Sfârşit

Viata dă în pârg şi coace aurii fructe moi,
Însă coasa morţii le ia pe cele mai de soi,
Lăsând în spate fantome sau stafii
Case, ruine, orfani sau copii.

Cel ce a pus deoparte pentru el n-are nimic,
Cel ce-a luat de la alţii sau doar un calic,
Îşi iau rămas bun dar ar mai sta,
Nevrând să dea ochii cu soarta cea rea.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce-a iubit

Cel ce-a iubit o dată-n viaţă,
O lume şi-a deschis prin ai săi ochi
O nouă zi, un răsărit, o dimineaţă,
Cel ce-a iubit nu va uita deloc.

Şi tainica sa dorinţă sună a chemare
Şi zilele-s mai mici şi mai uşoare
Dar când se termină rămâne doar durerea
Şi orice urmă de iubire şi speranţă moare.

E rana de la sabie sau negura otrăvii,
E glonţul de pe ţeavă sau e suflul morţii,
Dar în final rămâne doar durerea,
Rămâne doar regretul turnat în cupa vieţii.

Căci ce e viaţa dacă nu un simplu vis
O veşnică himeră atotcuprinzătoare
Răzând în faţă celor din rai căzuţi,
Şi ne-ntrebăm continu: căci ce e viaţa oare?

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu a înfrânt cu adevărat şamanismul şi îl sperie până când are forţa de a lasă deoparte nu numai credinţa în fantome sau stafii, dar chiar şi credinţa în spirit.

citat din Max Stirner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populară

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere – şi câţi prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândeşti,
Toate cele pământeşti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele...

Doar pe morţii din război
Putreziţi în vânt şi-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasa morţii n-are cute pentru ascuţit. E doar o machetă de lemn, pentru poză. Vrea să ne arate tuturor câte poţi face dacă eşti harnic.

aforism de Cornel Stelian Popa (1 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând prin timp

Intrăm în primăvara tinereţii
Lăsând în urmă mlaştina tristeţii,
Am întâlnit pe cineva de care mă simt legat
Ei nu îi pasă că sunt blestemat.

Avem puţin timp de petrecut
Şi multe lucruri de făcut,
Dar totul e mai uşor cu tine
Mă întreb însă de ce stai cu mine.

Sori trec la orizont luminând
Luni apar noaptea îngheţând
Dar noi doi răzbatem prin ceaţă
Tremurând pentru o altă dimineaţă.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să citeşti doar cărţi pentru copii

Să citeşti doar cărţi pentru copii, aşa, ca-n şagă,
Doar cărţile pentru copii să te răsfeţe,
Elimină toate lucrurile cu miros de bătrâneţe,
Fă tot ce poţi să nu fii regretelor pârloagă.

Viaţa a devenit plictis de moarte
Nu pot să fac nimic, nici să desfac,
Însă iubesc acest ţinut sărac,
Pentru că nu le-am văzut pe cele de departe.

Într-un scrânciob de lemn, ferit de toate,
Copil, m-aş legăna cuminte, o binecuvântare;
Parcă-ntr-un delir, mi-aduc aminte cu-ncântare
De turnurile negre ale-acelor brazi, înalte.

poezie de Osip Mandelştam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coborât din cer

Ai coborât pe-o rază luminoasă
În umbra lunii ce pe cer veghează
Ai coborât pe-o geană de lumină
Dansând ca un satir sub clar de lună.

Şi m-ai vrăjit cu-a ta iubire
Eu am căzut răpus mut de uimire
Şi tu m-ai luat sub părul tău
Şi m-ai eliberat de tot ce-i rău.

O lume-ntreagă se cutremură plângând
Eu te-am răpit lui c-un aspru legământ
Şi te-am făcut să-mi juri credinţă
Dar am făcut eu bine sau a fost neştiinţă.

În noapte deasă ne-avântăm stingheri
Uitând ce-a fost ziua de ieri
Şi culegând de pe cer alb stele mii,
Ne-amintim c-odată am fost copii.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Conduc corabia la mal,
Delfini acolo mă conduc
Pe apă nu se vede-un val
Însă pe ape eu mă duc.

Nici nouri nu se văd pe cer
Nici fulgere şi nici furtuni
Un lucru însă vreau eu să-ţi cer
Te rog să nu uiţi să mă suni.

Căci vin acasă ca un rege
Şi încărcat cu daruri mii,
Nu vreau să mă primeşti prea rece
Căci am venit la ai mei copii.

Ce dacă suntem despărţiţi
Şi-ai tăi ochi de mine se feresc
Putem fi iarăşi doi iubiţi,
Ce spun cuvântul "te doresc".

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii ce-au trecut

Anii ce au fost nu vor mai fi,
Vremuri duse în trecut regret,
Am îmbătrânit cu mulţi copii,
Viaţa m-a făcut mai înţelept.

Femei frumoase-n vântul verii se ofilesc,
Părinţi ce m-au născut îmbătrânesc,
Copii din mici în mari maturi devin,
Ca sticle de must uitate-n beci se fac în vin.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorul sărac

Nu lasă nicio avere
La copii şi la muiere,
Soarta însă a decis
Să-i rămână tot ce-a scris.

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Plouă urgia lumii cenuşii
Blestemându-şi pe-ai ei copii
Se cutremură pământul rănit,
Doar el ştie cât te-am iubit.

Universuri cad şi mor ţipând
Prăbuşind în trupul meu plângând
Întuneric viu şi tremurător,
Simt acum clipa când mor.

Viaţa e dulce şi mişcătoare
Moartea-i amară şi stătătoare,
De mine nu mai vreau să vorbesc,
Ci aştept clipa când am să te întâlnesc.

Te-am pierdut odată demult
La sfârşit de lume cu-al ei tumult
Dimineaţa însă vine strălucind
Izgonind noaptea, cu lumină nimicind.

Dar la sfârşit rămânem doar doi,
Mare noroc că suntem doar noi,
O lume în moarte s-a despărţit
Doi oameni-n iubire s-au întâlnit.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sârg, în pârg

Se coace sufletul în mine
De neastâmpăr şi de sete,
Mă rog la toamna care vine
Să nu mai vină pe-ndelete.

Vino mai repede cu vinul,
Ca să-mi astâmpere obida,
Şi-n schimb îţi voi mări tainul
Când se va coace agurida!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând lumina zilei spre sfârşitul perioadei Edo, unchiul ştia sumedenie de poveşti lugubre, foarte populare la vremea aceea: despre case bântuite, cu încăperi unde nimeni nu se-ncumeta să intre; despre spirite încă vii ale unor femei geloase, chinuindu-şi foştii iubiţi; despre stafii ale unor bărbaţi obsedaţi de răzbunare. Dar, fiindcă primise educaţie de samurai şi se conforma unui cod potrivit căruia "un războinic n-are voie să creadă în fantome şi fiinţe supranaturale", unchiul meu zicea că nu dă două parale pe asemenea istorii.

începutul de la Fiica negustorului de sake de Kido Okamoto (1930), traducere de Angela Hondru
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.

citat din E.E.Cummings
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce a mai rămas...

Ce-a mai rămas din noi?
De-n lume m-ai lăsat
Cu ochi pierduţi şi goi
De părul tău roşcat?

Departe eşti sau doar
Aproape - de ne'atins
Sărutul tău ştrengar
Din palma mi s-a stins.

Iar trandafirii-uscaţi
De sevă peste ani,
Într-un balcon uitaţi,
De tine sunt orfani.

Zvâcniri şi încleştari
Potopuri de răsfăţ
Prin aşternut dedări
De trupuri în dezmăţ.

Toate-au pierit acum
Şi-n acest ultim pas
Pe-al despărţirii drum
Se-aşterne-un bun rămas.

poezie de Eugen Lovin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria

Vom mai vorbi de-această întâmplare
când vor mai trece către sud cocorii,
lăsând pe cerul toamnelor barbare
poveştile ce mor, nescrise în istorii.

Dar noi, fără să vrem, vom ţine minte
cum ne-au distrus măreţele speranţe,
cu tot ce am crezut mai înainte,
lăsând în loc doar false circumstanţe.

Vom povesti, cu sufletul la gură,
tot ce-am trăit cândva într-o mansardă,
doar cu durere, însă nu cu ură,
din tot ce-a fost, nimic să nu se piardă.

Veţi înţelege ce nu ştiţi din şcoală,
nu poţi aşterne viaţa pe hârtie,
tot ce s-a scris în cărţi e vorbă goală –
metafore orfane..., într-o poezie!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vremea iubirii

Atâţi de ELE cât şi EI,
În ecuaţii efemere,
Vor după Valentine's DAY
Şi româneasca-mperechere,

Păstrând acolo-n mintea lor,
De la cei mari pân' la copii,
Doar împlinirile de-amor
Reverberate-n sindrofii,

De parcă zici că-n lumea lor
Toţi ai lui Eros corifei
Sunt mână-n mână şi se vor
Actori prin onomatopei

Escamotând de pe tarabe
Nenumărate inimioare,
Precipitându-se în grabă
Să şi le dea în dormitoare

Ca parte a euforiei
Şi a primarelor instincte
Şi ca motiv al bucuriei,
Lăsând deoparte cele sfinte,

Ca-n toată-această nebunie
Fiind de-acord să se îmbete
Cu fericirea, dar să fie
Destul şi pentru Dragobete!

poezie de Alexandru Hanganu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Copilăria în paşi de joacă a trecut
În tinereţe multe m-au durut,
Maturitatea, oh, ţie mă rog
De bătrâneţe scapă-mă căci nu vreau să mor.

Ce scop umil şi jalnic are omul
De a rămas în viaţă pe pământ
, Aşteptând apoi moartea ca somnul
Săpându-şi groapa de mormânt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!