Numele meu e Ana

Doamne
şi stau într-un capăt de lume
undeva între limita de sus a plânsului
şi limita de jos a sărăciei
nu scriu poeme să-mi măsoare semenii rănile
sau să mă jefuiască de bunătate
scriu că aşa M-ai învăţat
Tu
când mâinile se împotrivesc
simt cum cresc cuvintele
şi din unghiile învineţite
ţâşnesc începuturi

nu e uşor
dar timpul m-a obişnuit cu trecerile
când în ţărâna mea e atâta zbucium
Tu mă întâmpini bucuros
cu braţele deschise
de parcă lumea
nu a mai avut
nicio zidire
până la venirea mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu-ţi mai scriu poeme ca unui bărbat de rând

unul care se bucură de cuvinte puţine
nu
azi îţi ating carnea şi te zidesc între gânduri
te aduc în faţa lumii
te pregătesc de iubit
că poemele cresc din sânge
şi tu nu poţi să trăieşti mereu aşa
ca un bărbat de rând

nu
nu pot să îţi arunc în grabă câteva imagini
şi apoi să mă întorc la viaţa mea de toate zilele
pe tine vreau să te zidesc între gânduri
să te obişnuiesc cu trecerile
iar ceilalţi să te citească

nu
de azi nu-ţi mai scriu poeme
ca unui bărbat oarecare
ce îşi priveşte mâinile pline de carne

nu
pe mâinile tale voi aşeza lumina
puţin câte puţin
şi vei învăţa trecerile
iar ceilalţi se vor bucura să te descopere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat, românii trăiesc la limita sărăciei, dar la limita de jos.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii trăiesc la limita sărăciei, alţii la limita bogăţiei. Oamenii ăştia nu mai au nici o limită!

aforism de Mihail Mataringa (13 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În voia mea

Dumnezeu mă privea pe ascuns
când lama cuţitului atingea gândurile
până acolo doare plecarea
şi parcă o văd cum îşi face de lucru prin curte
că aşa sunt unele suflete
rămân priponite de rodul pământului
parcă o văd cum întinde vorbele dulci
pe sârma de rufe
şi cum îşi şterge mâinile
pe şorţul înflorat
ce să-i faci
zic
e mama
Doamne
ţărâna ei are gustul naşterii imprimat
las-o
las-o să mai trudească
purtându-mi de grijă
cum a făcut de la primul meu ţipăt
când lumina mi-a atins pielea

Dumnezeu mă privea pe ascuns
când lacrimile îmi brăzdau obrazul
şi mă tot ştergeam
când cu mâneca stângă
când cu mâneca dreaptă
până am reuşit să-mi arcuiesc visele
să astup rănile cu vreascuri
şi să dau foc
nemilosului destin
las-o să mai trudească
atât îl rugam pe Dumnezeu
iar el
frământând alte trupuri
a făgăduit că nu-mi tulbură apele
şi mă lasă în voia mea
până mă obişnuiesc cu plecarea ta
mamă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ţi-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ţi-am cerut palate,
Nu ţi-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o şansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Şi chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Şi să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, raţiune
Dincolo de simţire,
Şi lacrimi, poţiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adânceşte groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Şi-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Şi dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita nu este un obstacol! Obstacolul poate fi depăşit, în vreme ce limita reprezintă un capăt de drum.

Mihail Mataringa (6 iulie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu caut o lume perfectă

Habar nu am de ce scriu.
Aşez cuvintele sub limbă
le mestec încet
cu ochii închişi
ca şi cum aş vrea
să ghicesc gustul
răspândirii lor.

Habar nu am cui mai scriu.

Ca şi cum mărimea sălăşluielilor
nu s-ar potrivi nimănui
precum mie
îmi stau pe gânduri
nitroglicerină
emoţiilor mele.

Habar n-am cât mai scriu.

Când pueril
când alambicat
destul de nepriceput
şi-atât de rar încât
mă mir că o respirare
poate deveni

Un poem.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme scrise cu frica în sân

Niciodată n-am ştiut să stau într-o cameră
Să-mi potrivesc glasul la nivelul discursului
N-am ştiut ce să fac cu mâinile, mă încurcă
Am vocea prea stinsă ca un plânset surd
Şi în plus transpir abundent emoţie
Îmbrăcămintea total neadecvata, vara prea gros
Iarna subţire, niciodată cum trebuie
Toţi zic că sunt nepotrivit, să mă schimb
Cum să mă schimb când eu altul nu ştiu
Râd cu toţi dinţii cariaţi până în vârful urechilor
Un poet... un poet neînţeles.....
Şi-atunci mi-am închis poezia în mine cu lacăte
O pasăre cu aripi smulse strigând mută
Din când în când mai pâlpâie o lumină
Scriu poeme pentru un singur cititor, apoi le uit
De frica unchilor, mătuşilor, verişorilor, vecinilor
Oamenilor, trecătorilor, comercianţilor, cititorilor
Mi-am vândut limba descoperită pe conformitate
Un inginer cu lacrimile îngerului căzut în mine
Şi atunci am început să scriu
Poeme cu frica în sân

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignit pe frunze

Numai într-o vreme
eram pierde-toamne
dar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Eram pierde-toamne
cu tăcerea în bagaj
de Tine mi-e foame
şi mă dau drept gaj

Cu tăcerea în bagaj
de când scriu poeme
sunt al nopţii paj
şi-o mai duc o vreme

Ca un pierde-toamne
sus pe cruce Doamne

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita contemplând

oriunde cad respir
pupila fumegă în pielea palmei
fragil sărut
atroce nevoia de a-l repeta
pierderea lui
înecarea odată cu el
în carnea palidă
istovitoare cu gura în pernă
şi dinţii strânşi
simt limita
limita contemplând sufletul
în trup ca-ntr-o rană goală

poezie de Constanţa Buzea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să-ţi povestesc dorul

cine se pricepe să traducă
fiecare literă a sa
e ca şi cum te-aş iubi
într-o limbă de jale
dragostea nu se scrie
niciodată cuvintele nu sunt de ajuns
aşa că nu te-aştepta să-ţi desenez
urmele trecerii
prin muzica vieţii
nu iubito
nu-ţi pot desface trupul cu dalta
nu te curăţ de ideal
cu nicio dimineaţă
cu nicio mângâiere
nu te aştepta să-ţi scriu iubirea
nici măcar partea văzută nu pot
cum să-ţi scriu adâncul
cum să cuprindă cuvintele
patima buzelor
cum ar putea biata mea minte
să gândească cărările neîntoarse
dintre inimii
cum aş putea să-ţi scriu
ceea ce nicio lume nu poate
cine sunt eu să te iubesc în cuvinte
printre fraze cu subînţelesuri
ori mirări interpretabile
chiar aşa
cum aş putea să-mi scriu iubirea
decât în limba dorului

ştie cineva un translator de dor?

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să depăşeşti limita, când limita eşti tu însuţi?

aforism de Gheorghe Grigurcu din Din Jurnalul lui Alceste (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când scriu

Coloane
cresc în cerurile care se deschid,

credinţa împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
şi zboară cu aripi de porumbel.

Pe când scriu cu emoţie sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,

lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.

Iar când schimbarea se produce şi în natură
coboară peste lume ameninţarea,

viitorul are incertitudini neprevăzute
şi trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când scriu

Duşmani, n-am avut,
Ori n-am ştiut
Că am vreunul,
Dar de când scriu
Prea bine ştiu...
Am cu duiumul.

hexagramă de Vasile Iuşan din Ridică-te, Caragiale! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri...

Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se ştie.

Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.

N-am mai scos o poezie
De când vremea de beţie
Mă luase într-un val
De-am ajuns şi la spital.

Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.

poezie de Vlăduţ Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduţ Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc, Cireşule înflorit!

Cu măreţia ta m-ai ademenit,
Peste tot în lume, te-am urmărit,
Cu delicateţea ta m-ai cucerit,
Cu splendoarea ta m-ai uluit,
Cu foşnetul tău m-ai vrăjit,
În florile tale m-am oglindit,
Cu frumuseţea ta, sufletul mi-ai hrănit,
De atâta privit, timpul a încremenit,
În florile tale pure, inima mi-ai învăluit,
În preajma ta, fiecare clipă este ca un răsărit,
Când îmi surâzi, sunt tare în spirit,
Când mă atingi cu petalele tale, mă simt de parcă am înflorit,
Dansând între crengile tale nu mă pot opri din zâmbit,
Vreau doar să te mângâi, să te sărut, să te fac fericit,
Te iubesc, Cireşule înflorit!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!