
Safta: Măicuță, vraja dumitale îi va despărți pe cei doi tineri?...
Marghioala (veselă): Timp de douăsprezece luni, socotind de ieri seară! Acesta e termenul de garanție la orice vrajă obținută prin magie albă. (Se uită la inel.) Frumoasă bijuterie!... Inelul acesta rămâne la mine. Face parte din farmec...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Safta (îngrijorată, tristă): Măicuță! Am un alt foc la inimă... Băiatul meu a dat de necaz...
Marghioala (mecanic): Îl ajut. Fac minuni pe loc. Deschid zodiile gratis. Aduc spor în casă și în afaceri. Pun pe picioare orice firmă, chiar și cu capital de stat... Lucrez numai cu magie albă, benefică, fără broaște, ouă de șarpe, piedică de mort. Repar căsnicii distruse, prietenii stricate...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (politicos): Măicuță, mă rog de dumneata! Fă o vrajă și oprește ploaia, că ni se prăpădește tot fânul...
Marghioala (cu fermitate): Cum să opresc ploaia, femeie, când abia am pornit-o. E o ploaie pe comandă... Toată dimineața am stat numai în rugăciune și descântec...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoțând din sân un inel, ca și celălalt de frumos, i-l dete, mai adăogând a zice că inelul acesta are darul, ca, uitându-te la el și dorind, îndată se va înfățișa înaintea dumitale doi arapi, cari vor face orice le vei porunci. Tocmai atunci trecea p-acolo și stăpânul moșiei, cel cu pricina, într-o căruță cu patru telegari, mergând în treaba lui. Făt-Frumos, cum luă inelul în mână, se uită la el, și pofti să iasă cei doi arapi. Îndată se pomeni cu doi arapi negri ca fundul ceaunului, că stau dinaintea lui, ageri și sprinteni ca niște pardoși.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (neîncrezătoare): E treabă sigură?
Marghioala (clatină din cap): Fără smântână, nimic nu e sigur pe acest pământ... (Safta ia oala, se îndreaptă spre dulap, unde toarnă în ea, dintr-un putinei, smântână.) Smântâna este esența laptelui. De aceea se recomandă în orice problemă esențială. Ajută mult la scoaterea argintului viu. Dar leagă bine și cununiile.
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta: De ce nu mi-ai spus?
Marghioala (serioasă): Nu pot, femeie. Gârjoabă mi-a cerut discreție maximă. (Încet.) Tot el a comandat și ploaia potrivită...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct de vedere
"Trupu acesta subțirel
Pare tras ca prin inel"!
Mormăi un taciturn:
- Prin inelul lui Saturn.
epigramă de Gheorghe Penciu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta: Să chem un taxi?
Marghioala: Lasă că merg pe jos. (Ceva mai calmă.) Am rămas fără mijloc de transport! Mi-au furat mătura dintr-o parcare...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ala (continuă să citească): Cu trupul ei tras ca prin inel...
Lady Robinson (privindu-și inelul de pe deget): Stupidă expresie! Încerc să-mi imaginez o femeie trasă printr-un inel. Ori n-are sâni deloc, ori are fundul plat!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice reclamă pusă într-un alt cadru este amuzantă. Acesta este un mod de spune că orice reclamă tratată în mod conștient este comică. Reclamele nu sunt făcute pentru a fi digerate în mod conștient. Intenția este ca acestea să pară ca niște pilule subliminale pentru subconștient, pentru a exercita o vrajă hipnotică, în special asupra sociologilor. Acesta este unul dintre aspectele edificatoare ale uriașei întreprinderi educaționale pe care noi o numim publicitate, al cărei buget anual de douăsprezece miliarde de dolari egalează bugetul alocat sistemului educațional.
Marshall McLuhan în Să înțelegem media, Reclamele: ținând pasul cu familia Jones
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (veselă): Și-a luat blugi și spune că amu nu mai e cioban. Cică e fermier!
Baciul (hotărât): Ia mai dă-l dracului cu blugii lui... Eu îmi văd de stelele mele...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuși: Individul acesta seamănă prea mult cu mine! Ți-am spus! Acesta nu sunt eu! (Privește iar portretul.) De ce atâta barbă? Trei fire erau de-ajuns! Ești artistă, Natalia, nu aparat de fotografiat!
replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuși), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Baciul (nervos, pune furca la locul ei): Te poftesc să taci! Să-ți intre bine-n cap! La mine la stână, asemenea erezii sunt interzise!
Marghioala (cu o furie eruptivă): Să-ți fie rușine! N-ai decât să cenzurezi oile și dulăii dumitale, dar nu gândirea mea cosmogonică! (Indignată.) Ah, iată pentru cine am oprit eu ploaia...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am văzut pe mine însumi
M-am văzut
ca pe un inel de os
în șuvoiul limpede
al tuturor lucrurilor
și am jurat
să le fiu întotdeauna deschis
astfel ca ele
să poată curge prin el
și atunci am auzit
"inel de os" unde
inelul este ceea ce
face un clopot.
poezie de Lew Welch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Baciul (calm): Lasă că-i bun! Uraniul e nimic față de ura lui Gârjoabă. Am mai mâncat noi mălai radioactiv și în timpul războiului. Este energizant... Ce mai contează... Sfârșitul lumii e pe-aproape... Mălaiul e mălai.
Safta (veselă): Îl mai cern eu prin sita cea deasă...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (intrigată): Cine a comandat ploaia?
Marghioala (calmă): Nu pot să-ți spun! E secret de serviciu. Omul a venit, a pus banul jos. Eu am făcut ce trebuia să fac și, iată, acum plouă... Da' să știi că ploaia e legală. Am aici aprobarea consiliului local. E anunțată și în ziare. De ce nu v-ați adunat fânul?
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Perete
Vezi acest punct?
Nu, acesta.
Acesta negru.
Pot să-ți spun eu.
Cerneală
Da, pe perete
Am notat ceva pro memento
Da, aici.
Peretele?
Nu, peretele substituie o cantitate x
De memorie - care o las
Vacantă pentru altceva.
Mi se pare mai ușor.
Peretele acesta face parte din mine.
Simplu. Dacă încercam să memorez
Ceea ce am scris pe el.
poezie de Mihaela Cătană (31 octombrie 2002)
Adăugat de Mihaela Cătană

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrăjitorie meseriașă
Piranda vrea un cabinet,
Să vândă vraja la pachet
Și, să nu pară-excrocherie,
La vrajă ea dă... garanție...
La așa "paranghelie"
Plătim... taxă pe prostie!...
hexagramă de Constantin Enescu (ianuarie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (speriată): Ne-a furat Cartea Sfântă. Din prea mare iubire față de Dumnezeu...
Baciul: Așa am crezut și eu. Că s-a pocăit și nu mai poate trăi fără Biblie...
Safta: Și?
Baciul: Nu e așa. Spune prin sat că mi-a dat-o înapoi... Dar nu-i adevărat! Am răvășit toată biblioteca! Biblia nu-i! Minte! Degeaba s-a pocăit...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când oamenii din jur ne dezamăgesc, ne supărăm pe ei. Îi judecăm, uneori cu multă ură și ciudă. Ce fac acești oameni de ne dezamăgesc? Ne părăsesc. Nu ne acordă atenție, timp, iubire. Aleg libertatea sau prezența altor oameni. Spunem că ne-au mințit. Și totuși, ei fac toate astea dintr-un singur motiv: pentru a fi fericiți. Și oricât de mult ar greși față de noi, rămâne întrebarea: "faptul că fericirea altuia mă face nefericit, ce spune asta despre mine?" Și apoi, cireașa de pe tort, cuvântul "dezamăgire." Dez-amăgire. Se ridică valul amăgirii și rămâne adevărul. Poate pentru prima oară vedem adevărul. Nu e oare adevărul exact ceea ce susținem sus și tare că ne dorim? Acesta este adevărul. Să ne bucurăm deci la orice dezamăgire pentru că ni s-a arătat adevărul. În caz că ne dăm seama că nu adevărul e ceea ce ne dorim, să fim sinceri și să spunem: "Minte-mă. Spune-mi orice cât timp mă minți. De asta am nevoie ca să mă simt bine și nu știu altă cale, deocamdată." Trăiască Nietsche: "Tăria unui spirit este dată de gradul de adevăr pe care acesta îl poate suporta."
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Măicuță cu brâul de lână
Măicuță umblând
Și tot întrebând
- N-ați văzut cumva
Mândru ciobănel
Tras ca prin inel?
Un glas de mormânt
Răspunde plângând:
- Prin amurgul cel
Fără dor și cânt,
Mndrul ciobănel
S-a dus să-și adune
Alți miei, în alt vânt.
Și el ce-mi zicea?
- Maică, maica mea,
Vino, nu mai plânge,
Sub mormânt la mine!
Frunzele să pice,
Oița să-mi pască
Flori căzute-n sânge.
Sau du-te de-i spune
La a mea mândruță
Că mi-a fost drăguță,
Dar n-avui noroc
În hore s-o joc!
Fluierul de os
S-a frânt dureros,
Și lătrat de câni
Nu aud la stâni...
Măicuță bătrână,
Cu brâul de lână,
Degeaba-l mai cați,
Degeaba-l mai strigi!
Mândrul ciobănel,
Tras ca prin inel,
Nicicând logodit,
Nicicând rătăcit,
Ci l-am îngropat
La locul ferit,
Unde fluier cântă
Și pe cer se zvântă
Dragostea cea sfântă...
poezie de Nicu Petria (2008)
Adăugat de Nicu Petria

Comentează! | Votează! | Copiază!