Mi-e drag

Mi-e drag de mine; niciodată
N-am agresat pe cineva
Şi n-am pretins că-n lumea toată
Doar eu am drept de-a exista.

Ba, din părinţi am învăţat
Pe cînd, cuminte, de copil,
Eu am deprins a fi Bărbat:
Să nu fiu snob şi nici umil.

La brîu eu port cu fală Daca
Şi am deprins cu Decebal
S-o ţin chiar fără teacă gata,
Scurtînd Barbarii la hotar,

Aşa cum ne-a-nvăţat Tomiris,
Regina Daciei Eterne,
Cînd l-a scurtat pe mîndrul Cyrus
În clipa gloriei solemne...

Eu ştiu, cu cremene şi iască,
Să fulger, din amnar, scîntei
Şi-n vatra veche strămoşească
Să ard, ca pe berbeci, mişei.
15 noiembrie 103 e. d./2019

poezie de Gheorghe Ungureanu
Adăugat de Jumanji
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu port cu mine o lume în imagini

Eu port cu mine o lume în imagini
Ca o arhivă mare şi bogată
Regretul mă cuprinde câteodată
Că n-am să pot să le şi scriu în pagini.

N-am să mă folosesc de aceleaşi imagini
Doar nu e nici-o faptă repetată,
Voi încerca în vremea ce mi-i dată
Să nu rămână vreunele-n paragini.

Sunt faptele cu a lor experienţă
Din toată lumea adunate în mine
Mi-e gândul frământat de-a lor prezenţă,

Din vremile ce fost-au înainte
Care cu-ndelungata existenţă
Au adunat eterne învăţăminte.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu poate fi mai drăgălaş şi mai plin de haz decât un copil care încă n-a deprins rostirea corectă a limbii materne, dar a fost învăţat să drăcuie, să înjure şi să spună fel de fel de vorbe urâte, spre delectarea celor din jur. Învăţat de părinţi şi îndârjit de rude şi prieteni, el se autodepăşeşte în a-i distra pe cei mari. Numai că, nu prea târziu el devine... copil cu probleme.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Si ce aşi putea eu să-ţi mai spun
Cînd totul este clar....
Mii sufletul scăldat în scrum
Dureri fără hotar...

Mă întreb daca mai are rost
Ce simnt acum să-ţi spun
Stiu! toate-n viaţă au un cost
Eu rasplatesc din plin...

Si tot ce viaţa -mi oferea
Nu am luat cu împrumut,
Am răsplătit asa mereu
De zece ori mai mult.

Şi n-am cerşit ce nu-i al meu,
Doar să iubesc am vrut...
Tu mi-ai trait în gînd mereu,
De cînd ne-am cunoscut!

Dar... pentru tine a fost un joc,
Ca un ping-pong.. asa!!!
Şi jocul cînd te-a plictisit
Tu ai oprit la Ea!

Mii tristă azi suflarea mea
Si doare că niciodată tăcerea
Mesaje încă mult voi astepta
Care mereu imi vindecau durerea!

Scrisnind din dinti azi voi pleca
Nu vreau să-ţi fiu povara,
Din Eu şi Tu... Tu ai ales pe Ea
Spunînd că mă iubeşti a cîtă oară?

Cedez... ear tu, nu vei uita....
Imi vei simti absenţa!
Din Eu şi Tu, tu ai ales pe Ea
Pastreaza diferenţa!!!!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, Ţăranul Dac...

-dedicaţie Vlăduţei Lupău,
s-o utilizeze cum ştie ea-

Eu, Ţăranul Dac, să ştii,
Ascult pe Vlăduţa-n zi,
Noaptea şi în somn şi-n vis,
Căci mă poartă-n paradis,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduţa mă şi-nchin.

Cînd se rupe-n drum căruţa,
Stau şi-ascult tot pe Vlăduţa,
Repar totul cu plăcere,
Că Vlăduţa-mi dă putere.
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduţa mă şi-nchin.

Cu mult dor urc potecuţa
Şi aud cîntînd Vlăduţa;
Ştiu că mîndra mă aşteaptă
La căsuţa ei în poartă,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduţa mă şi-nchin.

Turmei, cînd mi-o duc pe deal,
Îi cînt doina din caval,
Mîndrei îi sărut frăguţa;
Ne-ncîntă cîntînd Vlăduţa,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduţa mă şi-nchin.

Stau în casă cu drăguţa,
Mestecă mămaliguţa,
Vlăduţa cîntă cu foc,
Bulzul eu pe jar îl coc,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduţa mă şi-nchin.
27 noiembrie 2019

poezie de Gheorghe Ungureanu
Adăugat de Jumanji
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monotonie pe vioară

De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întristat.
N-ai putea şti ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare?
Întristat de ce să fiu?
Că-i devreme, că-i tîrziu?
Şi n-am cine să mă-nveţe,
De mi-e dor sau mi-e tristeţe,
Ca să ştiu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie?
De-altă nevinovăţie?

Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ţi-s multe.
Cine să ţi le asculte?
Cine ţi le înţelege
Întristările pribege?
Că nici eu nu le-nţeleg,
Să le-nşir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd şi dacă
Alţii cîntă, rîd şi joacă?
Scripcă veche, mai de mult,
Doar tăcerea ţi-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Oare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară?
Ori, vioară, simţi mai bine,
N-a murit ceva din mine?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii bun

Fii bun în fiecare zi
Atîta timp cît pe pămînt tu vei trăi
Fii bun în fiecare clipă
Chiar dacă simţi că nu vei reuşi

Fii bun cu cel ce te stimeaza
Învaţă să-l respecţi şi tu pe el
Fii bun cu cel ce încurajeaza
Şi tu mereu să faci la fel

Fii bun cînd soarele răsare
Învaţă mereu să zîmbeşti
Fii bun cînd rău te doboară
Învaţă ca să poţi să te ridici

Fii bun cu toţi şi fiecare
Prieteni buni încearcă să ţii faci
Fii bun cînd norocul îţi surîde
Şi nu uita de oamenii cei dragi

Fii bun la bine şi la rau
Că nu ştii ce-ţi rezervă viitoru
Fii bun cu cel ce ajutorul îţi cere
Ajută-l, că vei fi şi tu ajutat

Fii bun şi nu judeca omul
Indiferent de-ţi pare rău sau bun
Fii bun şi ajută-ţi aproapele
Că si el te va ajuta cîndva

Fii bun chiar dacă puţini te apreciază
Şi nu ceda cînd cu rău eşti răsplătit
Fii bun şi lasă-ţi sufletu să vorbească
Că-n suflet oamenii mereu sunt buni

Fii bun şi iartă-l pe cel ce greşeşte
Că doar aşa îi arăţi că eşti deosebit
Fii bun chiar daca timpu trece
Că timpu niciodată nu-l putem opri

Fii bun şi nu uita de bine
Chiar dacă binele nu este observat
Fii bun şi dăruieşte bunătate
Cu bunătatea ta, poţi schimba lumea.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeţi pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - şi-aceasta-i cel mai greu;
şi ce e mai uşor - să n-am un nume.
Familia o am şi nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ţi-i poate anotimp.
Eu totu-i dau şi nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Şi aş fi vrut, atâta aş fi vrut
într-un urmaş să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naşte de-obicei sfârşitul.
Şi nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

n-am să mai fac fotografii
pentru că pe alea bune le faci tu
eu doar am să fac curat
şi am să scriu poezii
n-am să cos sau să calc
doar din cînd în cînd
voi găti plante agăţătoare cu sos de rodii
şi ceapă verde
pentru că vreau să-ţi văd sprîncenele ridicate a mirare
şi braţele tale
înconjurîndu-mă
în zilele fericirii mele gătite cu iaurt de casă

vom fi ca doi elfi din hobbit
unul lîngă altul
cu săbiile trase
apărîndu-ne

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tatăl tău obişnuia să gătească des, ca tine?
Lucian: Blondul?! Nu, deloc. Niciodată!
Lia: Şi atunci, tu cum de te-ai deprins?
Lucian: Păi, eu... Nu ştiu cum. Pur şi simplu, mi-a plăcut şi am învăţat singur, pentru că m-am simţit atras de domeniul culinar... Nu-mi explic de ce!
Lia: Aha; cam la fel ca şi cu matematica ta.
Lucian: Nu chiar; deşi, într-un fel, poate... Vezi tu, matematica a fost pentru mine... Prima mea mare iubire, declarată, pe faţă, fără ocolişuri, încă de când eram mic.
Lia: Zău?! Frumos spus... Şi care ar fi fost a doua?
Lucian: A doua?! N-am să-ţi răspund la asta...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima bucurie

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!

Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de cercetare... 1 Cor. 11,28

În clipe-adînci de cercetare,
cu dorul sfînt de-a mă-ndrepta,
îmi judec starea mea, Stăpîne,
în Faţa Ta.
Prin harul Tău Tu mi-ai dat dreptul
ca să mă fac un fiu curat.
Dar oare m-am făcut eu, Doamne,
cu-adevărat?

Prin harul Tău ai frînt robia,
ai rupt cătuşa celui rău.
Dar oare port eu azi în deget
inelul Tău?

Tu m-ai chemat să port cunună
ca rege-n veşnicul Tău cort.
Dar oare eu mă port ca rege?
Sau cum mă port?

Sînt eu un fiu născut din ceruri?
Sînt eu un frate-al lui Hristos?
Sau tot un rob, trudind cu teamă,
născut de jos?

Cînd sub păcat şi cînd sub lege,
robeam sub două vechi robii.
Dar Duhul Tău nu robi doreşte,
ci vrea copii.

Căci dacă n-ai găsit mireasă
pentru Adam la cei ce pier,
pentru Isus, nici jos în lume,
nici sus în cer!

Şi-ai vrut atunci din suferinţă
din rana cea din piept să-nchegi
o fiică mai presus de fire,
mai sus de legi.

O, Doamne Sfînt, eu nu sînt vrednic
nici robul robilor să-Ţi fiu,
şi totuşi, Tu, cu mii de lacrimi,
m-aştepţi ca fiu.

Isuse drag, spre-a Ta iubire
nu pot nici ochii-a-mi ridica.
Şi totuşi, Tu aştepţi şi-n mine
Mireasa Ta.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

Am obosit, Părinte, de-atîta alergare,
Simt cum puterea vieţii se duce tot mai mult,
Şi-aştept odihna care o voi primi Acasă
Cînd voi lăsa şi truda, şi-al apelor tumult.
Abia mai pot, o, Doamne, să urc cărarea vieţii,
Trăgîndu-i după mine pe-ai mei pe calea Ta,
Dar vreau să-i duc cu mine, cu toată greutatea,
Căci despărţirea noastră ar fi cu mult mai grea.

Şi simt în mine dorul să zbor spre Cerul Slavei
Descătuşat de lutul în care m-ai sădit,
S-ajung la Tine, Doamne, în cea mai mare grabă,
Şi prăbuşit, Isuse, să-Ţi spun: Am ostenit...

Mi-e dor de clip-aceea ca de izvorul vieţii,
Apropie-ntîlnirea, o, Mirele meu drag,
Că eu aştept cu trupul pătruns de oboseală,
Să trec, cu osteniţii, al biruinţei prag.

Dar ştiu că alergarea eu încă n-am sfîrşit-o
Şi nici lucrarea sfîntă la care m-ai chemat.
De-aceea, o, trimite-mi din apele-ndurării
Încă un strop din harul pe care mi l-ai dat.

Să pot să merg, Isuse, cu Tine tot Calvarul,
Urcînd cu stăruinţă pe drumul preţios,
Ca sus cînd voi ajunge, să-mi spui cu bunătate:
"Vino acum acasă, rob bun şi credincios!"

poezie de Rodica Avram
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul cel din mine

Din ce mai pot să îmi aduc aminte,
S-adun, să scad ori să-nmulţesc puţin
Pe ici, pe acolo, cât să nu mă-nchin,
E că-n copilărie-am fost cuminte.

Cuminte-n felu-acela de pe timpuri,
Mult diferit de ce-i "cuminte"-acum,
Când s-a ajuns – nu ştiu de ce şi cum –
Să treci prin ani ca peste anotimpuri.

Eram cuminte, da, odinioară,
Chiar dacă juliturile-n genunchi
Ori vânătăile pe mâini şi trunchi
Se repetau... a nu ştiu câta oară.

Mai şi-nvăţam, aveam la şcoală premii
Prin clasele primare, mi-amintesc,
Chiar mai târziu - aici mai născocesc,
Nu de-alta, doar că ăsta-i tonul vremii

Şi simt că viaţa-mi veche mi-e datoare,
Neînvăţându-mă cu-adevărat
Să fiu ce vreau şi nu ce mi-a fost dat,
Iar azi copilul cel din mine doare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De obicei, nu îmi doresc nici un rol, nu mi-am propus niciodată să joc un anumit rol, mi s-au întîmplat şi, întotdeauna cînd ţi se întîmplă, te apucă o spaimă îngrozitoare, probabil că nici nu se poate altfel, iar eu am fost extrem de fericit şi incitat, în acelaşi timp, să văd ce se întîmplă cu mine, acum, cînd îi joc pe amîndoi, să ies dintr-unul şi să intru în celălalt.

citat din Marius Stănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi n-am uitat

Noi suntem muguri din trunchiul milenar,
Ce-nbobocim din seva sfântă, geto-dacă,
Împodobind al lui Scorilo înverzit lăstar,
În sunete de horă, de luptă şi de toacă.

Noi ne-amintim cu drag de voievozii,
Ce ne-au purtat stindardul cu mândrie,
Îngenunchind prin codri toţi nerozii,
Ce încercau rupă din Sfânta Românie.

Noi n-am uitat nici limba strămoşească,
Nici graniţele de odinioară, nici Hotinul,
Nu ne-am uitat nici legea creştinească,
Nici hoardele ce şi-au sfârşit la noi destinul.

Noi n-am uitat că-n urmă cu un veac,
La Alba se-mplineau dorinţe milenare,
Cu tricoloru-n piept şi sufletul de dac,
Uniţi strigăm: Trăiască, România Mare!

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aş putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuşi precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu laşi mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greşesc şi n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Şi scapă-mă de-a mea Trufie
Şi de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nţelepciunea nu ţi-o ştie,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om mă-nvaţă
Şi cum să-ndrept ce e greşit
Să ofer milă şi povaţă
Ca să-mi revină însutit.

Deşi sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poţi să mă îndrumi socot
În viaţă şi când moartea vine.

Pâine şi tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu ştii de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spaţiul ca templu
Şi ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ţi ştiu Cuvântul.

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!