Idilă autumnală

toamna
nu are absolut nicio vină
străvechiul blestem biblic
poţi să i te opui

e şi ea o fecioară îndrăgostită
o evă
că de atâta fierbinţeală
i se rumeneşte mărul
de unde o pândeşte acelaş şarpe
travestit omidă
e-n firea ei să se lase ispitită
rezistă cât rezistă
dar în final îşi învinge orice sfială
şi lasă să îi pice frunza
nu vedeţi cum despuiaţi
înnebunesc copacii
dau să se smulgă din rădăcini
da' şi ei îi place să se lase deflorată
auzi-o cum urlă satisfăcută
nu vă lăsaţi înşelaţi
că lacrimile i se transformă-n brumă
vijelie-i amorul nu altceva
trec zilele trec nopţile
şi aşa goi goi puşcă
cel mai dotat pare plopul
ascunşi cred ei de o perdea de ceaţă
cu neruşinare
se împerechează-n văzul lumii

într-un târziu
până şi zeul se jenează
şi aruncă peste ei un cearşaf
ce se întâmplă acolo dedesubt
nimeni nu mai ştie
când o ieşi şi tulburelul
atunci să te ţii orgie
abia în primăvară
florile roşii semnul păcatului
confirmă că a fost virgină

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocurile ei batjocoresc

asfaltul când pe îndelete îl calcă
cochet şi ziua intră în ceaţă discret
frunza cade-n patima alcoolului
umblă din toc în toc mânjită de humă
pe lângă copacii despuiaţi în glumă

trec pe o piatră plină de lene din vis
un mic paradis cu miros de ceară

duzii plini de fulgi aruncă puful alb
de porumbel rebel pictat pe lumină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinţirea sfinţeniei

[de ziua Precistei]

nu eva
sfinţirea sfinţeniei
e adevăratul nume al Ei

femeia
cu eternul şi misterul
prin care zeul se primeneşte
e o unică poartă de trecere
când vii
cu inconştienţă aici pe pământ
e viaţa
dar i se spune mamă
pleonasm la supremă iubire
când pleci
nimeni nu ştie unde
e tot viaţa
dar i se spune moarte
pleonasm la infinită durere
ambele portaluri ale facerii
mamele
sunt nişte femei
omenite
cu intrarea dinspre cer
a divinului patern
morţile la fel
nişte femei sfinţite
cu ieşirea spre cer
a păcatului matern
prin care se omeneşte zeul

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La orice opui rezistenţă, rezistă.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste naivă pentru... făcut copii

întâia oară am aflat de ea
în copăiţa în care prunceam
era îngenuncheată lângă mine
cum numai în faţa icoanei
mult mai târziu am mai văzut-o
fericirea din lacrimile ei
doar de mine auzită şoptea
iubirea mea... iubirea mea...

habar n-aveam ce însemna
până într-o zi
când taur înfierbântat
în timp ce mă depravam
ca pe un cearşaf imaculat
prin zăpada albă şi moale a păcatului
am făcut un fel de pneumonie
că nici nu mai puteam respira
când ea ca o altcineva
din întâmplare mă privea

şi în această misterioasă agonie
poate în timp ce deliram
te-am văzut eros
cum te jucai cu bagheta ta
voiai să te întorci
şi îţi căutai o mamă şi-un tată
aşa ne-ai unit privirile
într-un glob de lumină care ardea
şi în care din neatenţie
ca într-un iad ai alunecat
m-au trezit ţipetele tale
te zvârcoleai
în braţele pompieriţei în alb
care tocmai te salva
şi neînţeles de nimeni urlai
eu sunt iubirea... eu sunt iubirea
minune dumnezeiască
am sărit în picioare îndrăgostit

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nu te da bătut. Nu renunţa. Rezistă, luptă şi vei învinge." Da, merge la exterior, dar cum omul este una cu mintea sa, efectul se propagă şi la interior. Cu cât insistă mai mult în afară, cu atât se îmbolnăveşte înăuntru. Când vine vânt puternic, totul, de la firul ierbii şi până la arborii cei mai înalţi, se încovoaie. În acest mod rezistă. Se adaptează, se pliază, se apleacă atunci când este cazul. Dacă stai însă precum muntele, efectul este eroziunea.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde e stăpână puterea, nu există iubire, iar acolo unde e stăpâna iubirea, nicio putere nu rezistă.

citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O săgeată zboară prin aer fără să lase nicio urmă; dar un gând rău lasă o urmă ca un şarpe.

citat din Charles Mackay
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea e probabil o casă de zăpadă

A venit iarăşi toamna iar eu am inima descoperită şi dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
şi nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o aşteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
şi pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri şi ierburi,
şi mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârşesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
seminţele nu se sfârşesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
şi pentru cerbi;
şi
atunci
... apari dumneata şi îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, şi a bărbaţilor care îşi dau viaţa fără să cunoască regret,
poate doar frică şi alte spaime mai mari. ca la oricare.

Deşi sfârşitul trage frunzele după el, deşi năuceşte toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îţi spun:
pădurea de brazi e nesfârşit de frumoasă,
cetina e nemuritoare şi îl vesteşte pe Domnul meu.

Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am aşteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.

În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...

În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluţele cad, dar nu mor,
ninisoarea şi steaua ei albă
e taina nemorţii.
Renii şi câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitaţie, iarna, a cerului viu.

Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele şi ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă şi frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine şi ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.

Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
şi zăpezile care cad peste noi;
şi cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.

Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, şi peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...

Să îmi construiţi o mansardă frumoasă
imi este frig şi o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viaţă şi să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai de trandafiri galbeni

Nu mă mai îngrijorează zilele
mi-au coborât în plămâni nopţile.
Prin fiecare respir altceva;
ieri am respirat un gutui cu florile mari,
azi un nuc din marginea drumului,
şi aşa o să-mi fac livadă.

În faţa casei am trandafiri agăţători
trec printr-un tunel din semicercuri,
cu flori de foc
aprinse de inima ta.

Nu se mai vorbeşte de tine
au pus garduri între zile şi nopţi.
Nimeni nu le mai sare
toţi aşteaptă,
un deznodământ.

Demult visez o primăvară de liliac mov,
rai de trandafiri galbeni
în vazele-clepsidră ale trupului tău,
în care Dumnezeu picură o lacrimă
mirositoare şi pleacă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi violete-mi înfloresc...

E-o simfonie beethoveniană, ce îşi compune muzica-n tăcere
Pe-o scenă de culori, bacoviană, ce drepturi de-autor, din nou, îmi cere.
Penel dumnezeiesc pecete-şi pune, în roşu-arămiu pe geana lumii,
Când vara mea în toamna ta apune şi ţipă, de singurătăţi, lăstunii.

Şi plouă în poeme dimineaţa şi în amurg stau visele la pândă,
Scânceşte la răscruci de vreme viaţa, melancolia, suflete, inundă.
Şi în cromatica-i elegiacă, mă-nlănţuie flămândă şi-nsetată,
În straie de gutuie mă îmbracă, eu îmi păstrez o clipă decoltată,

Să-i fac în ciudă când furtuni aruncă, să mă doboare dintr-o lovitură
Şi să alerg cu-albastrul meu în luncă, când lacrimă îmi cerne peste gură.
Săgeţile-i îmi sângerează stânga, acolo unde doruri mai există,
Dar a uitat în goana ei, nătânga, că vara mea, sub cizma ei rezistă.

Şi chiar de-mi calcă florile-n picioare şi-mi veştejeşte frunza de pe ramuri,
Pe lângă toamnă eu îmi fac cărare şi violete-mi înfloresc la geamuri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoconsolare

ai văzut
vreodată o femeie
când iubeşte
e un vampir
care te soarbe din ochi

abia acum
foarte târziu
încep să-mi dau seama
că sunt şi eu
o victimă
atâtea
poate fără să ştiu
m-au iubit
că am devenit invizibil

aceasta
trebuie să fie explicaţia
că astăzi
toate trec pe lângă mine
una mai frumoasă ca alta
şi habar nu au că exist

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit...

a venit... a venit toamna
ca o lespede peste inima mea
auzi cum ţipă strivită iubirea
anunţaţi de urgenţă salvarea

să vină să vină şi-o macara
să-mi ridice moralul de s-o putea
cu un şpriţ de vin şi apă grea
să beau până s-o împrimăvăra

şi dacă cumva va mai înmugurii
eu în al vieţii bordel beat criţă
poate o clipă mă voi mai trezi
înamorat de vreo copiliţă

de atâta dor de va muri cumva
şi nimic de mine nu s-o mai şti
fără bocete ori alte sindrofii
vă cer puneţi-i la cap crucea mea

a venit... a venit toamna
o lespede peste inima-mi grea
auzi cum ţipă strivită iubirea
anunţaţi vă rog urgent salvarea

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu gândeşte, dar rezistă!

Doar un dram de minte are,
Este lucru evident,
Dar rezistă, mi se pare,
Foarte bine-n Parlament!

epigramă de Mariana Dobrin din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!