Micro-univers

Poeţii stau dintotdeauna în miezul cuvântului şi beau absint întinşi pe canapeaua portocalie.
Trag însingurarea din ţigara electronică apoi spun Nu! dezordinii mentale.
Ei par că vin din Arcadia,
dar noi ştim că le-am văzut aievea osatura fragilă ce se poate fractura uşor la o simplă respiraţie...

Am atins clavicula unui poet contemporan şi
i-am simţit aerul comico-tragic
din felul în care îşi îngrijeşte unghiile
incarnate, roase de proprii canini,
unghii cu care a zgâriat facturile plătite priority
post.

Cândva, poeţii lumilor viitoare, vor frânge scheletul vieţii mirobolant,
în timp ce timpul gândirii va fi în reflux.
Atunci nimeni nu va mai întreba despre întîiul om care a fragmentat harta limbajului
în micro-universe.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia / noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

Îmi caut febra neliniştilor în zig-zag,
Apoi vin cohorte de cai ţesălaţi... ritm monoton...

Tuturora le este foame de sens,
dar tu decizi
Morţile şi naşterea, firele cu care
Vei lega răni obscure.
Îmi spui că nu au preţ cei născuţi
Şi niciun munte de sare nu poate topi
Zăpada din care apar singurătăţi.
Oare ştii să întinzi coarda vieţii la 180 de grade
Atât cât să nu mai poată scârţăi dolomitul de sub omăt?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia ca o noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

Îmi caut febra neliniştilor în zig-zag,
Apoi vin cohorte de cai ţesălaţi... ritm monoton

Tuturora le este foame de sens,
dar tu decizi
Morţile şi naşterea, firele cu care
Vei lega răni obscure.
Îmi spui că nu au preţ cei născuţi
Şi niciun munte de sare nu poate topi
Zăpada din care apar singurătăţi caste.
Oare ştii să întinzi coarda vieţii la 180 de grade
Atât cât să nu mai poată scârţăi dolomitul de sub omăt?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din care se pleacă

oamenii ies la strada mare
cu demonii lor sub braţ fiecare cu fiecare
îngeri înalţi printre statuile goale
ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii
gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers
vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul
scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta
poeţii nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă
cât vor purta mantaua lui gogol
mai pot scrie la colectiv
arşi de febra poeziei /de-a v-aţi ascunselea

el a furat un câine pentru a păcăli timpul
să scrie încă un vers despre bruneta din tramvai cu sânii lascivi
serile se plimbă ca un şobolan roz gâf âind de neputinţe
din oraşul acesta se pleacă pe cai mari
atât de mici sunt străzile cu femei splendide cu poeme mignone şi zile
nenumărate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc poeţii...

Se duc poeţii... Oare unde?
Este un loc al lor în cer?
Cu versurile lor rotunde,
Cu minunatul lerui ler...

Ne poate spune cineva,
De ce se duc aşa uşor?
De parcă-acolo, undeva,
E-o altă casă, casa lor!

Se duc poeţii, de ce oare
S-or fi grăbind atât de mult?
Mereu e-o dată viitoare...
De ce nu-şi mai doresc tumult?

Sau poate şi-au dorit, nu ştiu,
Dar drumul le era oricum,
Predestinat către pustiu...
Să se oprească chiar acum?

Se duc poeţii, îngeri trişti,
Atât de goi şi singuratici,
Cu paşi uşori şi fantezişti,
Se-ndepărtează-ncet, apatici...

Lăsând în urmă câte-un vers,
Scris cu peniţe, la-nceputuri...
Restul vor scrie-n univers,
Povestea lor de veşnici fluturi!

(In memoriam Anca Maria David)

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

P-o-e-m 111

Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalţă cu tâmple argintii preafrumoşi
Precum în poveştile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Şi se vând încă/ foarte bine

Nu ştiu aceşti cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente şi fiecare cuvânt din cofrajul lor se deşiră iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghiţit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într -un pet şi numai noi ăştia număram clipele care fumează iarbă

Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
şi se aşază pe rafturi ca nişte relicve ale erei
Când poemele muşcau cu dinţi de fildeş urechea poetului ce nu s-a sinucis

Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită şi despre funicularul în care poeţii se urcă
cu Dumnezeu... poeţii întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă
plămânii roşii ai scrisului-jertfă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este ca marea. Flux şi reflux.

aforism de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata poezie este aceea care se hrăneşte din cultură, dar eu nu mă realizez ca poet decât în măsura în care mă diferenţiez de toţi poeţii pe care i-am admirat, pe care i-am citit şi aşa mai departe. Dacă nu există această diferenţiere, nu există pecete personală. Fiecare poet îşi are tonul lui.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii frumos e mult prea puţin

pentru că poeţii nu sunt frumoşi
poeţii sunt extraordinari
umblă descheiaţi la suflet
şi când vor să adoarmă în cutiile craniene
ale unor muze ocazionale
o fac atât de uşor
îşi întind metaforele până la marginea lumii
calculează involuntar distanţa dintre zâmbet şi lacrimă

să fii frumos şi poet în aceeaşi propoziţie
seamană cu o idee negândită
cum să fii ceva
ce eşti
încă de la primul cuvânt tatuat
pe gamba aspră a timpului

să fii frumos e ca şi cum
ai spune că nu scrijeleşti poemele cu unghiile roase
de nebunia poveştii
ci o faci inginereşte
măsurând unghiurile în care poţi să aşezi
fluturi sau flori
când apune teama
şi faci un pas înaintea mulţimii
să vibreze la nebunia ta
tot universul de sare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poeţii sunt nişte fiinţe nedesluşite
ei îşi fac nişte lumi pe care le locuiesc singuri
de asta nimeni nu se poate lăuda că a văzut vreodată un poet adevărat

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reject

poezia şi rutina de a fi
sau dimpotrivă viul şi rutina de a nu fi
toate cu miros de tinereţe strivită
fluieratul impiegatului înainte de a-ţi porni
trenurile

parcă văd blazarea ferestrei
chipul tău obosit cerşind mii de îmbrăţişări
aşezat lângă strada cu ciment fierbinte
beau din vinul tare şi mă risipesc într-un du-te-vino ilogic
ştiu că te vei despărţi de umbra mea şi nu mă vei mai găsi în săptămâna efemeră
când glasul tău asuda de culoare

trag încă o rochie peste primăverile astenice
care mă recompun fidel
atunci când am strivit ţigara de pieptul tău
poate că
gara de tranzit a rejectat săruturile stereotipe şi
uşile vieţii silenţioase
nebuna aceea care la gurile de metrou ţi-a promis
că nu-ţi va injecta endorfine şi tu existenţă cu asigurare la zi
ai întrebat ultimul călător
cum ai putea să nu te scrii în bitum
ca aceia care au cucerit Maramureşul
cu lemn

ai pirogravat clipe mistice şi echinocţiul
dar nu ai acceptat acel challenge dintre eu şi
populaţia zen
pentru că oraşul ţi-a populat fantasmele cu
minus-timp

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunetul ierbii -
frânge plopii desfrunziţi
omizile cad

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

noapte cu stele
cometa îşi aprinde
ţigara tuşind

nu mai vede pădurile
doar bondarii iritaţi

tanka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-poezia

din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează
numai aşa pot desprinde fâşiile realităţii
de inima ce între flux şi reflux micşorează zile până la a le transforma în
purgatoriu de suflete
căci sufletul are aripi de monstruos de lungi
poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului
cea care se coboară în noi încă de la naştere şi ne iluminează scara interioară a fiinţei
.
câţi dintre cei cărora le alunecă printre degete
şarpele albinos al timpului
s-au îndrăgostit de propria cecitate?
a fi orb nu poate însemna decât să respiri într-un imens sanctuar
care ţi se pune la dispoziţie
pentru a pipăi elementele şi nonelementele
lumea cu vii şi tabla cu morţi-vii
viaţa şi capătul vieţii întors la 180 de grade până la a transforma în artă
disoluţia
.
în luminatorul de suflete
dragostea este fluorescentă
poti picta dumnezei-pigmei
cu o lavă de culori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta self respectului

codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiţia artei
până şi poeţii pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kick boxing
unde îşi trântesc adversarii literari

furtul unor sintagme poate echivala
cu hoţia trivială
căci un poet este ca un pet cu vorbe de hartie
cum poţi să nu incriminezi
furtul artistic?

se fură sentimente brute falii de viaţă
utopii pigmenţi
arta nu are cod
oricine se poate aşeza la drumul mare
nelegat la mâini
să îşi scrie memoriile fără self respect
faţă de arta din penitenciare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!