Pe scaunul meu înflorit din sud

îmi aduc aminte unde era luna pe cer,
atunci când primii oameni cuprinși de îndoială
au fugit crezând că vor scăpa
de ceva ce mie îmi pare că mă pripesc dacă spun
lumii să nu se teamă.

în acest caz,
sărutul ca morfologia iubirii seamănă cu o depresie
necesară,
ceva ce nu voi avea niciodată,
un loc fără nume pe hărți,
îmi fac curaj recitând din marii poeți:
omule, nu muri singur aici,
plin de răbdare,
Dumnezeu cu privirea fixă
ascultă în tăcere.

din marile năpaste pe care ni le trimite, probabil
nebunia e cea mai frumoasă,
ne dă libertatea să stricăm la întâmplare,
să ne împrietenim cu puternicii zilei.
până să vând dantelă pe podul cel lung,
nu puteam să trec cu vederea acele monede
de aramă,
silueta unor femei
care se îndepărtează.

nimic mai seducător.

pustiul îmi poartă strigătul încoace și-ncolo,
iar eu în pat cu dușmanul
dezmierd un vin pe care nu-l beau pentru gustul său,
ci pentru dorința de a simți briza sărată
a mării, pe care întâmplarea a pus-o aproape
de mine, atât de bucuros știind
că
voi prinde ziua de mâine
ca pe un sacrificiu ce nu se cuvine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopții printre scaieți,
plouase zdravăn și în umezeala călduță greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deși încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeți de țărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieși
pe acoperișul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu mă faci genial și iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aș simți inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu și carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conștiinței, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care ființa umană încearcă să treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine și pentru că
atunci când fizic suferința depășește speranța de viață primită
la naștere, când am început să căutăm tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poți împărți fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce ești singura în stare să spere,
să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când oamenii ascultă o muzică frumoasă, se simt cuprinși de nostalgie, de dorința de a regăsi ceva ce nu au avut și nu vor avea niciodată.

citat clasic din
Adăugat de Silvia BratuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Carter Webb: De ceva timp tot încerc să scriu o astfel de scrisoare, una cum mi-ai spus că nu ai primit niciodată. Una pe care mă străduiesc să o scriu de o viață întreagă. Îmi aduc aminte că aveam 13 ani și stăteam în camera mea, ascultând aceeași melodie la nesfârșit. Credeam că, dacă aș putea scrie ceva frumos, ceva din suflet, astfel aș putea să fac pe cineva să mă iubească. Am crezut că mi se cuvin multe lucruri. Niciodată nu m-am străduit prea tare, am fugit mereu de responsabilități. Am venit aici pentru că încercam să fug, pentru că vroiam să fiu singur. În schimb, te-am întâlnit pe tine, iar tu nu iei nimic de-a gata. Sper să ai parte de toate lucrurile pe care le meriți. Sper că te vei întoarce la New York, la muzeul Metropolitan și că te vei duce în sala unde e tabloul cu râul Hudson și mai sper că o vei lua și pe Lucy cu tine, sunt sigur că o să-i placă. Îmi pare rău că ți-am complicat viața. Îmi pare rău pentru multe lucruri, dar cel mai mult regret că nu ți-am putut spune că, indiferent ce se va întâmpla, îți sunt recunoscător pentru momentele petrecute alături de tine. Și chiar dacă mă tot chinui să găsesc cuvintele potrivite, tot ce vroiam să-ți spun este, de fapt, mulțumesc.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
și ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam și nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios și în sfârșit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se cațere, să mă ajungă
mă ridicam, așa țintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
și în sfârșit simțeam că sunt liber. mă simțeam curat

m-am aplecat și mi-am sărutat ghizdurile sufletului
și buzele mele au simțit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana: Te cred. Ce-ai obținut însă? Nu ai nimic al tău...
Traian: N-am, dar aș putea oricând; cine crezi că mi-ar refuza? Ce folos însă? Ce mi-ar trebui casă, vilă sau apartament de lux în centrul orașului, mașini și toate celelalte? N-am nevoie de nimic! Mă lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici și sunt mulțumit de modul în care o duc; nu-mi plâng de milă.
Diana: Puteai avea mai multe...
Traian: Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
Diana: Puteai avea soție, copii, nu să rămâi singur, burlac...
Traian: Soție?! Dacă nu tu, de alta mă lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstrăinat de mine. Însă nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
Diana: Off... Ajungem de unde am pornit. Deci, totuși, din cauza asta îl trimiți atât de departe de mine, în această misiune, să nu știu nimic de el în următorii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstrăina de mine, nu-l trimite departe! Lasă-l aici, acasă, lângă mine!
Traian: Eu nu-l trimit nicăieri; el a ales această cale. De altfel, puteai fi conștientă de acest risc încă de când l-ai înscris să învețe aici, la acest Institut. A fost pregătit pentru a deveni astronaut; se pare că a reușit prea bine acest lucru, pentru că la ora actuală, fără a-l lăuda, este cel mai bun!
Diana: Fugi de realitate, dar știu că e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul să-l îndepărtezi de mine, de Iulian... Nu înțeleg, cum poți fi atât de crud? E totuși fiul meu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ținut minte

Găsesc în ceilalți oameni ceea ce caut.
Dacă îl caut pe Dumnezeu, îl găsesc pe Dumnezeu.
Dacă scotocesc după lucruri urâte, găsesc lucruri urâte.
Eu, de fapt, selectez ceea ce doresc – și asta primesc.

O viață fără provocări înseamnă a merge la o școală
unde nu se primesc și nu se învață lecții.
Încercările nu vin pentru a mă deprima sau pentru a mă doborî,
ci pentru a mă instrui, a-mi arăta direcția și pentru a mă întări.

În înțelepciunea și în planul iubitor trasat de Tatăl
nicio povară nu-mi este pusă pe umeri fără un scop
și nu există urgențe și nici supărări care să mă doboare –
mi-au fost date puterea și însușirile necesare pentru a le depăși.

O viață rotundă și împlinită nu este determinată
de circumstanțe exterioare sau de favorurile altora.
Acestea sunt tangențiale, dar nu sunt sursa.
Fericirea sau nefericirea vin din felul în care gândesc și simt.

Niciodată nu voi putea pierde ce este-al meu,
nici nu voi putea stăpâni ceva care nu-mi aparține.
Nu mă voi eschiva niciodată în fața unei probleme:

Ori mă va urmări mereu, ori voi intra într-o alta asemănătoare,
deși s-ar putea să aibă altă înfățișare sau alt nume.
Nu purta grija zilei de mâine.

Astăzi este ziua de ieri, cea care-ți provoca angoase.
Nu bate niciodată la o ușă închisă:
Așteaptă să se deschidă și atunci treci dincolo de prag.

O persoană care a intrat în viața mea
a intrat pentru a mă învăța ceva
sau pentru a învăța ceva de la mine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Starea de nou

trebuia să sucesc niște mâini
fără să întrerup aplauzele
rar găsești pe cineva să respecte legea
iubirii
înaintea cuvintelor n-a fost nimic
explicit
cu nume de om fericirea mă strigă
pe cine îngropi cu o slujbă așa de frumoasă

sunt ghinionistul care nu-și permite emoții
deși undeva păstrez o batistă
mereu întreb unde mi-e locul

cei de acasă ies în stradă
cu mimica schimbată cu strângeri de inimă că
nu fac nimic
pentru împăcarea cu moartea
ora trei dimineața este cea mai potrivită muzicii de jazz
până la primul adio
îi aud ticăitul

la petrecerea burlacilor promisă de zâna cea
rea de la naștere
am răsuflat ușurat că nu moștenisem capul mare și dizgrațios
al bunicii
precum vibrația karmei prin crăpăturile nopții -
ceva între obiectele personale și tăblița de identificare a îngerului
cu reputație îndoielnică

gata să prade
mi-a tras o palmă nu fi tipul acela
nehotărât
în privința iubirii
eu și Dumnezeu am avut copilării diferite.

de parcă întâmplarea s-ar fi ușurat
pe buchetul miresei
iar
viața
a trecut brusc mai departe

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

și ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști

mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...

știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

A avea

Privește-L în ochi pe Dumnezeul tău
și spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl cioplești cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
și pădurile ard.
E atât de cald
încât toți oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-și descopere în ei depresia
și să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce crește în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, ești plin de tristeți într-o lume în care nu poți avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
și i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă și alte stele,
ești captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te așteaptă...
tu, să-L cauți,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ai încredere în Dumnezeu , dar și în tine

Omule,
Când simți că nu mai poți, nu dispera. Închide ochii și gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îți dă puterea să mergi mai departe. Mulțumește-i pentru viața ce ți-a dat și tot El îți va arăta dragostea și grija pentru sufletul tău. Îți va oferi zile însorite atunci când în viața ta vei avea și momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar și în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere și în forțele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ți omoare, sau să-ți fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni și zile care îți vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ți dorești. Atunci oamenii te vor prețui mai mult. Numai astfel vei simți că ești capabil să construiești și tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie față de lumea în care trăiești, dar și față de tine.
Fiind mai bun meriți să fii fericit. Și nu uita că în viață nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ți persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.

poezie de (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Zidul

Am construit un zid negru pentru spații albe
Ca două lumi diferite în care tu și cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoașterea.
Eram bărbat și femeie,
Dar căutam aceeși cunoaștere.
Și am tot căutat-o până când
Nu am mai simțit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoașterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am ințeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoașterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat și definitiv
Inexistenți.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Și am ințeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spațiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparținea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Și Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit mirați și îngroziți
În același timp,
Pentru că nu ne mai recunoșteam unul pe celălalt.
Și am înțeles că relația noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Și Dumnezeu ne- a dat lacrima.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puțin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgărițe care știe vorbi omenește
din spatele meu diavolul pus la patru ace și slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorința pentru bine și rău înmulțește

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
povești despre dumnezeii vechi și cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut și pe care nu oricine poate să-l prețuiască
ah ce păr ai iubito și ce zâmbet dimineața mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viața iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu și pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toți cei care au plătit pentru faimă cine-i mai știe
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luna pe drum

1
Luna mă duce acasă.
Vreau să-o iau cu mine în ziua de mâine.
Până la capăt, în această tăcere calmă...

2
Miau, miau, miau...
Vă rog, nu deranjați.
Sunteți ființe umane
Sau, poate, ceva mai fiabil?

3
Desigur,
Nu există nimic de care să fii mai mândru decât faptul de-a fi om.
Dar tu?
Tu ești o pisică.
Iar un vânător de șoareci se poate considera Mao.

4
Vreau să-o iau cu mine în ziua de mâine!
Oriunde, oricum –
Un pic de gândire e de preferat lipsei oricărui gând.

5
Într-adevăr, viața este frumoasă.
Dormi!

6.
Singură, luna plutește deasupra deșertului.
Când, exact, s-a rătăcit
N-am nici cea mai vagă idee.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Leo: Ei, îți plac pozele, omule?
Hyde: Da, omule. Sigur că da.
Leo: În regulă, ești angajat, omule.
Hyde: Pur și simplu? Nu trebuie să mai vezi și alți candidați?
Leo: Nu a mai venit altcineva, omule.
Hyde: Și ce trebuie până la urmă să fac pe aici?
Leo: Păi, nu am așteptări prea mari, omule. Adică, dacă dugheana nu ia foc, înseamnă că a fost o zi bună. Și chiar dacă ar lua foc, omule, ar fi în regulă, pentru că mai am vreo două-trei magazii din astea pe undeva. Hei, fii atent. Dacă vezi vreuna din ele, ai putea să mă anunți și pe mine, omule?
Hyde: Sau și mai bine. I-aș putea face o poză.
Leo: Uau, o poză cu o dugheană unde se fac poze. Cred că ar fi un fel de artă sau ceva. Hei, ascultă. Sper că nu te superi că te plătesc cu bani gheață. Nu-mi place ca "fratele cel mare" să se amestece în treburile mele, înțelegi tu.
Hyde: Omule, ții guvernul deoparte. Sunt alături de tine.
Leo: Nu, fratele meu mai mare, omule. Vine mereu la mine să-mi ceară bani.
Hyde: O, pentru că tu ești cel responsabil?
Leo: Da, e ca un blestem, omule. Hei, eu trebuie să plec. Trebuie să fac ceva într-un loc.
Hyde: Da, omule, înțeleg. Și vrei să închid eu după ce termin?
Leo: Să închizi? Uau, e o idee grozavă, omule. Hei, ești unul din ăia care au tot felul de idei, nu-i așa?
Hyde: Da și poate într-o zi tu vei fi cel care lucrează pentru mine.
Leo: Serios? Asta ar fi grozav, omule. Hei, dar aș putea să-mi iau sâmbătă seara liber, nu-i așa? Grozav!

replici din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vorbe fără obârșie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfășoară de dimineață
Ce îți folosește să fii atât de zălud și de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e liniște, sub cireș și sub stele
viața însăși este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmărește când miroase praful de pușcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche și pentru zeițele pasăre o să spun acum ghicitoarea
și pentru potârnichea
care m-a născut
și
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică și se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe și mult
e devreme)
(și timpul și spațiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste brațe și mă cufunzi în lumină
și asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic și durabil în lume
viața e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanțe și fără vestă-antiglonț
îmi
beau
liniștită
cafeaua
și din toate acestea nu putem ști aproape nimic nu vom înțelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
și zeițele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
și-atât
din care nu se naște nimic
atât a rămas
pe aici
și când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bună dimineața, pământ

îi priveam zâmbind și atât,
oameni care nu au ucis niciodată,
aveam nevoie de medicamente și de un soare
mai încet
în drumul șerpuit către noapte,
pescăruși zburau, să nu-mi fac griji pentru ziua de mâine,
pentru următoarea plecare spre necunoscut,
încercam
să mă gândesc la un lucru frumos.

tot ce îmi puteam aminti însemna averea
pentru care
nu trebuia
să dau socoteală.
ziua continua să scadă,
ne pândeam unii pe alții,
auzeam focurile, ascunși în tufișuri,
ca într-o joacă de-a hienele,
oamenii mari inspirau
teama să nu-mi strălucească ochii
din cauza febrei,
noaptea făcea ca șoaptele noastre
să-și piardă mințile după încărcătorul celuilalt.

cineva încerca să ne convingă cu lapte de mac,

am petrecut timp întrebând
ce boală se întinde ca un stol auriu.
atunci
am simțit că stă în puterea mea
să-i aleg pe cei doisprezece.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Henry Van Dyke

A dispărut din vederea mea

Stau pe țărm. Aproape de mine, o navă
își întinde velele albe în briza proaspătă și pornește către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumusețe și vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norișor în locul unde marea și cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena și verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puțin capabilă de-a-și purta caricul spre portul de destinație.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Și chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alți ochi care îi urmăresc sosirea, și alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, sosește!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Voi privi totul și pe toți ca și cum ar fi pentru prima oar㠖 mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obișnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de așa ceva sau nu îi dau importanță. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui și la și la umbrele cărora le dau naștere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferința nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viață, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca și cum ar fi prima și voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am știut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleași locuri de nenumărate ori și am spus "Bună ziua" acelorași oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învățat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalți, dorindu-mi ca toți să înțeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaț㠖 chiar și atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineață mă trezesc cu senzația asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca și cum ai privi un copac înfrunzit
și pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poți să uiți așa cum și eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ți spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poți să cuprinzi cu mâinile stelele, poți să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineții
nu știe cum este să ții în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o ușă și nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
și eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îți este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineți poți să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poți să vezi un surâs
și asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simți. dar
cine să înțeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

așa mă simt
legat
ca și cum aș fi
și n-aș fi
în fiecare dimineață mă trezesc cu senzația asta
deschid ușa de la balcon și am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deși înnorat pare mai limpede
și atât de aproape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani și sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărțit de mine și ai fugit în brațele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea și unde începea el. Viețile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu ești cel care m-a inventat. Și gândul ăsta mă îngrozește. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook