Reject

poezia şi rutina de a fi
sau dimpotrivă viul şi rutina de a nu fi
toate cu miros de tinereţe strivită
fluieratul impiegatului înainte de a-ţi porni
trenurile

parcă văd blazarea ferestrei
chipul tău obosit cerşind mii de îmbrăţişări
aşezat lângă strada cu ciment fierbinte
beau din vinul tare şi mă risipesc într-un du-te-vino ilogic
ştiu că te vei despărţi de umbra mea şi nu mă vei mai găsi în săptămâna efemeră
când glasul tău asuda de culoare

trag încă o rochie peste primăverile astenice
care mă recompun fidel
atunci când am strivit ţigara de pieptul tău
poate că
gara de tranzit a rejectat săruturile stereotipe şi
uşile vieţii silenţioase
nebuna aceea care la gurile de metrou ţi-a promis
că nu-ţi va injecta endorfine şi tu existenţă cu asigurare la zi
ai întrebat ultimul călător
cum ai putea să nu te scrii în bitum
ca aceia care au cucerit Maramureşul
cu lemn

ai pirogravat clipe mistice şi echinocţiul
dar nu ai acceptat acel challenge dintre eu şi
populaţia zen
pentru că oraşul ţi-a populat fantasmele cu
minus-timp

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermitenţe

Dragostea mea, tu vii dintre troiene şi dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arşiţă!
Este atâta gălăgie pe autostradă şi curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăţi care pulsează intermitent.

Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Şi parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopţii
Căci pătimaş iubindu-te pe creasta munţilor cuvinte scrijelesc
Şi tot de atâtea ori cobor în tine însuţi cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.

Dragostea mea, uniţi în depărtare cu glasul dimineţii rebotezat te chem
Şi încă ţin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereţii
Când rostogoleam albastrele îndoieli şi răsuceam timpul firav şi vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am aşezat în viul zilei, efemer...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero infinit

trec pe roşu şi nu îşi numără restul
au zile galbene ore verzi discursuri pompoase iar tu ştii că îi interesează ordinea imatură
nimic din vocea lor nu seduce plebea adunată
să împartă celebritatea
îi vezi la gurile de metrou cu ediţiile speciale sub braţ la tarabele cu sfinţi de vânzare
viaţa lor s-a demonetizat şi tocmai de aceea ard în rutina zilei cu feţele plate şi ochii exoftalmici de atâtea aşteptări

traversezi printre guri de canal aburii zilei toride îţi înfăşoară pulpele ziua este un te deum nesfârşit în care aplici pentru patru de da
vrei să te ipostaziezi lângă mulţimea rebelă şi încă eziţi să-i numeşti fraţi pe oamenii cu aură violet ce se multiplică precum nebunii pe tabla de şah

dincolo de gestul mărunt al paşilor măsuraţi
există doar vorbe fariseice
astăzi se trăieşte în vitrină în locuri comune cu toate ale sufletului la vedere precum în Amsterdam unde poţi să cumperi din priviri
femei şi bărbaţi cu acea libertate nemăsurată
din care dumnezeu scade spre zero infinit

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papaya

soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
şi parcă se agaţă de păianjenii cinefili
uitaţi de vreo penelopă în sălile pline

râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ţi se pare un ritual şi totuşi
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori şterse a vieţii cu acalmiile lor în derivă

a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deşucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silenţios peste suflete-paparude
simt că îţi este teamă să îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei şi nu aş fi
încă sarea clipelor-saltimbanc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demisol

zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici oraşe doar orăşeni
nici poezii nu există ci poeţi
care se scriu
simpli scribi ai oraşelor de rangul al treilea
pentru că numai în oraşele mici
poţi zări arhetipul cuvintelor

te îneci în lumina unui timp vertical
şi îţi strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori şapte care
vine năucitor de zânatică
să îţi cuprindă nefericirile pervertite
în happy story

primele ore ale vieţii sunt versatile
iau forma sunetelor şi tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existenţa eroică în oraşul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afişează noul status al vieţii la demisol respiro

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem brut

zilele cu tine erau de neînchipuit cu infinite emoţii
şi certuri silenţioase//zilele mai lungi decât era firesc
pictate în culori de apă
şi orice dialog între noi era atât de calin
fără umbra misterioasă a poeziei
fără drogul ei pur// dialog pe note joase
ţineai ambele mâini în buzunar iar eu încă de atunci
visam oraşe mari liniştea de 2000 de carate
nu-mi pria
felul tău de a fi insolent veşnica ta grimasă
mă făceau să te iubesc cu peste 1000 de cai- putere
cu forţa aceea care face dintr-o femeie un cântec brut fără negativ

şi iată că daimonul artei m-a prins în centrifugă
şi îmi roteşte toate stările//toate sentimentalismele
lipsa ta de reacţie la orice discuţie imaginară
adună în mine poeme de pagina 1
şi (mă îmbrăţişezi impetuos) poate singurătatea nu este pentru noi
mai ştii când alergam de oriunde pentru 20 de minute
fix cât trebuie să salvăm anii aceia teribili
de parcă nu cunoscusei încă zăpezile de pe Postăvaru
şi te iubeam cu nebunia artistului fără mască

hai, vino la teatrul naţional azi plouă şi nu poţi
pleca definitiv
doar tu poţi suprima anxietatea ce îmi inundă spaţiul vital
teama stupidă de semenii mei
sunt repetiţii şi îţi voi recita eu însămi ca niciodată
despre existenţa în nonculori
ştii că sunt poetă şi orice aritmie îmi displace
doar tu poţi să trezeşti oraşul să te strecori prin moloz şi chioşcuri de ziare
aşa au început să fie dimineţile pe bulevard
cu tot mai puţini oameni
//ore decuplate din mulţime//

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie. Azi

Respir dincolo de aerul lichefiat
într-o tăcere cât o calamitate
şi/nerambursabil/ timpul ne disecă...
Străzile se strâng şi se destind
de fiecare dată
când inima ta lipeşte afişe
despre o dragoste orbitoare
/frate, aici chiar trăiesc oamenii/

De aici suburbiile sufletului
par tot mai strâmte
şi nu este loc pentru echivoc...
Numărul 36 şi cele 55 de zile de carantină
amintesc de luna plină sub care
ai rupt frâna de mână
şi /ai văzut ai văzut/ s-au înălţat zmei
peste iordan

Parcă ne-am întâlnit în martie
şi/ înnebuniţi de sud/
am porţionat sentimentele kitsch.
Numai noi //tenebroşi şi perfizi
putem preschimba universul
într-un lift silenţios
şi/acel du-te-vino ne va ţine strâns
lângă ultima moarte cinematografică
a iubirii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Painted hearts

Circulă prin oraş zvonul că vor veni
atleţi... femei stranii, atei...
Se va împărţi ca odinioară pâinea pe grame şi molecule, tu te vei extazia când va creşte carnea mieilor de sacrificiu,
vei înghiţi aerul care clipoceşte şi te vei trezi
mai a dracului decât rutina...

Uşile metroului îţi asigură poezie vie cu mormane de suflete aşezate în echilibru şi gleznele femeilor proptite de fiecare respiraţie.
Sunt în cădere liberă printre explozii de crime, resturi de meteoriţi şi târguri de carte;
aş mai putea agăţa faguri la geam, o batistă deznodată şi întreg ritualul de infrumuseţare al mamei?
Încă nu a început campania de îndrăgostire,
poate nici setea de a vieţui incomod,
dar întunericul arde vitralii şi devoalează painted hearts.

Îmi este teamă că se vor întoarce după călcâiul
calcinat al lui Ahile
Şi vor bea din lava oraşului, precum funcţionarii din ministere, secunde.
M-ai închis cu o singură mână în aula Poetului -Templier şi ai ipostaziat emoţiile,
ca pe nişte graţii,
atunci când în oraş era pană de curent.
Aşa vin toate iubirile: un scurtcircuit şi o ladă cu bere!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micro-univers

Poeţii stau dintotdeauna în miezul cuvântului şi beau absint întinşi pe canapeaua portocalie.
Trag însingurarea din ţigara electronică apoi spun Nu! dezordinii mentale.
Ei par că vin din Arcadia,
dar noi ştim că le-am văzut aievea osatura fragilă ce se poate fractura uşor la o simplă respiraţie...

Am atins clavicula unui poet contemporan şi
i-am simţit aerul comico-tragic
din felul în care îşi îngrijeşte unghiile
incarnate, roase de proprii canini,
unghii cu care a zgâriat facturile plătite priority
post.

Cândva, poeţii lumilor viitoare, vor frânge scheletul vieţii mirobolant,
în timp ce timpul gândirii va fi în reflux.
Atunci nimeni nu va mai întreba despre întîiul om care a fragmentat harta limbajului
în micro-universe.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine (magia)

protest şi nostalgii hai-rupiste
casa cu pitici albaştrii
tu întotdeauna lângă copacul bine înfipt
logoreea ta demenţială
poet lângă pet şi nu se mai opreşte ploaia
decorativă

sunt semne că sub castani pensionarii
trag încă o toamnă
aripa lui Nichita ochiul lui mirobolant
numai eu ev şi euroalienare

poezia se predă altfel astăzi
când tinerii scriu din balansoarul lor virtual
zâmbete lângă biopsii
fluidul dragostei urcă pe cer în zig-zaguri

lumea cu trapezişti cântă la violoncel
homofobii ne taie respiraţia
partituri împrăştiate
prietenul meu gay îmi dă un apel
să îmi spună despre nolimit

binomul tu/ lumea cu odiseea ei plană
trage încă o dublă
ăsta este protestul
să te scrii în sepia

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criogenie

a trecut gustul florilor de salcâm
nici măcar eu nu îţi pot cere să fii tu cel care ţine scara de molid
o singură treaptă care lipseşte te desparte de
cerul-malaxor
cine va fi primul care ajunge la linia de plutire?
un câine saint bernard ne va aştepta şi cu labele lui uriaşe se va rezema de pieptul
în care motorul vieţii tuseşte şi scuipă încă

ca o pasarelă viaţa ce ne mai rămâne se va duplica în fericiri
atunci singura ta opţiune va fi suspensia între a-uri şi t-uri
primăveri amorţite beau absintul orelor
şi simt atâta gol împrejurul propriei mele minţi
încât mă pot sufoca mirosind flori criogenate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutătorul de pokemoni

Aceia care au încălţăminte de plută
vor fi cei dintâi la finish.
Aşa grait-a căutătorul de pokemoni.
Nimeni nu este destul de sărac,
să nu îşi permită încă o cursă.
Cât am gustat lumea, cu crinolina ei verde,
m-am împiedicat de morţi-vii
pe culoare.

Dacă lungul drum al nopţii către zi
s-ar deschide precum un curcubeu,
m-ai aşteapta pe singura treaptă
săpată pentru altarul lui Dumnezeu?
Apele lumii se umplu de peşti ce visează
limane înguste.
Toţi pescarii lumii acesteia întind noaptea năvoade,
pun momeli peste prag, la ferestre, între scânduri...

Înoată, suflet al meu, peste brazi, peste hăuri,
peste turnurile gemene,
tulbure ca vinul în cimitir!

poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

G

G.
te-am visat
erai ascunsă într-un penar de lemn cu miros de pădure rănită
purtai rochie albă şi perle la gât
lângă tine lăcrima Hristos cu mâna dreaptă ruptă
când am închis penarul am deschis ochii
tremuram şi-ţi rosteam numele
ştiam că nu-ţi va mai fi bine
la 40 de zile nu ţi-a mai fost nimic
viteză mortală
scaunul din dreapta
frâne
urlete
ciocnire
şi atât
G.
ţi-am plâns la căpătâi, iar pădurea îşi urla din răsputeri povara trupului tău crud
purtai rochie albă şi perle la gât
lângă tine lăcrimau toţi ai tăi, iar un clopot îţi striga învierea

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peturi

din trecut vin imaginile şi mirosurile
piaţa mare cu legume pe trotuar
Craiova aceea sordidă
în care trăiai dupa nişte ritualuri
bine implementate
cu vecini masochişti care întindeau rufe
la ferestre
şi apăsau pe stingător ori de câte ori
suna la interfon un creditor

pe atunci trenul accelerat urca în mintea mea
până în acel Bucureşti edenic
unde paiaţele de politicieni făceau faţă fluxului monetar
aici se vindeau oameni de-a dreptul
iar pe trotuar vedeai doar urmele afişelor electorale
însă în acest paradis fiscal mă simţeam
împlinită
departe de oraşul lasciv al Craiovei
întinsă pe tarabe la pagina 1 cu toate organele la vedere
/ochi picioare plămâni/ aşezate temeinic
între munţii de tuş
al căror scris va înroşi palmele umede ale zilierilor
de la AFI Center

încă simt mila aceea imensă pentru orbii surzii şi impotenţii oraşului
ei se multiplicau la secundă eu muream
sufocată de noxe
într-un Cişmigiu încă viu
între blocuri de beton şi miliardari de carton
lângă ghenele roz peturiartistice

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Vremea când cu-nfrigurare,
Îţi vezi rodul compromis
Şi când ai asigurare
Dar nu-ţi dă cât ţi-a promis!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de lângă coline

În oraşul acesta oamenii beau capuccino
în dimineţile când albatroşii urcaţi pe vestigii
sparg liniştea istorică
un negru mărunt mătură aleile şi salută turiştii
cu un zâmbet cât piaţa Spaniei
pe străduţe sunt înghesuite motociclete rudimentare
iar tu îţi faci selfie lângă Fontana di Trevi cu mulţimea
isterică de anonimi veneţieni

simţi cum dependenţa de oraş creşte
precum serotonina
iar dialogul imaginar cu statuile acestuia
te transformă într-un scrib ce prescrie
poţiuni de fericire

pe la taverne femei tinere râd în cascade
cu porţiile neterminate de paste în faţă
bărbaţi îngânduraţi trec pe lângă vitrine
ispitiţi de ploaia nesfârşită
preocupaţi să ocolească vânzătorii sordizi care vând umbrele
în centrul istoric se roteşte orologiul vechilor clădiri
atât de tare încât miroase a timpuri moderne
urbea cu mii de columbi voiajori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!