În spatele farmecului o răceală calculată
după forma elementului aer
zilele
se plecau până la pământ
impulsul de a face din viață o fabulă
trăsese cartea cea mare-
indiferența în fața durerii
clipa când va trebui să răspund pentru alții
lucra în favoarea mea
de la început
am ieșit cu fața curată din obiceiul de a aplana lucrurile
înainte să izbucnească
brusc
îmi făcusem din inconștient locul umed
sumbru de multele săgeți ale motivelor
hotărâte să mă convingă
cu privire la evenimentele ce aveau loc
fără ca eu să prind de veste
sărbătorile îmi scăpau printre dorințe
și nevoia de oameni
începusem să citesc și ce era scris cu litere mici
în epilogul orașului meu
plin de hârtii
îți simțeam întunericul
nevertebrat
precum o anomalie ancestrală
o despărțire de ape ce a condus la dezastru
atunci am aflat că Dumnezeu nu construiește în linie dreaptă
prima dată când am văzut un om dus
la groapă eram cu tata
de ce nu-l ajuți
mi-a răspuns că nu poate
fiecare popor are cuvântul său pentru locul
în care se află strămoșii
mai devreme sau mai târziu oamenii
mor
ca mama am întrebat într-o doară
ca mama
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre sărbători
- poezii despre religie
- poezii despre oraș
Citate similare
Unde mi-a dispărut frontiera?
Nu e drept! Greșit, greșit, greșit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar și eu, și tu, noi toți luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.
Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte și
nerușinate centre.
Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristețea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ținuți pe loc, ținuți pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau
locul de acum zece ani ce arăta neschimbat și după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
și străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii încețoșate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălășluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam și eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viață, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la șapte,
locul în care oamenii mureau închizându-și ochii,
pentru că nu aveau putere să-i țină deschiși,
locul în care oamenii cu nas mic și pomeți ridicați
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în fața spiritelor morților, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toți îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim și Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopțile cu lună plină, imensă,
cineva ascuțea un cuțit de bucătărie și sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul își ținea plecat capul în fața
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...
Unde mi-a dispărut frontiera?
poezie de Ko Un
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre vară, poezii despre tristețe sau poezii despre trecut

Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre plâns, poezii despre ploaie, poezii despre negru sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa î
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
(Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială
Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.
Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineață,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat și am râs împreună toată dimineața.
Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aștept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze și vorbește cu mine despre tata și depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.
Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
și ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneți ce v-am povestit.
Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citește biblia
pentru că vorbește cu Dumnezeu, mereu îmi vorbește de Dumnezeu.
Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aștept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
și vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
și asta va fi pentru totdeauna.
poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre durere, poezii despre dimineață, poezii despre vestimentație, poezii despre somn sau poezii despre seară
Casa soarelui
ninge atât de frumos,
încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.
după somnul ce-a ținut luni întregi,
credeam că înnebunesc
precum cei mai buni dintre oameni.
doctorul îmi arată un punct: definește
normalul,
după mintea mea,
în mâini potrivite
lutul ia forme umane.
am văzut munți de pământ scoși
din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet
se rugau pentru blândețe și apă,
din tăișul cuvintelor, mi-am făcut coarne de plug
în apărarea iubirii.
bunicul,
din ce în ce mai puțin,
stătea pe un pat lângă sobă,
îi curgea dintr-un picior, bunica plecase,
mama năștea și nu voia singură,
privea către ușă,
din pântecul ei am promis să nu uit
moartea în locul
plin
de lumină,
încercam să-l trezesc
ca pe un om pe care nu-l poți atinge
cu mâna.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre suflet, poezii despre promisiuni, poezii despre picioare, poezii despre ninsoare sau poezii despre munți

Clipă în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulți dintre colegii mei de clasă nu aveau simțul fantasticului. Luau lucrurile așa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăiește și care este o femeie plină de imaginație, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginație. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărți să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, și avea dreptate. Cartea m-a speriat și am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Așa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărți, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim povești despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înțelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.
Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre lectură
- citate despre încurajare
- citate despre viață
- citate despre sperieturi
- citate despre simțuri
- citate despre prietenie
- citate despre popularitate
- citate despre plante
Din sertarul cu amintiri
am descoperit cu uimire cuvântul iubire. eram prea mic ca să-l înțeleg
dar prin asociere am înțeles că soarele nu caută pe cineva anume ci-i luminează pe toți la fel
și am văzut că luna își ascunde fața de fiecare dată când se îmbujorează
mă jucam cu cuvintele până când am observant că și ele pot răni
și am început să privesc cu uimire fiecare muchie, fiecare față
și cuvintele au crescut purtându-mă pe brațe fără să mai rănească pe cineva
m-am întrebat de ce este atât de fioroasă moartea,
dar din tot ce-am citit nu am aflat, așa că m-am decis s-o aștept
și-acum fiecare zi e un motiv de bucurie pentru că uneori și răspunsurile dor
am ales să iubesc neantul pentru că e singură modalitate de a-l invinge...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre cuvinte, poezii despre creștere, poezii despre bucurie sau poezii despre amintiri
Om corect
Fața lui senină, pură... Nu vezi dușmănie, nici ură,
Faptele-i sunt judecate cu bun simț și cu dreptate.
Cu smerenie, credință, cu căldură și voință.
Face bine și nu rău, cu frică de Dumnezeu.
El la fel a respectat pe cel bogat, ori sărac.
Eu simt, de drept le-a fi vorbit, pe nimeni n-a ocolit,
De-i sol mare, ori e mic, cu căldură i-a primit
Și din suflet le-a vorbit.
Dacă-i poate ajuta, aceasta-i voința sa.
Stă puțin și cercetează, dă răspuns și-apreciază
La fiecare după meritul său, că îl vede Dumnezeu.
Și-i plătește, nu îl uită, că e scris în "Cartea Sfântă":
Nu există faptă făcută, fără să fie plătită.
Dacă suntem egoiști, lacomi, ori rău voitori,
Nu dăm ce-am luat înapoi,
Nu ne suferim, toate acestea le plătim,
Acum ori mai târziu, dar cât ești viu.
Să fie pace pe pământ, să fi bun, să fi iubit!
Cine nu-și iubește aroapele său,
Mama, tata, fratele, sora ori rude,
Chiar prieteni, străini,
Nu-l iubește Bunul Dumnezeu.
Tu vrei să fi mai presus unde îți este scris.
Toți suntem oameni, toți suferim,
Toți trăim ori ne bucurăm, ori murim
Și nu ducem nimic în patru blăni. Putrezim!
poezie de Valeria Calma Pleșu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre sărăcie, poezii despre smerenie sau poezii despre sfinți

Teo, băiatul lui tata
Patru aprilie e ziua în care mama
m-a făcut pe un pat de flori
o zi
de miercuri
luminată de cireșii ce plesneau de culoare
tata era dus la cârciuma din sat
să-și mai înece amarul în vodca de 33 de grade
primită pe datorie până la salar
din când în când scăpa printre dinți
ultima înjurătura învățată de la bunicul
dus și el cu o zi înainte de paști
"futu-i amarul măsi de viață" și
după câteva înghițituri
de vodcă cu mâinile așezate peste piept
își aștepta moartea de parcă
serviciul de urgență ar lucra numai pentru el
tata era un om bun
milostiv și cumsecade
după ce golea jumătate din sticla cu vodcă
se ridica pe vârful picioarelor și
"o lua din loc" pe lângă gardul de scândură al vecinului
clătinându-se precum
o barcă pe valuri aflată în derivă
și să nu-l simtă mama se văicărea
că-l doare un picior
dar în ziua aceea de miercuri
patru aprilie
îmi spunea moașa
după ce am mai crescut
că tata
avea sentimentul că l-a întâlnit pe Dumnezeu
și că au stat la "una mică" la bufetul din sat
ca doi tovarăși de drum
cu degetele aspre și noduroase
și-a pipăit obrazul lipit de burta mamei
și cum parcă ar fi la celălalt capăt al lumii
a strigat "E băiat..."
și de atunci am rămas "băiatul lui tata"
din când în când pipăi ultimul lucru
rămas de la el
scrânciobul mucegăit de sub nuc
și nu știu de ce
când mă apropii simt
că cineva se plimbă prin mine
tăcut
în răcoarea de sub cer Dumnezeu
an de an binecuvântează o zi
patru aprilie
poezie de Teodor Dume din carte, atlantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre învățătură, poezii despre vecini, poezii despre serviciu sau poezii despre salariu
Am devenit vegan în ziua în care am văzut un video cu un vițel născut într-o fermă de vaci de lapte. Puiul a fost târât de lângă mama sa înainte de a atinge măcar pământul. Vițelul neajutorat își întindea gâtul să își găsească mama. Mama se smucea după puiul ei și a explodat de furie când fermierul a trântit poarta peste ea. A zbierat cel mai trist sunet pe care l-am auzit vreodată la un animal și apoi a început să sape în pământ îngropându-și fața în placenta plină de noroi.
citat din James McWilliams
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre zoologie, citate despre video, citate despre vaci, citate despre tristețe, citate despre sunet, citate despre naștere, citate despre mamă sau citate despre lactate

Ultima noapte cu tata
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre schimbare

Ultima noapte cu tata
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul
poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul.
poezie de Teodor Dume din Ultima noapte cu tata (2021)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul
poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi maimuțoi
peste totul ăsta din care încerc să ies curată
ca o basma peste toate leagănele astea goale pe care
doar le-am privit și amețit în pupilă
cu fiecare teamă de mâine sau că mâine
vom duce furnicile înapoi în mușuroi
când uite ele vor să-mi vorbească despre vreme
și cum vai lor nu le este rușine să umble ca oamenii
printre oameni
la colț de stradă umbrela mi se lăsase pe umeri din dor
și ploua doar pentru tine și pentru mine
speram să fiu salvată că de a doua zi lucrurile mari aveau să conteze
mama cu grădina ei plină cu flori tata cu tata
iar noi doi copii îmbrăcați în pijamale cu maimuțoi
să ne iubim
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre salvare, poezii despre rușine sau poezii despre furnici
Beautiful music piano
de obicei când beau nu mă opresc
la nicio femeie
mama îmi pune gheață pe frunte
sunt sigur că mor
trece cu jarul deasupra palidei mele priviri
pe care o schimb cu cine se nimerește să-mi țină loc de iubită
noaptea se învârte odată cu limbile ceasului
las' că ți-a fost și mai bine
nimeni nu-ți poate lua locul
în inima mea sunt multe feluri de animale ce reprezintă
plăcerea lumii de a întoarce lucrurile
bună seara iubito
ce otravă mi-a pregătit bijutierul curții regale
dacă mă văd mai frumos decât răsăritul din baltă
cu părul plin de nisip
cu degetele subțiate de obiceiul de a fura zâmbete
și de ce azi mă încearcă o nostalgie soră cu epilepsia
cât timp pot să iubesc nu cred în miracole
viața mă scoate din minți
precum un câmp de luptă împrejmuit de sârmă ghimpată
o pasăre învățată cu oameni îmi cere mărunt
să-și cumpere loc deasupra capului meu
mi-e teamă
nu cumva să crească pomul din care
Dumnezeu ar vrea să mănânce
la fel ca diavolul ascult muzică bună
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre zoologie

Străinul
într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai
mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre îngeri sau poezii despre toamnă