Ly: Lasă, că vă veţi descurca voi şi fără el, aşa cum şi el se va descurca fără voi.
Mihai: Nu ştiu dacă va fi chiar aşa, Ly. Nu va fi atât de simplu. Într-adevăr, Luci e un om minunat, e un foarte bun comandant, coleg şi prieten. Prezenţa lui printre noi era întotdeauna binevenită, plăcută şi utilă, ştia să se impună când era necesar, fără a exagera. Nu ştiu, personal nu înţeleg de ce ar vrea această separare, fie ea chiar şi temporară. Întotdeauna şi-a dorit ca noi să fim uniţi, la bine şi la rău, să constituim un echipaj strâns, unit, ca o mare familie, iar acum brusc, el însuşi să ceară această separare... Mi se pare inexplicabil şi chiar îngrijorător. Trebuie să fie cu adevărat, foarte afectat, pentru a proceda astfel.
Ly: O să-i treacă lui.
Mihai: Probabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Serios?! Chiar eşti aşa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ţi închipui?! Că aş fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe şi tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă priveşte... Despre tine ştiu foarte bine că eşti emotiv din fire, dar, uite... Îţi mărturisesc că şi mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obişnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înţeles acest lucru. N-aş vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aş putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păţi şi ceilalţi. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acţiune.
Mihai: Te înţeleg... Şi-ţi dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuşi legătura cu cei de acasă, dar simţeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă şi astfel n-am vorbit cu ei. Nu ştiu ce-aş fi simţit dacă i-aş fi văzut sau aş fi stat de vorbă cu ei. Dar aşa, m-am liniştit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viaţa şi-a urmat cursul şi pentru ei, a mers înainte chiar şi în lipsa noastră; s-au obişnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici faţă de ei, să apărem aşa, deodată, în viaţa lor, după ce, în toţi aceşti ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi şi ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învăţăm din nou cu prezenţa noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât şi pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferinţa noastră, nu şi la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleaşi stări sufleteşti ca şi noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenţionat.
Lucian: Da, nu intenţionat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că şi alţii le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu eşti comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poţi să te comporţi astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău aşa...
Lucian: Poftim?! Cine şi cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci şi pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înţeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Ştii foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanţă! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Ştiu, Luci. Am văzut şi te înţeleg. Eu, da, însă nu şi localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacţionezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înţeleg foarte bine! Ştiu că ţi-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacţionat. Indiferent de situaţie, nu trebuie să uităm unde ne aflăm şi care e regula de bază aici: Liniştea! Pentru localnici, liniştea e sfântă. Şi noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, ştiu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înţelegeam. Dar aşa... Nu înţeleg, nu mai înţeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Ştii că tata se înţelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu ştiu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deşi n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reuşeşte să stârnească astfel de reacţii. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înţeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia şi sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuşi câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce ştiu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu ştiu. Eram derutat. Nu ştiam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrăţişaţi şi m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aş fi spus, totuşi... Oricum, dacă i-aş fi spus ceva, nu i-aş fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aş mai putea, deşi... Vezi tu, şi mie mi-e greu. Adică, aş vrea foarte mult ca ei să ştie că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toţi, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înţelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puţin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca şi eu. Însă nu te asigur că voi şi reuşi acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu ştiu dacă mă voi putea abţine. Serios, nu ştiu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înţeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câştigat şi de data aceasta.
Maria: Aşa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deşi nu ştim ce îi va spune, însă sper că va reuşi să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuşi, de moment ce spui că se înţeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viaţa lui, înseamnă că au devenit apropiaţi, deci, se înţeleg.
Nick: Aşa sper şi eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Şi dacă s-ar ajunge la concluzia că domnişoara ar avea dreptate şi se vor lua măsuri împotriva ta?
Lucian: Destituirea din funcţia de comandant n-ar fi o pagubă prea mare, de nereparat; nu ţineam cu tot dinadisul la această funcţie, dar excluderea mea definitivă din echipaj... Asta chiar ar avea urmări imediate, destul de neplăcute.
Mihai: Cum ar fi?
Lucian: Anularea misiunii.
Mihai: Cum aşa? De ce?
Lucian: Fără mine, Alex şi Nis s-ar retrage amândoi rapid din echipaj.
Mihai: De când îi cunoşti?
Lucian: De când aveam vreo 6 ani, de când m-am înscris la şcoală aici, în Institut; eram nedespărţiţi, măcar după ore, împreună – zi de zi. Şi făceam groaznic de multe nebunii. Şi cine crezi că ne scăpa mereu de pedepse?
Mihai: Cumva... directorul?
Lucian: Chiar el.
Mihai: Şi atunci tot dânsul era director?
Lucian: Da; închipuie-ţi, avea doar vreo 24 de ani... aproape 25, sau cam aşa ceva.
Mihai: Uau... Impresionant!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Sper să nu te aştepţi la felicitări şi din partea mea!
Lucian: Nu, nu mă aştept la felicitări din partea ta, nici din a celorlalţi, chiar dacă Maria m-a felicitat deja; asta e treaba ei. Eu nu vă cer nimic, nici unuia dintre voi.
Alex: Şi totuşi, Luci, chiar meriţi felicitări; atât tu, cât şi puştanul ăsta... Zău aşa, şeful securităţii misiunii, la nici 18 ani? Bravo, măi, băieţaş!
Mihai: Mulţumesc. Cred... Dar aş fi mult mai mulţumit dacă nu mi-ai mai spune "puştan", "băieţaş", sau altceva asemănător; mă numesc Mihai, nu altfel!
Alex: Ia te uită la el, are şi pretenţii, puştiul...
Lucian: Lasă-l, bătrâne! Şi mai bine fă-i pe plac, ştiu eu ce zic; are un nume simpatic, deci, spune-i Mihai!
Alex: Hmm... Dar fie aşa cum zici tu, Luci; o să-i spun Mihai.
Lucian: Aşa-i mult mai bine, bătrâne, crede-mă! Şi să fie clar pentru toţi ceilalţi: Vreau să ne înţelegem cât mai bine, să nu existe certuri sau alte divergenţe între noi pe parcursul celor 13 ani sau cât va dura misiunea noastră. Să fim uniţi, cel puţin prieteni, dacă nu chiar mai mult; cred că în asta constă succesul misiunii noastre, în modul în care ne vom înţelege şi ar fi bine pentru noi să ne simţim ca într-o familie, a noastră.
Stela: Frumos spus; ca într-o mare familie...
Lucian: Da, aşa ar fi bine, ca-ntr-o mare familie, strânsă, unită; şi la bine şi la rău.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Gardă de corp personală?! Dom' director, mi se pare o exagerare.
Traian: Deloc, Luci. Crede-mă, în perioada următoare, veţi avea nevoie chiar şi de aşa ceva. Desigur, cheltuielile vor fi asigurate de Institut, nu veţi scoate bani din buzunarul vostru.
Lucian: Nu despre plata body-guarzilor e vorba, dom' director.
Mihai: Eu în mod sigur n-am nevoie de gardă personală de corp.
Traian: Îmi dau seama că te-ai descurca şi singur cu protecţia, tinere, sau că i-ai putea "aranja" rapid pe body-guarzii repartizaţi ţie, dar nu cred că-ţi poţi permite un asemenea comportament. Trebuie să te conformezi situaţiei existente şi să accepţi ajutorul persoanelor autorizate legal să se ocupe de protecţia unor cetăţeni, altfel ne vom confrunta cu alt gen de neplăceri. Închipuie-ţi că ziariştii, reporterii şi alţi reprezentanţi ai mass-mediei de abia aşteaptă subiecte de genul "şeful securităţii misiunii s-a luat la bătaie cu X sau Y" sau altceva asemănător şi nu ne putem expune atenţiei lor prin astfel de manifestări.
Mihai: Domnule director, vă rog... Nici nu mi-aş fi permis să mă comport astfel; e împotriva a tot ceea ce am învăţat. Nu sunt un bă-tăuş de rând, nici măcar unul profesionist. Cum vă puteţi închipui una ca asta?
Traian: Bine, tinere. Scuză-mă, te rog; n-am vrut să te jignesc! De altfel, nu mi-am închipuit deloc aşa ceva, pentru că dacă aş fi gândit astfel, m-aş fi împotrivit categoric numirii tale în această funcţie, ba chiar prezenţei tale în echipaj; dar nu este cazul. Ştiu că eşti foarte civilizat şi corect.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Totuşi, nu sunt foarte sigur că ar fi aşa. Adică... Nu-mi dau seama... De ce ar fi tăcut? Toţi? De ce nu mi-ar fi spus? Nici unul? Probabil că ştiau toţi, adică, măcar ei... Mama, blondul, dom' director; şi nici unul nu mi-a zis niciodată nimic în acest sens... Deci, nu pricep! Poate că totuşi, doar ni se pare nouă, Mihai şi-mi fac griji degeaba! Poate că nu-i deloc aşa... Sper că nu-i aşa! La naiba!
Mihai: Eu... Repet, Luci, nu ştiu ce să-ţi spun! Dar... Stai puţin! Ia uită-te la mine!
Lucian: Poftim?!
Mihai: Priveşte-mă cu atenţie, pentru câteva clipe!
Lucian: Bine.
Mihai: Da, acum îmi dau seama... Mi se părea mie mai demult, dar nu făceam legătura sau credeam că doar mi se pare, însă acum e foarte clar! Nu ştiu ce înseamnă asta, dar... E sigur!
Lucian: Ce anume îţi dai seama? Ce-i atât de sigur, Mihai?
Mihai: Luci, semeni mult cu dânsul; nu cu tatăl tău cel blond, ci cu domnul director. Zău aşa, chiar semeni! Mult de tot!
Lucian: Crezi?!
Mihai: Negreşit!
Lucian: Bine, Mihai... Scuze că te-am reţinut! Mă retrag acum.
Mihai: Unde pleci?
Lucian: Nu contează... Aiurea, prin oraş, apoi în navă, desigur. Te las să-ţi vezi de treabă, aici, cu supercomputerul... Pa! Mai vorbim noi.
Mihai: Bine, Luci, cum vrei... Sigur mai vorbim, oricând. Pa!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, ştii foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar şi ieri l-ai văzut.
Lucian: Aşa-i, dar nu ştiu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ţi spun, nici eu nu ştiu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte uşor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aş deranja deloc. Aş afla doar pe unde este, fără ca el să ştie nimic. Vei continua să te întâlneşti zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de aşa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Aşa-i mult mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sever: Tu, tinere, crezi că ar trebui destituit din funcţia de comandant şi exclus din echipaj?
Mihai: Nu. După părerea mea, dacă s-ar lua asemenea măsuri împotriva lui, s-ar face o foarte mare greşeală.
Sever: Mai ai ceva de adăugat?
Mihai: Nu; poate decât faptul că mi-ar plăcea să rămână totuşi comandantul misiunii, să-mi fie coleg şi să plecăm în această misiune spaţială la data stabilită. În rest... Totul pare a fi în ordine.
Sever: Bine. Te rugăm să-ţi semnezi depoziţia. Tinere, să nu uiţi pentru mâine, să-ţi anunţi părinţii să vină şi dânşii.
Mihai: Desigur, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Sper să nu uiţi ce ne-ai promis.
Lucian: N-am să uit. De acum încolo, nu voi mai sta izolat, mă voi întoarce printre voi, acolo unde-mi este locul. Dar nu încă, adică nu chiar din acest moment.
Mihai: Asta-i bine!
Ly: Şi tot tu vei fi comandantul? Ah, scuză-mă, n-am vrut să...
Lucian: E-n ordine. Nu-i vina ta. Doar că... Nu vreau să vorbesc despre asta acum; nu încă. Nici cu voi, nici cu altcineva. Şi nu ştiu ce şi cum va fi – vom vedea ce vom hotărî toţi, împreună...
Ly: Înţeleg. Îmi pare rău.
Lucian: Lasă; nu-i nimic grav. Cu bine...
Ly: La revedere, Luci.
Lucian: Pa, campionule.
Mihai: Pa, Luci... Mă bucur că te-am văzut. Mi-ar fi plăcut să rămâi cu noi, dar dacă nu se poate...
Lucian: Poate altădată. Cât de curând; promit...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De faţă cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu ştiu de ce. Şi am reacţionat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înţeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, că-mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau să mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Şi v-am promis solemn, vouă şi-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prosteşte şi am de gând să-mi ţin cuvântul dat, aşa că, gata! Rămân indiferent la orice; nu mă mai interesează! Nimic! Sau aşa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu ştiu în ce măsură reuşesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Luci, ce-i cu tine? Ce te-a întristat atât de mult? Aşa de rău te-a răvăşit vestea asta în legătură cu funcţia pe care o vei avea în echipaj? Dacă ştiam cum vei reacţiona, nu-ţi mai spuneam nimic.
Lucian: Ah, nu, dom' director, nu-i vorba de asta, deşi, să ştiţi, dacă aş fi aflat că aţi fi intervenit în favoarea mea, aş fi renunţat rapid la orice funcţie de conducere.
Traian: Iar începi?!
Traian: Nu, dom' director, am înţeles că nu v-aţi amestecat şi vă mulţumesc că aţi fost corect. Am să accept deci să fiu comandantul misiunii; nu mă înspăimântă deloc acest gând. Ştiu sigur că am să mă înţeleg cu colegii mei. Vă asigur că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc, să fiu demn de funcţia şi de încrederea ce mi-a fost acordată, deşi recunosc că personal nu mi-aş fi dorit această funcţie de mare responsabilitate. M-aş fi mulţumit cu calitatea de simplu membru al echipajului; mi se pare mai mult decât suficient.
Traian: Că nu vei dezamăgi pe nimeni sunt foarte sigur, Lucian. Dar de ce spui că nu ţi-ai fi dorit această funcţie?
Lucian: Pentru că mă tem de reacţia celorlalţi. Sper să mă înşel, dar tare mă tem că toţi vor considera rapid că n-am fost numit pe merit în această funcţie, ci doar din cauza dumneavoastră.
Traian: Probabil e normal să considere astfel, de moment ce tu însuţi ai fost înclinat să crezi acelaşi lucru, dar ai 13 ani la dispoziţie pentru a le dovedi că eşti capabil, că ţi se cuvine să fii comandantul, că meriţi această funcţie.
Lucian: Nu la colegii mei mă refeream, deşi s-ar putea ca şi ei să aibă această impresie...
Traian: Ah, nu la colegii tăi te refereai, ci la ceilalţi. Cu ce te afectează pe tine părerea celorlalţi? Ce-ţi pasă ce cred ei? Dă-i încolo! Ignoră părerea lor! Tu vei pleca, ei vor rămâne aici; lasă-i cu convingerile lor cu tot, iar tu vezi-ţi de treaba ta! Ştiu că eşti profesionist, ştiu că te poţi descurca în aproape orice situaţii. Când te simţi depăşit de situaţie, ai alături nişte colegi minunaţi, care să te sprijine... Arată tot ce ştii, scoate la iveală tot ce-i bun în tine şi vei reuşi! Vei vedea, flăcăule: Totul va fi bine! Aşa că nu-ţi mai amărî zilele cu probleme pe care, de fapt, nici măcar nu le ai; le inventezi... Relaxează-te!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simţi?
Lucian: Mihai... Nu ştiu ce ţi-aş putea spune. N-am cuvinte... Ştiu că eşti supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche şi nu mă aştept la înţelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproşându-ţi ceva? Nu vreau să te acuz de nimic şi nici nu trebuie să te scuzi faţă de mine. Am înţeles că n-ai avut intenţii neserioase şi-mi pare rău pentru ceea ce ţi-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aş avea de ce să te iert şi sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te ştiu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ţi-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie ruşine şi crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Şi mai ziceai că te-am dezamăgit şi că-ţi pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ţinut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puţin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aş fi meritat.
Mihai: Ştiu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aş pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reuşeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aş fi meritat.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Zău, şefu', totuşi... Da' ce-ai păţit? Nu ne poţi spune şi nouă? E secret? Din câte ştim noi, tu nu te îmbolnăveşti aşa de repede, cu una cu două; eşti rezistent din punctul ăsta de vedere, deci nu pricepem ce-ai păţit. Şi cum nimeni nu vrea să ne spună...
Lucian: Nis, nu ştiu de ce ar trebui să intrăm în amănunte, ce rost ar avea să aflaţi toţi motivul îmbolnăvirii mele, dar dacă tot sunteţi atât de curioşi, am să vă spun adevărul, pentru că n-am nimic de ascuns.
Lia: Nu, Luci, taci!
Lucian: Repet, n-am nimic de ascuns faţă de colegii mei. Dacă ei vor să ştie adevărul, îl vor afla direct de la mine, fără ocolişuri, nu din alte surse, nu pentru că aş fi dator să le dau explicaţii, ci doar pentru că n-am nimic de ascuns. Îmi recunosc faptele, nu mi-e ruşine de greşelile mele, sunt sincer... Ce v-am spus înainte de a pleca în această misiune, când încă eram pe Terra? Fără secrete! Foarte bine; fără... Deci, Nis, înţeleg că vreţi să aflaţi motivul aşa zisei îmbolnăviri; nu ştiu dacă toţi vreţi să aflaţi asta, dar se pare că da, deci am să vă spun. Păi, e simplu: Adevărul e că m-am îmbătat şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: A rămas să mă lămuriţi cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei şi-ţi pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcţie; nu m-ai dezamăgit deloc! Şi sper să nu mă dezamăgeşti nici acum, începând să-mi reproşezi că aş avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înţelegi şi să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influenţa cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituţii şi normal, pe tine te-aş fi susţinut, asta se ştie, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greşit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii şi trebuie să ştii că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toţi sunt conştienţi că te-aş fi ales pe tine. Reţine, deci; te-aş fi ales, nu doar te-aş fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenţi, iar decizia finală depindea în mare măsură şi de indicaţia computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcţie?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcţie: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeţi că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu ştiu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuşi poţi fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilităţi şi în general, de tine va depinde reuşita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei şti să te înţelegi cu colegii tăi; cu toţi, nu doar cu Alex şi cu Nis, care-ţi sunt prieteni apropiaţi. Ei sunt datori să-ţi dea ascultare, iar tu – cred că ştii foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ţi spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că ştiu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Recunosc, mi-e şi dor de ei, nu s-ar putea altfel...
Sonya: Păi, e timpul să te întorci la ei, să-ţi reiei locul care-ţi revine în cadrul echipajului, să începi să-ţi faci din nou datoria, să iei în serios rolul pe care-l ai, în calitate de comandant al misiunii; asta-i funcţia în care ai fost învestit, se pare, tot de directorul Institutului vostru.
Lucian: Funcţia?! Nu ştiu dacă dom' director m-ar fi învestit în această funcţie, dar sper că nu l-am dezamăgit niciodată; n-aş vrea... În plus, această funcţie a fost pentru mine întotdeauna ceva facultativ şi inutil. Datoria mea în cadrul misiunii e cu totul alta, iar eu cred că mi-o îndeplinesc destul de bine.
Sonya: Nu-i adevărat. În ultimul timp, nu ţi-ai onorat deloc îndatoririle, în nici un fel. Trebuie să pui totul la punct. Ai un rol foarte important, nu poţi nega acest lucru şi nu-ţi poţi abandona colegii; ei au nevoie de tine, îţi simt lipsa, toţi, nu doar Lia. Şi tu le simţi lor lipsa, să nu-mi spui că n-ar fi aşa. Trebuie să te întorci printre ei, n-ai încotro. De altfel, tu ştii foarte bine că de tine depinde, în mare măsură, reuşita acestei misiuni; nu te poţi separa total de ei, fiindcă astfel veţi da greş. Şi n-ai vrea să se întâmple una ca asta.
Lucian: Nu ştiu ce să cred. Poate ai dreptate. Mai greşesc şi eu uneori, nu pot fi perfect; sunt doar un om, nu altceva... Nu ştiu ce să spun. Trebuie să mă mai gândesc.
Sonya: Tocmai asta e problema. Nu mai ai timp să te gândeşti; ai stat destul singur, separat. Nu mai poţi întârzia, nu mai poţi sta retras, deoparte. Colegii tăi au nevoie de tine în mijlocul lor acum, nu altădată! Trebuie să te aduni, să-ţi revii!
Lucian: Poate... Am să încerc.
Sonya: Nu încerca deloc! Fă-o! Acum, când e nevoie de tine! Nu mai târziu!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Vai, de abia acum v-aţi întors?!
Alex: Da, măi, puştiulică... De abia acum.
Mihai: Domnule profesor...
Eugen: Ia spune, tinere: Cum a fost la mate? Te-ai descurcat?
Mihai: Da. A fost atât de simplu; şi eu, care mă aşteptam să fie foarte dificil... Dar n-am întâmpinat greutăţi.
Eugen: Deci, la mate sigur treci.
Mihai: Eu aşa cred.
Eugen: Da, ştim că matematicianul nostru te-a ajutat, deşi, din spusele lui, nu aveai deloc nevoie. Şi acum, hai, trebuie să mergi să dai şi tu o declaraţie la Comisia Disciplinară a Institutului.
Mihai: Unde?
Alex: La Comisia Disciplinară; ce, n-auzi bine?!
Mihai: Ba da, dar nu ştiu unde trebuie să merg.
Alex: I-auzi la el, nu ştie... Măi, puştiulică... Tu de când înveţi aici; de ieri?
Mihai: Nu de ieri, dar nu ştiu unde vine asta, n-am avut ocazia să ajung pe acolo până acum.
Alex: Eh, ce să spunem, ai fost mereu foarte cuminte, de n-ai ajuns pe acolo...
Nistor: Adică, asta înseamnă că şefu' n-a fost cuminte de-a ajuns acolo?
Alex: Nu, mă, tontule! Luci a avut doar o... neşansă.
Eugen: Haideţi, lăsaţi taina! Cine merge cu Mihai, să-i arate unde trebuie să ajungă?
Alex: Mă duc eu, dom' profesor. Hai, măi... puştiulică!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!