Ursule, te rog să ne ierţi

Noi oamenii mereu greşim
Prin viaţa dură când păşim.
N-avem oameni la putere
Să facă ceea ce se cere!

De se taie vreo pădure,
Ai şi zmeură şi mure.
Vei avea şi căprioare,
Adăpost ferit de soare.

Îţi plac prunele şi mierea,
Iar oamenilor averea!
Dar foarte mulţi nu prea gândesc,
Căci cu tine nu se-ntâlnesc!

Iar coloana vertebrală
E problema-n astă ţară!
De s-ar întâlni vreodată,
Ar schimba a ţării soartă!

Să te privească drept în ochi,
Iar tu pe loc să îi deochi,
De vorbit să nu mai poată,
Uitând ce au furat veodată!

Ursule cu blană fină...
Doar omul este de vină:
Selecţie nu se mai face...
Te înmulţeşti precum îţi place!

Toată lumea se pricepe
Să dea sfaturi când începe!
Unde sunt specialiştii,
Să-i întrebe jurnaliştii?

La o consangvinizare
Se pierd trofee de valoare.
Tu eşti mai şmecher din fire,
Adaptabil, ca însuşire.

E mai uşor să scotoceşti,
Pe drumul mare să cerşeşti
Decât să prinzi vreun mistreţ,
Iar prin porumb eşti îndrăzneţ!

Ai omorât prea mulţi oameni,
Criminalilor te-asemeni!
Legiuitorii te ajută
Dar te duc doar spre derută!

Vrei ca un rege să trăieşti?
Trebuie să te potoleşti!
Lasă omul să trăiască,
Dar şi oile să pască!

Noi avem păduri frumoase,
Cu produse dulci, gustoase,
Dar voi prea mult v-aţi înmuţit,
Pe omul bun l-aţi încolţit!

Daţi o tură prin PARLAMEMT,
E loc destul de agrement!
Poate găsiţi vreun guraliv
Gesticulând pe-un portativ!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veveriţa şi Martinică

- Ursule, de ce eşti necăjit
Şi te văd la tomberoane?
Pe mulţi am auzit
Că duci lipsă de mâncare.

Ia, nu mai fi carnivor,
Lasă carnea şi grăsime,
Fii ca mine herbivor
Şi trăieşti foarte bine.

Eu mănânc nuci din nuc
Şi alune de pădure,
Mă alungă omul, eu fug,
Dar îmi este foarte bine.

Mai sar din creangă'n creangă
Prin livezile cu mere,
Nu-s bolnavă, nici beteagă
Pentru mine e o plăcere.

Urcă zilnic sus la munte
Cu poieni, ori prin pădure
Şi găseşti fructe multe,
Zmeură multă, fragi şi mure.

N-o să ai nici colesterol,
Sau să ajungi cumva obez,
Escaladezi munţii uşor,
Ascultă-mă şi ai să vezi!

La colnice întâlneşti
Câte o capră rătăcită,
Singur ai să recunoşti
Că duci o viaţă liniştită.

- Aşa fac, scumpă fetiţă
Şi-ţi mulţumesc pentru sfat
Eşti tu şmechera veveriţă,
Dar, cu mine, ai sufletul curat.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e ca mierea

Tot pământu'acest întreg seamănă cu-n mare stup
Chiar de albinuţa noastră, e mai zvelta în al său trup
Viaţa simplă omenească este dulce ca şi mierea
Şi de asemeni când o guşti preste tot lasă tăcerea

Căci prin gustul bun şi mireasma mult prea dulce
Viaţa şi mierea nehazaritsită, tot mai des vă vor seduce
Pre, voi omenii slabi şi cruzi ce nu sunteţi iniţiaţi
Şi o-ţi rămâne în răstimpuri mierea ca să admiraţi

Chiar de avem şi noi regine şi de avem acei trântori
Pe astă lume, mai hidoasa ei nu-s prea folositori
Ca-ntro matcă şi într-un stup unde-şi fac mai mereu munca
Nu ca-n viaţa omenească, când uităm să brazdăm lunca

De asta îmi fuse povaţă că-i folositoare munca de apicultor
Căci munceşti cu o albina, mai des şi cu mult mai mare spor
Dacă nu credem întocmai că-I atât de scumpă, apicultura
Ar fi bine să studiem omul nostru când il prea cuprinde ura.

poezie de Adrian Dumitru
Adăugat de Adrian Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii un fluture pe-o floare

Sunt omul simplu de pe stradă,
Cum deseori am fost numit
De guvernanţi, când ies la sfadă,
Intr-un limbaj de promenadă
Analfabet şi gângăvit.

Dar simplitatea nu acuză,
N-a fost nicicând dăunătoare,
Cuvântul este doar o scuză
Sau poate doar o călăuză
Pentru prostia voastră mare.

Când eşti în fruntea ţării tele
Şi o cufunzi în sărăcie,
Dorind de-aici să faci avere...
Ti-arăţi doar lipsa de putere
Şi o dovadă de prostie.

Şi-n sărăcia asta mare
Cu gândul numai la furat,
Te crezi un fluture pe-o floare,
Prea important si mult prea mare,
Dar eşti o muscă pe-un rahat.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, oameni buni!

La mulţi oameni, Ţară,
Că mulţi dintre noi
Ţi-au plecat afară
Ca după război!

La mulţi oameni, Mamă,
Că mulţi dintre fii
Nu au nicio teamă
Că n-o să mai fii!

La mulţi oameni, Limbă
Frumoasă, cu rost,
Că prea mulţi te schimbă,
Vorbindu-te prost!

La mulţi oameni, Umbră
Ascunsă prin sate
De vânzarea sumbră
A codrului-frate!

La mulţi oameni, Vatră
De foc, din străbuni!
Viitor de piatră!
La mulţi oameni buni!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul îndrăgostit de vulpe

Mergând ursul prin pădure
A văzut vulpea şireată,
Ce vroia peşte să fure
Prefăcându-se că-i beată.

- Coană vulpe, ce-ai băut
Că te clatini pe picioare?
Să furi peşte te-am văzut...
Poţi răspunde, oare?

- Ursule, mă mai gândesc
Glasu-mi este tremurat,
Şi nu pot să îţi vorbesc
Despre peşte şi furat.

- Atunci, eşti vulpe "cinstită"
Poate că mi s-a părut...
Ai băut, eşti ameţită
Şi eu hoaţă te-am făcut?

- Sunt cinstită, să mor eu...
N-am furat mai niciodată,
Şi mă jur pe dumnezeu
Că sunt o vulpe curată.

- Cumătră, te văd murdară
Pe unde te-ai tăvălit?
Urşii toţi, mie, să-mi moară
Dacă tu, nu m-ai minţit...?

- Ursule, m-am îmbătat
Am băut multă răchie,
Şi-ntr-o groapă m-am culcat
Alceva, vulpea, nu ştie!

- Ho, ho, ho, ce proasă-mi eşti
Vino aproape de lac,
Oglindind, să te priveşti:
Eşti murdară, ca un drac!

- Ursule, am ameţeală
Poate cad şi mă înnec,
Alcooolul, este-o boală
Şi mai bine, plec!

- Nu pleca, mai stai puţin
Stai cu mine să cinăm,
Desfac, o sticlă cu vin
Toată noaptea - ne distrăm!

- Ursule, mă cam grăbesc
Am mâncare, băutură,
Dacă vrei, îţi dăruiesc:
O frăguţă, gură...?

- Cumătră, te mai aştept
Sunt îndrăgostit de tine,
Sunt un urs, cinstit şi drept
Şi minciuna ta, nu ţine!

- Ursule, îţi spun cinstit
Mă grăbesc tare de tot,
Am deja al meu iubit
Şi mai mult, nu-ţi pot!

- Atunci, fie, du-te fată
Căci Doamne fereşte,
Când te-o vede soţul, beată
Nu te mai iubeşte!

- Mă iubeşte, am un leac
Că-i place de mine,
Plăcerea îi fac
Şi-n braţe mă ţine!

Of, şi eu în braţe te-aş strânge
Dar, o las să plece,
Inima, că mi se frânge
Şi greu îmi va trece.

Şi-uite-aşa, vulpe-a scăpat
Ursul a rămas,
Amăgit, şi supărat
Şi fără de glas.

Acum, fuge, prin pădure
Şi se face nevăzut,
Va mânca, probabil, mure:
Şi dragostea, i-a trecut?...

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost destul

A fost destul, dar tu nu ştii, ce-ar însemna să fii sătul
Şi nici cum e să poţi iubi, vreodată, cum iubeşti acum.
Ştiu, eşti mereu un extremist – prea mult sau prea puţin. Deloc,
Nu-ţi e pe plac că doar exist şi-un act din viaţa ta îl joc.
Eşti "speriat şi imatur", imprevizibil, sincer, cast,
Însă nimic nu e destul, chiar dacă totul ţi-a rămas.
Înghesuită-ntr-un bagaj, e spaima sufletului tău
Şi plec cu dânsa la oraş şi-am s-o arunc într-un pârău.
Şi-ţi las în grijă viaţa mea, iubirea, gândul cel mai pur,
Dar n-ai să mă mai poţi avea, căci ştii că m-ai avut destul.
Întotdeauna, de copil, te ştiu profund nemulţumit.
Oh, nu-ţi ajunge doar un pic. Şi vrei mai mult, nu doar nimic.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

"Multe lucruri minunate există, dar nimic nu-i mai minunat ca omul."
Sophocles

Păşune eşti de păşunat
Eşti capodoperă lăsat
Eşti iarbă moale pentru mulţi;
Pentru smeriţi, pentru desculţi.

Frumseţe eşti în lume pus,
Ca înger azi, mâine mai sus,
Neant în marele infinit
Şi un model desăvârşit.

Eşti râu de apă curgător
Ce izvorăşte din izvor.
Nu-ţi tulbura apa în jos
Pe lângă apa-i vreun setos.

Un pom pe lume eşti menit
Să odihneşti vreun obosit.
Şi pom cu poamă tu eşti dat
La trecător pentru gustat.

Nu eşti sălbatic-pom frumos -
Şi fructul îţi este gustos.
Coroana ta de poame-i plină
La ea mulţi trecători să vină.

Tu eşti colibă şi sălaş
În locul tău sărmani să laşi
Şi om tu eşti şi nu eşti câine,
Flămândului ca să dai pâine.

Tu eşti o floare, nu eşti spin,
De eşti ateu, de eşti creştin
Eşti foc pe timpul îngheţat,
Căldură la străin de dat.

Pod peste ape mari eşti pus
Să treacă omul cel supus
Şi de pe tine sa privească
Valuri ce fost-au sa-l lovească.

Tu eşti cărare printre stânci
Sa nu mai meargă om pe brânci
Eşti far de mare şi de port
Să fii văzut, să nu fii mort.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei mai mulţi bani? Îţi doreşti relaţii mai bune cu cei din jur? Te uiţi cu admiraţie la cei care reuşesc să comunice foarte simplu şi eficient sau să îşi creeze foarte uşor relaţii cu necunoscuţi? Vrei să fii mai sănătos şi să ai alături oameni care să te inspire sau să te încurajeze? Toate se reduc la cine eşti tu! La ce înseamnă normalitatea pentru tine. Iar un prim pas ca să îţi dai seama din ce poziţie pleci este să te uiţi la oamenii alături de care petreci cel mai mult timp din viaţă în momentul ăsta. Direct şi indirect, calitatea oamenilor care ne sunt aproape, ne influenţează. Aşa că hotărăşte-te ce vrei, începe prin a lucra la tine şi fii foarte atent la oamenii din jurul tău. Îţi pot accelera sau îţi pot frâna evoluţia mai mult decât crezi. Iar asta tot de tine depinde! Succesul înseamnă prieteni mai deştepţi decât tine.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure în prag de toamnă

Pădure în prag de toamnă
Eşti frumoasă ca o doamnă
Şi-ţi curg lacrimi pe obraz,
Când te taie... de necaz.

Codrule te-apasă anii,
Fug mistreţii, dolofanii...
Sub desişul tău bogat,
Câte suflete-ai culcat?

Codrule tânăr fecior,
Te-ndoaie vântul uşor;
De eşti falnic molidiş,
Te fură vântul pe furiş.

Codrule pădure deasă,
Poiana-ţi este mireasă,
Pajiştea plină de flori,
Cu oameni de sărbători.

Codrule mi-eşti frate bun
Şi-o vorbă aş vrea să-ţi spun,
Natura te îngrijeşte,
Dar şi omul cât trăieşte!

poezie de Toth Arpad (19 octombrie 2021), traducere de Toth Arpad
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o piatră încălzită de soare

Mai bine aşează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
şi judecă-mă drept.
Nu încerca să fii prea înţelept
Mai bine decât binele, binelui strică
şi orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ţi.

Eşti încă prea crud să ştii ce e de ştiut,
Ce se întâmplă, şi cum se întâmplă,
Apa din alţii cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum să renaşti, pocăit
şi iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie să uiţi, sau să-ţi aminteşti
Când trebuie să ierţi, sau să pedepseşti
Trecând peste tine.
Când singur rămâi, până unde să ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf să arunci
În ochi de prieten, de părinţi, de soţie -
Ce ţii pentru tine, ce alţii să ştie
Ce-i bun şi ce-i rău, eterna problemă.
Să poţi rezolva savanta dilemă
În care,
Prin legile firii, atât de încurcate,
Pe rând şi deodată, cu toţii au dreptate.

Cu omul din tine, pustiit, fărâmat
Să poţi să te scoli de nimic rezemat,
Doar de omul din tine - care încă rezistă.
Să poţi să prefaci în surâs ziua tristă
Să treci marea-not, chiar de nu ştii să-noţi
Când pleci, să nu laşi doar urme de roţi.

... şi eu aş vrea să fiu turnat
În bronzul tare şi durabil
Ce corespunde admirabil
Solidului portret de tată
Din mintea ta întortocheată...

..............................

Hai, dă-te jos de pe piatră...

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveţi lumină?

Ciudat e cum învie Crist
Şi cum vă dă lumină,
Deşi din niciun acatist
Vreun rost nu se animă,
Mereu tu treci drept egoist,
Mereu eşti tu de vină.

Măcar pentru o zi de-ar fi
Lumină peste lume!
Atunci nu v-aţi mai amăgi
Năuci în rugăciune,
Când boli şi moarte zi de zi
Nu-i nimeni să-şi asume!

Mâine veţi fi din nou posaci,
În lumea voastră strâmtă,
La fel de trişti, ori de săraci,
Cu inima înfrântă,
Supuşi unor prelaţi rapaci
Ce mintea vi-o-nfierbântă.

Ce-a fost pe când tu nu erai?
Ce va fi după tine?
Ce-ai fi crezut de te năşteai
Altunde', din altcine'...
Alt dumnezeu de cunoşteai,
Era mai rău, mai bine?

Dar pentru tine-nvie Crist,
Prea des, dar nu ţii seama!
De-ţi va muri copilul? Trist
Tu o să-i faci pomana!
Sunt crudă zici. Dar eu asist
Cum îţi înghiţi sudalma!

Căci totu-i până la copii,
Iar Iov e doar o glumă,
Eşti fericit cât ei sunt vii
Şi nu când sunt ţărână,
Te-am răscolit un pic, doar ştii
Cum e să-i prinzi de mână!

Acolo e lumina ta
Şi nu în lumânare,
În ochii ce-ţi pot alina
Oricare supărare,
Dar dacă asta ţi se ia,
Ce-ţi mai rămâne oare?

Să-mi spună mie cineva,
Că va avea iertare!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?

voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine
aţi crescut doar, prea repede, prea uşor
v-aţi întins aripi spre lumea străină
n-aţi avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine

am aşteptat atât de mult să veniţi
parcă timpul încremenise în ochiul meu drept
unde cărţile voastre de şcoală
aveau fiecare pagină goală
precum laptele de la mine din piept

voi sunteţi aici în lumea mea îngheţată
fiecare cu universul lui
îmi e dor şi-mi e groaznic de teamă
vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?
pe un val de noroi mă tot sui
nici nu ştiu... sunt aici... sunt plecată?

poezie de Sophia Elisa Coreli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e uşor să fii spiritual, însă este foarte uşor dacă eşti dispus să urmezi câteva reguli. Începe prin a-ţi simplifica viaţa. Apoi, rămâi întrucâtva la distanţă de alţii. Dacă vrei să Îl găseşti pe Dumnezeu, nu te implica prea mult în societatea mondenă. Eu unul, mă amestec puţin cu lumea. Când sunt singur, rămân centrat în Sine. De multe ori le-am spus oamenilor: "Izolarea este preţul măreţiei".

citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă urmă

Lasă urmă-mi zice viaţa, oriunde-ai să pui călcâiul,
Numai vise şi răbdare, fie-ţi mereu căpătâiul
Şi cât braţele pot strânge, tu cu ele înconjoară,
Să iubeşti şi să trăieşti, clipele, ca-ntâia oară.
Lasă, lasă lumea să se mire şi să facă mii de cruci
Nimeni, nimeni, niciodată să nu ştie unde-apuci
Peste toate vin uitări şi uitarea vom fi poate,
Urmele, de-ţi sunt adânci, vântu-n faţă nu le bate
C-or fi mulţi ce stau atenţi, pasul cum ţi-l potriveşti,
Dar nicicum din drumul tău, curios să nu te opreşti

A trăi e-un privilegiu, ce ni-e dat fără întrebare
Are omul cât e viu zilele cu nor şi soare
Lasă semn, unde nu calcă decât îngerii, în rai,
Căci acolo-i locul unde, mâine la odihnă stai.
Lasă-n urmă amintirea, unui om plin de dreptate
Şi din cele dăruite, cerul sfânt îţi face parte
Eşti un bob ce odrăsleşte şi cu grijă face spic,
Vine secera şi taie, până n-a rămas nimic
Şi porţi tolba suferinţei, cântând lumii partituri,
Eşti un suflet rătăcit, lângă trunchiuri din păduri
Şi-n hăţiş de griji mărunte, mintea ţi se poticneşte
Lasă urmă, om frumos şi cu dragoste trăieşte
Că nu-i cerul cenuşiu şi nici lumea nu-i albastră
Tot ce faci, aici rămâne, gândul e salvarea voastră,
Că străbate mii de veacuri şi nu-şi află un răspuns
Lasă urmă şi doreşte, nu ţine nimic ascuns,
Că trec vremurile-n grabă şi doar visele te-aline
Lasă urme, spune viaţa că şi zilele-s puţine!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva a zis, de exemplu, că ar vrea să îi ajute pe ceilalţi. Pentru a fi capabil să-i ajuţi pe alţii, trebuie mai întâi să înveţi să te ajuţi pe tine însuţi. Un mare număr de persoane, cu scopul de a-i ajuta pe alţii, se lasă luate de tot felul de gânduri şi de sentimente, pur şi simplu din lene. Ei sunt prea leneşi ca să lucreze asupra lor înşişi, dar le este foarte uşor să creadă ca îi pot ajuta pe ceilalţi. Aceasta înseamnă a fi fals şi ipocrit faţă de tine însuţi. Când un om se vede într-adevăr aşa cum este, nu îi vine în minte să îi ajute pa alţii - i-ar fi ruşine să se gândească la asta. Dragostea pentru umanitate, altruismul, sunt cuvinte foarte frumoase, dar nu au sens decât atunci când un om este capabil, urmându-şi propria alegere şi propria decizie, să iubească sau să nu iubească, să fie altruist sau egoist. Atunci alegerea sa are o valoare. Dar dacă nu are nici o posibilitate de alegere, dacă nu poate face altfel, dacă este doar ceea ce întâmplarea l-a făcut sau este pe cale să-l facă, un altruist astăzi, un egoist mâine, şi din nou un altruist poimâine, ce valoare mai poate avea acest lucru? Pentru a ajuta pe ceilalţi, un om trebuie să înveţe mai întâi să fie atent cu el însuşi. Doar un astfel de om îi poate ajuta pe alţii. Aşa cum suntem noi, nu putem face nimic.

P.D. Ouspensky în Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de ziua mea...

Nu îndrăznesc, de ziua mea
Să-mi spun vreun gând, e prea curând,
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
N-am să-i dau drumul prea curând.
Cu sentimente plouă iar,
Urări şi multă voie bună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Zâmbete şi pe cap cunună...

Nu îndrăznesc de ziua mea,
Decât cu îngerii să zbor,
Cu toate astea pot spera,
La mulţi să fiu de ajutor.
Să-mi fie sufletul de jar,
Să ard în voi, în fiecare,
Să am lumină, pace, har,
În sfântă zi de sărbătoare.

Să-mi spun un gând... e prea curând!
Mi-e aripa însângerată,
Dar nu-o să mă vedeţi plângând,
Căci sufletul îmi spune: "iartă!"
Aş vrea un fluture să fiu,
Să simt a timpului plutire.
Şi poate că nu-i prea târziu
Să cer o clipă de iubire...

Dar de-ntâlni-voi dragostea,
Am s-o opresc, în pumn s-o strâng
Şi penitentă-n viaţa mea,
Cu ea alături să ajung
Să prind corola de lumini,
În curcubeu să mă-nfăşor,
Să prind în ceruri rădăcini,
Să fiu pe veci a tuturor.

N-am să-i dau drumul prea curând
Iubirii, căci a-ntârziat
Şi prea mult timp, prin ploaie stând,
După iubire-am alergat.
Mi-e timpul astăzi pustiit
Şi o Sahară-i lumea toată,
În ochiul gol am rătăcit,
"Fecioară de cristal" uitată.

Cu sentimente plouă iar,
Mi-e dor de mine şi de voi,
Etern în vis am să v-apar
În timpuri, către înapoi.
Când în al timpului tumult
Şi prin clepsidră trecător
Sunt vis, eu gândul vi-l ascult...
De pământeni îmi va fi dor...

Urări şi multă voie bună,
Vise-mplinite şi succes,
Lumină, zboruri către lună
Şi pace-n fiecare vers,
În leagăne de ram iubirea
Revarsă-se în rugi de jad,
Căci mult dorită-i fericirea,
Iar eu, făclie-adesea ard.

Un an mai bun, mai triumfal,
Atâta taină strânsă-n mine!
Sunt clopot, literă şi val,
Iubirea voastră se cuvine
Să-mi dăruiţi! Oriunde-aş fi,
Prin voi mă nasc a doua oară,
Etern spre a putea iubi.
Nu mă lăsaţi străină, afară!

Zâmbete şi pe cap cunună,
Miere-n panere, cânt ceresc,
Spre-a vă avea întâia oară
Şi spre-a putea să vă iubesc.
Nu vreau vreun dar plătit. Săracă
Aş fi de nu v-aş mai avea.
În lume nu-s decât o arcă,
Pe un ocean de catifea.

Zâmbete şi pe cap cunună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Urări şi multă voie bună...
Cu sentimente plouă iar...
N-am să-i dau drumul prea curând,
Dacă-ntâlni-voi dragostea.
Să-mi spun vreun gând?! E prea curând,
Nu îndrăznesc de ziua mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!