Amintiri din copilărie

Cînd se cînta Chopin pe Drumul Sării
cam la vreo zece ani după război
convoaie funerare şi alămuri
valsînd bacovian în pas de ploi

Procesiuni oprite la răspîntii
un pumn de bani se risipea în praf
copii desculţi îngenuncheau cucernic
scriind cu lacrimi primul epitaf

Şi iar pornea la drum cortegiul foamei
şi popii veseli miroseau a vin
un cîmp de lumînări cu foc albastru
se unduia precum un lan de in

Ieşea la porţi suflarea mahalalei
- o vizita doar moartea în alai!
Iar în vîltoarea marşului eroic
eu, unul, singur, mă gîndeam la cai

Precum călăii în valtrapuri negre
doar ochii mari clipeau nestăpîniţi
păşeau cuminţi pe arătura morţii
statui de bronz rămase de la scyţi

Ca nişte crunţi arhangheli ai dreptăţii
încălecaţi de-un înger nevăzut
trăgeau de la mormînt la leagăn brazde
să facă loc pentru un nou-născut

Nu pot uita acele vechi amieze
cu cai ca majordomii în livrea -
cînd moartea era fiica sărăciei
şi se cînta Chopin în mahala

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte romînească de învăţătură (1990)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.
Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.
Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.

poezie de Emanoil Bucuţa
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu şi Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire şi-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-şi leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în ţară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Neţărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cînd am făcut logodna la bine şi la rău
Eu mă gîndeam la tine, nu la mormîntul tău.

distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscop

Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea şi dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.

Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat şi din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-aşa
încăpătoare, pînă cînd măceşul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,

dar nu putea, ştiu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz şi trupul din cianură şi-astept
nervoasă viaţa dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iaşi într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
la mine să tac, sau să cobor,
sau chiar să mor. Urlam şi eu la ei

să mă omoare şi-am coborît în
staţia Mereu. Eram cu tata care
mă-ntreba dacă mai reuşim
să mergem la muzeu. Era o zi
cu îngeri în sobor şi demoni
cognoscibili de sistem şi căutam,
de fapt, grădina aia cu celule stem
în care nicio rană nu mai doare.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Si ce aşi putea eu să-ţi mai spun
Cînd totul este clar....
Mii sufletul scăldat în scrum
Dureri fără hotar...

Mă întreb daca mai are rost
Ce simnt acum să-ţi spun
Stiu! toate-n viaţă au un cost
Eu rasplatesc din plin...

Si tot ce viaţa -mi oferea
Nu am luat cu împrumut,
Am răsplătit asa mereu
De zece ori mai mult.

Şi n-am cerşit ce nu-i al meu,
Doar să iubesc am vrut...
Tu mi-ai trait în gînd mereu,
De cînd ne-am cunoscut!

Dar... pentru tine a fost un joc,
Ca un ping-pong.. asa!!!
Şi jocul cînd te-a plictisit
Tu ai oprit la Ea!

Mii tristă azi suflarea mea
Si doare că niciodată tăcerea
Mesaje încă mult voi astepta
Care mereu imi vindecau durerea!

Scrisnind din dinti azi voi pleca
Nu vreau să-ţi fiu povara,
Din Eu şi Tu... Tu ai ales pe Ea
Spunînd că mă iubeşti a cîtă oară?

Cedez... ear tu, nu vei uita....
Imi vei simti absenţa!
Din Eu şi Tu, tu ai ales pe Ea
Pastreaza diferenţa!!!!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Am mers ca doi tovarăşi, alături şi pereche,
Împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche.

De-am căuta acum iubirea dintre noi

Am mai afla ecoul galopului pierdut
Acolo unde apa străpunge stînci de fier
Şi unde cu oroarea abia ascunsă-n suflet
Te-ai avîntat alături de mine mai departe
Şi-ai rîs cînd mii de codri în tine tremurau...

Am mai afla podişul înconjurat cu colţi,
Răsfrînt în amintire, cînd toropit de drum
Mă tolăneam în ierburi privind grăbiţii nouri,
Iar tu loveai cu varga o viperă cu corn
Ce unduia atrasă de faţa mea umbrită.

Şi am aflat troianul greşelilor din noi.

Þi-ai risipit iubirea în ritmuri şi în rime,
Schimbînd-o-n bucurie şi-n tragice nelinişti
Iar eu am zăvorît-o în mine după firea
Întunecată-a omului de munte.

De-am căuta acum iubirea dintre noi

Am mai găsi doar colbul cernut în drum pe feţe,
Şi duioşia tristă ne-ar lumina un zîmbet.
Sunt încă alte lanţuri de munţi în faţa noastră,
Oştenii înălţimii le împînzesc urcînd,
Aceeaşi stea polară le scapără pe coifuri.

Drum bun! Să dea norocul să ne mai întîlnim.
Azi, fără şovăire ne dezlegăm şi mîndri,

Precum atunci cînd fost-am alături şi pereche,
Împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

n-am să mai fac fotografii
pentru că pe alea bune le faci tu
eu doar am să fac curat
şi am să scriu poezii
n-am să cos sau să calc
doar din cînd în cînd
voi găti plante agăţătoare cu sos de rodii
şi ceapă verde
pentru că vreau să-ţi văd sprîncenele ridicate a mirare
şi braţele tale
înconjurîndu-mă
în zilele fericirii mele gătite cu iaurt de casă

vom fi ca doi elfi din hobbit
unul lîngă altul
cu săbiile trase
apărîndu-ne

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când...

De cînd ai plecat
Eu plîng cu lacrimi de sânge.
Nu am ştiut că ai atât de mulţi duşmani!
Nu am ştiut că dacă îţi aperi ţara
Şi neamul şi mama
Eşti sortită să pleci la Dumnezeu
Trimisă forţat de duşmani.
Azi şi-au arătat adevarata faţă
Duşmanii tai, ai mei, ai noştri...
Au mîncat, au băut, ne-au stors de vlagă
Şi au vrut să se legene-n aşternutul tău.
Au stat la pîndă precum şacalii
Strângând veninul în gură
Ca să-l poată arunca, vipere-n pericol.
Uciderea ta copilă, draga mea,
A scos la iveală criminalii
Ce-mi lingeau mîinile şi vorba
Ca să-şi ascundă crima.
A venit timpul să se ştie
Eu piedică în calea lor sunt,
Stîncă din piatră scumpă.
Şi nu mă tem de făţărnicia lor,
Nici de moartea ce apare
Şi nici de lacrima de sînge!
Dreptatea pentru mine este-n ceruri.
Aici în România este moarte,
Trădare, falsitate, duplicitate...
Amar de neamurile noastre
Ce sunt doar nişte biete fiinţe
Care aşteaptă doar de pomană!
Am sa las în urma mea pustiu,
Pustiu şi inimă de duşman
Ca să plătească ce au pus la cale,
Să nu-mi mai dea să mănînc
Cînd nu-mi este foame
Şi nici apa să beau
Cînd nu-mi este sete.
Blestem trădătorii şi criminalii,
Blestem făţarnicii şi avarii,
Blestem pe cei ce i-am crezut,
Să aibă parte de drumuri asfaltate cu flăcări
Ei şi copiii lor
Şi neamul lor de năpârci!
Amin!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chopin, Frederic

Chopin este şi rămâne cel mai îndrăzneţ şi mândru spirit poetic al vremii...

definiţie clasică de Robert Schumann
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă de primăvară

E un ajun de Paşte, cu mierle în copaci
când stăruie în casă miros de cozonaci

Tu zugrăveşti cu ceară încondeiate ouă
în flori şi arabescuri ce strălucesc de rouă

În roşu, mov şi galben, în verde crud de ierbi
ceva nu iese bine, vopseaua iar o fierbi

Un crâng de iasomie în păr ţi s-a-mpletit
în calendar scrii iarăşi câte-un verset sfinţit

Era un timp de slavă, aprilie vestea
arhanghelii dreptăţii cum saltă iar în şa

Te văd din nou în stampa copilăriei mele
un pescăruş pe pânza străvechii caravele

La streşini se-nfiripă un cuib de rândunici
zorelele pe garduri cu mâna le ridici

Copii desculţi ai străzii aleargă înspre denii
pe cerul mahalalei trec nori de mirodenii

Şi tu frămânţi aluatul, tot somnul ţi s-a dus
ne spui din nou povestea cămăşii lui Iisus

Oh, cât eşti de frumoasă, ce palide ninsori
îţi joacă-n ochi ca focul albastru pe comori!

Au înflorit salcâmii şi vişinii din nou
tălăzuieşte marea sub coaja unui ou

Cât de înaltă-i bolta în noaptea de Prier
opreşte clipa, Doamne, numai atât Îţi cer

În casa noastră scundă, când totul renăştea
minunea vieţii mele, rămâi pe veci aşa

Şi să-mi apari de-a pururi precum te văd acum
într-un ajun de Paşte, prin clopote de fum...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o carte

Cînd gunoi şi cînd ţărînă,
Tinereţea ţi-e bătrînă.

distih de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proaspeţilor europarlamentari Corneliu Vadim Tudor şi George Becali

Vom fi iarăşi precum am fost,
Ba chiar mai mult decât atât!
Întreb şi eu, fără vreun rost:
Dar în ce fel, unde şi cât?

epigramă de Cristian Ionuţ din Iuţeala rimei şi băgarea în seamă (iunie 2009)
Adăugat de Cristian Ionuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimţirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarţi
şi n-are să se termine
nicicînd

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posterităţi

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai eşti,
Şi cînd te pierzi, începi pierind să creşti.
Fereşte-te la vreme,
Ţărîna ce-ţi rămîne să nu ţi se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
Într-altfel îţi rămîne o inimă, şi-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd şi-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă şi iubire
Nu-ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestie

Ce vanitoşi sunt cei ce scriu!
Râvnesc statui, precum cezarii,
În bronz strunindu-şi armăsarii…
Eu, doar un bust, în Cişmigiu.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!