Navă

Până la urmă
nu era vorba decât
de bărcuţa unui băieţel
pe lacul din parcul oraşului
prin care ne plimbam noi odinioară.

Dar am îngenuncheat
şi i-am urmărit sosirea,
vela albă şi delicată
săltând şi coborând
pe bronzul valului
în lumina de chilimbar
a soarelui care scăpăta –

era nava mea
cu caricul ei de bucurii.

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă compătimiţi pentru că...

Nu mă compătimiţi pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetişor pe cer;
Nu mă compătimiţi pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiţi nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăseşte ţărmul la reflux
Şi nici pentru dorinţele care ne spun la revedere –
Nu mă mai priveşti ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am ştiut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescenţa trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiţi-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învaţă
Ceea ce mintea la fiecare colţ vede şi sesizează-n viaţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere

Ne-am întâlnit în parcul cu castani,
Prin care ne plimbam odinioară,
Dar a trecut de-atunci un car de ani,
Căci timpul nu stă-n loc, ci veşnic zboară.

Ne-am salutat şi ne-am vorbit stingher,
Dorind de fapt să fim în altă parte,
Şi-n atmosfera aceea de mister,
Cuvintele păreau pustii şi moarte.

Soarele blând pe boltă strălucea -
Înstrăinaţi, ne evitam privirea -
Un vaporaş pe lac grăbit trecea
Şi păsări străbăteau nemărginirea.

Parcul era la fel cum îl ştiam;
Cândva, vrăjiţi, îi admiram decorul,
Însă acum pe-o bancă zăboveam
Ca şi-n trecut, dar ne lipsea fiorul.

poezie de Octavian Cocoş (8 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

Lumina soarelui creşte pe pământ
ia înfăţişarea zilei
şi împinge prin pământ în sus
tulpinile
şi acele oase care de asemenea şi-au
scuturat ţărâna de pe sinele lor
privind mai întâi
cu orbitele ochilor goale încă
cerul de deasupra capului
apoi în jurul lor
la imensitatea florei
şi-apoi grăbit
fiecare se îndreptă unde-l cheamă
dorinţa...

lumina soarelui creşte pe pământ
lumina soarelui –
şi printre razele ei gloate
de oameni abia evadaţi din beznă

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arlo Will

Ai văzut vreodată
Un aligator
Ţâşnind în aer din mlaştină
Şi rămânând apoi orbit în lumina copleşitoare a amiezii?
Ai văzut, noaptea, caii din grajd
Tremurând şi dând înapoi la vederea unei lanterne?
Ai mers vreodată prin întuneric
Şi, brusc, o uşă neştiută s-a deschis înaintea ta,
Lăsându-te, ţi s-a părut, în lumina a mii de lumânărele
Din ceară delicată?
Te-ai plimbat cu vântul bătându-ţi în urechi,
Învăluit de lumina soarelui
Şi ţi-ai simţit deodată fiinţa inundată de o splendidă strălucire interioară?
Ieşind iarăşi şi iarăşi din smârcuri,
Treci prin uşi de lumină,
Prin multe câmpuri de splendoare,
Unde în jurul tău, neauzită, gloria se aşează
Ca o abia căzută zăpadă.
Vei trece tu, o, suflet puternic, prin pământ
Şi prin nenumărate ceruri
Până vei ajunge la lumina finală.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argentina e o democraţie autentică. Până la urmă, fiecare ajunge preşedinte.

citat din Joe Duffy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcendenţa interlocutorului şi accesul la celălalt prin limbaj arată, până la urmă că omul este o singularitate. O altă singularitate decât aceea a indivizilor care se subsumează unui concept sau pe care o articulează momentele.

Emmanuel Levinas în Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am urmărit niciodată să obţin o poziţie care să îmi declanşeze atâtea gânduri sau atâtea semne de întrebare. Nu am urmărit decât să încerc să ajung la inima şi sufletul spectatorilor. Am urmărit, cu teamă, ca vorbele mele să ajungă la spectatori şi să nu cadă în fosă.

citat din Alexandru Arşinel
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâncarea, până la urmă, este în tradiţia noastră, ceva sfânt. Nu e vorba de nutrienţi şi calorii. E vorba de împărtăşire. E vorba de onestitate. E vorba de identitate.

citat din Louise Fresco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ajungi unde nimeni

trebuie să mai faci un pas
şi încă un pas
până la mal
şi să fii tu malul de care se agaţă
cei ce vin din larg
obosiţi

trebuie să-ţi continui drumul printre stânci
chiar şi atunci când capetele mici de şobolani
te împresoară
cu căldura valului lor

dinţii lor mărunţi
rod malul abrupt
rod carnea albă
ronţăie drumul
pe care trebuie să mergi mai departe
până ajungi unde nimeni nu este

poezie de Angela Furtună din Prizonier în Ego (1998)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte, noapte vastă

Undeva de cealaltă parte a nopţii vaste
şi-a distanţei dintre noi, mă gândesc la tine.
Camera-şi întoarce-încet privirea de la lumina lunii pline.

Un sentiment plăcut. Sau ar trebui să uit totul şi să spun
că este unul trist? În unul din aceste momente cânt
un cântec imposibil despre dorinţă, pe care tu nu-l poţi auzi.

La, la-la. Vezi?

Închid ochii şi-mi imaginez dealurile-încărcate de-aduceri aminte
pe care trebuie să le trec pentru-a ajunge la tine.
Pentru că te iubesc.

Iar asta este chiar aşa sau aşa este în cuvinte.

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abraham Lincoln a fost un om care s-a creat din nimic fără niciun ajutor din afară sau din partea altor oameni. I-am urmărit greutăţile prin care a trecut. Văd anumite similarităţi între el şi mine.

citat din Muammar al-Gaddafi (3 august 1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ciudată şi patetică senzaţia de lumină în lumina pe care ţi-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morţii, din care ochii se deşteaptă cu o mirare înduioşată, regăsindu-şi lumina.

Ionel Teodoreanu în Secretul Anei Florentin (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în momentul acela, nu înţelesesem că era vorba de o poveste despre oameni singuri, despre absenţe şi înfrângere şi că, tocmai de aceea, mă refugiasem în ea până când o confundasem cu propria mea viaţă, asemenea cuiva care vrea să evadeze prin intermediul paginilor unui roman fiindcă cei pe care are nevoie să-i iubească sunt numai nişte umbre ce trăiesc în sufletul unui străin.

citat din romanul Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Bucureşti, nu se iubeşte în două locuri la fel. Altfel se iubeşte în Cişmigiu, altfel în Parcul Carol, altfel în Parcul Ioanid.

Mircea Damian în Bucureşti (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă scrisoare

Eu sunt mireasa unui val
Îi astept de mult din depărtare
Valuri mici se sparg de mal
Până apare el eu am răbdare

El prin spumă mi-a trimis
Vestea lui prin albă scrisoare
Iubito, cu raza soarelui scris
Să mă aştepţi la mal de mare

Când în grabă mare a trecut
Piciorul cu drag mi-a sărutat
M-a privit o clipă ş-apoi a plecat
Îndoiala-n suflet el mi-a strecurat

Îl aştept de-atunci o veşnicie
Am să -not ca să -l găsesc
Mă voi afunda în marea vie
Să îmi ia şi viaţa valul il iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce odinioară, în multe rânduri şi în multe feluri, Dumnezeu a grăit părinţilor noştri prin profeţi, în zilele acestea din urmă ne-a grăit nouă prin Fiul pe Care L-a pus Moştenitor a toate, prin Care şi veacurile le-a făcut.

Sfântul Pavel în Epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel, 1:1-2
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scăpăta spre asfinţit şi umbra falezei se întindea din ce în ce mai întunecată asupra apei care licărea ştearsă ca o foaie de plumb. Locul era pustiu şi nu se vedea nici o urmă de viaţă afară doar de pescăruşii care se învârteau ţipând pe deasupra.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!