Scrum

Cresc albastre-n palma-mi stângă
Păsări din totem
Ciocuri galbene-ascuţite
Strigă să te chem.

Iar în palma-mi dreaptă roşu
Sânge s-a ivit
Colcăie spre ochi şi tâmple
Visul ne-mplinit.

Negre clipe curg spre ceruri
Tu nu-mi eşti acum
Şi mă doare rău că-n palme
Gri e tot şi scrum.

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii fără vină

li-s inimile păsări cu aripi frânte-n zbor
şi zbor de inorogi cu cornul blestemat
şi corn fără de coarne, căci secetă a fost
şi secetă de ape cu ochi nedeocheat
şi ochi întors spre mare
şi mare fără mal
şi mare fără barcă
şi bărci fără pescar
pescari fără de pipă
şi pipă cu mult fum
şi fum li se ridică
în inimi este scrum
şi iată curge-n inimi
o ploaie de-amăgire
ce ploaie şi ce moarte
pândeşte prin ruine...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Spre miezul nopţii luna în dangăt toaca-şi bate
Şi-şi plânge printre stele o lacrimă de-azur,
E ultima secundă în care-mi eşti aproape
Eu în genunchi plec gândul, mai mult nu pot să-ndur.

Mi-i sufletul a foame cuprins de-o grea durere,
Un clopot nalţă bocet spre cerul înstelat.
Mă-nţeapă-n ochi şi-n oase zeci suliţe-efemere
Ce-n glorii pasagere destine-a-ncercănat.

Mă roade-n plâns şi-n tâmple c-a răsărit durerea
Şi-n vântul cel tomnatic îmi zboară al tău chip;
S-a-nsângerat oftatul şi-a prins gustul de fierea
Cea roşie şi-amară, cu-obraz nedesluşit.

Tu pleci spre alte ţărmuri cu perle finisate
Să-ţi dai prisos averii cu sâmburi de iubiri.
Eu plâng sub bolta-albastră în mii şi mii de şoapte
Iar luna-mi ţine hangul în plânsul cu sclipiri...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spre casă

Tăunul acesta a venit ţintă
spre mine...
Avea un zar
dintr-o boltă cerească
şi m-a întrebat
Zi sau noapte?
Iar eu am zis la repezeală...
zi!
Atunci e stângul!
Şi a intrat în ochiul meu stâng
mai repede decât noaptea
atras de floarea cenuşie
din spatele ochiului meu.
Tăunul acesta
se lovea de tâmple
împrăştiind lumina minţii.
Cu aripa lui stângă
prin nara mea dreaptă
cu aripa lui dreaptă
prin talpa mea stângă
zbura
în defileul inimii
aruncând din burta lui largă
larve
de zbor!
Eu cu trenul în spate
cu trenul în faţă
cu Dunărea în braţe
şi cu şinele stelei marfar
la picioare
mă prefăceam
în larvă
de tăun
pe dealul din spatele casei
printre crengile de prun
într-o prună de cătun...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incomplet

Acum ţi-e frig şi întuneric,
Iar ploaia-ţi răvăşeşte-n oase
Al vieţii tale trist generic
cu literele şterse, roase.

Şi suferi lipsa de lumină
Ce-n ochi îşi sapă gol mormânt
Memorii reci, fără de vină,
Spre groapă poartă legământ.

Cu stropii reci de printre nori
Cobori în lut ca să mai mori...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi omori sub tâmplă visul

N-am mai văzut dansând pe gura mea
Pleoapa vederii verde
Şi câmpul fraged fulgerat de-o stea
Şi soarele însângerat după sărut
Şi înserarea-n coastă m-a durut
Căci am văzut îngerul tău mut.

Şi-mi omori sub tâmplă visul
Cade peste suflet umbra-ţi
Nu-mi mai cânţi în coasta mea,
Nu mai trec năluci pe şa,
Nu mai vrei s-aprinzi cu gura
Focul ce-l făcea arsura,
Sprijineai cu ochii bine
Fulgerele-n înălţime
Şi picioare fluturau spre stele
Ne săreau din stei inele.
Nu se mai ivesc mirate, diafane
Gene negre, ceruri albe
Tâmplele arse de soare

De ce nu opreşti secundele cu gura,
De ce nu-ţi mai simt în ochi arsura?
Anotimpurile din mine revărsate
Colorează câmpuri, ard strigând
Se prefac în păsări rând pe rând
Stau în jurul nostru ceruri tot mai largi
Cerurile mele diafane şi cerurile tale vagi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul pierdut

Am patruzeci şi opt de ani
şi asta-i foarte bine.
Păcat doar de acest april
ce parcă nu mai vine.

Păcat doar de acel copil
ce nimeni n-o să-l ştie
care priveşte dintr-un iaz
de-oglindă fumurie

spre tâmpla-mi dreaptă grea de scrum,
apoi spre tâmpla stângă
şi nu se bucură, şi-ar vrea
să plângă, doar să plângă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa spre lumină

Din umerii tăi cresc aripi de păsări
şi sub fiecare piatră cauţi cuvinte
care nu mă lasă singur.

Cu faţa spre lumină
uit relele lumii şi mă adâncesc în amintiri
deşi sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.

Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
şi îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrioşka 6 sau ruga din adâncuri de suflet

Matrioşka îngenunchează
cu faţa spre fântână
dinaintea ochilor
streşini de lacrimi,
chip împietrit,
muţenie nefirească
pentru fiecare amin
în piept îi cresc corduri noi
cuvintele nerostite
sună printre răşini de oase
prind miros de tămâie
şi gust de anafură
pieptul Matrioşkăi se înalţă
precum zidul lui Manole
catapeteasma de carne o doare
plângând
la buza fântânii
Matrioşka apucă luna cu dinţii
Însemnându-şi pieptul cu semnul sfintei cruci

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia-pasăre

îi crescuseră păsări indigo din piele şi mici semne tribale
puţin mai sus de încheietura fină a mâinii i se înalţă cea mai vie bufniţă

ea însăşi pare o pasăre măiastră eliberată dintr-o colivie de aur
tot sufletul ei e un zbor nocturn,
rara avis cu ochi de oţel,
privire ageră,
sânge năvalnic,
dor nestăvilit,
aripă întinsă înspre cei în zbor căzut

puţin mai sus de coasta adamică îi înfloreşte o inimă la infinit

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, mă arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăieşti prin mine şi-n mine vântul plânge
Şi picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ţi-e mâhnirea şi mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai eşti cu mine! M-aşez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul şi îţi şoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ţi crudă, nu le mai iei aminte...

Şi nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe faţa mea...
Sunt singură şi tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu ştii cât te-am iubit?!

Şi lacrima tot curge... Şi lacrima tot ţese
Şi adânceşte-n suflet cărările funeste...
M-aştepţi! M-aştepţi, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existenţa inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai eşti lumină! Eşti înger... Ştiu că vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neopritele tâmple

pleoapa lui se deschise
ca o coaja înca prea verde
trecând într-o clipă ca într-o adiere de vânt
din repaos in nelinişte
şi printr-o sforţare s-a ivit rodul
scânteind lumina
întai ca o palidă rază
apoi ca un glob
ducând cu el sufletul ca pe o nebuloasa
cu mult miez
totul înveşmântat într-o ploaie de aur
plângând calduţ la capătul dragostei
un ochi îşi îndrepta privirea spre piept
celalalt şi-l cobora spre călcâi
deodata cu urechile grele
trase peste arbori
auzea tot ce vorbea iarba
tot ce încolţea sămanţă uraca cu seva spre tâmplă
în acelaşi timp gândurile îi coborau adânc sub paşi
o risipa era de păsări şi semne
bataile aripilor zvâcnindu-i în coaste dimineţile

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, abia acum

felinare şi colivii s-au crăpat
le-a ieşit duhul la ceas de seară
fluturi cu aripile arse şi păsări cu ochii scoşi
repetă la unison
lumina! stinge lumina! prea multă lumină arde!
păşesc cu grijă
pe stradă, printre cioburi şi ochi rânjiţi,
urma tălpilor mele construieşte un puzzle ciudat
ce car cu mine de rămân pe asfalt leoaice fioroase,
lebede cântânde,
burţi de peşti enormi şi
carusele cu cai albi?
din mijlocul puzzle-ului format aceleaşi voci:
lumina! stinge lumina!
acum
cortina e trasă,
lumina stinsă
acum
abia acum
spectacolul începe...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anunţ matrimonial

te chem femeie nenumită
să-mi vii în visul nevisat,
dar la chemare rămâi surdă
şi uiţi, şi uiţi că te-am chemat.

te chem, te chem mereu, femeie
dar la chemare n-am ecou
şi dacă sterp rămâne visul
eu o să mi te chem din nou

să-mi vii femeie cu ochi verzi,
cu părul blond, picioare lungi
să-mi vii în visul nevisat
şi spleenul inimii s-alungi.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

Surâsul tău îmi face bine,
Cristalele îţi prind din zbor,
Trec dinspre tine înspre mine,
Ca apa rece le ador.

Eşti un izvor de sănătate
Mă vindeci cu privirea ta,
Îmi eşti frumosul dintre toate
Cele ce-au fost în viaţa mea.

Îmi eşti ca setea dimineaţa,
Îmi eşti ca roua pentru flori,
Îmi eşti în cartea mea, prefaţa,
Îmi eşti cea vie din culori.

Eşti pasul meu spre fericire,
Eşti gândul nopţii şi-l cuprind,
Eşti visul spre o împlinire,
Şi mâna ta vreau să o strâng.

Surâsul tău trăieşte-n rime
În fiecare zi îl chem,
Alungă nopţile nebune
Singurătatea ce-o blestem.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iara iarna fiara, dar...

Iara... iarna... fiara... dar...

Inima si sufletul imi sunt de ceara
Acoperisuri plang cu lacrimi cristaline
Reci mi se plimba prin oase suspine
Acum de-amurgul de vara mi-e dor.

Ideile negre din suflet ma dor
Adanc ma scufund in gandurile-mi valuri
Ranite imi sunt sperante, idealuri
Natura ma simte, ma crede, ma iarta
Alb ma priveste in clipa desarta.

Fantastice triluri se-aduna si cresc,
Idile de iarna copacii soptesc
Ah si sperantele mele traiesc!
Razele lunii din somn ma trezesc
Abia de-acum voi sti sa iubesc!

Din nou spre lumina, spre soare, spre zi
Acolo, departe, iubiri voi gasi
Ramaneti in urma voi clipe pustii!

poezie de Anca Alexandra Radoi (29 ianuarie 2005)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu perpetuu

Roşu sânge, diurn, nocturn,
febră a speţei îndrăgostite.
Marele arbor interior
frunzele tragice ni le transmite.

E o memorie roşie, roşie,
care răsare, care apune,
de la vitala, continuă panică,
pân' la suprema ei sfiiciune.

Roşu din roşu, roşu spre roşu,
se învârteşte spectrul înalt.
Sângele sclav al unuia suie
liber în sângele celuilalt.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Mariana Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!