Iubind pot să fiu fericire, nu doar fericită! Cum să murdăresc cu egoism așa o emoție? Să-mi fac palmele căuș pentru frunze ruginii și pentru bunătate. Ca nu cumva din greșeală să pășească un oarecare străin lacom și să-mi strivească octombrie din suflet.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Am știut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînțeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoții intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale și-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau șansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătății ci inepției. Consum inutil.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Om frumos și simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum și-ar frânge puținul o răsuflare de clipă așa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele și întunericul veșted al nopții sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topește în freamătul orgoliilor mute și numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoție și recunoștință nemuritoare. Acolo să-mi fii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau să-mi murdăresc gândul. Nici inima nu vreau să-și stingă lumina vie, firavă doar ca să-ți cuprindă în tăcere întunericul. Mi-a ajuns. Nu-i loc de goliciunea vorbelor și de interpretări superficiale. N-am trăit intens pentru nepăsare și blamări. Nici pentru a contura brume de real într-o inimă furată de iluzia plăcerii. În schimbul eșecului am iubit. Mult, fără interese palpabile doar pentru o fărâmă de acceptare și recunoaștere. M-am pierdut uneori în adâncul trăirilor, orbește, cu scopul subtil de validare a propriilor valori. N-am nici un regret. Sună a minciună frumoasă dar eu cred. Și dacă cred suficient, într-o zi o voi transforma în realitate.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se poate oare să mușc din primăvara crudă și să-ți simt gustul de ispită? Cum se poate să-mi rumineze inima natângă cu graiul ei peltic fiecare clipă de furie și extaz lacom?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de oameni. Fără descrieri elaborate, simplu și clar. E un fel de nevoie rudimentară de trecere din suflet în suflet până la esență. Cu fericiri, blândețe și soare ascuns în buzunarele cu visuri. Le-am croit cu fir de viață doar ca să se desprindă câte puțin în veșnicie.
Cred în miracole și-n clipe de-a valma cu răsărit. Îmi fac palmele căuș și gazdă pentru fluturi și zâne. Lumea e în definitiv o alegere, o fărâmă de hazard pictat în toate nuanțele. Dumnezeu schițează alei de gând, priviri cu Har, lumina din străinii închipuiți. Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculță la țărm, liniște albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!
Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O să reușim împreună cumva. Într-un sens neînțeles, interpretabil. Nu știam încă de unde voi începe să-mi culeg ițele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul mușcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esența să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde și pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparență și necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrățișat. Din toată puterea existenței mele șubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Știu că înțelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veșnicie. Cât să te caut și să te am.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ia-mă cu totul și iartă-mă! Pentru când o să-mi fie frică și-o să te trimit îmbufnată după uitare. Nu-i de mirare! Verile au furtuni și dragostea asta-i păcătoasă nu vine după pofta timpului. Tu râzi și iubește-mă! Și nu pleca prea departe, ca nu cumva să te găsească până la urmă tocmai uitarea, după care te-am trimis..
Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iert și mă vindec de tine. În definitiv poți să-mi iei din suflet orice. Dacă am un văzduh și-un strop de iubire n-am nimic de pierdut!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu mai am un petic de suflet. Mi-au promis pe el aripi și zbor senin de surâs. Mi-au promis bucuria clipelor care nasc din emoție nesfârșită și iertare. Unii au aruncat nestingherit în visuri cu nepăsare și ironii. Nu sunt supărată. Dragostea n-o bate vântul schimbării, n-o spulberă pasul acestor fragede vieți. E tot ce am. Și dacă n-ai ce să-mi oferi, iartă-mă! Ia tu puținul care mi-a rămas!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Miroși a dimineți însorite, a iubire intensă și a libertate. Ești un suflet frumos, plin de aventuri și dorințe. Mi-e dor să te găsesc și să-mi spună sufletul că ne-am mai întâlnit undeva...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Și există cumva dincolo de aparențe și evidențe realitatea unei investiții pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă și probabil ispitită adesea de impulsul unei vanități neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoție strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune și rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învățat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanți de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existență superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva și pentru mine dar simt până dincolo de înțeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte rațiunea și privește-mă în adânc de suflet. Las ușa deschisă...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram hotărâtă să te caut neobosit, până la granița viselor, în care sufletul își curăță haina murdară de păcate nespuse. Să mă spăl pe mâinile albe și apa uitării să-mi prindă pe gene dor neatins de mândrie deșartă. Să-mi fie sete de noi și tu, cu beția atingerilor târzii să stingi văpaia șoaptelor, într-un amalgam de sărutări fierbinți. Să-mi sfâșii cu dinții hainele pătate de misterul dorințelor și apoi fir cu fir, tainic să-mi coși inima cu atingerea delicată a iubirii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori iubim nepermis de mult. Trăim intens, intr-o simbioză aparentă cu idealurile noastre perfide. Avem așteptări, clădim imperii, luptăm pentru libertăți compromise. Suntem sclavii unui suflet capabil sa dăruiască fericire. Putem primi visuri, mângâieri, amintiri și emoții intense insă nimeni nu poate opri clipele pentru noi. Așa că cea mai înțeleaptă alegere ar fi să impărțim timp doar cu cei care merită cu adevărat!
Andreea Palasescu (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin sărac
Străină-n suflet și-n afara mea,
Mă-ntreb ce viața-ar mai putea să-mi dea.
Sunt un străin prigeab, uitat de soartă,
Străinii vin smeriți să-mi bată-n poartă.
Mulți vin și fură, mulți mă necinstesc...
Cu gând curat, eu încă îi (iubesc) primesc...
Străin la poarta sufletului meu
Mă simt un hoț venind să fure, eu.
Mă mint și eu în fiecare zi
Atât cât mai respir, cât pot trăi,
Îmi fur speranța zilei următoare
Luptând doar pentru bolul de mâncare...
Nu am averi, doar sufletul ce-mi bate
Și strălucește ca un far în noapte.
Împart un colț de stea în pribegie,
Cu cel ce-l are de o veșnicie.
Împart din taina sufletului meu...
Dar ce mai am?! Credința-n Dumnezeu!
Săracă și bogată-s totodată
Străinii vin la ușa mea să bată...
Și eu sunt un străin necunoscut...
Caut în viața mea un început...
Sărac, la poarta sufletului meu,
Mă regăsesc plângând, același eu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am dezbrăcat în tăcere de umbra nopții. Să-mi învelesc trupul firav cu libertare și imperfect. Am adormit îmbrățișati, ascultând glas de valuri și adiere. Când îți era somnul mai dulce aveam să-mi iau visele și să plec. Ai zâmbit unui dulce suspin. Cred ca o să-mi iau visele puțin mai târziu. Și o să rămân. Oricum era cu neputință să le împart cu altcineva.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ispita
De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbești cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene și pasu-ți tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri și de atingeri sub un gând răpus,
Ți-e toamna har și veșnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-așezăm în pribegia nopții, cu șoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiți de un păcat măcar, tăcuți și fericiți sub talpa sorții.
Și să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii și suspin, o mângâiere și-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ți-e destul, s-o-mpărțim ca pe-o gutuie coaptă?
Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei și muze și ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit și lacom și deplin
Eu vin și uit că ți-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?
poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toți dinții spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde și calde, pentru ca mai apoi să le așeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înțeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare și câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărțim nici gutui coapte, nici vara trecută, agățată strașnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă și rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.
Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna
Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii își pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.
Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.
Eu și acum o străbat,
Cu pași grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.
E numai tristețe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.
Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunțat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.
Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am încălțat cu ziua de azi. Îmi strângea sufletul în căușul palmei, cu brazda fină a întunericulului ca o rază stingheră îmbrăcată în lumina rumenă a zorilor. Mi-am strâns șireturile timpului, cu grijă, domol, ca nu cumva să-mi ating tălpile albe cu noroiul suferințelor. Cândva au curs din ochii amintirilor, șiroaie adânci menite să limpezească urmele pașilor gravate pe drumuri anevoiase. De aceea, acum treceam agale printre gândurile vii, care roboteau harnic prin lumea mea aglomerată, ca un mușuroi de furnici. Azi vreau să-mi fie soare în suflet. Să-mi cânte visele și să ma-ndrăgostesc de viată și de misterul ei neînțeles. Să plecăm braț la braț într-o nouă aventură. Iar dacă se va lăsa peste noi amurgul, sau de-ar fi să rămân iar desculță prin pulberea vremii, timpul mă va încălța grabnic cu o nouă zi...
Andreea Palasescu (11 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!