Amurg cu diavoli

O, pepenii iluminau cerul când se coceau,
Cu urmele dinţilor de iepuri în ei,
Stelele moi le muşcau, le sângerau,
Cu purpurii averse de ulei.

Lăsau amurg femeile cu struguri negri pe braţ,
Cu gesturile mâinii închizând ore şi coşuri.
Apoi, se ridicau de pe pământ,
Cu pepenii frumoşi şi aţâţaţi,
Bostănăriile ticsite de mirosuri,
Şi seara se-nchidea întunecând.

Noi ne făceam diavoli la mal de apă,
Mânjindu-ne pe trupul gol,
Misterios şi-n grabă,
Cu acel iad al apei, de nămol.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.

A trecut timp de atunci.
Ceasul ş-a urmat acele monoton.

Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.

Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?

Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-şi urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.

Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva a gustat pepenii, ştie ce mănâncă îngerii.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica păzeşte pepenii.

proverbe româneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru răni

Scrisoarea mea e de ulei, femeie,
ulei din candele, ulei din căni,
ţi-o scriu ca să-ţi mai treacă întristarea
ţi-o pun pe amintire şi pe răni.

Sunt preotul care oficiază
întemeierea unui nou balsam,
scrsoarea mea să-ţi risipească noaptea
şi să-ţi arate astăzi cum eram.

Vei asfinţi şi tu că prea te mistui,
ţi-o spun uşor, dar mă topesc întreg,
ulei scrisoarea mea pe răni să-ţi fie
şi să citeşti în ea că înţeleg.

Cu tine printre candele să iei
scrisoarea mea de rană şi ulei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbri (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei.

citat celebru din Confucius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Frica păzeşte pepenii" metamorfozată: "Încrederea hrăneşte iubirea".

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

după scăldat stau
pe nisipul fierbinte -
împart pepenii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De prieteni, ce să spun?
Sunt ca pepenii şi, deci,
Trebuie să-ncerci cincizeci,
Ca să dai de unul bun!

epigramă de Guy Du Faur de Pibrac
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc şi furia bunicului când descoperea că soldaţii ruşi din trupele de ocupaţie, ale căror cazărmi erau chiar pe marginea pământului său, îi furau pepenii sau ştiuleţii tineri de porumb.

Ana Blandiana în interviu - Notre Europe (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrătişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea
aud cum tainic îmi şopteşete
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
Pe noul Adam.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrejul

Nu-ţi ieşi din pepeni
De ce să ieşi dintre bunii tăi pepeni?
Mai bine rămâi aici
Unde să pleci?
Între dovlecei?
Ce rost are?
Nu-i cunoşti
Sunt şi cam zevzeci
Nu-ţi ieşi din harbuji
Stai între ei
Între credincioşii tăi
Că te păzesc de rele
Ei sunt îngerii tăi păzitori
Şi pepenii au îngeri
Au şi diavoli
Vai de capul lor
Când intră dracii în pepeni
Înnebunesc de-a binelea
Încep să joace în vrej
Să scoată limba
Să pocnească, să explodeze
Să te ferească sfântu'
Când îşi ies din pepeni
Stai pitit între pepeni
Dacă ţi-e incomod
Fă-ţi un culcuş
Cu un boşar drept pernă
Visezi frumos
Dormi neîntors
Nu-ţi ieşi din pepeni
Tot la ei ajungi.

poezie de Hary Salem
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În materie de dragoste, unii bătrâni se poartă cu tinerii precum câinele bostănarului. Care nu poate mânca pepenii, dar nici pe alţii nu-i lasă să o facă.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă l

Dumnezeu a pus palma
peste trupul meu
şi cerul
a vărsat o lacrimă,
de atunci
urmele
îmi sunt ca un ţipăt
pe pământ...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar produse româneşti

Sătui de poloneze mere,
Ca nişte sâni rotunzi, vicleni,
Românii-ajuns-au să prefere,
Doar pepenii de Dăbuleni!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie în marş

În lacrimi şi-n acvarii gustul mării,
Penumbra toamnei s-a-mpărţit la doi
Şi-n desfrunzirea şirelor spinării,
E toga lui Ovidiu peste noi.

Exil în orice port al frunzei moarte,
Din enciclopedii - cuvântul strâmb,
Vin iepurii cu-o foame de departe,
Spre-a mirosi cartuşe arse-n câmp.

Sunt zile când prin arbori goi se-arată
Un cer mult mai aproape de pământ,
Dar asta nu se-ntâmplă niciodată,
Iluzia ne stăpâneşte sfânt.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă viei...

Struguri albi ciorchini în vie
Boabe de cristal
Plâns de toamnă ruginie
Mustu-i în pocal

Struguri negri arşi de soare
Brumării cu pete
Poartă-n ei stropi de licoare
Strânşi pe îndelete

Struguri rubinii dulceaţa
Holdelor din vii
Au prins duşul frigul ceaţa
Toamnelor târzii

Struguri rupţi de viţa mamă
Plâng de bucurie
Se vor odihni în cramă
Lacrimă de vie

Via strugurii budana
Vinul razachia
Pentru toate sus stacana
Să trăiască via!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu mi-au plăcut şedinţele de lucru, dar întotdeauna m-au distrat cei care ridicau probleme şi... le lăsau în aer.

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru-ndoliat

În plină zi se face noapte
Şi ninge fără de motiv,
Albastrul lui Sabin Bălaşa
S-a-ndoliat definitiv.

În deficitul de albastru
Al unei lumi cu pumnii strânşi,
Era nevoie de seninul,
Cu mări, cu nimfe şi cu mânji.

Era albastrul dinspre dangăt,
Când bate clopotul în cer,
Era accentul trist al mării,
Când marile corăbii pier.

Era lumina din privirea
Discipolului muribund,
Când moare-n temniţă profetul
Şi ceilalţi faptul il ascund.

La nunta de culori a lumii,
Un loc de cinste şi-a făcut
Albastrul lui Sabin Bălaşa,
Iluminat de absolut.

E mult pământ în jurul nostru
Şi e destul pământ în noi,
Simţim pământ în cărămidă,
În ţest, în oale şi-n noroi.

Aşa că resimţeam nevoia
Măcar a unui strop de cer,
Pe un pământ pe care cerul
E-un tragic oaspete stingher.

Şi, uite, se îndoilază
Şi nu mai are crezământ
Puţinul cer al lui Bălaşa
Şi cade pictorul, înfrânt.

Ne-am săturat de-atâta noapte
Şi ni se face dor de zi,
Să-nsămânţăm în noi albastrul,
Spre-a nici nu mai putea muri.

Dar e bolnav şi curcubeul,
Închis într-un spital sordid,
Nuanţele ajung în zdrenţe,
Comutatoarele se-nchid.

Şi-n toată negura murdară,
Ca-ntr-un reînviat pariu,
Ce ochi albaştri are cerul,
Ca semn că Dumnezeu e viu.

Sunt răstigniţi aceiaşi îngeri
Între femeie şi bărbat,
În veac de promiscuitate
Şi de albastru-ndoliat.

poezie celebră de Adrian Păunescu (5 aprilie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm tâlcuri...

dorm tâlcuri în câte-un cuvânt
ca şerpii ascunşi în pământ
şi-n sufletul meu e tăcere
ca iarna în stupul de miere.

inima- ceasornic oprit-
în pasul tău sîngerat şi rănit
în nopţile cu stelele stinse
îţi caută urmele ninse.

logaritmul stelar ca un vals
dansează în noapte cam fals
şi seara în roşu se frânge,
spoită cu dor şi cu sânge.

cad zările-n fântâni părăsite,
cad gânduri în gol de ispite,
cad doruri obosite în vânt
şi toate se-ascund în cuvânt.

e carnea trecută prin spini,
la care, iubito, te-nchini,
în toamna durerilor noastre
de-acolo de sus dinte astre.

nu mai şterge cu mâinile stelele,
că te fură din cer ielele
şi rămâi în ţinut de poveste,
fără să mai aflu de tine vreo veste.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!