
Nou-mormânt
Și dus a fost!
Cuminte
m-am așezat apoi pe bancă
cu cele două aripi pe genunchi
cădeau mănunchi de frunze peste vie
și pași se auzeau
prin curte măturând
din cele două aripi ningeau peste cuvinte
cadavrul unui înger
ce dus a fost
de-o minte
c-un nou-născut mormânt!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre frunze, poezii despre cuvinte, poezii despre bebeluși sau poezii despre aripi
Citate similare

Despre Gellu Naum
M-am întâlnit cu Gellu Naum
într-o carte. El încă scria pe marginea hârtiei
tăioase
despre păsările în care cerul zbura
cu două aripi statice.
A deschis cele două coperți
fiindcă amândoi fumam
eu din litera "I"
el din cei doi "L"din numele său.
Ningea cu sentimente. Eram cu picioarele
în băltoace cu șerpi degerați
A făcut un bulgăre de venin
și a zis
Cu ăsta! Cu ăsta îmi voi bulgări mormântul!
Așa m-am întâlnit eu cu Gellu Naum
și am fumat ideea de fum.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre zbor
- poezii despre păsări
- poezii despre picioare
- poezii despre ninsoare
- poezii despre hârtie
- poezii despre fumat
- poezii despre cărți

Gurile
Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
și-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gură, poezii despre rouă, poezii despre iubire, poezii despre bine și rău sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Îngerii zboară peste tot
ce și cât știu eu despre lumea din care m-am născut
știu tot atât cât știu despre cea în care trăiesc
ce știu stelele despre cerurile gri
ce știu îngerii despre zborul lor
în întunericul nopții o dată am zărit două aripi
albe-albe erau și mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăți
ori erau două aripi care zburau mai ușor fără înger
ce știu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc și mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit și neîntrebat a povestit
iar eu mă mulțumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre întuneric, poezii despre viață, poezii despre toamnă, poezii despre stele, poezii despre noapte sau poezii despre mulțumire

În fața unui mormânt
m-am lăsat și eu
ca apa în genunchi
între crăpăturile de pămănt.
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul
Incendiasem totul însă el bătea
mai tare ca inima unei virgine
Aerul cald îl mișca
tot mai aproape de mine
Îmi sângerau urechile de-acum
Făclia se albise!
Secundele împrăștiau prin fum
cenușă peste vise.
Trecea o pasăre arzând
Din aripi îi cădeau scântei
Bătea în oase și în gând
Un clopot la sosirea ei!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre virginitate
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre cenușă

Omul cal
Eu sunt un cal.
Un cal cu două picioare.
Un cal cu două picioare în două picioare.
Un cal cu două picioare ce trage după el
în două picioare un om în genunchi
o mârțoagă...
ce visează că stă în două picioare
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai

Frunze și amintiri
Sub miile de frunze de castani
Ce au căzut pe-aleile pierdute
Simt pașii tăi pierduți, triști printre ani,
Plini de-amintiri de care mi-a fost dor
Prea multe clipe dragi ascunde timpul
Ce-a-nchis în el iubirile trecute
Păstrez numai ce-a fost frumos în minte
Și cu aripi de înger mã înalț și zbor...
Castanii-au plâns cu frunze înroșite
În parcul ce-a păstrat povestea noastră
Pășesc cu teamă-n clipe-mbătrânite
Și mă așez pe-o bancă să respir
Parfumul tău îmi dă și azi târcoale
Iar ochii tăi născuți din marea-albastră
Trimit un zâmbet cald să îmi aline
Tristețea ce m-aruncã în delir...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Sărutul unui înger
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre zâmbet, poezii despre roșu, poezii despre plâns, poezii despre parcuri sau poezii despre ochi

Trece timpul...
Am deschis fereastra și privesc în noapte
Luna s-a ascuns sub un voal de nori
Două siluete se-nțeleg prin șoapte
Și se îmbrățișează pe sub cingători
Noaptea își întinde pânze întunecate
Țârâit de greieri inundă văzduhul
Peste satu-ntreg unde fermecate
Ne trimite Domnul pogorându-și Duhul...
Liniștea-i profundă, undeva departe
Un lătrat de câine o despică-n două,
Din copaci cad fluturi... roi de frunze moarte
Semn că vine toamna și că iar ne plouă....
Semn că trece timpul ca pe cer un fulger
Și mă-ntreb sfioasă ce-am lăsat în urmă
-,, Ai lăsat iubire''.... îmi răspunde-un înger
Și un zbor de aripi gândurile-mi curmă...
Pasăre de noapte, înger să fi fost?!
Am închis fereastra și am tras perdeaua
... Iar îmi depăn viața să îi dau de rost
Și fac noapte albă,.... albă cum e neaua....
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini

Aveam impresia că reprezint o punte peste o apă, o punte care separă sau unește două maluri a două meleaguri total diferite, unul verde de primăvară, celălalt galben și rece de toamnă târzie; sub această punte curgea apa izvorâtă din izvorul sufletului meu, o apă formată din două brațe paralele care nu se uneau niciodată, separate de un mic dâmb de pământ; un braț cu apă lină, apă cristalină ce curgea liniștită în vale și un braț cu apă învolburată, aruncând mici valuri înspumate clipocitoare cărând mici pietricele pe care apoi le lăsa curate la mal. Dacă se rupe puntea va cădea peste cele două brațe lăsând separate cele două maluri, lăsând în urmă cele două ființe diferite ale aceleiași inimi greu încercate de viață.
Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văi, citate despre viață, citate despre verde, citate despre toamnă, citate despre suflet, citate despre primăvară, citate despre inimă, citate despre galben sau citate despre curățenie

Plecasem
Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munți
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre munți, poezii despre degete sau poezii despre aer

Mai exist?
stau ghemuit între două cuvinte
eu și tu...
diagramă pe tabelul Mendeleev
am sărit de cele două cuvinte
de metale grele
privesc cerul prin ultima clipă
care mai există
am primit două palme...
după operația de memorie
m-am uitat pe mine sub bisturiu
sau mai exist...
să constat asta?
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, citate de Viorel Muha despre existență, citate de Viorel Muha despre cuvinte sau poezii despre chirurgie
Poezia și Noapte două forțe călăuzitoare, cele două aripi ale parfumului Notturno.
citat din Giuseppe Imprezzabile
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre poezie, citate despre noapte, citate despre forță sau citate despre aripi

Pendulul lui Oedip
În inima ta
se auzeau două zaruri
amestecându-mă
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri sau poezii despre Oedip

Credință în scânduri
Copac înflorit peste copac uscat
Oho! Ce rug în rugăciune
păcat de el că-i condamnat
în jarul unui alt cărbune...
Dacă fiecare palmă are un cui în care să-ți agăți credința
când ți-e prea haină de febra ei
sau
prea tremur de desghețul ei
când ești în încurcătură
fiindcă ai două mâini două palme două cuie
ce faci?
pe care să-ți agăți credința asta
o viață într-una
o moarte într-alta
sau sfâșii credința în două
și o lepezi pe jos!?
Copac înflorit peste copac uscat
ai ales să te scuturi
cui peste cui groparii îți bat
credința în scânduri...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre religie, poezii despre mâini, poezii despre flori, poezii despre cărbune sau poezii despre copaci

Ține minte! Între două bătăi de cuvinte există o inimă de gândire.
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre inimă, aforisme despre gânduri, aforisme despre existență sau aforisme despre cuvinte
Emoții
O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme
Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.
Suntem noi doi,
Atât de apropiați si totuși atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul și Apusul
Soarele și Luna,
Iunie și Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenți
poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre indiferență, poezii despre durere sau poezii despre Soare

* * *
Dacă stau să mă gândesc
Radu Cătălin Melinte
poate fi descris în trei cuvinte...
Ba nu! M-am răzgândit!
În două cuvinte!
Ba nu
la nu!
Și mai mult!
Într-un cuvânt!
Radu Cătălin Melinte
este o frunză!
Și apoi urmează celelalte cuvinte...
Fără copac.
Fără pământ.
O frunză doar printre cuvinte!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi pestrițe...
Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin cotețe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....
Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Și bahice aripi...
... simțiri minunate!...
Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porci, poezii despre fluturi, poezii despre fier, poezii despre draci sau poezii despre Bachus

Înger de plastic
Pe o cruce se iubeau două aripi,
Le-am luat și le-am dăruit
Tinerilor care
Știu să rescrie viața
În inima zborului.
Praful deapănă amintirile,
Cununia devine bazalt în câmpie,
Crucea este semnul de credință
A maturității
Iodată pe ridurile rănilor.
De la un copac
am cumpărat patru scânduri
În care am pus
O mână de cercuri concentrice
Și un înger de plastic
Cu un iadeș
Din două aripi stelare...
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre tinerețe, poezii despre nuntă sau poezii despre maturitate

Balada fântânilor
Nimic nu e mai frumos decât o pisică pleșuvă
ce în picaj de emoții tigrate
cu ghearele cât mustățile Sfinxului
cu aripile bulbucate
îți ridică inima cu tot cu câine.. cu cușcă
cu casă și grădină
dar mai ales cu ochii ce noaptea au lumină.
Două fântâni în cumpănă
aduce omul pe lume
nașterea și moartea
una răsare alta apune
din același izvor urcă și coboară
Baba Dochia pe lângă Maria Fecioară.
Două rele am în minte
Două minți se mint într-una
Eu obraznic tu cuminte
Hoț ce-l luminează Luna.
Iar pisica stă și toarce adormită de-astenie
a mâncat cu totul satul cu fântâni și cu săteni
din fântâni nu mai miroase a izvor și iasomie
Moartea nu mai are lemne! Peste tot numai coceni!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre pisici, poezii despre minciună, poezii despre lumină, poezii despre somn sau poezii despre obrăznicie