Vasul fantomă

(lui Constantin Tonegaru)

În port a ancorat un vas fantomă
Cu trei catarguri frânte
Şi cu prora
Zdrobită
Şi desfigurată, ca un craniu
De sinucis intrat în comă...

Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat cu Cristofor Columb
Spre insula cu mine de platină
De aur,
De aramă
Şi de plumb...
Şi ancorele pline de rugină
Le-am aruncat în rada unui port
Cu apele opace ca opacul
Decolorat al ochiului de mort...

Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat spre vechiul continent,
Purtând mândria luptei câştigate
Sub veselele lui pavilioane
În noul continent
Din Occident...

Şi toate bogăţiile furate
Din insula cu mine de platină,
De aur,
De aramă
Şi de plumb
Le-am debarcat cu Cristofor Columb
În Monarhia celor trei Coroane!...
........................................
........................................

În port a ancorat un vas fantomă...
Îl recunosc ―
Dar unde-i căpitanul?
Şi mateloţii unde-au debarcat?...

Pe punte te sufocă o aromă
De sânge tropical,
Iar cabestanul
Suspină ca un matelot înjunghiat!...

poezie celebră de Ion Minulescu din România nouă, nr. 1, 1 februarie - 1920
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cristofor Columb

Pe lespedea tocită, un nume de erou,
Un temerar al vremii, corăbier de frunte,
De-a cărei amintire ne leagă - veche punte -
Trei nave legendare, un continent şi-un ou...

madrigal de Gheorghe Chirilă din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viaţa mea — drept scut —
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc şi-acum
Pe toate mările de pe pământ!...

Şi-aşa cum sunt —
Nu sunt decât un "Uite-l... nu e!"
Sunt spectrul omului bătut în cuie...
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeaşi veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Şi-acelaşi veşnic cobitor ecou...
Sunt spaima celor care nu mă vor
Şi cel mai bun tovarăş de drum al morţilor...

Sunt Olandezul zburător!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă extratereştrii ne vor vizita vreodată, cred că rezultatul va fi la fel ca şi atunci când a debarcat Cristofor Columb pentru prima dată în America, vizită care nu s-a dovedit foarte benefică pentru băştinaşi.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columb şi oul (minifabulă)

Întreabă oul pe Columb:
Ce te făceai să fiu din plumb?
Columb răspunse într-o milă:
Aş fi descoperit o pilă!

fabulă epigramatică de Constantin Păun
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columb şi oul (minifabulă)

Întreabă oul pe Columb,
-Ce te făceai să fiu din plumb!
Ce te făceai să fi greşit,
Ieşind la coajă oţelit?

Columb răspunde într-o milă...
-Aş fi descoperit o pilă!

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Căpitane, Căpitanul meu!

O, Căpitane, Căpitanul meu! călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat,
Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat,
Portul e-aici, se-aud clopotele, mulţimea exultă cu privirea la prova-n tangaj
Înaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;
Dar, o, inimă! inimă! inimă!
Pete roşii de sânge se văd la bord,
Pe puntea unde Căpitanul zace,
Rece deja şi mort.

O, Căpitane, Căpitanul meu! Ascultă clopotele, admiră nava de la prova la dunetă,
Ridică-te – pentru tine flutură drapelul, pentru tine şuieră vântu-n giruetă,
Pentru tine sunt panglicele, ghirlandele de flori, pentru tine vin oamenii pe chei,
Pentru tine sunt uralele, pentru tine strigă femeile Hooray!
Aici, Căpitane! Tatăl meu drag!
Pun acest braţ sub capul tău, un cald suport!
Ştiu, doar visez că tu pe punte zaci
Rece deja şi mort.

Căpitanul meu nu îmi răspunde, buzele-i sunt pale, ochii nu mai privesc în sus;
Tatăl meu nu-mi simte braţul, nu mai are voinţă şi nici puls;
Nava a ancorat teafără şi în siguranţă, voiajul s-a sfârşit, cercul s-a-închis;
Din călătoria înfricoşată ea s-a-întors victorioasă, îndeplinându-şi ţelul;
Bucuraţi-vă, o, ţărmuri, şi răsunaţi, o, clopote!
Dar eu, îndoliat în sărbătoarea ce-a cuprins întregul port,
Umblu pe puntea unde zace Capitanul meu,
Rece deja şi mort.

poezie celebră de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lespedea lui Columb

Zace, îngropat în tină,
Cristofor Columb, erou,
Care nu a fost găină,
Însă a creat un ou.

epitaf epigramatic de Florin Iordăchescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca într-un sigur port am ancorat

Ca într-un sigur port am ancorat
Şi-ţi multumesc în fiecare zi,
Că parcă m-aşteptai sprea-mi hărăzi,
Un drum spre viitorul mult visat.

Dintr-un trecut placid descătuşat,
M-arunci în lumea ta de fantezii,
Unde iubirea noastră va-nverzi
Şi n-am să mai mă văd însingurat.

Că te-am găsit e-un dar predestinat;
Pe lângă tine n-am putut să trec,
Din chingi de neizbândă-am evadat.

Mă simt precum scăpatul de înec.
De valul vieţii m-am lăsat purtat
Şi doar cu tine tras-am la edec.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristofor Columb rătăcind spre Asia a descoperit Lumea Nouă...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma recunosc,ma regasesc

Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste”
Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut,
Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte,
Cind Te gasesc, gasesc un inceput.

Ma recunosc in leaganul din casa,
Ma recunosc si-n plins si-n gingurit,
Ma recunosc si-n cel plecat din casa,
Ma recunosc si-n toate m-am gasit.

Dar cine sint, de unde vin si unde,
Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint,
Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde,
Iar truda mea e goana dupa vint.

Sint fiul ratacit ce-a fost departe,
Fara parinti, far-casa, doar cu chin.
Sint cel ce se pierduse fara moarte,
Strin de toti si siesi tot strain.

Ma-ntorc acum-napoi si-mi caut dorul.
Te caut iar, si iar ma las gasit.
Iar Te cunosc si-mi recunosc izvorul;
Ma recunosc in Cel ce m-a gasit.

Ma recunosc in trecatorul astazi,
Dar sint flamind de timpul infinit.
Nu stiu ce sknt, dar recunosc in mine
Un Dumnezeu ce-n fine m-a gasit.

Ma recunoasc, caci nu ma pot cunoaste
Si nu-nteleg, cind mi-esti necunoscut;
Cind nu-mi vorbesti, cind negura ma paste
Nu sint nimic, dar SUNT cind Te-am vazut.

poezie de Daniel Branzai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te port în mine

Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Şi port la gât, nepreţuit şirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea te transformă într-un Cristofor Columb navigând spre continentul propriei inimi.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insula de timp

Am naufragiat pe o insula de timp
suspendata intre Cer si Pamant
o insula troienita astenic
de colb temporal...
M-am gasit implicat in insula de timp
prin mine si cu mine,
un robinson nealterat de ceas
traindu-si viitorul nedublat
M-am ingropat in insula de timp
ningeau secundele peste mine in valuri
de-as fi putut intoarce-atunci clepsidra
sa germinez cu puls intors, netulburat...

poezie de Cătălin Bizdadea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta un matelot...

Cânta un matelot la proră,
Şi imnul lui solemn plutea
Pe-ntinsul Mării Marmara,
Ca-ntr-o cetate spaniolă,
Când orologiul din cupolă
Anunţă fiecare oră
Printr-un preludiu de mandolă...

Cânta un matelot la proră
Şi marea nu-l înţelegea.

Cânta un matelot la proră,
Un singur matelot cânta.
Şi totuşi, vocea lui sonoră
Părea, pe iahtul ancorat,
Un cor solemn de preoţi tineri,
Ce-ngroapă-n noaptea Sfintei Vineri
Un nou profet crucificat
Pe-o nouă Golgota...

Cânta un matelot la proră
Şi-ntregul echipaj dormea.
Cânta un matelot la proră.
Dar ce lunatic l-asculta
Şi cine cântu-i repeta
Din largul Marii Marmara,
Când mateloţii toţi dormeau
Şi marea nu-l înţelegea?...

Cânta un matelot la proră
Şi-n larg sirenele plângeau!

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri, I, nr. 3 (15 octombrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columb, 1492

Columb, în anul o mie patru sute nouăzeci şi doi,
Traversa oceanul Atlantic în căutare de pământuri noi.

A părăsit Spania cu trei corăbii de mici dimensiuni;*
A navigat pe arşiţă şi ploaie înfruntând multe furtuni.

A navigat pe timp de zi; a navigat pe timp de noapte;
S-a folosit de aştrii cerului cu multă artă şi abilitate.

Un compas magnetic l-a ajutat să ţină cursul
Spre vest, înlesnindu-le caravelelor parcursul.

La bord erau nouăzeci de marinari cu braţe viguroase;
Unii munceau în vreme ce-alţii trăgeau la aghioase.

Apoi primii, sfârşind cartul, plecau la culcare,
Iar ceilalţi vegheau ţinutul apelor din zare-n zare.

Zi de zi iscodeau depărtările-ascunse după valuri;
Le era dor să vadă nisip, copaci şi dealuri;

Pe doisprezece octombrie visul lor s-a-mplinit,
N-a mai existat de-atunci un echipaj mai fericit!

"Indieni! Indieni!" a strigat Columb entuziasmat
Când a văzut ţărmul şi oamenii de pe uscat.

Dar nu India se ivise din marea de smarald,
Ci Bahamas, şi era extrem, extrem de cald.

Indigenii Arakawa, persoane drăguţe şi-atente,
Ofereau marinarilor hrană şi fel de fel condimente.

Columb navigase pentru-a face corăbiilor cu aur plinul
Şi-a aduce prosperitate Spaniei – aşa primise ordinul.

A repetat acel voiaj dând de mai multe ori oceanului roată –
Şi-a adus maiestăţilor regale aur de fiecare dată.**

Poate el fi considerat drept primul american? Ei, nu, nu chiar.
Dar Columb a fost curajos şi inteligent, iar asta-i foarte clar.

* Navele Santa Maria, sub comanda lui Columb, respectiv Pinta şi Nina, comandate
de fraţii Martín Alonso Pinzón şi Vicente Yañez Pinzón.

** E vorba de regele Aragonului - Ferdinand al II- lea şi de regina Castiliei - Isabela.

poezie de Autor necunoscut- SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milioane de femei se privesc zilnic în oglindă, dar puţine dintre ele recunosc ceea ce văd.

citat din Ion Cristofor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În succese îl recunosc pe Dumnezeu, în eşecuri mă recunosc pe mine.

citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfană de noroc

Calc norocul în picioare, fac chirpici, să mi-i zidească
Ursitoarele la casă, sau măcar la prispa-n care
Ghinionul stă la soare, ochii să mi-i nimerească,
Să nu văd unde-i norocul şi să-i fac, spre noi, cărare.

S-a apropiat de mine, doar atât cât să miroasă
Lacrima din cerul gurii, unde-amarul, pui, dospeşte;
Şi l-am îmbătat în vorbe, cu miros de chiparoasă
Şi i-am prins braţele-ntinse, ca-ntr-o menghină, cu-n cleşte.

Să nu poa' să mă atingă fericirea-n partea stângă,
Unde ticăie lehuze, toate Anele zidite-
Le-am ţesut hamac de gânduri, doar cu mintea mea nătângă,
Unde n-are loc norocul printre dogme inedite.

Şi-am rămas orfană, Doamne, bântuind printre morminte,
Caut locul unde viaţa s-a împiedicat de viaţă;
Nenorocu-l port în mine şi mă mângâie cuminte
Şi, să-mi port crucea pe umeri, cu răbdare mă învaţă.

Calc norocul în picioare şi nu simt cum sângerează
Talpa goală. Inimi frânte, pe sub paşi se conturează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!