Manechinele din München

Perfecţiunea este teribilă, ea nu poate avea copii.
Rece ca respiraţia zăpezii, înmormântează pântecele

Acolo unde ramurile de tisă se zbat asemeni unei hidre,
Arborele vieţii şi arborele vieţii

Eliberându-şi sateliţii, lună după lună, niciunui rost.
Fluxul sângelui e fluxul iubirii,

Sacrificiul absolut.
Adică: nu există alţi idoli în afară de mine,

Eu şi cu tine.
Astfel, în frumuseţea lor sulfuroasă, cu zâmbetele lor,

Aceste manechine se-înclină-n seara asta
În Munchen, prosecturi între Paris şi Roma,

Chele şi goale-n blănurile lor,
Acadele oranj pe beţişoare de-argint,

Intolerabile, fără minte.
Ninsoarea picură fulgi de-întuneric,

Nimeni prin preajmă. În hoteluri
Nişte mâini vor deschide uşile

Şi vor aşeza jos pantofii pentru a fi lustruiţi,
Pantofi în care vor intra mâine degete butucănoase.

O, domesticitatea acestor ferestre,
Dantelele de fetiţă, dulciurile de-un verde pal...

Germani mătăhăloşi moţăind în Stolz-ul lor nemărginit.
Şi telefoanele negre puse-n furcă

Scânteind,
Scânteind şi digerând

Lipsite de glas. Zăpada n-are voce.

poezie de Sylvia Plath,1932-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluxul

Mireasa zăpezii adusă la mal
de fluxul timpului, iat-o!
şi trec pe străzi pendule uriaşe
ca nişte sicrie fără morţi
şi începem să credem în taine.

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te lăsa purtat de fluxul vieţii. Înoată liniştit în fluxul inventat de tine.

citat din Philip Calvin McGraw
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ploii de pe urmă

tristeţea este-n lume o frecvenţă joasă
acolo unde demoni infernul îl ocupă
acolo unde cerul se vede doar prin lupă
unde drumul e pavat cu smoală grunzoasă.

îngroapă speranţe în structuri de iad
de unde urcuşul este foarte greu
cu prăpăstii abisale unde îngerii cad
acolo unde plânge preabunul Dumnezeu.

dar vine o ploaie liniştitoare, rece
codri de gânduri îi spală de viermiş
peste vise colmatate-n matcă trece
şi-n tropote dansează pe acoperiş.

pe arborele vieţii cu strămoşii petrece
nimeni nu se pune în calea ei pieziş.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fluxul credinţei

în flux nemărginit picur lacrimi sublimate
bucuria la origini îl are pe Cristos
s-a lăsat crucificat pentru umanitate
a înviat din moarte e veşnicul sfătos.

în lume-i mult elan şi multă nebunie
dar creştemcu iubire cu lumina-n rădăcină
seva vieţii ne desfată ca o simfonie
drag mântuitorul ne iartă de vină.

între zi şi noapte e sacră armonie
liniştea luminii îmi străbate trupul
luceferi poetici mă scot din demonie
astrele fericirii îşi arată chipul.

în fluxul credinţei trăiesc cu smerenie
şi fac tot ce se poate să-nnobilez timpul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de iarnă

Când cade zăpada pe ferestre
Şi bat clopotele seara...
Casa este curată,
Masa pregătită pentru mulţi.

Venind de pe drumurile lor întunecate, mulţi
Bat la această poartă.
Adăpate de seva rece a pământului,
Pe arborele harului se desfac flori de aur.

Drumeţule, păşeşte în tăcere înăuntru:
Mâhnirile au ros pragul transformându-l în piatră.
Dar, iată: în lumină curată, strălucind
Acolo pe masă: pâine şi vin.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva rătăceşte prin ţinuturi mlăştinoase, el nu face decât sa-şi murdărească viaţa şi pierde astfel orice semnificaţie a ei. El se exclude din fluxul vieţii. şi acela care se distruge singur, nu este căutat de nimeni. În cele din urmă, toţi îşi vor întoarce faţa de la el.

în I Ching
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solicitantul

Mai întâi, ce fel de persoană eşti?
Porţi cumva
Ochi de sticlă, dinţi falşi sau cârjă,
Proteză la braţ sau un cârlig,
Sâni sau puţă de cauciuc,

Croieli ca să ascunzi ceva ce-ţi lipseşte? Nu, nu? Atunci
Cum putem noi să-ţi dăruim un lucru?
Nu mai plânge.
Deschide mâna.
Goală? Goală. Aici este o mână

Care poate fi umplută, doritoare
Să-aducă ceşti cu ceai şi să-îndepărteze durerile de cap,
Să facă orice doreşti.
Vrei să te căsătoreşti cu ea?
Ai şi garanţia

Că-ţi va-închide ochii la final
Şi va dizolva suferinţa.
Tocmai am pregătit provizii noi de sare.
Am observat că eşti complet în pielea goală.
Ce părere ai despre acest costum?

Negru şi ţeapăn, dar bine croit.
Te căsătoreşti cu el?
Este impermeabil, incasabil, indistructibil
În faţa focului şi a bombelor care penetreză acoperişul.
Crede-mă te vor îngropa în el.

Acum, scuzaţi-mă, capul tău e gol.
Am bilet pentru el.
Vino aici, draguţo, ieşi din ascunzătoare.
Well, ce crezi despre asta?
Imaculat ca o coală de hârtie-aşteptând să fie scrisă.

Dar în douăzeci de ani va fi de-argint,
În cincizeci, de aur.
Oriunde te uiţi: o păpuşă vie –
Poate coase, poate găti,
Poate vorbi, vorbi, vorbi.

Funcţionează – şi nu-i nimic rău în asta.
Ai o gaură, e o cataplasmă.
Ai un ochi, e o imagine.
Băiatul meu, e ultimul tău suport.
Te vei căsători cu ea, căsători cu ea, căsători cu ea.

poezie de Sylvia Plath,1932-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!"

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu şi verde

ce să caute o doamnă bătrână autoare
cu basc roşu-ntr-o intersecţie-n care
pe partea ei de poşetă neagră puţin
răvăşită-n curenţii de aer ultramalign
toate
semafoarele sunt de-un verde smaragd
ca trucurile de ţigară - fumurile - din oz
poate doamna caută o toamnă roz - de
acolo şi bascul de-un roşu-semnal (?!) -
feţele
smulse de perne şi atârnate-n balcoane
foşnesc între ele cu voci apretate: o,
doamna scriitoare nu mai poate, pare
că moare, mâine lua pensia în ferestre!
există
toate motivele geodezice ca să credem
că-n bulevardul cetăţii, colţ cu strada în
gustă a miresei frivole, se petrece un fapt
de un ero(t)ism ce ţine mai degrabă de
şinele
montate de-un mire risipitor, poate chiar
fiul rătăcitor al doamnei cu pensii clamate
către uniunile de femei angajate - în arta
scrierii vieţii pe caldarâmuri înalte de vis

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afectează cu adevărat Viaţa felul în care mintea mea vede viaţa şi felul în care mintea mea prescrie reţeta despre viaţă? Şi viaţa, domn'le, nu, nu vrea să meargă după ea, pur şi simplu, viaţa asta e o răzvrătită, nu vrea să se ducă după minte! Dar dacă este exact invers şi mintea ar trebui să curgă odată cu fluxul Vieţii şi nu viaţa să trudească la minte? Ar putea mintea ta să precizeze care este locul potrivit al Aceluia care este Incomensurabil prin El Însuşi? Unde anume va găsi El un loc potrivit? Care este locul potrivit al Infinitului? Dacă El este Totul din Întreg, are El o micuţă parte care să spună: "Ăsta e locul meu potrivit!?" Este doar realizarea faptului că lucrurile curg în Existenţă într-un mod desăvârşit! Eşti chiar în locul care trebuie, în minutul care trebuie, în spaţiul care trebuie, nu e nimic altceva de adăugat acestui moment. Toate lucrurile pe care noi le reuşim sunt efemere. Ce anume este Absolut în tot ceea ce este efemer?

Atmaji Maharaj în EL te aşteaptă AICI din Veşnicia Veşniciei!
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate acolo pe lună

două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu doreşti să te înalţi întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna

acolo poate locuiesc măgăruşi manieraţi
care nu rag toţi trăiesc ca nişte fraţi
blocurile poate au pereţii groşi
sunt mulţumiţi şi cei sensibili simandicoşi

acolo poate că sunt uşile deschise
plutesc toţi ca în cele mai frumoase vise

acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt şi respectate
nimeni nu-ţi înfige colţii în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toţi măgăruşii sunt binevoitori

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem (Spiritului îi place să se-îmbrace)

Spiritului
îi place să se-îmbrace-astfel:
zece degete la mâini,
zece degete la picioare,

umeri şi toate celelalte;
noaptea
în tufe negre,
dimineaţa

în tufele-albastre
ale lumii.
El poate pluti, desigur,
dar mai degrabă

sondează materia brută.
Aerian şi fără formă
are nevoie
de metafora unui corp,

de lăută şi de dorinţă,
de fluidele oceanului;
are nevoie de lumea trupului,
de instinct

şi de imaginaţie
şi de îmbrăţişarea-întunecată a timpului,
de dezmierdare
şi de atingere

pentru a fi înţeles,
pentru a fi mai mult decât lumina pură
care arde
acolo unde nu se află nimeni - -

aşa că intră în noi - -
dimineaţa
străluceşte sub mângâierea animalului
ca o scăpăre-a fulgerului,

iar noaptea
iluminează adâncile şi fantasticile
imersiuni ale trupului nostru
asemeni unei stele.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisori acasă

Mă întrebi de ce îmi irosesc viaţa scriind?
Găsesc vreo plăcere?
Merită?
Mai presus de toate, sunt plătită?
Dacă nu, atunci, care este motivul?...
Scriu doar pentru că
Există în mine o voce
Care nu se va linişti niciodată.

poezie de Sylvia Plath, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor şi mine constă în aceea că la mine "pereţii despărţitori" sunt transparenţi. Este particularitatea mea. La alţii sunt adesea atât de groşi încât nu văd nimic îndărătul lor — şi asta-i face să creadă că acolo nici nu se află absolut nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce-mi conferă o siguranţă lăuntrică. Cel care nu vede nimic n-are nici siguranţă şi nu poate trage concluzii sau nu se încrede în propriile concluzii. Nu ştiu ce a declanşat faptul că eu pot percepe fluxul vieţii. Pesemne că a fost însuşi inconştientul. Poate că au fost visele mele avute atât de devreme. Ele mi-au determinat evoluţia de la bun început.

citat celebru din Carl Gustav Jung
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literatura ştiinţifico-fantastică este un gen literar unde, lună după lună, fiecare cuvânt tipărit înseamnă pentru mii de oameni: "Există schimbare. Uite, povestea fantastică de astăzi este realitatea de mâine."

citat din A.E. van Vogt
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între coperţi

Câteodată plouă.
Nu există lacrimi suficiente
în cer
pentru începuturi.
Cad şiruri de cuvinte
prin noi,
îşi fac drum printre paşi obosiţi
prinzându-i între coperţi.
Ne rătăcim acolo, între ele,
idei ce-şi inventează mâini
pentru a se putea dărui.
Orizontul se află acolo,
dincolo de sălile de aşteptare
cărora nimeni nu le-a construit uşi.

Câteodată ninge.
Nu există ninsori suficiente
în cer
pentru a sculpta casă gândurilor
ce se zbat încă
între coperţi de oameni-cărţi.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristeţea de pe fruntea mea
aşa cum o făceai, fiind cu tine.

Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte...

Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristeţea de pe fruntea mea
aşa cum o făceai, fiind cu tine.

Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte...

Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!