Odihnă şi tăcere

Păstorii îngropară în pădurea despuiată soarele.
Un pescar trase
Luna cu năvodul lăţos din iazul îngheţat.

În albastrul cristal
Locuieşte palidul om, obrazul lipit de ale lui stele;
Sau capu-şi înclină în violetul somn.

Dar totuşi mişcă a păsării neagră aripă
Privitorul sfinţenia albastrelor flori,
Gândeşte apropiata linişte uitată, a stinşilor îngeri.

Iarăşi înnoptează fruntea-n lunatice pietre;
Un tânăr luminos
Apare Sora-n toamnă şi-n negru putregai.

Comentarii

Un text pictural-poetic, frapant chiar şi în celelalte texte picturale ale lui Trakl, cu numeroase aluzii mitologice şi literare.
Este prezentă "sfinţenia albastrelor flori" a romantismului, un "Un tânăr luminos" (figura eroului şi a mântuitorului), zborul păsării (cunoscut încă din vremea etruscilor, ca prezicător).
În acelaşi timp Trakl a creat cu acest text câteva dintre cele mai puternice imagini ale sale care par să-şi modeleze propria mitologie. De exemplu, imaginea soarelui îngropat şi a lunii trasă de pescarii cu năvodul din iaz.
Imaginea surorii este relevantă ea fiind reprezentată aici de "Un tânăr luminos".
În ceea ce priveşte interpretarea figurii surorii, după Erich Neumann1 ("Istoria originii conştiinţei"), se poate vorbi despre o funcţie de mântuire a ei, care apare ca erou în text ("palidul om", "privitorul") "Apare Sora-n toamnă şi-n negru putregai".
Construcţia picturală pare severă. Prima strofă este dominată de figuri tipologice cu aspect arhaic, "păstori" şi "pescari". Ele corespund fenomenelor centrale ale unei cosmologii umaniste: soarele şi luna.
În cele două strofe din mijlocul poemului acţionează eroul, un anti-erou, marcat ca "palidul om" şi "privitorul", fizic prezent doar prin "obraz" şi "frunte".
În cea de-a patra strofă finală, dacă luăm caracterizarea arhetipurilor lui Neumann, apare "sora" ca partenera eroului. Cu toate acestea, este dificil să interpretăm aceste două personaje, după caracterizarea lui Neumann, ca principiu al masculinului şi femininului.
Ambele poartă mai mult trăsături androgine, eroul numit "om", eroina ca "tinereţe". Imaginea finală a textului, "toamnă şi-n negru putregai", marchează un loc care nu pare a fi foarte eroic.

NOTĂ

1 NEUMANN, ERICH ( 1905 – 1960) – psiholog, filosof, elev al lui Carl Jung. Specializat în Psihologia dezvoltării.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Aşa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numeşte pe loc un program istoric esenţial de poezie: "O cântare însoţită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiţilor, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzişul roşu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înfloreşte până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după aşa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzişul roşu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roşu şi galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit şi schimbat în galben şi maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" şi a patra strofă pomeneşte doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic şi se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondenţă clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" şi "orfanul" apar împreună – iar aceştia corespund "femeilor" şi "micuţei" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numeşte un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima şi a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mişcare. A doua şi a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinţei" este o poezie postumă şi a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat şi autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roşu şi verde.
Poetul aştepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori şi percepţiile de mişcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numeşte el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" şi "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra şi ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală şi întuneric. Frigul este şi obiectul primei strofe, unde este vorba de "îngheţate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") şi mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziţie şi îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" şi "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară şi de multe ori pe Maria ca centrul devoţiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi şi la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziţia "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunţile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine eşti tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneaţă.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat şi în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat şi anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă şi sfârşitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, şi acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, aşa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Veneţia

Linişte-n camera nocturnă
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa respiraţiei cântânde
A singuraticului;
Magici nori de violet.

Negru roi de muşte
Întunecă împietrita cameră
Şi se holbează în plină agonie
La auritul căpătâi al zilei
Fără adăpost.

Marea înnoptează nemişcată.
Steaua şi călătoria neagră
Se pierd în canal.
Copile, zâmbetul tău bolnav
Mă urmări tăcut în somn.

Comentarii

În august 1913 (16 august până la sfârşitul lunii august), Trakl a vizitat împreună cu Karl Kraus, Peter Altenberg, Adolf Loos şi partenerul său, Bessie Bruce, Veneţia. Prietenul şi mentorul său Ludig von Ficker împreună cu soţia lui, Cissi, s-au alăturat ulterior grupului. O fotografie din această călătorie este bine cunoscută, arătându-l pe Trakl purtând un costum de baie la ştrandul Lido. Textul se bazează, fără îndoială, pe experienţele concrete ale călătorului, dar nu este concret dovedită decât pe data de 6 martie 1914.
Forma clară cu trei strofe de câte cinci versuri sunt în contrast puternic cu secvenţa aproape hectică a imaginilor, care au caracterul unui inventar şi par a fi luate la întâmplare dintr-o intuiţie concretă. Doar relaţia interior-exterior creează o ordine vizuală. În prima strofă suntem în "camera nocturnă".
În a doua strofă, acest spaţiu este deranjat de un "negru roi de muşte" şi amintirea "La auritul căpătâi al zilei" - înseamnă o prăbuşire în sine a "exteriorului".
În cea de-a treia strofă domină doar acel "afară", în mod concret ca "mare" şi "canal", dar şi în sensul difuz "social" ca un "copil" cu un "zâmbet... bolnav". Întrebarea dacă acest copil este un copil concret care aparţine spaţiului real al "mării" şi "canalului", sau este doar o formă a unei imaginaţii mai generale, care apare la Trakl în alte poezii şi rămâne deschisă, ca şi celelalte două imagini exterioare, în special cea a "Canalul"-ui, pe care o cunoaştem şi din poeziile anterioare ale lui Trakl, cum ar fi "Apus de iarnă" sau "Psalm". Determinante sun culorile: negru, argint, violet şi aur. Astfel, avem culorile centrale care caracterizează Veneţia istorică, negrul gondolelor şi culorile "bizantine" de aur şi argint, Bazilica Sf. Marcu şi Palatul Dogilor.
"Auritul căpătâi al zilei" este aici, în acest context apusul (sau zorii zilei) peste mare, se întâlneşte şi în "Primăvara sufletului" care pare mai degrabă a fi răsăritul.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Iarăşi păşind în vechiul parc,
O! Galbenă linişte şi roşii flori.
Şi voi sunteţi în doliu, suave zeităţi,
Şi-al ulmului tomnatic aur.
Nemişcată se-nalţă în iazul albăstrui
Trestia, sturzul amuţeşte seara.
O! Atunci apleacă-ţi fruntea
În faţa năruitei înaintaşilor marmore.

Comentarii

Un text în aparenţă nesemnificativ, care a fost totuşi inclus în volumul "Sebastian în vis" de Trakl - şi acesta este ca text introductiv aL secţiunii "Toamna singuraticului". Astfel, textul câştigă o semnificaţie programatică.
Acest lucru este subliniat de începutul relaţional cu versul "Iarăşi păşind în vechiul parc".
Suntem implicaţi într-o comunitate în sensul semnificaţiei "Iarăşi". Şi cu asta se presupune că şi noi ştim despre care parc este vorba. În calitate de cititori familiarizaţi cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este Parcul Mirabell, deoarece textul "Muzică în Mirabell" afirmă că "strămoşii din marmură sunt de culoare gri", aici: "În faţa năruitei înaintaşilor marmore". Cu toate acestea, imaginea iazului nu se potriveşte cu parcul.
Poemul "În Hellbrunn" numeşte de două ori un iaz, deci suntem probabil aici în locul menţionat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este semnificativ faptul că suntem implicaţi de către autor în acest peisaj, iar acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.
În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet diferită de cea dintre autor şi cititor. Aici, acele "suave zeităţi", sunt abordate direct la persoana a treia plural şi implicit trebuie să ne întrebăm dacă cititorii "obişnuiţi" nu sunt mai degrabă excluşi, chiar neştiutori, ci "zeii puşi în locul lor?" Ei sunt zei îndoliaţi, pe care Trakl îi invocă aici şi plânge cu ei "Şi-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată, putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu şi inclus unei naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul "sturzul amuţeşte seara". Cu toate acestea, există un "tu", dar este probabil să fie acela "păşind în vechiul parc". Şi astfel suntem martori la un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă natură.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele

Zilnic soarele galben după coline vine.
Frumoasă-i pădurea, negrul animal,
Omul; vânător sau păstor.

Roşiatic în iazul verde se ridică peştele.
Sub cerul rotund
Se duce pescarul tăcut în barca albastră.

Încet se rumeneşte strugurele, grâul.
Când liniştit ziua se înclină
Un rău şi-un bine sunt pregătiţi.

Când se-nnoptează,
Călătoru-şi ridică grelele pleoape;
Soare din bezna prăpastiei se rupe.

Comentarii

O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei formale (care, totuşi, are şi dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini ale unei unităţi armonioase între om şi natură. Această unitate este iniţiată de imaginea soarelui în creştere, a cărui certitudine este accentuată: "zilnic". Această unitate este mărită de apoziţii îndrăzneţe. Astfel, în prima strofă, "pădurea", "negrul animal " şi "omul" sunt dominante. Chiar dacă în mod formal această secvenţă poate fi înţeleasă doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului "frumoasă", cel puţin ecuaţia în legătură cu "negrul animal / Omul", se impune imediat.
În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unităţi definite, cosmos, natură şi operele umane: "în iazul verde", "cerul rotund" şi "în barca albastră". Iaz şi barcă, ca reprezentante a două dintre aceste domenii, sunt concepute ca rotunjite "per se", iar autorul prezintă în mod explicit cerul ca "rotund" prin adjectiv.
De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, "încet", ceea ce înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copţi şi cereale aurii, astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine" şi "vin". Să ne gândim la celebrul poem "Pâine şi vin" de Friedrich Hölderlin, pâine şi vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi, aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăţia toamnei, autorul trece la sfârşitul zilei, "Când liniştită ziua se înclină". Astfel, fără alte explicaţii suplimentare, "Un rău şi-un bine sunt pregătiţi". Dacă aceasta se referă la "Călătorul", care-şi "ridică grelele pleoape" în ultima strofă, nu aflăm mai departe nimic.
Soarele, care în primul vers "Zilnic... vine", acum, în ultimul vers "din bezna prăpastiei se rupe".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta

Mai fantomatic luminează în grădină
Sălbatic trandafirii lângă gard;
O suflet liniştit!

În răcoroasa vie paşte
cristalinul soare;
O sfântă puritate!

Un moş cu preţioase mâini
Oferă fructe coapte.
O a iubirii uitătură!

Comentarii

Titlul oferă o indicaţie a modului în care putem înţelege cele trei strofe, şi anume ca "amprentele" a trei vârste diferite: tinereţea, vârsta mijlocie şi bătrâneţea.
Chiar dacă pare dificil de citit, imaginile folosite: "Sălbatic trandafirii lângă gard" reprezintă imaginea tinereţii, "răcoroasa vie" e imaginea vârstei mijlocii iar "fructe coapte" este imaginea atribuită bătrâneţii. Pentru ce formă de existenţă umană sunt valabile aceste trei imagini? Desigur, nu pentru existenţa urbană de la începutul secolului al XX-lea, dar nici pentru o viaţă rurală idilică pentru că entităţile numite "suflet", "puritate", "dragoste" sunt prea încărcate de conotaţii ale unei vieţi izolate, care sunt mai degrabă legate de un mediu monahal-religios.
"Idilele întunecate" ale unui Adalbert Stifter1, precum în poezia sa "Noapte de vară", oferă o referinţă literar-istorică care poate ajuta la înţelegerea textului de faţă.
Chiar dacă faptul că textul are un loc special în opera lui Trakl şi chiar dacă acesta nu a intenţionat să-l publice, nu ar trebui să ne inducă în eroare în aşa fel încît să respingem textul ca fiind irelevant.
Textul a fost scris în iunie / iulie 1914, într-o fază de lucru caracterizată prin cercetări într-un mod foarte diferit de cel sugerat de acest text, şi anume prin imagini monumentale care vorbesc despre groază şi distrugere.
Cele trei invocări cu "O" conectează textul cu "Cântec Occidental" din decembrie 1913. Şi acolo este prima invocare a "sufletului", de asemenea, putem recunoaşte trei trepte ale unei lumi sufleteşti încă armonioase deasupra unei podgorii autumnale care duce cu gîndul la o clipă a "iubirii uitătură".
În timp ce "Cântec Occidental" implică o dezvoltare temporală, cu o idilă anterioară, ea duce totuşi la o speranţă viitoare. "Vârsta" ne oferă într-o portretizare sincronă, toate cele trei faze fiind raportate la prezent. Aceasta creează o formă de prezenţă iritantă, vizualizată istoric şi în acelaşi timp un moment dizolvat în timp apropiindu-se acum de misticismul creştin.

NOTĂ

1 STIFTER, ADALBERT ( 1805 – 1868) – poet, pictor şi pedagog austriac. Cunoscut pentru peisajele din natură din scrierile sale. Cunoscut în mod deosebit în spaţiul cultural german şi germanofon.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încântată

Amarnic se sfârşeşte anul
Cu auriul vin şi fructe de grădină
Pădurile tăcute-şi ţin aleanul
Şi-s singurii tovarăşi fără vină.

Ţăranu-şi spune: Este bine.
Voi clopote de seară lungi şi liniştite
Mai daţi curaj celor creştine.
Salut un stol de păsări obosite.

E anotimpul dragostei suave.
Pe-albastrul râu în jos o barcă
Se-nşiruire imaginii grozave -
Tăcută-n linişte se duce parcă.

Comentarii

Unul dintre poemele "frumoase" ale lui Trakl, dominat de imagini armonioase, uneori exuberant de solemne şi de un limbaj pozitiv. Structura formală creează un ton melodic popular în trei strofe, fiecare cu patru versuri în rimă încrucişată. Deja titlul dă un motiv de încântare, cu o imagine pozitivă a toamnei care, de obicei la Trakl, indică întunecarea, decăderea şi ruina.
Venirea toamnei este "încântată" acum - ceea ce, de asemenea, indică faptul că este, probabil, doar artificial înfrumuseţată. O asemenea interpretare îndepărtată ne conduce la penultimul vers al poemului, în care observăm un ton ambiguu: "Se-nşiruire imaginii grozave" - care poate fi înţeles ironic, dar cu siguranţă şi afirmativ.
În ultimul vers, această transfigurare a toamnei se termină cu "tăcere şi linişte" ("Tăcută-n linişte se duce parcă"). Aici trebuie amintit şi faptul că această ambiguitate este potrivită şi fenomenelor naturale ale sezonul de toamnă.
Imaginile naturale ale toamnei se caracterizează odată prin splendoarea culorilor, a fructelor coapte, a momentelor magice de toamnă în după-amiaza însorită sau la apusul soarelui - pe de altă parte, de asemenea, printr-o răceală umedă, tonuri întunecate şi tulburi în lumina soarelui slăbită, cu precipitaţii frecvente.
Trakl părăseşte zona naturală destul de explicit, declarând toamna ca "anotimpul dragostei suave". În mijlocul strofei este abordat chiar şi "curajul celor creştine" ca şi curajul obligaţiilor pe care "ţăranul" le are toamna. Dovada unei stări de siguranţă şi securitate care urmează toamna, o stare de infinită mulţumită este formulată în afirmaţia ţăranului: "Este bine".
Poate, pentru a înţelege mai bine acest text este de asemenea instructivă o privire asupra celor două poezii intitulate "Toamna" şi "Toamnă"a lui Friedrich Hölderlin.
Acestea ultime se numără printre cele mai recente poezii ale lui Hölderlin, scrise în ultimii ani ai vieţii sale ca poet care de zeci de ani a fost îngrijit ca fiind "incurabil". Trakl a încheiat textul de mai sus în septembrie 1912. Referirea la textele lui Hölderlin este evidentă!

NOTĂ
1 HOLDERLIN, FRIEDERICH ( 1770 – 1843) – poet german, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai romantismului în literatura europeană. Considerat, după Goethe şi Schiller, cel mai mare poet elegiac al lşiteraturii germane.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, braţe argintii
Flutură muribunzilor soldaţi noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriţi.

Spinoasă sălbăticie oraşul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Şi aceasta cu precizarea "august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit şi prelucrat literar experienţele sale de război.
Totuşi Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august 1914, pentru a susţine mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărţit de referinţele biografice posibile, construcţia contextului menţionat în text "război" ("luptă", "soldaţi") cade ca destinaţia geografică "în Est". Pe 6 august, împăratul Wilhelm al II-lea a ţinut în Berlin discursul său "Pentru poporul german" despre ostilitatea "Estului şi Vestului". După declaraţia de război a Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei. "Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est cât şi în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare "ciudat generalizat", nepolitic în apelul patetic al imaginilor naturii ("furtuni de iarnă") şi imaginile de război mitologice ("a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi "bătălii" şi "soldaţii", a patra şi cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă fiecare context istoric, social şi politic. "Oraşul" este înconjurat de "Spinoasă sălbăticie", "luna" alungă "Îngrozitele femei" şi "lupi sălbatici", nu soldaţii "au pătruns prin poartă". Cu toate acestea, circumstanţele particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca "Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în faţa propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producţiilor sale. Dar pentru o astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în imagini care scapă de pericolul unei înţelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziţia "Desfrunzite stele" cu "bătălia" pe care trebuie să o înţelegem şi ca un atribut genitival pentru "bătălie" ("Undele violete ale bătăliei, / Desfrunzite stele").

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

În curte, vrăjiţi de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi şi moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniţi de visări, de linişte şi vin.

Neputinţa lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristeţea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Priveşte cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Şi flutură pe-ncrucişate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe ziduri se aşază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Şi înnoptări din roşii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

Comentarii

Scrisă la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Experienţa lui Trakl în spitalul garnizoanei din Innsbruck, unde a efectuat un serviciu de voluntariat în farmacie până la 30 septembrie, ar putea sta în spatele imaginii călăuzitoare: "bolnavii firavi şi moi".
Această imagine este dezvăluită în continuare în "neputinţa", "groaznic", "siluete batjocoritoare fără formă", "umbre de doliu" şi "asemeni furioaselor menade". Ca "siluete batjocoritoare", se ascund, se târăsc bolnavii (dacă ecuaţia cu "siluete batjocoritoare" este valabilă) pe "poteci" care urmează o formă de cruce evocând în mod clar imaginea creştină a suferinţei.
În prima strofă, pacienţii sunt "lăptoşi", visează vremuri de aur adesea evocate la Trakl, o armonie paradisiacă fericită care trebuie înţeleasă ca fiind "linişte şi vin".
În cea de-a doua strofă, punctul de cotitură este starea actuală şi apare drept "neputinţa", iar cei afectaţi ca fiind "groaznici" - acesta se referă mai degrabă la el însuşi decât la un posibil efect al fricii celorlalţi. Acest lucru este confirmat de faptul că aceştia "groaznic se risipesc deplin" - deci sunt şi mai înfricoşaţi.
Această tendinţă duală se desfăşoară în cele două din următoarele terţine.
În prima se târăsc între pereţi "siluete" ca fiind "batjocoritoare" şi - în cuvintele formulate de Trakl - "pe-ncrucişate negrele poteci".
"Ceilalţi" evadează pe sub "negre arcade", (pentru care Innsbruck este faimos - cartea poştală istorică arată turnul cu arcade şi farmacia din timpul lui Trakl), şi se petrece o întorsătură totală a lucrurilor, asemenea îngerilor căzuţi care în "roşii-nfiorări" sunt "asemeni furioaselor menade". Cu aceasta, doar acum, poemul părăseşte cu fermitate zona imaginii unui spital.
Şi în cele din urmă textul îşi câştigă puterea explozivă, care se confruntă ferm cu concepţiile noastre moderne deespre boală, cu noţiunile religioase şi superstiţioase de cădere, blestem şi pedeapsă. Mai mult decât atât, cu miturile antice despre dubla faţă a zeului vinului Dionysos, pe care Trakl îl atrage tensionat tocmai între "visări, de linişte şi vin" la începutul poemului şi "furioaselor menade" la sfârşitul poemului!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbaţi femei, a morţii doamnă
În reci odăi un pat le-aşterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre şi apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâşmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de ţigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Beţivul sub a arcadelor umbră şade
Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954), scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost angajat al revistei "Der Brenner" din Innsbruck. A semnat şi cu pseudonimul Guido Hold. El a avut o relaţie amicală cu Trakl, dar în acelaşi timp şi foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează consumul ridicat de vin şi tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie mai departe că Trakl: "nu avea nici un fel de sentimente". Şi într-adevăr, o parte din viaţa şi opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului. Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din 27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroşi intelectuali şi artişti. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul "O seara de toamnă" a fost scris la sfârşitul anului 1912 şi la începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viaţa rurală, marcate chiar la începutul primului catren, "Satul brun".
În a doua strofă, "bălegar" şi "servitoarele" care apar ca imagini ale satului.
În primul terţet se pomeneşte o "crâşmă" care oferă refugiu celor care nu aparţin comunităţii satului sau nu sunt căsătoriţi. Deci, cei care aparţin unui gen "neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terţet, într-o abstractizare dificil de înţeles, numită "propriul".
În sfârşit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, beţivul singuratic stă în tavernă şi ca însoţitor are... "propriul".
Pentru Hölderlin "pâinea şi vinul" au scopul propriu al căutării "în măsura în care este".
Protejaţi de "negre arcade" ale cârciumii, beţivii lui Trakl, evident în toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui Trakl, stare care este deseori de sfârşit, de rămas bun, de degradare şi cu moartea în faţă.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj lingvistic dus până la limita înţelegerii cu expresii tensionate "Bărbaţi femei, a morţii doamnă / În reci odăi un pat le-aşterne mirată".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefir

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul paşilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În linişte se-aşterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile şi pacostea
Pietrificatei vieţi,
Nu va renunţa nicicând la ghimpii corpului în putrefacţie.

Adânc în somnolenţă suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupţi,
Şi se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopţi
Pline de lacrimi, îngerii înflăcăraţi.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

Comentarii

Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea imediată a vieţii lui Trakl. Aici vorbeşte despre fenomenul natural zefir (o boare caldă), care apare frecvent la Salzburg şi mai ales la Innsbruck. Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.
Fiind o imagine a naturii "zefirul" aparţine în contextul "furtunii" şi a "viscolului".
La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar "vântul în copacii rupţi" indică contextul natural real. În rest, textul vorbeşte despre tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conţinut cultural-uman.
Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheţ. "Noaptea albă" transformă "durerile şi pacostea / pietrificatei vieţi" "în vise violete" şi lasă corpurile, care se află în putrefacţie, să simtă totuşi durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.
"Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul central al poemului, despărţind clar-simetric poemul în două părţi.
În cea de-a doua parte a poeziei vedem "imaginea oglindă", ca o tematizare a imaginilor de vis, ea are un înţeles inteligibil.
Sufletul - trezit doar pe jumătate – o vede acum pe mama, vede îngerii, vede un "schelet de copil" care se sfărâmă şi odată cu el partea ascunsă a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept "copilărie". În ciuda "Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a poemului deschide posibilitatea de mântuire a "sufletului" de "corpul în putrefacţie".
În cea de-a doua parte, această speranţă este complet distrusă. Mama apare ca "făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnaţi cu atribute ale iadului, "înflăcăraţi". Totuşi scheletul se sfărâmă "argintiu", ceea ce indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.
Într-o combinaţie caracteristică de culoare şi sunet, argintul este probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din intestin "animal", a doua spirituală din argint.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!