Suntem cumva dependenţi de inimi care bat pe aceleaşi tonalităti, ritmic şi blând. Şi-n definitiv iubirea e un fel de îmbrăţisare a notelor de clipă, sub care în tăcere ne putem asculta reciproc

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă să-ţi cadă toate măştile! Ai curaj? Aparenţele ne sărăcesc de esenţă, îndepărtându-ne, definitiv. Câteodată doar imperfecţiunile ne apropie, înlesnind cumva certitudinea ca iubirea e mai mult decât suficient.
Totuşi, simţindu-te în toate ipostazele mele, fără vâltoare sau incertitudini, parcă nu înţeleg cum se face că lăcomindu-te să muşti încă puţin din viaţă, ai uitat. Suntem mici într-o mare de visuri. Contrast.
Poate de aceea uneori se spune că iubirea nu e de ajuns..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să rămân exact cât mă vezi. Nu suntem reflexie ci transparenţă dincolo de cuvinte. Atât pot. Tu te impiedici de mine şi eu mă agăţ de suflete pe care le simt cu toată puterea. Sunt pretutindeni, în greşeli şi-n albastrul privirilor zgomotoase.
Vreau să fim imperfecţi şi să ne acceptăm reciproc. Îmi dau silinţa. Dar câteodată văd un soi de zel inutil de a mă smulge din mine. Ia ce vrei! Nu-i nici o ironie, dacă-i cu putinţă frângem răsăritul în două. Până ne-or apune fericirile avem destulă vreme să fim OAMENI..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Şi există cumva dincolo de aparenţe şi evidenţe realitatea unei investiţii pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă şi probabil ispitită adesea de impulsul unei vanităţi neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoţie strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune şi rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învăţat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanţi de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existenţă superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva şi pentru mine dar simt până dincolo de înţeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte raţiunea şi priveşte-mă în adânc de suflet. Las uşa deschisă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firesc, integru şi asertiv, într-un acord subtil şi asumat cu destinul. Stăruie în schimbare şi în dorinţă de recunoaştere şi regăsire a fărâmei de lumină care dăinuie în celălalt, indiferent de adâncimi necuprinse şi întuneric. Pentru că suntem răspunzători de calitatea vieţii şi de lecţia pe care încercăm să o împărtăşim. Iubeşte şi iartă mult, consecvent şi plin de răbdare. În definitiv noi suntem înfăptuiţi din experienţe şi trăiri dobândite în timp, datorită celui care a produs răni adânci dar şi brume de frumos în interior. Întotdeauna datorită şi niciodată din cauza. Concluzia aceasta ne ajută să înţelegem cât de necesar este să fim buni şi să dăruim.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea reprezintă calea prin care Lumina străbate Intunericul neputinţei.

Andreea Palasescu (5 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti mantaua nisipului fin care îmi sărută tălpile la ţărmul trecutului. Ne odihnim în leagănul timpului, ascultând în tăcere promisiunea unei poveşti cu final fericit.

Andreea Palasescu (16 iulie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căuta iubirea prin rămăşiţele vechi ale sufletelor avide de cuceriri efemere, în care se odihnesc veşnic îndoielile!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă şi probabil justificată expresie a sentimentului de dor curat şi nobil rămâne cel impus de o distanţă greu de străbătut. Totuşi, cele mai asupritoare clipe rămân acelea în care sufletele împovărate ajung să-şi simtă reciproc lipsa chiar dacă au ocazia să fie împreună în fiecare ceas...

Andreea Palasescu (1 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rând pe rând visele se aşezau cuminţi în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri şi iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferinţelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?

Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice substanţă, activitate sau persoană care ne va ajuta să ne liniştim mintea şi măcar pentru o clipă să ne relaxăm în ceea ce suntem ca fiinţe umane, ne va face să fim dependenţi pentru că nu ştim altă cale şi vom apela mai des, mai mult la acest "medicament." Calea prin care putem să obţinem toate comorile noastre interioare şi exterioare şi care nu ne va duce la autodistrugere şi dependenţă, este calea spiritului nostru. De aceea, cuvinte ca şi acceptare, recunoştinţă, toleranţă, iubire, empatie trebuie să devină la fel de folosite în vocabular ca şi distracţie, băut, fumat, sex, joc.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert şi mă vindec de tine. În definitiv poţi să-mi iei din suflet orice. Dacă am un văzduh şi-un strop de iubire n-am nimic de pierdut!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promite-mi

Promite-mi că-ntr-o bună zi,
În umbra şoaptelor târzii
Vei aşeza cu grijă-n gând
Surâsul unui suflet blând.
Şi de voi vrea să te opresc
Un vis frumos să-mi amintesc
Iubirea ce-o avem cândva
Promite-mi că tu vei pleca...

Promite-mi că -ntr-o bună zi
Pe calea străzilor pustii
Vom colinda printre amintiri
Ecoul vechilor trăiri
Cu braţul tău mă vei cuprinde
Şi-n inimă vei reaprinde
O nebunie, dor nespus
Şi-al sărutărilor apus.
De n-am să te pot alunga
Promite-mi că tu vei pleca...

Promite-mi că de-ţi va fi dor
De al meu suflet călător
Vei reciti în gand, cu drag
Povestea unui vis pribeag
Iubirea ce ne mângaia
Promite-mi că n-o vei uita...

poezie de Andreea Palasescu (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trecere... în tăcere

.. sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat şi nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzaţia de bucurie pe care o ştiu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
şi tu ştii de ce

poezie de Eli Gîlcescu (17 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om frumos şi simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum şi-ar frânge puţinul o răsuflare de clipă aşa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele şi întunericul veşted al nopţii sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topeşte în freamătul orgoliilor mute şi numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoţie şi recunoştinţă nemuritoare. Acolo să-mi fii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem dependenţi de nimic. Suntem dependenţi de toate nimicurile.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e un sentiment viabil, copleşitor şi superior prin complexitatea lui. Conferă libertate, în măsura înălţării sufleteşti, recunoaştere şi motivaţie interioară spre a defini idealurile propuse. Împreună e întotdeauna mai uşor. Iubirea e sinonimul vieţii şi elogiul mut atribuit preţuirii ei. De aceea întreg parcursul drumurilor anevoiase, petrecut în lipsa acestor trăiri nu-l putem numi decât supravieţuire.

Andreea Palasescu (9 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi strânsese picioarele lungi sub fesele ferme, ghemuindu-se în adâncuri de suflet măcinat de ispite. Îi plutea dorinţa prin simţiri şi spaţiul îşi suprima treptat cuprinsul, aruncându-i goi într-o răsuflare de clipă. Vinul parfumat şi urmele şoaptelor fierbinţi îi conturau buzele roşii într-un surâs nesigur. Ştia că era o greşeală dar voia cu disperare să-l înveţe, trăindu-l încet, adânc şi plin de pasiune, îndrumată clar de glasul trăirilor reprimate. În definitiv nu aparţinea nimănui. Nici viselor şi nici trecutului care îi lăsase pe inelar urme de verighetă. Se abandona pradă iubirii care îşi striga setea din adâncuri de senin şi furtuni.

Andreea Palasescu (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe înserat, când s-au întâlnit drumurile noastre la o intersecţie de gând firav, lumea a devenit brusc, mică, compactă, neîncăpătoare acestor trăiri care ne măcinau lent, savurându-ne cu nesaţ emoţiile oarbe. Îmi bătea inima haotic, scăpată din hăţul raţiunii şi-n urechi aripi de fluturi străpungeau tăios aerul proaspăt. Îmi era nebunie plăcută, nedeclarată, complice cumva acestei vanităţi neştirbite, în ciuda eforturilor tale efemere.

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc pentru felul acesta neînţeles în care îmi robeşti gândurile, tăinuindu-le în adâncimi necuprinse de păcat. Şi pentru că apoi, într-o clipă efemeră, cuprinzându-mi goliciunile sufletului îmi redai libertatea.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!