Om

am luat drumul călătorului
destinul în buzunar
inima şi sufletul
le-am pus pe galantar
odihna o aveam la intersecţia
pietrarului
unde sculptară timpului aştepta
acolo unde...
nimeni nu a lăsat
o sticlă de apă veşnică
ca să-mi beau amarul sorţii
în memorie am acum
copii ce se jucau seara
cu zmee
colorate în roşu de apus
cerului ei foc punând
când hârtia ziarului minţea
şi minte
chiar nu vreau să fiu
cocoşatul catedralei
oraşului amorţit în praf de plângere
chiar dacă am coroană de spini
în suflet fără să spun

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de buzunar

am luat drumul călătorului
destinului din buzunar
de la intersecţia cumpenei
unde nimeni nu a lăsat
o sticlă plină...
de suflet necăjită

nu vreau...
să beau amarul sorţii
copii se joacă în cauciucuri
şi dau foc cerului
hârtia ziarului minte
scânteie nu a fost...
ci fără de minte

nu sunt cocoşatul catedralei
chiar dacă am faţă cu spini
am suflet şi credinţă
fără să spun de...
om

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O talpă goală pe cer

o umbră am închis în mine
cum o cheamă, nu ştiu!
am luat un fir de suflet şi l-am lipit pe lumina cerului
şi l-am întrebat: mă vezi?
...
am talpa goală, nu calc suflete cu ea
acum unii chiar mă-njură
mă-ntreabă dacă este iubirea mea
Ea? stă acolo lipită de cer
şi aşteptă să treacă timpul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

m-am simţit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte aşternute pe ochii minţii, tot timpul
unele au fost şi încă mai sunt, ascuţite.
ţipă
înţeapă inima şi sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopţii
oamenii au transformat lumea
în fără

vreau liniştea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără ţipete şi urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea au cântat-o toţi, au divinizat-o, i-au acordat tot ce poate fi mai frumos din inima şi sufletul unui om, au transformat-o chiar în ură, dar nimeni nu a spus: Iubirea poate fi regretul lui Dumnezeu că nu poate fi om, ca să iubească ca om, dăruindu-ne nouă şi dulceaţa, şi amarul acesteia.

Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu cu tine...

Sunt timid şi chiar nu pot să-ţi spun,
atunci când sunt în preajma ta,
am atâtea-n gând şi încă mai adun,
dar vreau mult să fii a mea.

Chiar m-am îndrăgostit de tine,
dar n-am vorbele la mine acum,
pe tine-n suflet ceva te reţine,
dar vreau să fii cu mine oricum.

Tu poate vrei luna de pe cer,
dar vreau să fii cea mai fericită,
că-mi zâmbeşti îmi e deajuns,
dar vreau să-mi fii iubită.

Aş vrea să-ţi cânt o serenadă,
să fiu la tine-n miez de noapte,
să beau cu tine o limonadă
ş-apoi să urc cu tine trepte.

poezie de Eugenia Calancea (16 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii
şi naşte-mă bătrân
şi abia apoi
adu-mă-n floarea tinereţii,
când duc în spate a mea ştiinţă,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoşi,
să vin din moarte înspre viaţă,
să nu mai am în minte frica morţii,
să stau încrezător în faţa sorţii
si de nimic să nu mă tem.

Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi şi goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toţi se bucură
şi moartea moare!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crespuscul

pictez scoarţă de timp
în arome
şi…
colorate fâşii
de umbre-lumină
prin asfinţituri
ce spun
că timpul ostenit
are rădăcini întoarse
lasă...
vreau ochiul să vadă
câmpii în şerpuit de ape
tablou capiţă galben viu
tu acolo departe
agăţi de nevăzutul meu
clipa
de soare ce roşu atarnă
la orizont... greu

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă şi ramurile lui să-mi fie acoperiş,
liniştea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iţi mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.

Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.

Vreau să plec acolo în pustietăţi deşarte
unde lumina de alamă nu cruţă niciun gând
topeşte minţi mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viaţa ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...

Vreau să plec acolo unde chipul nopţii îmi surâde
şi-ntunericul mă acceptă ca pe un copil de al său,
acolo în pânza lunii să adorm neîmpovărată
prinsă-n vis să înot cu stele dansatoare
în valsul cosmosului infinit.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt eu!

nu vreau un număr pe umăr
nici între copacii pădurii să rămân
nu vreau să număr cuvinte
de la un ieri până la un altfel
de-a fi, astăzi, chiar eu
pe stradă, pe sticlă sau în revistă
nu vreau formă
numelui meu sau un altfel de-a fi privită
nici în iatace de taină să fiu dezgolită
cu ochi de monezi atrasă şi grav
apoi pe viaţă rănită
şi totuşi... viaţa mă obligă
să merg spre viitor şi asta
o fac cum veau eu
voi nu sunteţi cătuşe să-mi fiţi viitor
pe nici o "sticlă"
să ţineţi minte, asta sunt eu!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă citesc prin tine

mă ascult pe mine
când cad frunze să-mi acopere paşii trecuţi
când banca sufletului în verdele copacilor
ne păstrează şoaptele
soarele este pus la umbră
lacrima-mi umezeşte secundele
tramvaiul mă zgâlţâie iar geamul lui
îmi tremură fruntea a rece
mi-e frig în suflet, haine de iubire nu mai am

nu mai ştiu de-i toamnă sau primăvară
un geam de undeva se uită la mine
din dosul lui mă priveşte, poate viitorul
de unde să mă ia!
trecutul suspină cu mine
babuţa se uită la mine speriată
am şireturile desfăcute a viaţă, nu piedică-mi sunt ele
chiar dacă am dat pentru ele doar doi lei

mă cos la maşina hazardului, vreau linie dreaptă
chiar dacă drumul îmi este strâmb
număr găurile cu secunde acoperite
să nu rămân dezbrăcat
tu ai scris vesuri cu mine pe singurul tău eu
de multe ori mă citesc prin tine

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet drag

Noaptea eu am adunat
Praful din stele colorat
Eu ti-l dau de dimineaţă
Să îţi lumineze o viaţă

Sufletul cu tine mi-ai luat
Când de la mine ai plecat
Stai tristi singur in pustiu
De tine vreau eu ca sa stiu

Găsesti la tine-n buzunar
Praf de stele albastru clar
De spargi un bob de praf
Ajungi un cântec de taraf

Esti singur într-un pustiu
Aruncă praf de stele-n rău
Gândul te aduce în prag
Condus de sufletul cel drag

Îmbracă-mi sufletul in stele
Să pot să zbor si eu cu ele
Împrastie praful acum de zor
Caută lumina până nu mor

Zboară praf de stele colorat
Semn că sufletul ai eliberat
Simt imbrătisare si un sărut
Iubesc mai mult ca l-am ceput

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, cei care luaţi totul! M-aţi făcut să-mi vând zâmbetul, visele, speranţa, sufletul. Am devenit gol pe dinăuntru. Şi oglinda mă minte, acum, căci mi-aţi luat vederea. Nu mă mai recunosc în ea.

Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo au stat timpurile mele toate

de sus a picurat un bob de albastru
jos s-a întrupat clipa revenirii, fără durere
dincolo de orizont s-a spart tăcerea în fragmente
îmi văd timid braţul ce trupu-ţi în trecut îl cuprinde
cum tresare acum prin cuvinte
un tren şuieră şi îşi duce străinii nopţii, în tăcere
melcul neobosit şi-n paşi de fantomă
în întuneric soarta şi-o duce
la marginea oraşului iubirea se zbate-n noapte
şi strigă cu ghearele, scrijelind trup alb
în cearceafuri de linişti şi-n tainică plăcere
destinul s-a fragmentat pe cărări multimple
împletind trup în fuior de viitor, în timp
am luat la braţ o taină de noapte care mă arde
iar acum aştept să vii încet după mine, pe deal acolo sus
unde cândva în acea casă, au stat timpurile mele toate

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sic transit

I

Acolo, unde nu-i nimeni,
Nici umbre,
Unde se duc
Mulţime de ani,
Şi zgomotul zilei,
Şi tăcerea nopţii...
Unde toate sunt ştiute...
Acolo, spun călătorii,
Că numai rafale de foc
Se denunţă
Lugubru, metalic,
Din minut în minut.
Acolo, unde nu-i nimeni,
Şi nu mai trebuie
Nici un cuvânt.

II

Şi iată, ne-a surprins seara
Peste zi nefiind nimic.
La fel
Ca de atâtea ori.
Poveşti...
De muncă,
Lene,
Banchetul din umbră,
Sau timp de fericire.
Şi, iată, ne-a surprins seara,
Peste zi nefiind nimic.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă-mă

Poartă-mă în mersul tău, alene sau agale,
Lasă-mă să-ţi fiu suport, când drumurile se întretaie.
Poartă-mă, chiar şi fără o destinaţie anume
Scoate-mă în lume.
Poartă-mă, nu mă lasa deoparte,
Chiar şi când mă transform în gânduri deşarte,
Iar când alunec din zi în noapte,
Poartă-mă pe braţe,
Poartă-mă în deşertăciune,
Du-mă acolo, unde
Timpul e prăfuit de dune,
Unde nu am busolă, dar
Mă las ghidată de urme.
Poartă-mă în locuri necunoscute,
Doar de inimă ştiute,
Lasă-mă să las o urmă, unde au fost doar paşi,
Să continue drumul, cei rămaşi.
Poartă-mă în timp,
Proiectează-mă în viitor,
Întoarce-mă la timp,
În prezent, vreau să cobor.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!