poeţii când sunt răciţi
uneori mai şi strănută
iar astfel ei scriu şi epigrame
poate chiar fără să vrea
sau măcar să-şi dea seama

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu de Cornelia Păun Heinzel

Cornelia Păun Heinzel: Scriu

Scriu
Fără a dori premii şi laude deşarte,
Pentru că literatura-i mai presus de toate.

Scriu
Fără a vrea bani, faimă, funcţii, bogăţii,
Pentru că nu asta-nseamnă scriitor să fii.

Scriu
Fără a fi un fals personaj construit
Mediatizat sponsorizat, în realitate un nimic.

Scriu
Fără a-mi vinde sufletul, nu la comandă, ci cu onoare
Pentru mine aceasta reprezintă o valoare.

Scriu
Nu cu scopul de a mă vinde, a mă promova,
Cu comerţul, scrisul nu se poate confunda.

Scriu...

poezie de Cornelia Păun Heinzel din Confluenţe literare Australia (2 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp îngenuncheat

uneori când mă trezesc din somn
îmi dau seama că îmi eşti atât de străin încât
dacă te-aş atinge
braţele mi s-ar împietri
şi niciodată
dar niciodată
nu m-aş putea ridica din această nenorocire

uneori când te privesc
îmi dau seama că tu n-ai fost al meu
nici măcar o secundă
te-ai pierdut printre oameni
ca firul de nisip
în adâncul mărilor şi oceanelor

uneori când mă trezesc
şi te privesc
şi încerc
îmi dau seama că şi timpul stă în genunchi
rugându-te să te bucuri
măcar o dată
că sunt femeia care te iubeşte
fără să îţi ceară
nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deşi Dan era trist, nu-şi dădea seama de ce anume, se simţea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebuneşte chiar... Dar nu proceda astfel; se abţinea. Cu greu, însă se abţinea. Altfel, să înceapă să râdă aşa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puţin, aşa spera. Nici nu-şi dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalităţii, a acelei normalităţi, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă şi a normalităţii din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil şi timid ca Dan. Însă se descurca; doar el ştia cum; Moţ avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viaţa lui Dan ar fi fost şi mai dificilă. Aşa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis – poem diamant

Universul
stă aplecat
asupra mea, ca
să îmi asculte şoaptele
ce poate vor deveni cândva
romane, proză scurtă, epigrame,
haiku-uri, sau poate
chiar şi
Poezii.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

Scriu catrene, scriu într-una,
Am voinţă, ce să-i faci...
Chiar şi-o epigramă, una,
Dar nici aia n-are "draci"!

epigramă de Cornelia Georgescu din Tăcere...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îşi cerea scuze faţă de Lia, în mod nejustificat, deşi el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu ştia deloc cum să se comporte în prezenţa ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât şi tatălui ei, că va fi distant. Distant şi rece faţă de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în braţe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simţea în prezenţa ei. Dar intervenea glasul raţiunii, conştiinţa, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanţa faţă de ea, să-şi respecte promisiunea făcută; ah – şi de n-ar fi conştiinţa asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-şi satisface pofta nebună pe care o simţea de a o strânge în braţe şi săruta, măcar preţ de o clipă. Dar, fără să-şi dea seama de ce, parcă fără a vrea, îşi asculta conştiinţa, glasul raţiunii şi rămânea departe de ea, deşi ea era chiar lângă el; nu acţiona însă cum îi dictau trupul şi inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-şi respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunţat bucuros la ea, dar nu reuşea; ceva îl determina totuşi să se reţină, să se abţină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Aşa i se părea chiar şi lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Lasă. Vreau să încerc şi eu. E interesant. N-o să păţesc nimic. Şi tu plângi uneori?
Lucian: Mi se întâmplă şi mie câteodată, tot din cauza cepei, când o curăţ. Chiar şi un bucătar experimentat ca mine poate păţi aşa ceva.
Lia: Dar fără ceapă ţi s-a întâmplat vreodată să plângi?
Lucian: Cred că da... Când eram mic, plângeam destul de des, după cum îmi spunea mama; eu nu-mi amintesc. De altfel, normal, ca oricare alt copil.
Lia: Nu m-ai înţeles; nu când erai copil. Acum, de curând, ţi s-a întâmplat? Şi fără ceapă?
Lucian: Da...
Lia: Zău?! De ce?
Lucian: De ce?! Nu ştiu. Poate pentru că... Totuşi, sunt doar o fiinţă umană. Ce credeai?
Lia: Ah...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bineînţeles, doar unul dintre acei reporteri câştigă dreptul de a-l intervieva pe tânărul comandant. Dintr-o simplă coincidenţă sau poate nu, reporterul respectiv era o domnişoară foarte frumoasă. Cu microfonul în mână, ea se prezentă degrabă, fără a uita să menţioneze şi postul de televiziune pe care-l reprezenta. Lucian o salută pe acea domnişoară cu gesturi elegante, zâmbind fermecător; nici nu era nevoie de mai mult, sau poate nici măcar de atât, pentru ca domnişoara să cadă în mrejele lui; o cucerise şi pe ea de partea lui, fără ca el să vrea măcar acest lucru. Foarte emoţionată, începu interviul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvira era mereu veselă, plină de viaţă. O adevărată bucurie s-o aibă lângă el, o adevărată desfătare, s-o vadă zilnic, o adevărată încântare, s-o audă mereu... Şi tot astfel, parcă fără a vrea sau măcar a-şi da seama, dintr-o joacă nevinovată, adolescentină, dar şi din nevoia de a nu fi mereu singur şi a avea alături pe cineva (cu excepţia vechiului său prieten, motanul Moţ), Dan Ullmann îşi crease mica sa familie, începând, timid, o viaţă de familist (cu tot ceea ce implica aceasta), cu micuţa Elvira, cu toate că ea nu devenise nicicând doamna Elvira Ullmann, rămânând mereu cu numele ei de domnişoară, Rezeanu...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Poate... Ştii, fiecare avem ascunsă în noi atât o parte bună, cât şi una mai puţin bună, ca să mă exprim astfel. Iar eu caut mereu să găsesc şi să scot în evidenţă partea frumoasă şi bună a fiecărei persoană, oricât de neadaptată ar considera-o ceilalţi, care cred că se încadrează într-un anumit tipar al "normalităţii". Ştiu bine că nimeni nu e perfect, nici măcar eu, dar pot găsi în oricine, oricât de rău ar fi, acea parte bună, ascunsă în interior şi atunci nu-mi rămâne decât să o scot la suprafaţă, să-şi dea seama şi cel în cauză de existenţa ei. Poate că nu voi reuşi întotdeauna, dar măcar o să încerc tot posibilul.
Lucian: Mda... Deci fiecare avem şi o parte bună şi una rea. Important e pe care o considerăm prioritară şi de care ne folosim mai mult în viaţă. Şi care ar fi partea mea cea rea?
Lia: Hmm... Ţi-ai arătat-o destul în ultimul timp.
Lucian: Aia crezi că ar fi?!
Lia: Aia şi altele... Ascunde-le cât mai curând şi scoate la suprafaţă tot ce ai mai bun.
Lucian: Bine, domnişoară consilier. Am să încerc, pe viitor, să-ţi ascult sfaturile. Oricum, cred că eu pot să fac diferenţa dintre bine şi rău şi să aleg ceea ce e bine; poate uneori mai calc pe alături, dar nu e condamnabil... În plus, îmi place să fiu înţelegător şi să ajut, urăsc violenţa, deci nu cred că pot fi clasificat drept un tip "rău". Cât despre tine, faptul că vezi în oricine partea bună, oricât de ascunsă ar fi ea şi că vrei să-i ajuţi pe ceilalţi, vorbeşte de la sine; e clar că nu poţi să fii rea. Şi totuşi, mă întreb, oare care ar fi partea ta cea rea?
Lia: Nu cred că ai vrea să afli vreodată.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Lasă, că vă veţi descurca voi şi fără el, aşa cum şi el se va descurca fără voi.
Mihai: Nu ştiu dacă va fi chiar aşa, Ly. Nu va fi atât de simplu. Într-adevăr, Luci e un om minunat, e un foarte bun comandant, coleg şi prieten. Prezenţa lui printre noi era întotdeauna binevenită, plăcută şi utilă, ştia să se impună când era necesar, fără a exagera. Nu ştiu, personal nu înţeleg de ce ar vrea această separare, fie ea chiar şi temporară. Întotdeauna şi-a dorit ca noi să fim uniţi, la bine şi la rău, să constituim un echipaj strâns, unit, ca o mare familie, iar acum brusc, el însuşi să ceară această separare... Mi se pare inexplicabil şi chiar îngrijorător. Trebuie să fie cu adevărat, foarte afectat, pentru a proceda astfel.
Ly: O să-i treacă lui.
Mihai: Probabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Sofia Daniela

Ce vreţi?! Eu sunt profesoară
Şi chiar fizica predau...
N-aţi vrea ca aşa-ntr-o doară
Chiar şi lecţii să mai iau?!

epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cu privirea lor blândă
chiar dacă uneori greşesc
necuvântătoarele sunt
mult mai sincere
decât oricare om

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Off... Eşti imposibil! Maturizează-te odată! Nici nu mai ştiu când vorbeşti serios şi când nu. Adineauri îmi dădeai sfaturi şi păreai sincer, serios.
Lucian: Dar nu eram. Mă prefăceam doar.
Lia: Şi eu ce să mai cred?
Lucian: Ar trebui să-ţi dai seama când vorbesc serios şi când nu, doar eşti psiholog; mai mult, chiar şi psihiatru.
Lia: Şi ce dacă? Nu văd legătura.
Lucian: Păi, ar trebui să cunoşti psihicul uman, deci ar trebui să-ţi dai seama, de fiecare persoană în parte.
Lia: Poate, dar tu eşti imposibil!
Lucian: Nimeni şi nimic nu este imposibil. Totu-i posibil; chiar şi ceea ce vezi acum în jurul tău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri erau atât de absorbiţi de dans, încât nici nu băgaseră de seamă că se apropiase de ora oficializării misiunii lor. Tot dansând îi găsi domnul profesor Eugen Manea, când sosi pe puntea principală a navei albastre. Dar dânsul îi readuse la realitate, întrerupându-le muzica. Se distraseră, dar era timpul să se concentreze asupra priorităţilor momentului, la ora aceea, constând în tot ceea ce era legat de oficializarea televizată a misiunii lor. Cât despre Lucian, poate mai mult fără a vrea sau măcar a-şi da seama, încheiase cu domnişoara psihiatru un pact despre care ea nu va pierde ocazia să-i amintească mai târziu în repetate rânduri, acela de a păstra între ei o relaţie strict colegială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Lasă, scumpule, nu te întrista din cauza tatălui tău; o să-i treacă...
Lucian: Dar, mamă, de ce se poartă astfel cu mine? N-a înţeles nimic? Nu şi-a dat seama că sunt nevinovat?! N-am făcut nimic rău.
Diana: L-a deranjat ideea că ai putea fi totuşi vinovat sau, pur şi simplu, faptul de a fi chemat în faţa Comisiei Disciplinare, din cauza ta.
Lucian: Dacă aş fi ştiut că se va purta astfel, aş fi rămas la Institut; am unde dormi acolo. Şi măcar dom' director e mult mai înţelegător; nu mă tratează deloc astfel.
Diana: Luci, dragul meu... Îmi pare rău că tatăl tău nu te înţelege acum, dar îşi va da seama că greşeşte şi atunci îşi va cere scuze faţă de tine.
Lucian: Şi-a cumpărat altă maşină?
Diana: Nu, nici gând. Cum crezi că ar mai fi avut chef de maşină nouă?
Lucian: Deci, nu şi-a mai luat alta... Mă duc sus, în camera mea.
Diana: Nu rămâi la masă, să mănânci?
Lucian: Nu, mamă, nu mi-e foame.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou îşi aminti cuvintele domnului Enka: "Periculoasă puicuţă, fiule!" Şi din nou îl aprobă în gând: "Câtă dreptate ai avut în privinţa ei, blondule... Chiar e periculoasă! Nici n-a început bine misiunea şi gata, mi-a şi dat de furcă, destul de serios... Ţi-am spus că am să o domolesc eu, dar acum nu mai ştiu... Oare voi reuşi vreodată?" Auzi uşa de la rezerva ei închizându-se. De abia în acel moment rămăsese, într-adevăr, singur pe puntea principală. Sau poate doar cu roboţii. Dar el şi roboţii... Nu prea vedea ce-ar putea discuta cu ei. Îşi dădea seama că n-ar fi fost deloc obligatoriu să rămână totuşi cineva, deci, nici măcar el, dar considera că e mai precaut astfel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot închizându-şi ochii la ceea ce-i înconjoară, unii au devenit orbi fără ca măcar să-şi sea seama. Eu însă mi-am găsit o mulţumire în a învăţa să văd chiar şi pe întuneric.

Marc Levy în Te voi revedea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poet – sigur că ştiu,
Dar versuri tot încerc să-ţi scriu.
Sper să nu te dezamăgesc;
Îţi scriu doar fi'ndcă te iubesc.

catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!