Arată-te dură, cum nu eşti, Femeie!

Ridică-ţi femeie din lacrimi statuie,
Sculptează-ţi pe frunte un rid de minuni
Şi fă-ţi printre lacrimi, cântând, cărăruie
Când toată durerea în suflet, aduni!

Cu mâinile goale, frământă-ţi o soartă,
S-o ai pentru zile flămânde de dor
Şi pune-ţi statuia-ntre pomii din poartă,
Să-ţi fie veşmânt pentru anii ce dor!

Arată-te dură cum nu eşti, femeie,
Granitul să-ţi curgă prin vene, tacit
Şi strigă-ţi tăcerea din trupul de zeie,
Când gloata va crede că-n somn ai murit!

Ridică securea şi taie din teamă
Bucăţi cât mai mari, să le-ngropi sub destin
Şi nu te-mbuna când începe să geamă,
Mănâncă din frică, din jale şi chin!

Prepară-ţi o cină din pietre de moară,
Să macini sclavia, cu poalele-n brâu,
Arată-ţi puterea, firavă vioară,
Făcând din durere făină de grâu!

Ridică-ţi un braţ şi albastru-l atinge!
O aripă-ţi creşte sub greul ce-l duci.
Când cerne o umbră şi ziua se stinge,
Tu poţi, dimineaţa, din nou, s-o aduci.

Ridică-ţi femeie din lacrimi statuie,
Să-ţi fie-amintirea mai grea decât e!
Când vine Adam, în cetăţi să te-ncuie,
Să urle la ceruri, să-ntrebe ''de ce''?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forinei, de ziua mea...

E ziua mea şi marea-i zbuciumată-
Cum să nu plângă, când eşti azi pământ?
Cum mai râdeai, tu, Floare minunată!
Şi eu, de ziua mea, cum să mai cânt?

Când taci şi ochii-ţi sunt pentru vecie,
În întuneric şi nu mai zâmbesc,
Îmi pun, azi, doliu greu la pălărie
Şi ploi de lacrimi pe sub gene-mi cresc.

Se-anunţă ploaie şi furtuni pe Terra
Şi moartea celebrează un succes;
A mai muşcat o viaţă, goală-i sfera,
Acum, când, dintre oameni, te-a ales.

Te duci la îngeri, dincolo de stele...
Să-ţi fie somnul liniştit! Curând,
Vom străluci, ca tine, printre ele-
Păstrează-ne un loc la tine-n gând!

Dumnezeu să-ţi aline suferinţele şi să te aşeze în loc liniştit, unde durere nu-i!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt înger şi femeie...

Sunt liră fără nume, albastră şi străină,
Ce bea din ceruri stele, împrăştiind lumină.
În trup mi se ascunde şerpoaica cea din rai,
În braţe să te-nlănţui... hai, cântă-mă din nai!

Prin vene-mi curge lavă, incandescenţă vie,
Pe gene-mi zboară fluturi în prag de cununie.
Pe buze-mi curge mierea şi macii plâng de dor,
Când fredonez cantate pe-o margine de nor.

Deşi mi-e trupul fraged, port munţi şi mare-n mine,
Miros a pâine caldă, am lacrimi pentru tine.
Te bântui şi în vise şi-n dimineţi mă ai,
Să-ţi potolesc şi setea şi foamea de-al meu grai.

Cum ţi-am pătruns în carne, am să-ţi răspund îndat':
Sunt înger şi femeie, nevină şi păcat...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău...

Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ţi fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.

Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îţi doresc să fii ferice,
Cuvântul... nu ţi-e cunoscut.

Ridică-te şi zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni şi lacrimile mele
Să ai cu tine un... ajutor.

Ridică-ţi fruntea fără frică,
Tot ce ţi-e dat, ce-ţi este scris,
Viaţa-i dură, te ridică
Sau te-adânceşte spre abis.

Ridică-ţi fruntea şi-nţelege,
Destinul are drumul său,
Viaţa are doar o lege,
N-o poţi schimba. Îmi pare rău"...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinţeşti sahare-n lacrimi, femeie-dumnezeie...

(omagiu de ziua femeii)

Femeie, prinde-ţi braţul de cerul fără stele şi-mparte printre îngeri şi lacrimi şi inele, tu poţi să zbori, chiar aripi de nu-ţi mai cresc pe umeri şi pe cadranul vremii, secundele nu-ţi numeri.
N-ai timp pentru repaus, alergi şi treci prin viaţă cu paşi grăbiţi şi siguri şi nimeni nu te-nvaţă cum să iubeşti, iubirea e-n tine ca o vină ce frânge munţii-n două şi faci din nopţi lumină.
Când rana-ţi sângerează pe-arcadele tăcerii, tu faci din iaduri raiuri şi înfloreşti toţi merii; din rodul tău se-nfruptă şi diavolii şi sfinţii şi-ngenunchezi blesteme în taina rugăminţii...
Şi te supui calină, ca evele din rai, când te pofteşte-Adamul, tu-ntreagă i te dai şi-i împlineşti dorinţe, aşa cum nu gândeşti şi pe-un altar de lacrimi, iubirea-ţi răstigneşti.
Nu ştii să spui ‚'nu pot'', ‚' nu vreau'', sau ‚'nu am cum''şi-ţi calci peste mândrie şi de-ai putea postum, te-ai dărui şi moartă pe-un pat din vise dulci, prinos iubirii, Doamnă, şi-acolo să-i aduci...
Sfinţeşti sahare-n lacrimi, doar de aduni în palme a lumii suferinţă, păşind printre sudalme şi zâmbetul ţâşneşte ca un izvor de tihnă, deşi, tu, pentru tine n-ai nicio zi de-odihnă.
Şi de ţi-s pruncii-n lacrimi sau vreun necaz îi paşte, răcneşti şi muşti ca fiara, ce milă nu cunoaşte; nimic nu te opreşte şi mori pe baricade şi nimeni nu se miră că nu eşti cumsecade.
Şi cum să se mai mire, când numai tu, femeie, dai viaţă-n trupu-ţi tainic şi sfânt de dumnezeie?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva umbră, - Adam lumina...

În poemul meu albastru se dezmiardă o femeie,
Care-şi spală dimineaţa toate visele de ceară,
Îţi adună-n aşternuturi, din tăciune, o scânteie,
Să aprindă felinare pentr-un ritual de seară,

'N care tu eşti întrebarea de pe buze-n aşteptare,
Ea, femeia, e răspunsul galaxiilor pierdute
În vârtejul răstignirii rugilor din vechi altare,
Unde Eve-ngenuncheate, pentr-o noapte, sunt vândute.

Cu păcate tatuate pe sub piele, pân' la sânge,
'Şi duce crucea prea supusă, la picioarele iubirii.
Ce justiţie condamnă, când o Evă-n braţe strânge
Un Adam din raiul vieţii, când aşa e-n legea firii?

Când iubirea este oarbă şi te-nlănţuie flămândă,
Anulând orice edicte şi câlcând peste durere,
Este-o lacrimă, ştim bine, care-aşteptă sângerândă,
Să îşi strige neputinţa şi revolta din artere.

Cine-a însemnat pe trupul de femeie toată vina,
Cine-a hotărât că Eva este umbră, - Adam lumina?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect

Să-ţi scuipi inima din ură,
Să-ţi scalzi sufletul în lacrimi,
Să-ţi simţi trupul în durere,
Să-ţi uiţi mintea în regrete,
E tot ce îţi doresc şi sper să te aştepte.

Vreau destinul să te-mpungă,
Să ai suferinţă lungă,
Să-ţi tatuezi "eşec" în piele
Şi ghinionul scris în stele.

Îţi doresc să fii minţit,
Să fii prostit, dezamăgit,
Să duci lipsă de voinţă,
Să plângi spini din neputinţă.

Aştept să ai inima frântă,
Să simţi ce-i tristeţea-dâncă,
Să ai mii şi mii de patimi,
Vreau să te îneci în lacrimi.

Vreau ca-n suflet să te doară
Şi un apropiat să-ţi moară,
Vreau să te trezeşti c-un şoc
Şi s-adormi cu răni de foc.

Îmi doresc să uiţi ce-i bine,
Să se bată joc de tine,
Să vezi ura-n ochii lor
Cu-al tău nume în decor.

Iar cea mai sinceră dorinţă
Născută pentru a ta fiinţă,
Zidul care te împarte,
Îţi doresc singurătate.

Să-ţi scuipi inima din ură,
Să-ţi scalzi sufletul în lacrimi,
Să-ţi simţi trupul în durere,
Să-ţi uiţi mintea în regrete,
E tot ce îţi doresc şi sper să te aştepte.
...
Această nebunie, în litere redată,
Sper s-o-mbrăţişezi mai mult decât o dată...

... şi-apoi vei fi perfect... om plăpând.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns - replică la poezia "Dreptul la răspuns" de Nicu Gavrilovici

E-o liră fără nume, albastră şi străină,
Ce bea din ceruri stele, împrăştiind lumină.
În trup mi se ascunde şerpoaica cea din rai,
În braţe să mă-nlănţui şi rupe-mă din nai!

Prin vene-mi curge lavă, incandescenţă vie,
Pe gene-mi zboară fluturi în prag de cununie.
Pe buze-mi curge mierea şi macii plâng de dor,
Când fredonez cantate pe-o margine de nor.

Deşi mi-e trupul fraged, port munţi şi mare-n mine,
Miros a pâine caldă, am lacrimi pentru tine.
Te bântui şi în vise şi-n dimineţi mă ai,
Să-ţi potolesc şi setea şi foamea de-al meu grai.

Cum ţi-am pătruns în carne, am să-ţi răspund îndat':
Sunt înger şi femeie, nevină şi păcat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi fie bine, drag fecior

SĂ-ŢI FIE BINE, DRAG FECIOR

De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.

Să primeşti bine în viaţă,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranţă,
Pentru fericirea ta.

Nu suportam să-ţi văd plânsul
Şi lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.

Cu braţele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveţi ce e onoare,
Îţi sădeam gând înţelept.

Astăzi mă rog la Dumnezeu,
Cu lacrimi şi suspine,
Mie să-mi dea necazul tău!
Ţie să-ţi fie bine!

Când dorul în suflet creşte
Şi tristeţile mă dor,
Te-aş întreba: cum îţi este
Fără mine, drag fecior?

*Dedicaţie fiului meu, MIHAIL-DORU, la Ziua Onomastică şi Aniversară
Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-ţi ochii

Ridică-ţi ochii şi priveşte
că-n tot ce este-n jurul tău
te copleşeşte bunătatea
şi dragostea lui Dumnezeu.
Şi totuşi tu, pe El lumina,
şi viaţa ta pe veşnicii,
pe El ce-ţi poate da iertarea,
tu nu-L asculţi
— de ce nu vii?
Când se cutremură pământul
când guri de moarte se deschid
când plăgi şi lipsuri şi necazuri
atâtea mii de vieţi ucid:
— acestea toate ţie-ţi strigă
să-ntorci din căile pustii,
Pe-Acel ce poate să te scape
tu nu-L asculţi
— de ce nu vii?

Atâtea tainice-adevăruri
răsar din locul lor ascuns,
şi la-ntrebări înfiorate
îţi dau cu-adevărat răspuns
— dar când puterea Lui cea tare
ţi-ncearc-a vieţii temelii,
tu nu-nţelegi ce-ţi spune oare
sau te prefaci,
— de ce nu vii?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fericit

Ridică-ţi ochii spre mine
lasă-mă să-ţi fur iarna din privire
şi s-o schimb cu puţina vară
ce mi-a rămas în suflet.

Ridică-ţi căpşorul spre mine
lasă-mă să-mi petrec degetele
prin părul tău ce-a prins iarna prea devreme
lasă-mă să îl împrimăvărez.

Lasă-ţi rujul să îşi găsească adăpost
pe obrajii mei,
iar eu voi face palat mâinilor tale
când am sa le opresc freamătul
între ale mele.

Şi-n zâmbetele ce vor urma
vom scrie basme ce se vor termina
doar fericit
Doar fericit.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia izvorul vieţii

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieţii mele.

Femeie, când eşti departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când eşti lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înţeleg că tu eşti
Speranţa mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă tu, femeie, să-nflorească lutul!

(poezie dedicată cumnatei mele, în avans cu o zi, de ziua ei)

Primăvara asta e doar pentru tine,
Chiar dacă suspină verdele sub gene.
Stau îngenuncheate flori sub ghilotine
Şi-i pustiu pe stradă, linişte-n poiene.

Cântă, tu, femeie, să-nflorească lutul!
Glasul tău vibrează de iubiri uitate.
Calcă peste noapte, naşte începutul,
Lăstărind lumina, chiar pe jumătate!

Roagă-te la lună, cerul să te-asculte,
Când se pierde zborul printre dezolanţe!
Nu lăsa amurgul, mersul, să-ţi insulte
Şi nici vorba dulce să-ţi tacă sub gloanţe!

Şi când oboseşte aerul pe buze
De atâtea noxe şi blesteme grele,
Cheamă dintre stele, obosite muze,
Să îmbrăţişeze versurile mele.

Ţine-le în braţe, chiar în partea stângă-
Un buchet de gânduri, lacrima să-ţi şteargă,
Când aripa-n 'nalturi n-o să-ţi mai ajungă
Şi pleca-vom îngeri, toţi, în lumea largă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaştri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aştrii,
Şi zâmbeşti curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubeşti intens şi poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă priveşti... oare mă vezi?
Eşti atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoşi, integri,
Care mă pătrund profund,
În simţire şi în gând

Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai şi ce nu ai,
Eşti un dar, rază de soare,
Hai iubeşte! Că nu doare!

Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăţi, fii cochetă,
Şi zâmbeşte! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!

Femeie cu păr roşcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poţi fii de specială?
De ce stai în îndoială?

Femeie cu păr şaten,
Eşti motiv pentru refren
În al vieţii portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!

Femeie... oricum ai fi,
Eşti cea mai frumoasă... ştii?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubeşte... e mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, femeie!

Ascult, privesc şi iar ascult,
Nu mi te-nchipui fără tine,
Femeie draga, tu discerni
Tot ce va fi pentru un mâine.

Să spun cuvintelor să cearnă,
Doar vorbele ce te exprimă,
Am spus atunci, nu numai mie
Că dragostea-ţi ne reanimă.

Am spus cuvintelor să ierte
Atunci când tu duci supărarea
Şi-n răzvrătiri curgând încete,
Aduni în gânduri vâlvătaia.

Tu eşti femeie, eşti şi mamă,
Aduni tot aurul din lume,
Aud cuvintele din ceruri
"Ne răsplăteşti numai cu bune!"

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie... e toamnă!

Şi plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poţi duce femeie
Ce toamnă tăcută şi plină de stele!

De ceri întunericul să fie lumină,
Paşii îi laşi să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ţi pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!

Şi vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!

Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie eşti lacrimă scursă-n poveşti
Iubirea adu-o la tine la uşi,
Ca toamna fugară ce nu poţi s-o uiţi!

Mă iartă, mă iartă de îţi greşesc,
Visul femeie se-opreşte aici,
Cu galbene frunze lipite de geam,
E toamna târzie, dar plină de har!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, femeie

De ziua ta, femeie,
Mii de stele îţi dăruesc,
Şi pe calea cea lactee
Numai cu tine vreau să pornesc.

Căci tu eşti ca luceafărul,
Care este veşnic călător
Şi în taină luminează
Calea robilor.

De ziua ta, femeie,
Îngeri să-ţi cânte în cor,
Căci tu eşti ca o zeie,
Plină de tandreţe şi amor.

Să nu uiţi, femeie,
Cât de mult te iubesc,
Căci tu eşti acea scânteie
Care aprinzi dorul pământesc.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica lui Simion Bărnuţiu

Duminică de ţară, holde pline
furnalul verii clocoteşte-n jur
prea pui la suflet totul, şi nu-i bine
mai trage-te la umbră de păduri
Respiră din adinc, miroase fînul
fă-ţi timp pentru privighetori şi maci
răcoarea să-ţi purifice plămînul
să te ímbeţi cu rouă, şi să taci
Ţi-au veştejit coroana de pe frunte
şi anii ţi-s din ce în ce mai sterpi
nii-i vinovat deloc întregul munte
că-n sînul lui s-au cuibărit şi şerpi
Sărută gura zilei, bea-i lumina
trădării azi nu poţi să-i dai răspuns
deşi nu-i la vedere, rădăcina
pe tine te cinsteşte, şi-i de-ajuns
Duminică de tară, seve grele
o toropeală dulce stinsă-n vin
ridică-ţi ochii către zei şi stele
şi rabdă cu stoicism, mai e puţin!..

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!