găsesc unul ca la carte,
Deci nici prea-prea, nici foarte-foarte?
catren de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unor străchini
Străchini simple, țărănești,
Totuși nu-s deloc povești,
Un ministru democrat
Numa-n ele a călcat!
epitaf epigramatic de Constantin Nicola
Adăugat de Mike Farkas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vraja chemării sexuale e în suspensie, aproape orice femeie modernă își vede partenerul în această lumină, lumina superiorității ei disprețuitoare. Numai căldura sexuală face ca bărbații și femeile să fie posibili unii pentru ceilalți. În momentul în care îi reduci la simple individualități, la simple afirmări ale egoismului indivizilor moderni, cu toții văd unii în alții doar dușmanul.
D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley (1928)
Adăugat de Magia Feminina

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin "Prima casă", nu oricine
Își poate face rost de case;
Iohannis, după cum știm bine,
Doar... are dreptul la vreo șase!
catren de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!