Despre copiii care muşcă

prin naşterea mea absolut întâmplătoare
am evitat o bună perioadă
în care toţi şopteau pe stradă
ori pe la colţuri, în tramvaie

nefericiţii mei părinţi
se-obişnuiau printre gunoaie
n-aveau ce face

bună-ar fi o ploaie!

cu ochii-nchişi încerc să muşc din timp
sau să împuşc acest nemernic

pesemne nişte văduve
au amintit despre copilul care rânjeşte-n sinea mea
într-un pomelnic

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A imigra goală alături de golemi

toţi se plâng de faptul că naşterea
în vremuri întoarse pe dos
nu ar fi posibilă fără
anotimpul ploios al unei alte planete
strivită de cine ştie ce perete
şi vândută la licitaţie
unei analiste bete
care confundă sicriele cu sarcofagul suprem

"Noi pentru asta bem!"

ne spune ea
în timp ce îşi cară planeta strivită
într-o cameră pipernicită
de care îşi aduce aminte doar atunci
când cineva îi ghiceşte-n cafea

se uită la ceas
şi trasează un sicriu prin care se trece
nu când se moare
ci între nouă şi zece
atunci când vă plângeţi că naşterea
nu s-a-ntâmplat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape rămase în ochii ei

Se crapă iar de dimineaţă
Pe buza ta, pe care-o muşc:
Schimbarea apelor la faţă
În ziua-n care mă împuşc.

Se urcă soarele bătrân
Pe coapsa ta, când eu cobor,
Şi nu mai vreau să mai amân,
Iubito, vreau să mă omor!

Acum, cu mâinile-amândouă,
Deschid priveliştea spre mine
Şi-n picătura ta de rouă
Dărâm capelele sixtine.

Dacă nu ştiu a mă ruga,
M-ajută un diavol chior;
În ziua când vei fi a mea,
Iubito, vreau să mă omor!

E linişte. Un cormoran
Se spânzură de stuful ud,
Eu îmi găsesc un bolovan,
Sub care pun trupul tău crud.

Canicula m-a istovit,
Iar puşca mea e lustruită;
Iubito, taci! Eu am murit
Şi tu... aproape fericită.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos în repaos

oceanele lumii se despart
într-o apă de ploaie
în ciuda furtunii
un gând se îndoaie

te caut prin case de sticlă
dar pereţii de fier se ridică

potrivnic îmi eşti
eu senilă
mă-ntorc la privirea dintâi

să rămâi
într-un gest inventat
de-o copilă

pe care cu grijă niciunde
s-o pui

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stropii de ploaie

sunt nume rătăcit
pe un ţărm, nu ştiu care
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, printre alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu scrijelesc pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, pe-nserat

să-i scriem iubirii alt cod
care să nu semene cu nimic
şi-apoi să ne blestemăm pe îndelete

când îngerii se-ntrec în piruete
noi dăm vina pe calotele glaciare
care se-ntorc acasă

dar lasă!
e bine şi fără noimă să fim
generos mai puţini

nu degeaba există o linie trasă
între şotronul de cartier
şi cel de clasă

să rescriem, deci, cu bună ştiinţă
o biblie rezonabilă
cu pagini tăiate la colţuri şi arse
care se vor întoarse
una câte una, cu grijă

aşa cum sinucigaşul se-ngrijeşte
de-o schijă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Data: Lal e copilul meu. Întrebi dacă aş renunţa la el de bună voie. Nu pot. Aş încălca toate lecţiile pe care le-am învăţat despre a fi un părinte. Am adus pe lume o nouă făptură şi este de datoria mea şi nu a Federaţiei să o ghideze prin dificila perioadă până la maturitate. Să o susţin în timp ce învaţă. Să o pregătesc să devină un membru responsabil al societăţii. Nimeni nu poate să-mi uşureze această obligaţie. Iar eu nu pot s-o ignor. Sunt... tatăl ei.

replică din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Cerchez Elena-Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden reprobat cu bucurie

pe drumul iernii mele
este toamnă
încrengăturile de brad neputincioase
îmi seamănă a case
ori a ninsori ca o chemare ancestrală
spre muchia unde
singură şi goală
îmi stă la căpătâi o siluetă care
mă-nvaţă despre zborul de egretă

ce dacă-mbătrânesc
îmi spune-o piatră

am timpul necesar pentru a desprinde
copilul de o mamă ce se vinde

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tot îmi spui de Ana?

amestec făina oaselor mele
în bolul osului tău
din care fluieră coclaurile

neumblarea noastră
nu face decât să ne depărteze
de zidurile pe care le ridicăm
şi pe care le văruim

cu oase

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul absolut

rugăciunea voastră
cuvintele păcătoşilor
luptă pentru pace
pace mânjită cu sânge
pace mânjită cu viaţă

deţinem adevărul absolut
până unul începe să mintă
apoi minţim pe rând
până devine obicei
şi adevăr absolut

rugăciunea mea
cuvintele tuturor
mai puţin sfinţi
mai puţin aici
mai puţin dincolo

rugăciunea lor
cuvintele unuia singur
care a minţit din datoria
adevărului absolut

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva anume

e nevoie de fiecare om
pentru ceva anume

de exemplu
cineva care să ştie
cum se ridică din spume
avatarul nefericiţilor

de cineva care mormăie
nu numai în somn

de cineva care bâiguie
despre orbită
cum că ar fi fost construită
din amalgamuri de cuarţ şi pirită

e nevoie să fim indulgenţi cu aceia
care slăvesc femeia
degeaba, aş zice

ea ştie să se ridice
din păcura morţilor
bărbatul îi întinde o mână
aşa se face
ea se încăpăţânează şi zace
ani la rând pe ascuns
într-un carusel neuns

e nevoie de oameni
pentru ceva anume care
ne trage înapoi

oricât de sarcastic ar fi anotimpul
ziguratelor inundate de ploi

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii pe care îi petrecem în existenţa terestră sunt secunde în comparaţie cu eonii care preced naşterea noastră sau cu incomensurabila perioadă de timp care va veni după ce vom părăsi această lume.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia de aici, neamule!

mai am câteva apocalipse pe stoc
şi nu ştiu cum să scap de ele
se vindeau bine într-un timp
unele se dădeau la schimb
pe te miri ce

eprubete şifonate
furouri de sârmă
curent electric termodinamic pe gaz

ehei, ce vremuri!

acum, cel mai probabil, se dă câte una
la jumătate de preţ

Vinerea
mă prostea unul de-a binelea
spunea
cât munceşte el zi şi noapte
şase zile din şapte
până omul va nimeri-o pe cea mai bună
aia pe care o dai din mână-n mână

l-am crezut
eu şi încă alţi proşti ca mine

încă îl mai aşteptăm
dar văd că nu mai vine...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

O Tu, Poezie,
Eli, Eli!
Visul meu care mă ţii în viaţă
fără ploaie,
fără vânt,
cu oasele pe pământ...

Nu mă alunga dintre ai mei
Nu lăsa să se împută hainele pe mine
Nu m-azvârli la colţuri de stradă cerşind
... ce nu aparţine de fapt nimănui!

Şi Tu şi eu suntem ai lor.
Şi toţi suntem ai noştri.

Da?

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hidrodinamica tachinării

îţi trebuie un copac
cu susul în jos
înfipt cu rădăcinile
în cele patru colţuri ale cerului
dacă vrei să trăieşti
pe o altă planetă
unde gravitaţia
nu ne mai este potrivnică

şi când ne respingem
ne atingem

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur că v-aţi amintit

Sunteţi un fulger dureros.
Ce nu-nţelegeţi dumneavoastră
Este pădurea mea albastră
Cu râul verde pân' la os.

Era odată un haiduc,
Cu traista plină ochi de mere
Şi în opinci de conifere
Mă alerga ca un năuc.

Şi-avea în teacă trandafiri
Şi bidiviu ca o nălucă
Şi jur că aş fi fost haiducă
De la atâtea potriviri.

Vai, fiica mea, nu sunt haiduci
Pe albăstruile poteci;
E urma ta, pe unde treci
Şi până unde te mai duci.

Şi până unde să mă duc?
Tu, mamă, n-ai să înţelegi,
Din spinii lor aproape-ntregi
Se naşte veşnic alt haiduc.

Când curge sânge-n asfinţit
Din rotocoalele de fum,
Poteca mea se face drum.
Mă bucur că v-aţi amintit.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămile şi cai

sunt un om vesel
şi tăcut

prin geamul trenului
văd cămile şchiopătând

în sinea mea
se cunună nopţile

caii mei cu fruntea lată
ies din gloată

unde mă duci,
macaz nenorocit?

înainte de primul mai
îţi băteam câte-un cui
în tandem cu roua

acum
în pustiul ăsta de pretutindeni
unde mă duci?

mâine stau slugă morţii

azi
azi mă uit prin geamul trenului
să văd
cămile şi cai

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare dintre dovezile despre Iisus Hristos sunt profeţiile. Un şir de oameni, timp de patru mii de ani, în mod statornic şi fără mari deosebiri, vin unul după altul să profeţească aceeaşi venire. Un popor o vesteşte şi acest popor subzistă timp de patru mii de ani pentru a face în grup mărturie siguranţei pe care o are despre ea şi de la care nu poate fi întors prin niciun fel de ameninţări şi prin nicio persecuţie. Lucrul acesta este cu totul considerabil.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea
în iarmaroc
cu toţi sfinţii
şi părinţii
care se ţin de mână
şi rânjesc dinţii
la fusta decolorată
pe care, odată,
o purtam
pe dos
ca nimeni să nu mă deoache
până la os.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunecăm pe mochete obscene

vom muri
şi nu vom şti
de toate câte s-au mai întâmplat
şi-au tulburat
apele deja prea tulburate

a trăi –
o mare nedreptate
o povară cruntă
ori o boală

da!
pledez cu ochii-nchişi
pentru pedeapsa capitală
de a trăi mai mult decât suporţi

sunt morţi
cei de care vag ne amintim
când se mai întâmplă să citim

deci,
să murim!

dar să murim decent şi cât se poate

a trăi – o mare nedreptate

scrieţi voi ce vreţi în testament

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!