Sfinţirea sfinţeniei

[de ziua Precistei]

nu eva
sfinţirea sfinţeniei
e adevăratul nume al Ei

femeia
cu eternul şi misterul
prin care zeul se primeneşte
e o unică poartă de trecere
când vii
cu inconştienţă aici pe pământ
e viaţa
dar i se spune mamă
pleonasm la supremă iubire
când pleci
nimeni nu ştie unde
e tot viaţa
dar i se spune moarte
pleonasm la infinită durere
ambele portaluri ale facerii
mamele
sunt nişte femei
omenite
cu intrarea dinspre cer
a divinului patern
morţile la fel
nişte femei sfinţite
cu ieşirea spre cer
a păcatului matern
prin care se omeneşte zeul

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Listă de 8 martie

Femeia şnur, femeia "puişor",
femeia mamă sau femeia dor,
bunică, străbunică sau soţie,
femeia exilată-n abaţie,
femeia căutată-n amintire,
femeia scundă, 'naltă sau subţire,
femeia blondă, brună sau roşcată,
fata de ieri, săracă sau bogată,
femeia liberă, femeia sclavă,
femeia "gâscă" sau femeia "gravă",
femeia harnică şi-ambiţioasă,
grasă, frumoasă şi tot timpu-acasă,
femeia rece sau femeia tandră,
femeia hâdă sau femeia cadră,
femeia rea, femeia de femeie,
vreţi sau nu vreţi, deţin a vieţii cheie!

Femei banale sau interesante,
ispititoare, sexy boom, şarmante,
femei superbe sau femei urâte,
femei născute sau femei pârâte,
femei puternice, determinate,
femei pisică sau femei bărbate,
femei "cu greutate" sau "uşoare",
vreţi sau nu vreţi, au loc şi-un rost sub Soare,
căzute-n a bărbatului robire,
tânjind dup-o fărâmă de IUBIRE...

Sper c-aveţi pentru toate câte-o floare
şi câte-un "La mulţi ani!", prin buzunare!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.

Şi Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea eşti în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
şi s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînţeles, chestia asta mi-a displăcut."

Şi-a spus Zeul cel Bun,
"Şi eu am fost confundat cu tine şi invocat cu numele tău."

Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterios iubit

Tu ti-ai făcut un paradis din poezie
si din vis cuvinte multe si frumoase
le asezi in cercuri cu femei
Esti zeul lor zeul femeilor indragostite pline de iubire
Esti prins in lanţuri de iubire nu poti sa fugi nu vei scapa...
Iubesti iubesti pe sine
Te-ai îndrăgostit de marea iubire... si ele sunt legate doar de tine!
Uita ca viaţa e scurtă si frumoasă... rămân inchise-n case
Sânt mii de inimi care bat toate au o speranţă
asteaptă ziua norocoasă: tu esti... aleasa!
Imi ceri cuvinte multe si frumoase de multe ori misterioase
Eu... vreau sa ies din cand in cand din case
Să-mi umplu sufletul din mers să scriu si eu un vers
Noi nu stim cui te adresezi
Esti univers!
Va trebuii ca sa ne suni
Altfel te pierzi pe drum iubire

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat adevărat ştie să aprecieze sinceritatea unei femei, reuşeşte mereu să-i readucă zâmbetul pe buze, chiar şi în cele mai grele momente din viaţa acelei femei. Un bărbat adevărat ştie că atunci când îşi respectă femeia de lângă el de fapt se respectă pe el însuşi! Un bărbat adevărat nu o va lăsa să plece pe femeia pe care o iubeşte! Un bărbat adevărat te va iubi toată viaţa fără să-i pese de ceea ce spun prietenii lui! Un bărbat adevărat ştie că lângă el trebuie să stea o femeie la fel de adevărată!

Raluca Chirilă în Înainte de a mă judeca
Adăugat de Raluca Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copilul-îmi spune mamă

Oricând viaţa mă stresează
şi oricât de mult mi-e teamă,
Fruntea mi se-înseninează
când copilul-îmi spune "mamă".

Când obrazul mi-l atinge
cu mânuţa-i albă, caldă,
Teama din suflet se stinge,
ochi-n lacrimi mi se scaldă.

Când guriţa o deschide
spunându-mi "măicuţa mea",
Bucuria mă cuprinde
că port în braţe o stea.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Survolare

sunt eu acela care sunt mereu
în orice ipostază survolată
şi timpul din sejur e tot al meu
şi lumea, când mai lungă, când mai lată

am rătăcit aici nici nu ştiu când
am rătăcit aici nici nu ştiu cum
când căutăm o boaghe de cuvânt
şi regăseam doar pasăre în scrum

şi dac-a fi cumva să nu mai fiu
acelaşi chip de lut din traectorii
din umbre rătăcite prin pustiu
aş face sensuri noi, aleatorii

şi bradul de Crăciun, împodobit
cu stele din Pleiadele polare
l-aş arbora la margine de schit
le-aşi savura în lentă survolare

şi inc-un an aşi scrigeli, latent
pe tristul meu răboj intercalat
într-un sistem senil şi coerent
cu disonanţe scoase la mezat

în rest... sunt eu acela care-am fost
şi- acel care va fi, încă mai sunt
când vagabond, când om cu adăpost
când păcătosul naibii şi când sfânt

oricum n-aşi da- lovesc în relativ
şi toate sunt acolo unde sunt
şi tot efectul lor cumulativ
oricum mă va reduce la mormânt

şi liniştea din zbuciumul etern
anihilat de grava veşnicie
va deveni o umbră de patern
în hăuri care naşte energie...

dar pân-atunci mai sorb din vin
şi din femei, esenţele amare
că cine ştie dacă mai revin
aice, pe Pământ, în survolare...

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin ceruri, mamă, mai sunt ani?
Sau stelele măsoară doar eternitatea,
Cine îţi cântă astăzi, "la mulţi ani",
Când viaţa ta s-a împletit cu moartea?

Pe-aici, prin curtea ta, e toamnă, cald...
Dar frunze nu mai sunt în nuc să ştii, niciuna,
Of, iarba, mamă, ţi-a ajuns incet până la prag,
Iar dorul nostru a crescut şi el, de-atunci, într-una...

Prin ceruri, mamă, se sărbătoreşte?
Un tort cu lumânări, tu oare ai?
Aici, durerea, încă arde, ne topeşte,
Din lacrimi, ţi-am zidit şi noi un rai...

E ziua ta în Cer şi pe Pământ,
În casa ta aprindem amintiri cu tine,
De ne priveşti, trimite, mamă, un cuvânt,
Un vis, orice, să ştim dacă eşti bine...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Carne din stele căzătoare
fără convenţii, adesea fără perdea
muza secolelor, soţia mărilor, târfa nopţilor
spaima ei hraneşte laşul cu bravură
lacrima ei sfârşeste poveşti şi începe tragedii.
Poartă nume de flori, de zeiţe, de stranii cuvinte
cu sensuri pe care nimeni nu le-ar cunoaşte
dacă nu ar cunoaşte o femeie.
Sub irisul său stă doliul
sub sânii săi stau nopţile albe.
Luptă cu vorbe pe care nu le-ar spune de două ori
se plimbă cu acelaşi pas
prin cimitire vechi, alei reci sau plaje arse
hainele-i cad mai încet decât frunzele de toamnă
pe care le strânge de pe jos deşi nu va avea niciodată
nevoie de ele. Nimeni nu are nevoie de frunze.
Anotimpurile se schimbă mai rar decât ea
Plânge când se naşte, când moare, când vine
când pleacă sau când ţipă vreun om oarecare
când plouă când ştie sau nu ştie vreun cuvânt oarecare
când sangerează când minte când norii se strâng
când nu e iubită când e... prea femeie.

poezie de Diana Dancu (14 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul, cel mai nerecunoscator animal de pe pământ! Plin de defecte, mereu dornic de noi orizonturi, cuceritor prin excelenţă, explorator vivace şi cruciat prin definiţie. Asta, până când în sfârşit "cineva" ştie să îl cucerească din interior... e o sămânţă de fericire în fiecare femeie, trebuie doar să-şi găsească cernoziomul în care să poată creşte, înflori, rodii apoi... Când eşti femeie, totul devine mai complicat, mai greu de asimilat, de iertat, de acceptat şi mai ales, de înteles. Câteodată nici ele nu se înţeleg prea bine, ce pretenţii să mai aibă de la bărbaţi? Şi totuşi, ce-ar fi bărbaţii fără femei, ei există cu adevărat doar atunci când sunt în gândurile lor. Nu trăieşte doar pentru a dărui viaţa, femeia vrea să aibă colţul ei de rai, bucăţică de nemurire acolo unde să se simtă ocrotită, iubită, respectată, preţuită. Cumva, sunt părtaşe la modul în care un bărbat ştie să le privească şi mai ales, cinstească în gânduri. Ştiu, există în fiecare acea latură animalică ce vrea să fie hranită. Dar sufletul, el este cel care contează. Pentru că doar iubindu-se cu tot cu rădăcini, vor ştii să dăruiască fructele iubirii bărbaţilor din viaţa lor.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţă te face să uiţi de probleme, idei, nelinişti universale şi chinuri metafizice. Pentru cei tulburaţi adânc de o nelinişte metafizică, intimitatea unei femei este un corectiv şi o reconfortare. Prin femei se poate realiza temporal o inconştienţă dulce, plăcută şi încântătoare. Născute aproape numai pentru iubire, ele îşi epuizează întreg conţinutul fiinţei lor, în avântul erotic.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puţine iluzii, incapabil - prin meserie - să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, şiretenia, blândeţea prefăcută şi cinismul profund. Aceia dintre ei - un număr cu adevărat neînsemnat - care-au păşit pe drumul sfinţeniei, n-ar fi făcut-o dacă-şi priveau mai atent enoriaşii: au fost nişte rătăciţi, nişte răi preoţi, incapabili să trăiască în chip de spectatori - şi profitori - ai păcatului originar.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii şi resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine Sunt

Sunt înger rănit al speranţei ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.

Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o ştiu,
Sunt şaua de roib lăsată-n pustiu.

Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viaţa aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger prin ger

E noapte, sunt şi eu, sunt şi femei
Afară este ger şi ceva crapă,
Prin trupul tău mai ard nişte scântei,
Prin trupul meu mai curge nişte apă.

Mă simt poet în fiecare clipă
Şi mă frământă tot ce-i omenesc,
Numai de tine, parcă, mi-este frică,
Să nu te pierd cât încă te iubesc.

Dar nu am cum. Cât eşti a nimănui
Vei fi a mea, chiar dacă-s al oricui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar Dumnezeu

Nici un demon, nici un zeu
Nu există-n astă lume.
Există doar Dumnezeu.
Aşa biblia ne spune.

El e zeul creator.
În El toată lumea crede.
El este mântuitor
A tot cea ce se vede.

De mii de ani, Lui ne-nchinăm.
Şi fiului Său, Isus.
Lor viaţa o-ncredinţăm,
Când plecăm acolo, sus.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii negative, care nasc suferinţă.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Recviem Mozart spune

Femei pe care le pot vedea
femei din apă
ridicaţi-mi vă rog oasele
din lanul de grâu
oase asemeni unui buchet de mâţişori
şi aduceţi-le acasă în cutia unei viori.

Femei pe care le pot vedea
femei curate
femei ale fluviului
mergeţi vă rog în lanul auriu.

Când deznădăjduit
călăresc un snop de grâu încercând să ajung acasă
culegeţi-mi vă rog oasele risipite
şi aşezaţi-le într-un cufăraş cafeniu
pe care luaţi-l apoi acasă
ca pe o zestre a voastră preţioasă.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contract de iubire

Un act care spune să mă pregătesc
Să ofer iubire fără să primesc
Un demers prin care să fiu ocrotit
Când cu nişte vorbe o să fiu rănit
O coală frumoasă ca să pot avea
Ajutor şi sfaturi de la cineva
O modalitate de-a fi precaut
Ca să mă ridic după ce-am căzut
De aceea sper să n-apuc năpasta
Ca să mă întrebi, "Când am zis eu asta?"
Fiindcă la final, scriu la punctul trei
Că eu te iubesc, dar tu nu mă vrei.

poezie de Cecil, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!