Purtări şi alte gesturi

învăţ mereu, cuvintele fără însemnătatea lor legată de altceva nu au nicio noimă şi ele aleargă prin ploaie să se adăpostească undeva,
în autobuz şi ele şterg cu mâneca geamul aburit să vadă potopirea, bulele de aer din bălţi,
la fel îşi alintă copiii şi le vorbesc blând,
devreme ce multe nu le înţeleg încerc să îmi fac propriul meu dicţionar de gesturi, le privesc
să fac un vocabular al privirii, o sintaxă a atitudinii, văd uşor care sunt prielnice şi care nu după cum se poartă, să ştiu să mă feresc,
într-un moment voi fi pregătit şi-o voi lăsa să intre fără să înţeleg prea multe, vom avea amândoi o dragoste pe cât de mică ce va face
însă noaptea o umbră pe cât de mică în lună.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleg pe cei care declară, cinstit, că lor nu le place cerul, fiindcă nu-l înţeleg; nu-ţi vorbesc despre el, căci pentru ei rezultatele astronomiei sunt basme. Nu-i înţeleg însă pe acei care vorbesc despre cer fără să-l cunoască.

citat celebru din Victor Anestin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... nicio metaforă

.. eram amândoi atât de obosiţi în dimineaţa aceea de vineri, ieşiţi de la schimbul 3, în autobuz n-am mai prins loc pe scaune, cu o mână te ţineai de bara metalică şi cu cealaltă mă prindeai de mijloc, aproape îmi adormisei pe piept aşa de frumoasă erai femeie obosită, am coborât în Masarykovo namesti, eram amândoi rupţi de oboseală, am intrat în cafeneaua unor vietnamezi era 7 şi ceva am băut câte o cafea tare, apoi am împărţit un fel de limonadă, am mers în staţie unde tu trebuia sa iei 28 şi eu 9, al tău a venit primul, m-ai sărutat prima dată, şi-ai urcat, te-ai aşezat la geam şi m-ai privit până ai plecat aşa frumoasă şi obosită că n-aveai nevoie de nicio metaforă, începusei să-mi cânţi prin geamul aburit ceva în limba ta.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să ştiu

Nici devreme
nici târziu
ba mă eşti
fără să ştiu!
Azi dimineaţă cum stau eu
pe balcon
să urmăresc formele de albastru
ce aleargă de la un zeu la alt zeu
a venit o picătură
de ploaie
şi mi-a udat bunătate de frunte!
De atunci plâng într-una!
De ce nu mă ploaie şi pe mine
minele
pe o frunte de picătură de ploaie?
De ce?
Şi îmi zic în sine
Îmi zic:
Nici devreme
nici târziu
ba mă sunt
fără să ştiu!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INCERCARE

Strig în vasta-mi singurătate
Cuvintele, singur nu le înţeleg,
Încerc din minte să le şterg
Dar ele stăruie pe mai departe.

Caut ca nepăsător să merg,
Să fac lucruri cât mai însemnate
Purtarea-mi să fie în fapte
Numai după real vreau să alerg.

Tac. Supus de forţe importante
Care sunt mici în a lor esenţă
Şi nu pot ocupa locurile vacante.

Dacă sunt trist în aparenţă
Interiorul mi-e pe culmile înalte
Din care iau doar câte o secvenţă.

24 noiembrie 1965 Baia de Arieş

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care înţeleg

Iubesc şi admir mult viaţa, iar dacă nu-s destul de înalt
să o sărut pe frunte, o sărut undeva mai jos.
Cei care înţeleg n-au nevoie de mai multe explicaţii.

poezie clasică de Saul Bellow din Henderson, regele ploii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă uşor
şi nici nu înţeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulţimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
şi morţii îşi trimit blestemul
la momentul potrivit.

Îşi pun războaiele-n cărţi
şi cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor şterge şi urmele celor fără ţară,
noaptea în care intră
este una fără lună şi stele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim despre iubire

Vorbim despre iubire în aste vremuri care
I-au dat iubirii nume de ură şi uitare.
Mai sunt puţini cei care, vorbind despre iubire,
Îi înţeleg menirea şi-o poartă în simţire.

Cuvantu-i la tot pasul, e uneori prea des
Rostit cu uşurinţă şi fără înţeles.
Vorbim despre iubire, mereu vorbim de ea,
În schimb, cu al ei nume, descriem dragostea.

Iubirea nu înseamnă doar ceasu'-acel-al nopţii,
Poţi să-ţi iubeşti copiii, părinţii şi nepoţii;
Poţi să iubeşti un câine, o floare sau, ştiu eu,
Poţi să găseşti iubire, iubind pe Dumnezeu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Tu înţelegi
Tu mă înţelegi
Nu ştiu cum
Dar nu mă înţeleg
Nu mă înţeleg
Bine cu oamenii
Ei nu mă înţeleg
Nu mă înţeleg
Bine cu balaurii
Ei nu mă înţeleg
Nu mă înţeleg bine
Cu târâtoarele
Ele nu mă înţeleg
Nu mă înţeleg bine
Cu rozătoarele
El nu mă înţeleg
Nu mă înţeleg bine
Cu arahnidele
Ele nu mă înţeleg
Eu nu mă înţeleg
Nu te înţeleg pe tine
Tu mă înţelegi

poezie de Mihaela Cătană (2003)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea anilor

Gândurile-mi trec printre cuvinte,
îşi caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porţi ca un an nou
primit cu speranţa împlinirii de suflet
şi jocuri de artifiicii brodate pe cer.

Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înţeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înţeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieţii
decât ca o bucurie sprimată de timp.

Dragostea mea se stinge odată cu mine
şi nicio umbră nu ţine de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheaţă
de pe geamul prin care privesc departe
şi acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
şi singurătatea îşi are sălaş în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există tipare care să dureze o veşnicie. Unele persoane nu suportă terenul alunecos. Acestea se decid asupra unei filozofii de viaţă după care se ghidează mereu. Însă eu m-am hotărât să nu mă decid. Nu cunosc totul. Nu înţeleg totul. Şi reacţiile mele şi ale altora sunt un mister pentru mine. Las să curgă totul de la sine sperând că poate, în schimb, voi învăţa să înţeleg tiparul fără de tipare.

citat din Lena Olin
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime simple

Mai scriu şi simplu... din păcate?
Poate că nu, poate că da.
Cuvântu-ncearcă să-mi arate
Şi un alt fel de-a exista.

Eu ştiu că-n cercuri elevate
O să mă fac puţin de râs,
Dar cine râde, uită poate,
Că după zâmbet vine plâns.

Mă uit atent prin dicţionare.
Atât de groase, de frumoase,
Dar mă întreb mereu, de oare,
N-au devenit cumva spumoase?

Atât de multe sinonime
Pe care nu le înţeleg.
La fel de multe antonime...
Prefer sămânţa s-o aleg.

Ştii, totul creşte din sămânţă,
Într-o sămânţă se întoarce.
Tot ce-i stufos parcă anunţă
Ceva, ce nu ştiu dacă-mi place.

Prea multe crengi, prea multe vreascuri,
Ce s-au uscat la timpul lor
Şi au căzut, de-atâtea veacuri,
Sub lovitura de topor.

Eu am să-ncerc să scriu mai bine,
Poate-i voi mulţumi pe toţi,
Deşi... m-aş mulţumi pe mine
Dar cum să faci şi cum să poţi?

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ndrăznesc

De m-ai asculta vreodată
aş voi ca să-ţi vorbesc
tu m-asculţi... cu toate-acestea
n-am putere să-ndrăznesc
eşti prea bună, eşti prea dulce
însă fără voia mea
ca şi-o pasăre pe cracă
tremur înaintea ta.

Am a-ţi spune multe lucruri
nu pot însă... mă-nfior
căci pe buze-ţi văd un zâmbet
rece, batjocoritor
gura ta e ca o roză
tu în râs mă vei lua
nu-ndrăznesc să ridic ochii
nu-ndrăznesc-naintea ta.

Mersul tău e de regină
ochiu-ţi e impunător
pentru ce te-admir într-una
înţelegi tu prea uşor.
De mi-ai fi tu suverană
şi eu rege de ţi-aş fi
pentru tine aş muri.

Poate-s prost! e cu putinţă
însă ştiu că te iubesc
inima-mi e simţitoare
însă nu pot să vorbesc.
O! amoru-mi pentru tine
să ţi-l spun de-aş îndrăzni
n-ai mai râde şi pe-un altul
niciodată n-ai iubi!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Traian Demetrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Am avut destule teste, unele le-am şi trecut,
Multe le-am picat, din grabă, câteodată a durut
Vor mai fi, lasă să fie, doar aşa învăţ ceva,
Cum e omul, cum e soarta, cum sunt eu, altcineva

E o roată, se învârte, multe gropi şi dealuri multe,
Ba e lună, ba e soare, ba sunt multe şi mărunte,
Mă mai duc pe la restanţe, nu am fost prea silitor,
Dar măcar pricep... în viaţă nu e totul chiar uşor

E lung drumul, plin de hopuri, te mai rupi, te mai îndoi,
Chiar mai cazi în nas, de-a latul, însă te ridici vioi
Plin de praf, uşor îl scuturi, cauţi zâmbetul din nou
Te înhami, nu-i prima oară când probleme vin cadou

Însă eu le-aş spune lecţii, experienţă ce n-aveai,
Astfel data viitoare, nici surprize nu mai ai,
Important e să ai suflet, să-nţelegi ceva din el,
Oricum restul se întâmplă, iar să schimbi... nu poţi de fel

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Atunci, nu înţeleg... Ce altceva atât de important ai să-mi spui?
Mihai: Ah, păi... Doream să-ţi spun că săptămâna trecută am transmis un mesaj acasă.
Lucian: Un mesaj?! Ce fel de mesaj?! Stai puţin! Când spui acasă, la ce anume te referi?! Acasă... Adică, pe Terra?! Acasă, la noi?! Asta încerci să-mi spui acum?!
Mihai: Da, sigur. Pe Terra. Iniţial, intenţionam să iau legătura cu părinţii mei, să vorbesc cu ei în direct, dar nu i-am găsit acasă, deşi era devreme, foarte devreme. Aşa că m-am hotărât să le las un mesaj pe ecranul monitorului PC-ului meu, de pe biroul din dormitorul meu. Bineînţeles, pentru a reuşi acest lucru, am folosit supercomputerul din oraş; am învăţat cum să fac acest lucru.
Lucian: Aşa, deci... Le-ai lăsat alor tăi un mesaj, acasă, pe computerul din camera ta... Foarte bine!
Mihai: Foarte bine?! Asta-i tot ce ai de spus?
Lucian: Sigur! Ce altceva ai vrea să adaug?
Mihai: Păi, nu ştiu... Dar având în vedere părerea pe care o aveai tu în legătură cu acest gen de acţiune, mă aşteptam să...
Lucian: Să, ce?!
Mihai: Nu, de fapt, eu eram convins că vei reacţiona în felul acesta; Ly credea că te vei comporta cine ştie cum, sau că vei lua cine ştie ce măsuri severe.
Lucian: Pricep; Ly... Încă mă consideră tipul cel rău! Păi, poate că are dreptate. O înţeleg!
Mihai: Chiar o înţelegi?!
Lucian: Poate nu chiar, dar nu o condamn. După ce m-am purtat cu ea ca un dobitoc, cum ar putea să aibe încă o părere bună despre mine? În felul ei, o înţeleg şi o aprob. Am fost un ticălos, deci, merit să fiu tratat ca atare!
Mihai: Te rog, Luci, să nu mai amintim de acel incident neplăcut...
Lucian: De acord! Recunosc, nici mie nu-mi face deloc plăcere să-mi amintesc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!