Marină

Din golful adâncit în mal
plecau în larg fără speranţă
trei bărci purtate de un val
pe marea verde de faianţă.

Fecioare, trei, erau de cart,
cu ochii aţintiţi în zare,
purtau pieptare din brocart,
iar la urechi cireşi amare.

Eu le priveam de pe ponton
cuprins de o tristeţe-adâncă:
plutea-n văzduh malefic zvon –
vor eşua lovind o stâncă.

Am plâns până târziu mâhnit
văzând că valul le tot duce,
dar m-am rugat necontenit
să le revăd cândva-n Moluce.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Marea agitată lângă stâncă
cerne gândurile sus pe mal,
numai dorul rătăceşte încă
agăţat de creasta unui val.

A plecat vaporul neuitării
fără nici-n pasager la bord,
au rămas pe umbra înserării
gândurile toate-n dezacord.

Că ai fi urcat târziu pe punte
sau că nu ai fi venit defel,
contraziceri fără amănunte
dirijate de un gând rebel...

Obosit de-aceasă întâmplare,
valul, tocmai revenit din larg,
zice că te-ar fi văzut în zare
călărind, în zori, licornul şarg.

Mă atinge teama, dintr-odată,
un regret s-aşază peste gând,
o, iubire - peste mări plecată,
aud timpu-n urma ta plângând.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Marea agitată lângă stâncă
strânge amintirile sub mal,
numai dorul rătăceşte încă
agăţat de creasta unui val.
.
A plecat vaporul neuitării
fără nici-un pasager la bord,
au rămas pe umbra înserării
gândurile toate-n dezacord.

Că ai fi urcat şi tu pe punte
sau că nici nu ai venit defel,
contraziceri fără amănunte
dirijate de un gând rebel...!

Obosit de-aceasă întâmplare,
valul, tocmai revenit din larg,
zice că te-ar fi văzut în zare
călărind, în zori, licornul şarg.

Mă cuprinde vraja, dintr-odată,
un regret se-ntoarce peste gând,
o, iubire... peste mări plecată,
aud timpu-n urma ta plângând.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi reci de călătoare

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
........................

Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port se găseau multe bărci cu forme neobişnuite, mai toate pentru pescuit, unele cu o singură velă mare, câteva cu vâsle, vâslaşii stând în picioare şi împingând în rame, nu aşezaţi şi trăgând. Câteva bărci ieşeau în larg, altele erau trase cu prova la un chei de lemn, iar la cincizeci de iarzi de ţărm, la apă bună, ancorat corect, cu trei parâme la provă, se găsea Erasmus. De-a lungul ei se aflau bărci şi la bord zărea băştinaşi.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebede negre

În lacul argintiu, până mai ieri, pustiu,
Se-neacă, în dureri, visele părăsite...
Simţind că e nevoie de ele, 'ntr-un târziu,
Sosiră, fără glas, trei lebede-obosite...

Erau lebede negre, cernite de uitări,
Plecate să îşi cruţe-o singură-amintire,
Zburând, fără vreo ţintă, în lume, peste mări,
Făcură un popas pe-a lacului sclipire.

De linişte-ameţind, pluteau... ca o eşarfă,
Îndoliind durerea din lacul cel tăcut,
Pe muzică din cer, cântată de o harfă,
Ce răscolea IUBIREA păstrată din trecut.

Din ochii mărgelii picurau nestemate
Şi luminau adâncul - al viselor mormânt...
Adânc ce le şoptea că erau blestemate
Să cadă pe-ntuneric, din înalt pe pământ.

Privindu-se pe rând, ca-ntr-o oglindă mută,
Trei lebede zburau, lovind cu nepăsare
În visuri ce-au murit în lumea cea tăcută,
Luând pe-aripi IUBIRI, în asfinţit de Soare....

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastră peste timp

N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ţi rostite se năştea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca în vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi, căzuţi din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din braţe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanţele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele trecea domol în asfinţit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanţă,
doar umbra ţi-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranţă.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sherlock Holmes: Până acum nu te-ai mai plâns de metodele mele.
Dr. John Watson: Nu m-am mai plâns! Când m-am plâns eu de faptul că exersezi la vioară la trei dimineaţa, de dezordine, de igiena ta deficitară, de experimentele pe care le faci pe câinele meu sau de faptul că îmi furi hainele?

replici din filmul artistic Sherlock Holmes (decembrie 2009)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iunie

Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzişu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcaţi de flori.

Creştea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiţi, sub cerul de oţel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetăţii, sub crenel.

Măceşii peste zid dădeau în floare,
se agăţau în gard cu spinii de uluci,
privind miraţi, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.

Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în braţe, înapoi.

Şi m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai ştiu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei corăbii

Am văzut trei nave, trei corăbii
Călărind pe mare,
Valurile tremurau, peştii se-ascundeau,
Vântul gemea-ntristat,
Pe punţi şi-n cală
Domnea blestemul, scânceau dureri amare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Ancorate lângă ţărm, pe mare,
Vântul nu mai voia să le bată-n vele,
Cerul plângea cu lacrimi de sânge,
Pe chei erau stăpâne durerea şi suspinul,
Iar ei, din alte ţări, veneau la vânătoare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Apropiindu-se dinspre mare –
Şi copacii jeleau, şi păsările se-îndepărtau,
Şi pământul scrâşnea îngrozit,
La prova pândeau lăcomia şi păcatul,
Şi-am văzut istoria cum moare.

** Poezia face trimitere la celebrul colind britanic de Crăciun "Am văzut trei nave",
ironizând un simbol al valorilor civilizaţiei occidentale.

poezie de Valerie Bloom, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora trei

Târziu în noapte te aştept
E ora trei, e ora Ta
Ţin cartea cu vrăji strânsă la piept,
E lună plină, e seara Ta.

De îmi vorbeşti prin vânt, nu ştiu
Un vânt ciudat, de vreme rea
E frig, e noapte şi târziu
La ora trei, în noaptea Ta.

Şi da, chiar dacă am greşit
Să-ţi dau destinul, viaţa mea
La ora trei, mereu voi fi
Stând la răscruce-n faţa Ta.

poezie de Alin Ojog (25 august 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele treizeci de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat

Ea trebuie să aibă:
Trei lucruri albe: pielea, dinţii şi mâinile.
Trei negre: ochii, genele şi sprâncenele.
Trei roşii: buzele, obrajii şi unghiile.
Trei lungi: corpul, părul şi mâinile.
Trei scurte: dinţii, urechile şi picioarele.
Trei largi: pieptul, fruntea şi locul dintre sprâncene.
Trei strâmte: gura, talia şi ce-i mai jos.
Trei groase: braţele, coapsele şi pulpele.
Trei subţiri: degetele, părul şi buzele.
Trei mici: sânul, nasul şi capul.

poezie clasică de Brantome din Vieţile doamnelor galante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Împrăştiat de vânturi ca sămânţă,
Destinul m-a purtat în depărtare
Şi am crescut cum am putut sub soare,
Iar Dumnezeu mi-a dăruit credinţă.

Eu m-am rugat febril şi prin urmare,
Am reuşit să-mi fie cu putinţă
Să trec prin viaţă fără suferinţă,
Să nu fiu rupt de vânt ori val de mare.

M-am priponit în rădăcină tare
Şi poate să mă bată uraganul,
Dar el nu va putea să mă doboare
Chiar dacă-n temelie-mi scurmă valul.

Speranţă astăzi s-a născut în sine-mi
Şi simt că-n piept zvâcnesc vreo şapte inimi.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi seci de navetistă (variaţie după "Trei lacrimi reci de călătoare" de Ion Minulescu)

Privesc în jur
şi văd distanţa
cum se aşterne peste noi!
Şi mai privesc
cum nici noroiul fără de tine nu-i noroi.

Din zare urmăresc potopul cum mi se scurge în batistă,
dar vor cădea pe gura-mi rece
trei lacrimi seci de navetistă?
Iar tu în tren
mâhnită, oare, mă vei găsi în mintea ta?
Şi înţelegi acestea, sigur...
dar ştii(?) – ţi-am spus: nu mă uita!

Şi gândul meu
l-o duce poate vreun vânt grăbit până la tine,
Iar tu –
Chemându-l ca niciuna,
strigându-l dintre rău şi bine -
vei năzui la minunata, dar îngropata seară-n care
ne-am sărutat în parc(?) –
nu-mi spune că amintirea nu te doare!
Mă reculeg şi văd
că ploaia se scurse toată în batistă
şi simt în ea – ce chin năprasnic... -
trei lacrimi seci de navetistă!

poezie de Ionuţ Popa, după Ion Minulescu (septembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtata antichitate, spun unii erudiţi, nu se ştia să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) şi Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraş din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-şi dreptul să aleagă pe cele mai reuşite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artişti celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate şi aşezate în templu... De trei ori trei, nouă.

începutul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastră peste timp

N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci, la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ţi rostite se năştea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca un vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi căzuţi din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din braţe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanţele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele, pe deal, pleca spre asfinţit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanţă,
doar umbra ţi-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranţă.

poezie din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde trei smicele

Frunză verde trei smicele,
Am trei mândre, ca trei stele.
Una-n deal şi alta-n vale,
Alta, la şoseaua mare.
Cea de la şoseaua mare,
Îmi cerea mereu parale.
Eu parale nu i-am dat-,
S-a dus şi s-a măritat.
Cea din deal s-a supărat,
Cea din vale m-a uitat.

folclor românesc, din comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte fără sfârşit

Am gheaţă-n buzunare,
Privire pierdută-n zare,
Margini neatinse de vară,
Pe râuri întinse, amare.
Prin piscuri cu verzi frunze, arse,
Plimb aerul, stins, între aripi.
Scriu râuri din minte sub pietre.
Las gheaţă din lacrimi pe mare.
Ard focul din ochii tăi negri
Cu scrum verde, din vise amare.
Pe lacul albastru din moarte,
Aterizez lin, picioare, culoare.

poezie de Nicolae Ciprian Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morfina celor nenăscuţi

De trei săptămâni, farmacia de la colţ
are în beci trei lingouri de aur.
De trei săptămâni,
De cand scriem.
Trei săptămâni de când,
O dată la trei zile,
Lăsăm fără morfină
Pruncii nenăscuţi.
Procesul creaţiei este unul dureros.

poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!