Contrast

Femeie - mască de culori,
Cocotă plină de rafinării -
Tu, care ţipi la desfrânări târzii,
Pe visători, cu greu, îi înfiori...

Oh, sunt fecioare cu obrazul pal,
Modele albe de forme fine -
Şi singure dorm, albe, şi senine
În albele crivate de cristal...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balet

Lunecau baletistele albe...
Degajari de puternice forme –
Albe, in fata lumii enorme,
Lunecau baletistele albe...

Lunecau baletistele albe
Si lumea sufla impatimita –
Albe, razand spre lumea prostita,
Lunecau baletistele albe.

Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic –
Albe, starnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
|

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Potop, cad stele albe de cristal
Şi ninge-n noaptea plină de păcate;
La vatră-n para ce abia mai bate,
Azi, a murit chiar visul meu final.

Şi ninge-n miezul nopţii glacial...
Şi tu iar tremuri, suflet singuratic,
Pe vatră-n para slabă, în jăratec, -
Încet, cad lacrimi roze, de cristal.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Andreea C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe --
Un vals de voaluri albe...
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă...

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări --
Cântau clare sărutări...
Larg, miniatură de vremuri viitoare...

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Ed. Tineretului -1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In parc

Acum stă parcul devastat, fatal,
Mâncat de cancer şi ftizie,
Pătat de roşu carne-vie -
Acum, se-nşiră scene de spital.

Atunci, râdea,
Băteau aripi de veselie;
Parfum, polen şi histerie, -
Atunci, în parc şi ea venea.

Acum, cad foi de sânge-n parcul gol.
Pe albe statui feminine;
Pe alb model de forme fine,
Acum, se-nşiră scene de viol...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

festin

între ele
dorurile –
vorbind cu gura plină –
albe, roşii, pestriţe… se sfădesc
care mai de care vor părţi mai bune
fruntea, grumazul, pieptul, căuşul palmelor, tălpile
le sunt delicatese…

astfel
canibalându-mă îmi rămâne sângele
îi picur destul amar să nu aibă căutare
obrazul transparent-oglindiu, sclipind
mă vinde la licitaţie
albe, roşii, pestriţe… dorurile
mestecă şi… mai vor
nu vă fie cu mirare când
mă veţi reîntâlni!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn

Crengi subţiri cu flori albe...
Spre mai sus
Mă ridică din erori
Idealuri ce-au apus...
Cu flori roze crengi subţiri...
Isus!
Flori pe zări, în iarbă flori...
Spre mai sus
Am trăit de mii de ori...
E destul că tu te-ai dus...
Flori pe zări, în iarbă flori...
Isus!

Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi oriunde e o reînviere...
Iată, sunt goale
Dumbrăvile sacre -
Poetul a plecat.
Şi dacă tu mai cauţi,
Păşind prin tăinuitul izvor,
Pe mine nu mă vezi -
Poetul a plecat...
Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi, oriunde, e o reînviere...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie... e toamnă!

Şi plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poţi duce femeie
Ce toamnă tăcută şi plină de stele!

De ceri întunericul să fie lumină,
Paşii îi laşi să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ţi pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!

Şi vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!

Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie eşti lacrimă scursă-n poveşti
Iubirea adu-o la tine la uşi,
Ca toamna fugară ce nu poţi s-o uiţi!

Mă iartă, mă iartă de îţi greşesc,
Visul femeie se-opreşte aici,
Cu galbene frunze lipite de geam,
E toamna târzie, dar plină de har!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

În parc ninsoarea cade rar...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1920)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Frunze albe de măslin
Curg pe jos într-o feerie
Tu femeie eşti suspin
Eşti şi dor pentru o mie.

Zilele devin poveşti
Noaptiile o simfonie
Bucurii împarţi mereu
De e greu sau de e bine.

Chipul tău e o grădină
Fruntea plină de lumină
Panseluţe, viorele
Izvorăsc privind la ele.

Mâinile sunt preţioase
Crinii albi miros a bine
Braţele îţi sunt iubiri
Leagăn pentru ce-i micuţi.

Eşti soţie eşti şi mamă,
Raze de slipiri pe ramuri
Bogăţii de bunătate
Pentru toţi ce nu au parte.

Scriu poeţii despre tine
File-ntregi de simfonie
Tu femeie eşti în toate
Eşti şi viaţă, eşti şi moarte!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolatele cu lapte, cele cu fructe şi cele cu cremă sunt pentru copii. Ciocolatele albe sunt pentru bolnavi care au interdicţie la cacao. Ciocolatele negre, simple, fine, cu minim 70 % cacao, sunt pentru îndrăgostiţi.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Ciocolata (16 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O luptă aprigă e reluată mereu de la început în faţa hârtiei albe. Asta se înţelege mai uşor când ai în faţă piatră, oţel sau granit şi mai greu când ai o pânză pe care aşterni culori sau o hârtie pe care înşiri cuvinte. Dar lupta e aceeaşi.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de iasomie

– Ia să-mi spui, să-mi spui tu mie,
Albe flori de iasomie,
Pot să-ţi împletesc cunună
Şi pe cap să-ţi pun sub lună?

– Iată-ţi spun, îţi spun eu ţie,
Albe flori de iasomie,
Cu parfum îmbătător,
Poţi să-mi împleteşti cu dor.

Sub a lunii blândă rază,
Tu atunci mă-ncoronează;
Plină de înfiorare,
Eu ţi-oi da o sărutare.

poezie de George Budoi din Elogii florilor (20 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stolul

de fantome albe albe albe
se grăbeşte spre etajele trase
în sticlă de sticlă ale oraşului
în lumina
acestui apus care tremură de
plăcere (?!) văzând câte un
cearşaf zburător în fiecare fereastră -
lumina în
mâinile vântului se comportă
ca o mănuşă întoarsă pe dos
mulgând incolorele perne

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în nopţile mele albe

în nopţile mele albe te privesc ore în şir
sau îţi vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni şi confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ţi mângâie chipul
şi ochii şi părul
până când zorii grăbiţi
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...

în nopţile mele albe eşti visul meu treaz
sau poate coşmarul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie cu un trecut

Era acolo femeie care şi-a sfâşiat rochia roşie de catifea
Şi care şi-a lovit umărul drept, alb, şi carminul unui semn
A mărturisit în zigzag graba unghiilor.

Era acolo o femeie care a rostit şase cuvinte scurte
Şi a pus capăt unei vieţi care devenise trecut
Pentru o viaţă nouă.

Era acolo o femeie care-a depus un jurământ
Şi care, răguşit, a şoptit o rugăciune –
Şi totul a luat sfârşit.

Era o tâlhăriţă şi o curvă şi o femeie întreţinută,
Era un lucru care putea fi folosit şi cu care te puteai juca.
Purta o eşarfă veche, de un roşu aprins.

Povestea este subţirică şi ezitantă,
Albă ca un chip în momentul când merii abia dau în floare,
Albă ca un mesteacăn iarna sub razele de lună.

Povestea nu este niciodată spusă.
Acolo sunt buze albe care şoptesc în singurătate.
Acolo sunt buze roşii care şoptesc în singurătate

Între ziduri vechi şi reci,
Între ziduri vechi şi albe
Cântecul cel roşu s-a sfârşit.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec bacovian

amurgul cade violet din bolţi
iar mâna toamnei, parcă descărnată,
stă sprijinită-n parul unei porţi:
"mai naşte-te, Bacovia, o dată! "

calcâiul crapă-n mersu-i ca de plumb.
asfaltul nopţii-l trage-un car pe roată.
în lac se pierde luna, ca un bumb:
" mai naşte-te, Bacovia, o dată! "

doar umbra pietrei lângă albe flori
adăposteşte-o ultimă agată.
coboară cerul pe pământ în zori:
"mai naşte-te, Bacovia, o dată! "

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!