Un timp fără vreme

Dormim pe fugă, asemeni trăim,
Sătui cu puţin, puţin mai grăim,
Visăm tot mai rar, la rece iubim,
Fictive-ntâlniri, iluzii grăbim!...

Cu toţii avem un preţ de plătit,
Ne scriem pe frunte "N-am timp, sînt grăbit!",
Am vrea înapoi tic-tac ul rotit,
Am vrea şi mai mult, de nesocotit....

Inconştienţa ne-ntoarce pe dos,
Ne plimbă la braţ un fals de frumos,
Instinctele stau întinse pe jos,
Târziu ne răspund şi-atuncea hidos....

Adesea schimbăm cel vechi cu cel nou,
Trufie croim, ne-o facem sacou,
În jur mirosim priviri de cavou,
Banalitatea ne este erou...

Suflete negre colcăie-a turmă,
Semne bizarre, minţile curmă,
Ne dor bucurii, vin şi ne scurmă,
Pe noi ne lăsăm singuri în urmă!

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 ianuarie 2020)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem timp

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.

poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Figuri de ceară...

Din ce în ce
Lumea miroase...
A prefacere,
A oase...
Şi pe timp ce trece
Se iubesc....
Dar tot mai rece...
Din ce în ce
Inimi de plastic
Ne iau locul...
Totu-i bombastic...
Şi cu-atât mai mult
Nu-mpart...
Acelaşi cult...
Natura revarsă
Blesteme...
Nu-i nici târziu...
Nici devreme;
Mila umilă
Dispare...
În silă...
Frica rămâne,
În urmă...
Cutezanţa se spală
Şi scurmă...
Nimic de prisos...
Ruşine-
Frumos...
Slobode guri,
Caracter de ceară...
Figuri...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi ne-am întors de acolo,
Dar nu suntem capabili să traversăm strada pentru a ne întâmpina noul vecin.
Am cucerit lumile exterioare, dar nu propria lume interioară.
Am făcut lucruri mari, dar nu lucruri importante;

Am curăţat aerul, dar ne-am poluat sufletul.
Am supus atomul, dar nu prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Facem planuri mai mari, dar înfăptuim puţin.
Ne-am deprins să ne grăbim, dar am uitat să aşteptăm.

Am fabricat mai multe computere care livrează mai multă informaţie,
Dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Aceastea sunt timpuri pentru fast food şi digestie greoaie;
Oameni mari, dar caractere mici;
Avem venituri mai mari, dar calităţi morale infime.
Am crescut enormi în cantitate, dar am rămas pitici în calitate.
Profituri considerabile, dar legături umane minuscule.
Acestea sunt timpuri de pace în lume, dar de luptă în familie –
Mai multă odihnă, dar mai puţină veselie –
Mai multe feluri de mâncare, dar mai puţină hrană.

Acestea sunt zile cu două surse de venit în casă, dar cu mai multe divorţuri;
Cu case mai luxoase, dar cu mai multe familii distruse.
Acestea sunt timpuri cu multe lucruri expuse la fereastră, dar cu cămara de provizii goală.

Un timp când tehnologia poate face manifestă această scrisoare ochilor tăi –

Şi un timp când tu poţi să alegi
Pentru a împărtăşi aceste lucruri cu cineva.... sau doar pentru a lovi tastatura: delete.

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp

N-avem timp să ne gândim la viaţă
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.

N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.

N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulţumiţi de viaţă aşa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viaţa e grea.

Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Şi pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie gramaticală

De felul meu, cam emotiv,
Îţi spun, trădându-mă puţin:
E trupul tău un substantiv
Şi tare-aş vrea să ţi-l declin!

Cu bucuria pe obraz,
Aproape, umăr lângă umăr,
De e nevoie, după caz,
Să ne-acordăm în gen şi număr!

Îţi spun, spre-al inimii folos,
Căci am iluzii din belşug:
E trupul tău un verb frumos
Şi tare-aş vrea să ţi-l conjug!

O fi un mod în lume, poate,
Ca-n zborul aspru, spre Olimp,
La diatezele, la toate,
Să ne iubim, din timp, în timp!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne grăbim ...

Ne grăbim să spunem: ieri
Ne grăbim spre nicăieri.
Ne grăbim să concluzionăm,
Ne grăbim să urcăm.
Ne grăbim să alegem,
Ne grăbim să culegem.
Ne grăbim prea mult,
Ne grăbim spre tumult.
Ne grăbim indiferent,
Ne grăbim emergent.
Ne grăbim fără sens,
Ne grăbim şi suntem.... contrasens.

poezie de Liviu Reti (16 ianuarie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri... la tine

Mi-am întrebat ochii de vor să te vadă
Aievea în faţă-mi păşind ca o nadă,
Neclipind au raâăspuns, în lacrimi de peşte,
Că vor să te aibă, sub pleoape, fireşte!

Frumos întrebat-am ca şoapta-ntre vele
De vor să te-audă urechile mele,
Ciulite în vervă-mi răspund pe măsură,
Că vor bucuria ce-ţi naşte din gură!

Chiar până şi nasul l-am pus la-ncercare
De vrea să îţi simtă parfumul în zare,
Şi ca drept dovadă inspirând cu talent,
Mereu mai aproape vrea al tău sentiment!

Mi-a zis chiar şi limba, puţin mai sfioasă,
Că fără veşminte eşti mult mai gustoasă,
Dar pielea se-aţâţă, mă duce de toartă,
Se cere atinsă cu-n aer de artă!

Mai dăinui în spaţiu şi timp pentru tine,
Că de altfel lumea m-ar face ruine,
Şi din înauntru un ghiont mă izbeşte,
Smintit întru' totul, când tot te iubeşte!

poezie de Vasile Zamolxeanu (4 martie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că e o tendinţă tot mai mare ca, pe măsură ce îmbătrânim, să stăm tot mai mult în faţa televizorului, să gândim mai puţin şi să ne lăsăm absorbiţi şi amuzaţi de ce se întâmplă acolo, lăsându-ne prea puţin timp la dispoziţie să mai facem şi altceva. Iar asta seamănă izbitor cu povestea broaştei: dacă arunci o broască într-o oală cu apă fierbinte, va sări imediat. Dar dacă pui broasca într-o oală cu apă rece şi dai drumul la foc, apa o să se încălzească treptat şi broasca o să rămână acolo, liniştită şi neştiutoare. La fel ni se întâmplă şi nouă. Rigiditatea bătrâneţii, atât a trupului, cât şi a minţii, ne copleşesc puţin câte puţin. Şi ne trezim că ne întrebăm la un moment dat cum am ajuns aici. Ar trebui să înţelegem că nu putem să trăim pe pilot automat şi să ducem în acelaşi timp o viaţă bună. Dacă vrem, putem face în fiecare zi ceva să domolim din păcătosul elan al îmbătrânirii.

Bernando LaPallo în Îmbătrâneşte mai puţin, trăieşte mai mult
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Un fulg de nea aş vrea,
În palma ta să fiu
Să nu fi fost nimic,
Din tot ceea ce ştiu.
Şi tot ce a fost urât
Sau neadevărat,
Aş vrea să cred e
Un vis ce l-am visat.
Aş vrea să fiu o clipă,
Aş vrea să fiu un gând,
Aş vrea să fiu un zâmbet
Pe faţa ta râzâd.
Aş vrea să fiu o floare,
La pieptu-ţi să mă ţii
Să-mi spui cuvinte calde
Şi-ncet să mă mângâi.
Aş vrea să fiu o rază,
Pe chipul tău senin
În zori, de dimineaţă
Să te mângâi puţin.
Aş vrea să-ţi fiu şi luna,
Şi soarele aş vrea
Puţin din toate cele
Dacă şi tu ai vrea...

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronos

Puţin mai vreau, încă puţin,
Sau mult, mereu mai mult, mai mult
Şi eu ce fac: doar plec, sau vin,
De cine trebuie s-ascult?

Ce ceas voi vrea ca să consult,
Ce să citesc pe-al lui cadran:
Să calculez că timpu-i scurt,
Măsura lui să-mi pese... neam?

Să steie-aş vrea! Şi-n astă clipă,
Multiple vieţi să retrăiesc.
De dragoste făcând risipă,
Celor ce-i ştiu, să dăruiesc.

Atâta vreau. Şi-acum porneşte
Tu, Cronos, cu al tău tic-tac...
Pe "Inter-net", primesc o veste
De-un rendez-vous, într-un iatac.

Voi merge deci, ultima dată...
Dar doar atunci când voi vrea eu.
Aşteaptă-mă, "frumoasă" fată,
Să obosesc şi sunt al tău!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim puţin

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trecut, prezent şi viitor

Venim cu toţii din trecut.
Am călcat aceeaşi urmă.
Unul câte unul ne-am născut
Şi am devenit o turmă.

Tot cu toţi trăim prezentul,
Dar călcăm o altă urmă.
Folosind bine talentul,
Ne deosebim în turmă.

Încrezători în viitor
Nu ne mai uităm în urmă.
Avem suflu-nnoitor
Şi nu mai suntem o turmă.

Cu trecut, prezent şi viitor,
Timpul tot aşa se scurge.
Omul iese-nvingător,
Viaţa mai departe curge.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calificat speranţă

De ce-i credinţa în sublim?
Că ochiul meu îl atestează
Şi orbi n-am şti ce să iubim...
Atunci, urâtul cum cutează?

Deci dacă este şi urât,
Înseamnă că-i dorit urâtul...
Aş vrea să ştiu de cine, cât?
Şi de-i mai mult... Mai mult de cât-ul?

Că este şi neobservat,
Trecut fără vreo importanţă,
Cel mai puţin de timp uzat...
O fi el acul de balanţă?

E adevărat?... El e... o speranţă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex free...

Mi-aş dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puţin un bigam
De ocazie... barem.

Viaţa-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat şi la fată,
Totul trece prin vrej.

Să te înfrupţi cu nesaţ,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maţ.

Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creştem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!

Ce-i plimbatul de mână?
Nu e timp de pierdut!
Tot ce-i zis... şi făcut,
Lăsaţi soare şi lună!

Suntem plini de dorinţi,
Ne ferim să le spunem...
Pierdem timp... "să ne-o punem"!...
Suntem mult prea cuminţi.

Omenirea-i bolnavă
De snobismul ascuns...
Îşi doreşte "pătruns",
Dragoste!... Vrea otravă!

Suntem, aşa cum suntem,
Avem tot la vedere,
Ne ferim, de se cere...
Şi când vrem, nu putem.

Ne minţim stând în pat,
Nu-i curaj să ne-o spunem...
Cu alţii vrem "să ne-o punem"...
Sau pe alta "s-o fac"...!

Ne minţim sentimente
De perverşi sexuali...
Ne gândim "liberali"
Trăim "regula... mente".

Suntem handicapaţi
Din reţineri stupide.
Indivizi, individe...
Vă conjur... totul daţi!

Recunoaşteţi natura,
Dogme, naibii lăsaţi.
Obiceiuri schimbaţi...
Şi trăiţi... AVENTURA!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin

Să ne oprim, să ne-amintim,
Odată ne plăcea să fim,
Numai noi doi... să ne iubim,
Dar ce păcat, nu preţuim,
în urma noastră nu privim,
Credem că veşnici o să fim,
Noi care-aşa puţin trăim.

Din întuneric nu ieşim,
Şi din iubire suferim,
E vina noastră şi o ştim,
Dar chiar şi-aşa nu preţuim,
Ce puri obişnuiam să fim,
Dar am uitat să mai iubim,
Noi care-aşa puţin trăim.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fortuna labilis

Sorbim blesteme, visăm idile,
Iubind mai rar acelaşi gust...
Rai din păcate, elixirul nostru,
Ce-l plângem bând, şi bem uitănd...

A fi poet şi a fi om e acelaşi vin,
Pe care toţi ne silim şi iubim să-l bem,
Din cupe de ieri, de azi, puţin câte puţin...
Şi cu toţii bem şi suntem băuţi...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim tot mai mult, dar avem tot mai puţin timp.

aforism de Dragutin Dubravcic din Aforismul croat contemporan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre cele mai puternice iluzii pe care le trăim e cea prin care ne convingem că pentru a fi fericiţi avem nevoie de momente măreţe. Şi aşteptăm, aşteptăm, aşteptăm... cel mai adesea în zadar pentru că astfel ne refuzăm micile bucurii de zi cu zi ce se află chiar sub nasul nostru. Trăieşte ca şi cum ai vrea să-ţi transformi fiecare zi într-o amintire preţioasă. S-ar putea să descoperi că viaţa ţi-e mai frumoasă decât credeai.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!