Stelele sunt diamantele celor șapte ceruri.
citat din Ștefan Radu Mușat
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre stele, citate de Ștefan Radu Mușat despre stele sau citate despre diamante
Citate similare
Universul constituie un organism aflat într-un echilibru perfect, alcătuit din fenomene a căror natură se bazează pe un sistem de șapte: șapte note muzicale, șapte culori în spectrul luminii albe, șapte mari grupe atomice. Al șaptelea val este cel mai puternic, întrucât adună în contracurent toată apa primelor șase. Există șapte vârste ale omului, șapte ceruri și șapte etape ale progresiei mentale; șapte continente, șapte mări, șapte păcate capitale, șapte mari înțelepți ai lumii, șapte zile ale săptămânii, șapte arte, șapte paragrafe în rugăciunea Tatăl Nostru, șapte vaci slabe și șapte vaci grase, șapte preoți cu șapte trâmbițe înconjurând zidurile Ierihonului timp de șapte zile, iar în a șaptea zi, de șapte ori suflând în trâmbițe de câte șapte ori. În Apocalipsă, găsim șapte biserici ale Asiei, șapte peceți și șapte molime. Înțelepciunea orientală ne-a adus învățătura deja larg acceptată a celor șapte chakre ale omului.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre religie
- citate despre înțelepciune
- citate despre învățătură
- citate despre zile
- citate despre vârstă
- citate despre vaci
- citate despre săptămâni
- citate despre perfecțiune
Stelele sunt fructele vieții în care timpul își hodinește lumina.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și următoarele:
- aforisme despre lumină
- citate de Ștefan Radu Mușat despre lumină
- aforisme despre viață
- citate de Ștefan Radu Mușat despre viață
- aforisme despre timp
- citate de Ștefan Radu Mușat despre timp
- aforisme despre stele
- aforisme despre fructe
- citate de Ștefan Radu Mușat despre fructe

Don Siempre: Declar pe proprie răspundere și semnez: unu și cu unu fac șapte! Cel mai sfânt dintre numerale, triumf al spiritului, expresie a maturității cosmice! Șapte ceruri ai deasupra capului, Sancho! Săptămâna se-nchide în șapte zile. Șapte daruri are Sfântul Duh! Șapte planete mari se-nvârt în jurul meu! Scrie șapte!
replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre sfințenie, citate despre responsabilitate, citate despre planete, citate despre maturitate, citate despre cadouri sau citate despre astronomie
De câte ori...
De șapte ori câte șapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De șapte ori câte șapte
Mi s-a răspuns doar în șoapte,
De șapte ori câte șapte
Sunt mai aproape de fapte,
De șapte ori câte șapte
Însoțesc calea de lapte,
De șapte ori câte șapte
Voi împleti mințile coapte
Cu iubirile apte...
poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, citate de Vasile Zamolxeanu despre religie, poezii despre noapte, citate de Vasile Zamolxeanu despre noapte, poezii despre lactate, citate de Vasile Zamolxeanu despre lactate, poezii despre iubire, citate de Vasile Zamolxeanu despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Locul unde trebuie umblat e zona celor șapte ani de acasă.
Radu Paraschivescu în Două mături stau de vorbă. Scene românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre acasă
La facerea celor Șapte Ceruri, Dumnezeu a creat și al optulea cer: mama, ca un omagiu adus vieții.
Camelia Oprița în Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Camelia Oprița despre viață, citate de Camelia Oprița despre religie, citate despre mamă, citate de Camelia Oprița despre mamă, citate despre creaționism, citate despre Dumnezeu sau citate de Camelia Oprița despre Dumnezeu
Cei ce iubesc din motive egoiste sunt mai falși decât diamantele de plastic.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Holistica Iubirii
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre iubire sau aforisme despre diamante
Beloved: Unde-ți sunt diamantele?
Sethe: Diamante? Ce să fac eu cu diamantele?
Beloved: La urechi.
Sethe: Aș fi vrut eu. Dacă stau bine să mă gândesc, aveam niște cercei din cristal odată cândva. Cadou de la doamna pentru care lucram atunci.
Beloved: Spune-mi. Spune-mi despre diamantele tale.
replici din filmul artistic Beloved (1998)
Adăugat de Loredana Malic

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre urechi sau citate despre cercei
Adevărata bogăție sufletească este sufletul tău, nu diamantele care sunt pietre fără suflet.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Reflecții Maxime Axiome X
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre suflet sau aforisme despre bogăție
Stelele s-au scurs
pe copacii din fața casei tale
lumea se uita la fereastra
unde stătea o mușcată cu flori
roșii cum sunt buzele vă pot
explica în câteva poezii scrise
pe scoarța pomilor fericiți
copacii arată ca brazii de crăciun
stelele strălucesc ca diamantele
furate din adâncuri să aibă propriul
răsărit când ieși la geam să zâmbești
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre zâmbet, poezii despre stele, poezii despre roșu, poezii despre poezie, poezii despre flori, poezii despre fericire, poezii despre diamante sau poezii despre brazi

777
Șapte ceruri, șapte vise, șapte zile-ți dăruiesc,
Să-nțelegi de 3X7, cât de mult pot să iubesc.
Nu deschide-n ziua-a șaptea, cei trei șapte norocoși,
Că de rupi cumva IUBIREA, nu ai voie să o coși!
Începi săptămâna bine, luni, la șapte dimineața,
Dacă-nchini de șapte ori apa cu care-ți speli fața.
Și în șapte șoapte sfinte spune rugăciunea-n zori!
Ziua-ți va fi fericită de zâmbești de șapte ori.
Șapte flori de levănțică pune-n ceașca de cafea
Cu șapte lacrimi de miere, scoate amarul din ea!
Scrie șapte legăminte pe corola unei flori
Și roagă-L pe Tatăl nostru să o răsădească-n nori!
Șapte gânduri părăsite de-ntuneric vor învinge
Ploi, noroi, ger ce le-ngheață, șapte zile de ar ninge.
Șapte flori de busuioc pune-le seara, sub pernă,
Să-ți sfințească șapte nopți și să-ți schimbe viața ternă!
Șapte păcate de moarte șterse sunt de Șapte Taine,
Că Iisus, iertând supliciul, ne îmbracă-n sfinte haine.
Frați din șapte continente sunt gândiți în șapte "cruci",
Șapte vârste număra-vei, de când vii până te "duci".
De șaptezeci ori ori șapte, dacă ierți, te mântuiești
Și-ți petreci Eternitatea printre cete îngerești.
Minuni, în număr de șapte, i s-au dat acestei lumi.
Șapte arte ne salvează de-a nu deveni nebuni.
Șapte vieți are pisica, buburuza, puncte, șapte,
Șapte ani de ghinioane aduc oglinzile sparte,
Culori, șapte,'n curcubeie, șapte note muzicale,
Toate, toate sunt lăsate, să ne-arate dreapta Cale.
Șapte ani de parastas, șapte ani de tămâiere,
Șapte săptămâni de post pentru Sfânta Înviere.
Să nu strici materialul, măsoară de șapte ori!
Pentru "șapte ani de-acasă", să-i dai mamei 7 flori!
Șapte stele din Pleiade ți-oi trimite la fereastră,
Să te-nvăluie-n Lumină, ninsă din IUBIREA noastră.
Șapte peceți de săruturi am să-ți pun pe Răsărit,
Că în șapte vieți ce strâns-am, doar pe tine te-am IUBIT!
Șapte strofe-ar fi fost bine să conțină poezia!
Dar am scris-o și pe-a zecea că m-a cuprins frenezia.
Bine că-i și strofa-a noua, nouă e ILUMINAREA!
Nouă e cifra IUBIRII și IUBIREA e salvarea!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre viață, poezii despre săptămâni, poezii despre sfinți, poezii despre salvare, poezii despre ninsoare sau poezii despre îngeri
Pâinea devine mai rumenă în sudoarea celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune;
Ștefan Radu Mușat în Un cer numit copilărie
Adăugat de Adrian Mușat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ștefan Radu Mușat despre înțelepciune, citate despre pâine, citate de Ștefan Radu Mușat despre pâine, citate despre pace, citate despre devenire sau citate de Ștefan Radu Mușat despre devenire
Oamenii trebuie să devină diamantele vii de pe suprafața pământului.
aforism de Ștefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Oameni (2016)
Adăugat de Ștefan Mîrzac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre devenire
Stelele
Când noaptea se lasă,
eu ciulesc urechea, pe scară;
stelele se înghesuie în grădină,
și eu sunt aici, în beznă.
Ascultă, o stea a căzut sunând, din ceruri.
Nu umbla prin iarbă, desculță;
grădina mi-e plină de așchii stelare.
poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi
Asfințit
Înserarea își dezlănțuie întunericul;
ziua se peschimbă în ceață,
înălțându-se la ceruri,
sfâșiată pe alocuri
de soarele îngropat într-un dezastru neclintit
care își trăiește iluzia cea din urmă
în norii căptușiți de întuneric -
asfințit...
poezie de Ștefan Radu Mușat din Oglinda Literară, iul 2016
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, citate de Ștefan Radu Mușat despre întuneric, poezii despre seară, poezii despre nori, citate de Ștefan Radu Mușat despre nori, poezii despre Soare sau citate de Ștefan Radu Mușat despre Soare

Haina celor șapte ani
În toată trecerea prin ani
Alături fii de cei sărmani,
Să nu te lăcomești la bani
De cinste sunt destui orfani.
Și-n fiecare zi de săptămână
Să fii mereu cu voie bună,
Să împlinești ce ai de împlinit,
Să mulțumești, să fii și mulțumit.
Cu haina celor șapte ani de-acasă
Să-ți faci prezența mai frumoasă
Oriunde ai fi, te are-n seamă
Un crez și-o inimă de mamă!
Tu prin gândire și prin faptă,
Ai grijă s-o păstrezi curată!
"Mamei copiilor mei
Mamei nepoțelului meu
Și nu numai lor."
poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mulțumire, poezii despre mamă, poezii despre vestimentație, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre curățenie
Toate stelele sunt remarcabile, dar numai cele căzătoare sunt remarcate.
citat din Alexandru Gh. Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- stea
- Stelele sunt lămpile cerului.
definiție de Alexandru Gh. Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
...De șapte
Am vrut să dau de
șapte
minuni, coline,
zile, septenate,
peste șapte mări
Și șapte țări...
și n-am dat
spre marea mea uimire
Și în loc de șapte
aud dinspre iubire,
gângurindu-mi-se
... șoapte
parodie de Constantin Ardeleanu, după Eugen Botez
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre zile

De șapte zile
Mi-e trupul gol și sufletul plin ochi
Privește printre vârfuri de copaci
La ceruri. Să nu-i fie de deochi
Nu s-a mai dus la curve și la draci.
De șapte zile poate și mai bine
Mă pune să visez numai la tine
Sunt istovit cu trupul de nesomn
Dar îl urmez, că sufletul mi-e domn.
Mi-e trupul rob și sufletul stăpân
De șapte zile, poate și mai bine
Privește peste vârfuri către tine
Se uită-n cer și zice: mai rămân.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet sau poezii despre draci