Acarii

Şi n-am murit cum ei ne blestemară,
Mai facem umbră-n fiecare vară,
Ca iepurii fugirăm de-a lor puşcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i muşcă.

Pe urma noastră dacă vin şi umblă,
Nu dau decît de o neutră umbră,
Cu bîrfe, cu cerneluri şi cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.

Iubita mea, în lumea asta rece
Iubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă
Luntrind două sicrie, amîndouă.

Şi pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă;
Că-n toată viaţa noastră agitată
Nu te-am îmbrăţişat măcar odată.

Ci pururi între două fugi fusese
Iubirea noastră cu-ntreruperi dese.
Că noi am fost, iubito, fugăriţii
Sortiţii unei surde dispariţii.

Şi ne-am iubit mai scurt decît se poate
Ca doi acari ai căilor ferate
Ce trebuiau să iasă-n fuga mare
Şi să salute dînd din felinare.

Că ne-au pîndit ori bîrfitoare babe,
Ori am trăit sub coperişuri slabe.
Şi cît am vrut, iubito, să ne vină
Măcar o săptămînă de lumină!

Să nu ne aibă nimenea în ştire
S-avem o săptămînă de iubire
Şi n-am putut şi nu putem, iubito,
Lumea blestemă că am părăsit-o!

Atîta doar, sîntem ca prima oară
Şi n-am murit precum ne blestemară
Şi umbra noastră, cît am fi de iepuri,
Îi muşcă pe urmăritori din ierburi.

Eu nu mai pot, iubito, fără tine
Toate femeile îmi sînt străine
Şi te iubesc cu viaţa mea, cu toată,
Cît eşti de rea şi rece cîteodată.

Jandarmi, care ne urmăriţi prin lume,
Şi întrebaţi de ale noastre nume
Opriţi-vă, nu ne intraţi în soartă
Nu mai deschideţi cea din urmă poartă.

Veţi întîlni ceva ce vă consumă
Un fel de flacără, un fel de ciumă,
Aceia sîntem noi, mult-zăcătorii,
Rîzînd de toţi jandarmii provizorii.

Aici e ciumă, este foc, se moare,
Este iubirea fără vindecare
Iubita mea, acar cu felinare,
Fă noaptea peste noi mai mare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Totuşi, iubirea, 1983
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicere

V-om trece... şi eu şi tu...
V-om trece ca un vânt
Un vânt, de toamnă, rece
Ce viaţa o să ne-o sece
Spre moarte dându-ne avânt.

V-om sta in lumea noastră sumbră
Lângă nepoţi, lângă copii
Afară va fi ploaie de vară
Iar tu citindu-le din cărţi, spre seară
Despre fantome si stihii.

De nicăieri, câte-o problemă,
Ne va mai pune la încercare
Dar v-om fi trecuţi prin toate cele
Prin toate vremurile grele
Şi-n viaţa noastră va fi soare.

Impreuna iubito o să fim
Până natura îşi va pierde coloritul
Pierzându-se in nopţile de vară
Când stele vor incepe sa piară,
Atunci iubito, ne va fi sfârşitul.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te amintesc

Niciodată n-aş fi ştiut că te-am iubit atât,
dacă visul morţii nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simţăminte
care însufleţeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce şi curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înţelegere şi mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleaşi atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viaţa mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt şi acum în ale tale braţe calde
şi de aceia în viaţa mea nu te-am putut uita.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim în ploaie

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie
Stropi să-ţi scalde chipul tău
Eu să fiu un zeu sub soare,
Tu un curcubeu.

Să ne iubim, iubito, în ploaie
Şi stropi să cadă pe părul tău frumos,
Eu să fiu un înger care moare,
Tu să fii un Hristos.

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie,
Şi ploaia să fie un castel,
Eu să fiu un rege şi tu regină
Şi să trăim cu dragoste în el!

Să nu ne speriem de ploaie,
Căci ea este apa sfântă, care vine din cer,
Noi suntem două taine,
Şi iubirea noastră - un mister.

poezie de Vladimir Potlog (29 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e lumea, iubito!

viaţa îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veşnicia
păcatul şi iubirea

aşa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu ştie asta şi
mai ştie că
oamenii cu o singură viaţă
îşi numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
aşteptarea înmugureşte suferinţi

înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi

orice cărare duce înspre Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturne

Câte minciuni mi-ai spus iubito
şi eu am stat să ţi le-ascult,
o noapte totuşi am vrăjit-o,
o noapte lungă cu parfum.

Şi ne-am trezit şi flori de rouă
sunt ofilite de atunci,
iubita mea şi-acum ne plouă
şi-mi spune toamna mea minciuni.

Se uită crângul prin ferestre,
mă vede singur şi pătruns
şi luna încă mai priveşte
tăcerile care m-au uns.

Şi plouă, ninge şi e soare
şi eu iubito nu-nfloresc,
se plimbă vremea mea pe vale
şi eu iubito te iubesc.

Trăiesc cu nopţile şi luna,
vorbesc cu crângul plin de flori,
dar nu vorbesc deloc cu tine,
iubita mea pierdută-n nori.

Sunt obosit de a mea soartă
şi totuşi încă le mai ud,
acele flori ce-mi cresc la poartă,
mai ştii iubito tu le-ai pus.

Câte minciuni mi-ai spus iubito
prin flori de tei şi liliac
şi floarea ce-ţi plăcea iubito
s-a scuturat şi te mai plac.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nirvana de petale

Hai iubito, iubito
Să fugim in lume... incognito
Marea muntele pădurea să ne fie casă
Doar de tine imi pasă..

Să ne rostogolim ca două sfere
In aceste decoruri efemere
Şi inlănţuiti doar de o sărutare
Să ne trăim a noastră iubire

Tu lacrimă albă... eu strop negru
Ca un inger şi demon mereu
Să ne contopim tandru
Intr-o Nirvană... să facem in ciudă la orice zeu...

Să plângă peste noi cu petale
Când vor vedea cum te iubesc eu...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să-ţi aduc iubito de pe mare?

Ce să-ţi aduc iubito de pe mare,
Ce să-ţi aduc iubita mea de pe ocean?
Ce să-ţi aduc iubita mea din depărtare,
Din timpul şi din mitul necontemporan?

Ce să-ţi aduc iubita mea din Atlantida,
Ce să-ţi aduc iubita mea de pe Olimp?
Ce să-ţi aduc iubito din legenda
Unui ţinut şi a unui ev uitat de timp?

Vrei să-ţi aduc poemele străvechi despre iubire
Şi diamante ferecate-n aur şi argint?
Sau amfore greceşti scăldate-n nemurire,
Din Sparta din Athena sau Corint?

Poate doreşti să îţi aduc numai seninul
Şi liniştea albastră din nemărginiri?
Ori poate vrei ca să-ţi aduc destinul,
Potopul şi blestemul unor mari iubiri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, iubito, vorbele îndărăt

Dă-mi, iubito, vorbele-ndărăt
Dacă şi-au pierdut de mult văpaia
Că ne vine iarna cu omăt
Şi-ai să vezi ce rece e odaia

N-ai de unde face rost de şube
Nu mai spun de lemnele de foc
Sunt sătul de câte am eu, bube
Totu-n viaţă e un fel de troc

Nu-ţi oferă nimeni gratuit
Nici măcar un compliment în gaj
Dai ce nu-ţi convine şi eşti chit,
Toată lumea cere avantaj

Dă-mi şi luna ce-ţi puneam în braţe
La-ntâlniri sau prin telepatie
Pasărea când scapă din laţ, e
Alergică la orice colivie

Eu îţi las grădina şi terasa
Cu niscai oftaturi amintire
Rău că viaţa nu ne trece clasa
La capitolul convieţuire

Numai banca veche doar lipseşte:
Au trecut probabil ostrogoţii
Şi-au luat-o ca să dea la peşte
Nimeni n-a-ndrăznit să strige; - Hoţii!

La ce bun să facem vreun bilanţ
Câte ne-au unit şi ne despart?
Plânge carul răsturnat în şanţ
Paradisul nostru are capul spart

Ne-a rămas atât: copilăria
Ca un vis furat dintr-o grădină
Fiecare-şi cere jucăria
Dar refuză partea lui de vină

Dă-mi iubito vorbele-napoi
Multe spune omul la necaz
Greu în unu' dar mai greu în doi:
Lampa noastră nu mai are gaz!

Dă-mi iubito vorbele-napoi
Când pornesc cu zorul olăcari
Şi-am să-ţi dărui Indiile noi
Şi din Lipsca, nişte icusari

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complimente

- Iubito, fugi de mine?
- Nu, iubite, fug ca să vin la tine!
- Iubito, eşti ca o floare.
- Dar tu, iubite, eşti al meu soare.

- Iubite, hai să fugim în lume,
Să vedem ce ea despre noi va spune.
- Iubito, hai mai bine să ne ducem de pe pământ,
să ne ascundem în sufletul tău cald şi blând.

- Iubito, eşti frumoasă, eşti a mea aleasă
Şi vreau să te fac mireasă.
- Iubite, te iubesc şi te-am iubit mereu
Şi tu eşti alesul meu.

poezie de Vladimir Potlog (1 aprilie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine, iubito

Pentru tine, iubito, au înfrunzit toţi gorunii.
Pentru tine, iubito, au înflorit toţi salcâmii.
Pentru tine, iubito, zboară acum toţi lăstunii,
Pentru tine, iubito, nu va fi sfârşitul lumii.

Pentru tine, iubito, pe cer stele s-au aprins,
Pentru tine, iubito, astăzi viaţa a învins.

poezie de Dumitru Delcă (10 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurând singurătate
Şi tu ai gesturi parcă mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămâi la ţărmure de mare
Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine şi anestezie
Tot omul e un snop de amănunte
Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cât eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna până-n oase
O simt în mâna care ţi se-ntinde
Priveşte, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colinde.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

doamne al meu
de la mine
întrutotul zilelor şi cîmpurilor mele
rogu-te
mîngîie-mă
căci degetele tale îmi iau furia
ca şi cum dărîmţ
area zidurilor ar fi o bucurie
sau un blestem
de care n-am să scap vreodată

n-am să ştiu niciodată
cum să iau
o fecioară din palmele tale
un cîmp de mohor
sau un mosor care nu mă mai termină

ţi-am spus
că o iubesc
mai mult decît am iubit vreodată
chiar dacă era nisip al deşertului
umbra mării sărate
sau urma cocorului în aerul fin al pustiului
peste care eu nu am nicio vină

eu o iubesc
dacă ăsta e un păcat
nu nu este
eu o iubesc
repet
tu ai să-mi spui că aşa şi pe dincolo

şi eu am să-ţi spun că am s-o iubesc

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU M-ASCUND

Te aştept tare demult
M-am săturat de aşteptat,
N-am uitat magicul sărut
Cu care tu m-ai fermecat.

Tot aştept cu-nfrigurare
Ceea ce a fost să retrăiesc,
Iubito eşti în depărtare
Tu nici nu ştii cât te iubesc!

Sub apăsarea buzelor fierbinţi
Se cutremură trupul întreg,
Căci nu am vrut să fim cuminţi
Unde eşti iubito? Te întreb?

Orice zi ce trece este mare
Având mai multe ore de parcurs,
Îmi pun o veşnică-ntrebare
Te iubesc iubito îndeajuns?

Şi deodată singur îmi răspund
Cu siguranţă iarăşi îndrăznesc,
De nici-o lume nu m-ascund
Vreau să se ştie „TE IUBESC”.

Baia de Arieş Ianuarie 1965

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e aşa mult...

veşnicie uşoară iubito

ştiu că mă-aştepţi
te-ai dus să ne-ncălzeşti aşternutul
de aia lutul ăsta
după plecarea ta-i din ce în ce mai rece
ne-ai luat căldura din inimi
să ne-împleteşti din ea velinţă
aşternut peste patul de vise
să nu le spulbere uitarea

jurămintele au rămas însă la mine
să nu le pierd mi le-am pictat icoană
pe peretele de la răsărit al inimii tale
la umbra căruia ne-am iubit prima oară
tu erai candelă şi eu flacăra
deasupră-ne cerul policandru sub care
îngenunchiate oştiri îngereşti ni se închinau
nu le vedeam căci nu ştiam că suntem regi
peste sacrul imperiu al trăirilor noastre
toţi cei din afară ne pândeau
la fel ca nuntaşii atunci în noaptea cea mare
să vadă de le-om da să bea din sticla cu vin roşu
speranţă cu gust de păcat
mai pură şi mai sfântă decât aghiazma
din care ca o renaştere ne va izvorî viaţa

nu mai e aşa mult
fără tine efemeritatea asta-i tot mai plictisitoare
copii ne sunt mari şi le ştiu pe toate
la ce bun să-i mai învăţ filozofie
când ei se pierd în turmele de dinozauri
abia abia de le recit câte o poezie
mă tem să le mai spun că e de-a mea
să aibă lumea ce bârfi duminica
când vin în vizită la tine
ţi-am mai plantat un strat de lăcămioare
peste care-n fiecare noapte lumânare
îţi mai aprind pe cer câte o stea
din curtea asta pustie a vieţii mele
sorbindu-te printre sughiţuri
strop de vie în lacrimă de ceară

veşnicie uşoară iubito

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îndoială

Actorului de superioară sensibilitate Emil Hossu

Fără îndoială iubito
noi doi
suntem o generaţie
nemaipomenit de nemaipomenită
deci
SĂ NE PURTĂM SOLDĂŢEŞTE
La revedere mamă
la revedere tată
eu plec să-mi fac datoria
totul e să-ţi faci datoria
CURAJUL ESTE CARTEA NOASTRĂ DE VIZITĂ
şi
pe loc repaos
pe loc repaos
de voie
Nu plângeţi contemporani mai vârstnici
şi nu mai vorbiţi pe la colţuri
Pe vremea noastră
pe vremea noastră
iernilor li se dădea zăpadă
femeilor prioritate
bărbaţilor dreptul de a lua parte
Pe vremea noastră
pe vremea noastră
şi nu uitaţi că
ÎNAINTE MARŞ!
Să ne încolonăm iubito
într-o dulce plimbare colectivă
perioada individului s-a terminat
Să ne adăpostim ca pentru luptă
şi să facem copii
se simte o mare nevoie de carne
La revedere mamă
la revedere tată
EU PLEC SĂ-MI FAC DATORIA

poezie de George Astaloş din Retorice (1958)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!