Tramvaiele marasmului

Nu sunt tramvaie pentru clipe şi nemorţi,
doar ceruri sau văgăuni inerte.
Capete de linie şi vatmani fără cranii sub chipie,
taximetriste bete în pană de benzină mânate de nevoi,
pensionari mahmuri pierduţi la loterie, cu ochi vitriolaţi
de blugii adolescentelor la care singurul lucru inteligent este telefonul,
văduve inerte cu respiraţii peste ceaslovuri mucegăite,
proletari hăituiţi duhnind a coşmaruri şi copiii care le sunt morminte pentru vise,
toţi şi toate sunt înghesuiţi în aceste tramvaie lăsate de izbelişte
în panta amurgului care a început nemilos de la răsărit.

Afară plutesc gropi care rup planetarele ca pe spaghete,
claxoane matrioska umplu de avorturi sonore
oraşul stigmatizat cu răni şi puroaie verbale,
canalele horcăie înfundate de strigătele mâzgălite pe uşile W. C-urilor publice.
Râd şi, cu urechea lipită de geamul tramvaiului
ascult oraşul, ura din el cum dospeşte
fermentând în cavourile viilor numite apartamente.

Cobor, simt ploaia pe care se caţără un blestem spre cerul sulfuros-
iederă din betonul turnat proaspăt peste mormântul acestei zile.

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cel alb

Sunt în oraşul cel alb.
O ceaţă deasă îmi
Străpunge speranţele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientaţi,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind şi se sting haotic
În oraşul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Şi în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Şi monoton.
Sunt victime în oraşul cel alb,
Care încă nu inţeleg că sunt victime,
Dar sunt şi flori,
Sunt şi chioşcuri cu fast food,
Sunt şi grădini botanice
Cu arbori exotici
Şi mai sunt şi cinematografe cu filme horror.
Ca nişte umbre se desprind din ceaţă
Paşii pierduţi.
Sunt paşi care se caută,
Sunt şi paşi care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza şi în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceaţa albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în oraşul cel alb
Şi te caut în noapte...

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul de provincie copleşit sub soarele nemilos de iunie

în oraşul de provincie cu două catedrale falnice
erectate nemilos chiar în inima lui
oamenii se târâie, abrutizaţi de soare,
pe asfaltul moale
transpirându-şi în tăcere vieţile goale
pe strada principală

în oraşul de provincie cu singurul său cinematograf -
mişună nestingheriţi şobolani uriaşi
şi câţiva adolescenţi excitaţi se pipăie febril pe întuneric
şi mănâncă popcorn din pungile jumbo size

în oraşul de provincie o pisică tărcată
se furişează pe lângă zidul crăpat
al unei alimentare -
e atât de slăbită încât i se văd coastele
şi burta îi e lipită de şira spinării -
doar foamea i se mai vede
în ochii lărgiţi de frică
în drum spre tomberoanele de gunoi

în oraşul de provincie copleşit sub soarele nemilos de iunie
deznădejdea se insinuează parşiv peste tot
în betoane, în blocurile coşcovite
în magazinele de haine second-hand
şi în tăblăria încinsă a maşinilor grăbite

în oraşul de provincie uitat de toţi zeii
şi demonii creştinătăţii
în care visele au murit de mult
singura luptă demnă de a mai fi purtată
este să nu-ţi pierzi minţile
să ajungi întreg până la dimineaţa zilei următoare

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2 martie 2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul meu

în oraşul meu străzile sunt mov
la fiecare intersecţie
un baobab
din care atârnă semafoare
clădirile sunt îmbrăcate în iederă
pe cutiile poştale se cuibăresc ratoni
e ca şi cum natura ar fi pus stăpânire pe aşezările omeneşti
copiii se joacă desculţi
pe malul râului
schimbă pietricele scoici şi cochilii
adună apusuri în ghiozdane
unul mai colorat decât altul

în oraşul meu cărţile se citesc de plăcere
oamenii au timp să asculte
să iubească
fără frică
fără grabă
e ca şi cum natura ar fi pus stăpânire pe simţirile omeneşti
ar fi instaurat o altă lege
una mai cumpătată
mai calmă
mai luminoasă
mai aproape de Dumnezeu.

poezie de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

"Asta nu mă împiedică de a avea o nevoie teribilă de – dacă tot trebuie să-i pronunţ numele – religie. Apoi ies afară în noapte şi pictez stelele"
Vincent Van Gogh – Într-o scrisoare către fratele lui.

Oraşul nu există,
exceptând locul unde un copac cu frunziş negru se strecoară
ca o femeie înecată spre cerul fierbinte şi clar.
Oraşul este mut. Noaptea fierbe împreuna cu unsprezece stele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar.

Se mişcă mereu. Toţi aştrii sunt vii.
Până şi luna se umflă în fiarele ei portocalii
pentru a îşi expulza copiii prin ochi, urmând zeescul tipar.
Bătrânul şarpe ceresc, invizibil. absoarbe stelele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar:

în monstruozitatea grăbită a nopţii,
înghiţită de marele balaur, să mă desprind
de propria viaţă fără nici o credinţă,
fără stomac,
fără plânsete în zadar.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt poate singurul care a priceput dimensiunea shakespeare-ană a fiinţei tale, precum îmi place să cred că eşti singurul care ai pătruns incurabilul trecerii mele printre dobitoace. Îţi scriu din oraşul în care toate îndoelile sunt permise, şi care adaugă umbrelor mele un parfum de cangrenă. Sunt fericit că pot să stau aici singur, neînchipuit de singur, şi că sunt departe de Balcanii în care numai tu justifici apariţia soarelui. Cu vechea dragoste, a lui E. Cioran.

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (25 noiembrie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala şi universitatea produc în masă proletari culturali, proletari în ce priveşte civilizaţia, comportarea în lume şi folosirea limbii. Singurul lucru pe care nu-l produc sunt adevăraţii proletari, proletarii dispuşi să facă o muncă de proletari.

citat din Renaud Camus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără poeţi

e cel mai vesel oraş
aici e o singură lume
una în care viaţa chiar se trăieşte
nu năvălesc demoni şi nici muze inventate
e linişte când e linişte

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeţii au fost închişi în canalele
de la marginea oraşului
numai în nopţile cu lună se mai aude câte un lătrat subţire
dar şi atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii îşi dorm liniştiţi visele

prin oraşul fără poeţi
curge râul de cerneală
şi locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre copiii care muşcă

prin naşterea mea absolut întâmplătoare
am evitat o bună perioadă
în care toţi şopteau pe stradă
ori pe la colţuri, în tramvaie

nefericiţii mei părinţi
se-obişnuiau printre gunoaie
n-aveau ce face

bună-ar fi o ploaie!

cu ochii-nchişi încerc să muşc din timp
sau să împuşc acest nemernic

pesemne nişte văduve
au amintit despre copilul care rânjeşte-n sinea mea
într-un pomelnic

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie o vorbă din Luca: "Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici. Pentru că voi sunteţi ca mormintele, care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie". Căci mă gândesc că tocmai asta vor cărturarii şi fariseii: să existe ei. Şi când sunt în morminte, să fie mormintele lor. Ce durere mai mare decât să fie mormintele neştiute despre care vorbeşte Luca? Călcăm poate, la tot pasul, peste mormântul neştiut al fratelui risipitor.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de sticlă

oraşul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni
cum dă pe-afară apa din canalizare şi inundă parcul
toţi au feţe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin
căciuli de astrahan, paltoane întoarse, mănuşi găurite de imitaţie
seamănă unii cu alţii, nişte boşorogi urâţi, încrâncenaţi în luptă
şi astăzi, întotdeauna, lupta de clasă
ascund şoapte, şuşoteli, intrigi, minciuni, în vorbe de lemn
canalul înfundat de fecale împute tot oraşul de sticlă
e o complicitate vicleană în piesa asta de teatru prost
care ascunde sângele adevărat ce strigă din morminte albastre
apartamente închisori făcute pe oasele tinerilor ucişi
de torţionarii colaboraţionişti cu drag de tortură transformaţi azi
în pensionari mizeri milogi, conştiinţe însângerate
comunişti şi securişti, turnători şi activişti, membrii
aplaudaci interesaţi ai crimelor comise pentru liniştea lor
cu mâinile murdare până la cot de sânge de intelectual
tuburi digestive primitive născute din putregaiurile pământului
ca să tacă, să nu gândească, să nu simtă, au tot primit
posturi, haine, mâncare, apartamente, cartele, frig,
şi ei au fost mulţumiţi, şi-au alungat copiii din casă
apoi din ţară, s-au considerat îndreptăţiţi, e patria lor
a stafiilor şi a fantomelor descărnate de orice răspundere

mitomani propagandişti se caută în urmaşii dacilor
când toată lumea ştie că părinţii lor sunt Lenin şi Stalin
au ştiu, au tăcut, au râs, au înfierat, au combătut, şi mai ales
au profitat cu toptanul, profită şi azi

creaturi scârboase care sugrumă copilul din faşă
să mai câştige câteva zile, câteva ceasuri, îngroziţi
de judecata ce-i aşteaptă la întâlnirea cu morţii lor
acolo nu mai sunt minciună, regrete sau doctrină
sunt martirii tineri zdrobiţi de ciocanele şi secerile lor
duşmanii de clasa asasinaţi în noapte fără vină

atunci când apa plină de gunoaie se va retrage în canale
când oraşul de sticlă se va sparge
atunci vom fi cu adevărat
liberi

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de praf

O dimineaţă ca oricare alta
Şi zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste oraşul verilor de praf
Un sculptor şi-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon
Şi mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Şi are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăşi este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în oraşul verilor de praf.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

16 Noiembrie

Plouă mărunt
Si geamul plânge
Cu picături reci de ploaie.

Şi da, plouă umil
Peste oraşul care sună
Ca doua clopotniţe sparte
În zi de sărbătoare păgână.

Plua... Şi cântec de toamnă
Se-aude in beznă
Si flori de metal răsar peste dealuri,
Ruginind sub ploaia
Care ne cântă la geam
Colind de noiembrie.

poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie că dăm vina pe noroc, fie pe destin, fie pe "crucea" pe care o purtăm, toate acestea sunt doar metode de a scăpa de responsabilitate. Credem că dacă altcineva sau altceva este responsabil pentru fericirea sau nefericirea noastră, nu ne mai simţim vinovaţi pentru ceea ce se întâmplă în propria viaţă. Dar singurul vinovat sunt eu pentru tot ce mi se întâmplă. Norocul este doar o scuză a celor care nu vor sau nu ştiu ce să facă, cum să acţioneze.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul comunilor

Oraşul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...

Oraşul era mort la revoluţie
dar şi viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiţi şi fără cullotes (!)

Oraşul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
şi inima înţepată de pofte şi lipsuri.

Oraşul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...

Oraşul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase şi reci...

Oraşul era surâsul meu cuprins
de mediocritate şi nebunie
între necunoscuţi şi gaşcă!

În oglindă îmi studiam ridurile,
căutăm prin harta lor secretă
poate (Eu) să aflu ce am fost (?)

În duş priveam ploaia
din reţeaua de canalizare,
spălându-mă cu torentu-i de tandreţe.

Sub ploaia aia, mii de suflete,
parcă gâdilându-se într-o încleştare
pentru trupul meu senzual de urbe...

Apoi din gelul de duş se scurgeau pădurile tropicale,
închise de vreo mişcare ocultă
în vreo sinteză alchimică de dragoste...

Făcea spume roz şi orbitoare,
din cap până-n balta de sudoare,
cu nămolul înmuiat de pe mine...

Rotocoale de praf, de departe,
adunate în jurul "magneţelului",
spre perpetuu nord...

Se scurgeau cu micul potop,
dezvelind statuia aurită
a poetului spălat de vise...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt nimic din trecutul sau din prezentul meu, ci sunt visele în care cred, ambiţiile care mă animă, sunt devenirea care mă aşteaptă şi tot efortul pe care îl depun pentru a îndeplini toate acestea - plus zâmbetul cu care o fac.

Simion Purza
Adăugat de Simion Purza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demisol

zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici oraşe doar orăşeni
nici poezii nu există ci poeţi
care se scriu
simpli scribi ai oraşelor de rangul al treilea
pentru că numai în oraşele mici
poţi zări arhetipul cuvintelor

te îneci în lumina unui timp vertical
şi îţi strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori şapte care
vine năucitor de zânatică
să îţi cuprindă nefericirile pervertite
în happy story

primele ore ale vieţii sunt versatile
iau forma sunetelor şi tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existenţa eroică în oraşul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afişează noul status al vieţii la demisol respiro

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt din sudul Spaniei. Am trăit acolo toată viaţa urmărind un vis care m-a adus în final la Hollywood. Însă pentru a face asta, a trebuit să mă despart de oraşul meu, de stilul meu de viaţă, de prieteni şi de familia mea. Înainte de a veni la Hollywood, m-am mutat întâi la Madrid, unde mi-am făcut noi prieteni cu care mă simţeam foarte bine. Apoi a trebuit să trec peste o nouă provocare şi m-am despărţit şi de Madrid, pentru a pleca spre un alt loc. Cred că aceste despărţiri au fost cele care m-au marcat cel mai mult.

citat din Antonio Banderas
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!