100°F

s-a scufundat soarele-n furtună

drone pe cerul încordat încălcând bariere

e o linişte stranie şi-un vânt jucăuş îmbracă fantome

fugim spre casă strivim zmeură sub tălpi

sângerăm şi-i dulce toată durerea aceea

dintr-o boxă subtil ca o vrajă anima lui thom yorke

ne apasă pe ace în creier ca-ntr-o pernuţă în joacă

fugim în fereastră pe cer ţipari electrici aleargă

unul după altul

se luptă se hârjonesc

s-a întunecat de tot s-au stins toate luminile

aici oamenii mor lent şi noi îi iubim pentru asta

zâmbeşte-mi puţin mi-e foarte rău

lasă-mă o vreme trebuie să decantez totul

îndepărtează-te puţin desprinde-te

mai am de curăţat câteva răni

de umplut

gaura asta din capul meu

care se adânceşte tot mai mult

şi mă trage înăuntru cu totul

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soare a apus

Am tot sperat

că vara asta nu se va sfârşi niciodată,

că ne vom trezi în puful orbitor

sub geamul cu vedere spre rachete şi constelaţii

şi lumea va fi blândă şi ne va tolera

toanele şi vulnerabilităţile.

Dar totul a trecut,

a trecut totul şi s-au îngălbenit deja amintirile virtuale,

ni s-au alterat

speranţele de viitor,

tot lucrăm la cubul acesta rubik

şi nu nimerim culorile din nicio perspectivă.

S-a întunecat tot orăşelul,

ni s-a făcut din nou frică.

Pulsul valuri în aparate, singura constantă aici

a rămas dragostea noastră.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate întotdeauna alt clopot

Bate întotdeauna alt clopot,
genunchii mei stau în altă biserică
şi-n altă vreme.
Peste mine doarme alt înger.
Eu mă ridic de sub aripa lui şi spun:
- Du-te, du-te, nu vezi că eşti altul?
El îmi răspunde:
- Lasă-mă, mai lasă-mă puţin,
mi-e foarte somn,
mai lasă-mă puţin...
De ce te uiţi, că eşti şi tu altul!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara & noi

Trage cu dinţii
din inima mea instabilă şi nu-i pasă
că undeva, în căptuşeala aceea haotică,
ceva se dezaxează iremediabil; ăsta e el, cel mai drag
monstru, soarele de smoală
care se ridică în fiecare dimineaţă
din patul meu tot mai negru
şi tot mai puternic.

Vara, când
toată lumea se cere iubită, în nopţile cu teroare şi disconfort
termic, el, cu coşmarurile lui cronice, eu, cu
visele mele tehnicolore şi absurde,
nu ne vom atinge, nu ne vom apropia,
fiecare absorbit
în propria galaxie, pustie şi foarte stranie,
aşteptând o frânghie
care să ne ridice de acolo, din mijlocul
creierelor noastre
înfierbântate, făcute terci,

aşteptând
ceva
care să ne trezească cu forţa,
întorcându-ne la vieţile noastre
aproximativ normale, aproximativ ok,

vara, când toată lumea se cere
iubită, cu trupurile dezgolite
şi transpirate în mijlocul drumului,
noi, cei care ne iubim de atâta vreme
ne sufocăm
unul pe celălalt
în somn.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Cred că îşi bate joc de mine.
Thom: Despre cine vorbeşti?
Nick: În momentul ăsta, despre Norah. Ba nu, despre Tris. Da, Tris.
Thom: Tu chiar n-ai reuşit încă să înţelegi, nu-i aşa?
Nick: Ce?
Thom: Toată situaţia în ansamblu!
Nick: Cred că nu.
Thom: Cei de la The Beatles.
Nick: Ce-i cu ei?
Thom: Asta. (Thom îl ia pe Nick de mână.) Uite ce e, alte trupe vor să cânte despre sex şi durere, dar vezi tu, The Beatles au înţeles totul. "I Want to Hold Your Hand." Primul lor single. Genial, nu? Asta vrea toată lumea, Nicky. Fetele nu vor să te culci cu ele mereu, nu vor să rămână căsătorite cu tine vreo 100 de ani. Ele vor doar să le ţii de mână. (Un cuplu de homosexuali trece pe lângă ei, ţinăndu-se de mână şi zâmbind către ei.)
Nick: O să mă opresc chiar acum.

replici din filmul artistic Playlist pentru Nick şi Norah
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o îndoială. Poate că e mai mult o temere: oamenii nu mai sunt apţi de iubire. Iar fără iubire nu se face nimic pe lumea asta. Totul trebuie iubit: oamenii, meseria, dreptatea, soarele, marea, piatra, pomul, locul în care trăieşti, totul. Poate nu mai avem timp de iubire? Anticii, iubind, gândeau şi construiau pentru eternitate. Noi trăim prea mult pentru azi şi prea puţin pentru mâine.

citat din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim

puţin şi toamna asta
care a venit după ce-au plecat
cocorii în bejanie
să ne atingem catifelat
cum o fac artiştii
să ne iubim prin jnepenii
mângâiaţi de soare şi vânt
să ne tăvălim pe coastele
de granit cu dungi de spumă
să fim doi vulcani care fumează
liniştiţi până la ultima lavă
s-o schimbăm între noi
aşa fierbinte şi suavă
suntem vulturii pleşuvi
care se trag de barbă
după ultima pulpă de lamă
de oţel inoxidabil uitată
pe etajera din cântecul permis
seara la focul de tabără stins
de pompierul care a împroşcat totul
cu spumă de ras
să ne iubim exemplar
ultimul exemplar s-a epuizat
pentru murmurul mării
ne strângem în braţe politicos
în aer urcă şoaptele
soarele se strânge rigid
într-un colţ de cer zidit
de-un meşter popular şpriţar
să ne iubim de parcă am îmbrăca
umbre în haine armani
de culoarea mânzului
proaspăt fătat sub cerul unei toamne

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrupaţi din tablouri

Întotdeauna un cer oţelit
Peste oameni grăbiţi
Mă face să revin
La fetiţa cuminte
Care doar privea pe geam
Copiii, bunicii, animalele din lanţ.
Miroase atât de frumos a ploaie
Totul e linişte,
Rămân de făcut doar paşii spre casă.
În şanţuri se scurg flori de tristeţe
Pământul absoarbe divinul şi răul, deopotrivă,
Drumul cel bun e pe şoseaua liberă
Pace şi calm transmit copacii,
Frecvenţa satului se dizolvă cumva în eter,
În alte timpuri se strângea în butoaie apa de ploaie,
Era plină de praf şi de binecuvântare,
Acum se împrăştie peste tot şi, în toată risipa asta
Drumul se pierde până la casa ultimului ţăran.
Sub un pridvor, bătrânul are în colţul ochiului
Ultima lacrimă a generaţiei lui.
Sunt nişte tablouri pe lângă care fugim,
Am ieşit din pânza aceea şi observăm că pielea ni se schimbă, gândurile, credinţa,
Ne agăţăm de câte un copac din tablou, o căsuţă de lemn, o piatră,
Dar nu ne rămâne decât să privim cum ploile ne alungă spre vieţile noastre,
Devenim observatori discreţi, poate nostalgici,
Originile se amestecă într-o expoziţie de tablouri,
Plecăm de acolo bulversaţi ca dintr-o maternitate,
Ne grăbim paşii spre case,
Suntem toţi oamenii ăia care aleargă,
Peste noi, un cer oţelit.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dream on

Ne trezim,

lumina ce ne loveşte e unda de şoc

care şterge

toate călătoriile nocturne din memorie,

rămân doar senzaţii,

vânătăi inexplicabile,

un tremur subtil.

Ne recunoaştem şi începem

să ne iubim din nou acum.

Să imprimăm pe casetele stereo

tandreţea aceea

care ne salvează întotdeauna.

Ne trezim,

dar e tot mai greu să ne găsim locul

în lumea asta

ca un glob de sticlă

sub care respirăm accelerat,

tahicardie,

înconjuraţi de mici bestii

gata, gata să ne sfâşie

pe o stradă prost luninată,

pe o bancă în parc,

la job sau sub vreo postare homofobă.

Să păşim atent,

pentru visători s-au construit reţele de frânghii

în cer

care ne traversează

dintr-un loc în altul,

suntem în pericol mereu,

ei stau cu

pumnul pregătit

pentru tot ce vreau să ţip,

cu claxoane şi reflectoare puternice de intimidare.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne grăbim

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristeţe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu
şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,
dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.

poezie de Jan Twardowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incitare la visare

hai să fugim din carantină,
să punem verde în grădină,
să punem muguri roz în pom
şi omenescul iar în om.

hai să fugim din carantină,
din deşănţata ei rutină,
să nu fim zilelor pilaştri,
nici cerului nocturn noi aştri.

hai să fugim din carantină,
să nu fim viermilor cantină,
hâdului timp ce-atroce doare,
să-i punem cântec şi culoare.

hai să visăm cu ochii largi,
de câmp cu flori, de oameni dragi,
de tot ce gândul nu întină,
hai să fugim din carantină.

hai să fugim din carantină
şi-n viaţa cea de gelatină,
toate trăirile restante,
să le ivim ca briliante.

să-ntindem mâna prin zăbrele,
rupând zăgazul pus de ele
şi mreaja care ne dezbină,
hai să fugim din carantină.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii înalţi sunt foarte importanţi. Asta se şi vede, să se uite mai bine cine nu crede. Un urât stă lângă un pisc ameţitor, în care sună aurul ca banii într-un ulcior. Altul trage cu un cârlig dintr-o văgăună o blană de urs foarte bună. Şi mai departe, totul îşi are rostul lui, ce să vă mai spui.

Marin Sorescu în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În filmul Braveheart, William Wallace spune: "Toţi oamenii mor. Dar nu toţi trăiesc." Şi eu m-am numărat multă vreme printre acei oameni care trăiesc din inerţie. Care se mulţumesc cu puţin din teama de a îndrăzni mai mult. Am ascultat toate vocile, mai puţin vocea mea interioară. Vocea sufletului meu. Pentru că fiecare om are un suflet. Într-o zi o să fac o colecţie de materiale şi cercetări care atestă în mod ştiinţific existenţa sufletului uman. Cuvântul "psyche" înseamnă "suflet" deci psihologia este ştiinţa despre suflet. Înţelepţii din antichitate au ştiut asta, amatorii de azi se bălăcesc în ignoranţa lor. Dar nu pentru multă vreme, pentru că adevărul nu poate fi ascuns. Asta e pasiunea mea. Psihologia. Potenţialul. Personalitatea. Toate se leagă între ele. Nu am aflat asta decât în clipa în care am reuşit să amuţesc toate vocile din afara mea. Vocea părinţilor, a profesorilor, a televizorului şi a radioului, a prietenilor şi chiar vocile din capul meu, din mintea mea raţională care a fost condiţionată şi educată să gândească într-un anume fel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,
Îţi mulţumesc pur şi simplu
pentru că exişti,
pentru că eşti mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca eşti mai subtil decât inima noastră – prea nervoasă,
pentru că eşti atât de aproape şi atât de departe şi în toate – altul,
pentru că ai fost zămislit şi eşti încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îţi mulţumesc, Doamne, că eşti tăcut.
Numai noi – erudiţii analfabeţi –
fără încetare pălăvrăgim.

rugăciune de Jan Twardowski, traducere de Dan Verona
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În meseria noastră, care nu are criterii obiective, clare, scrise într-o Biblie a ei, trebuie neapărat să ai şi puţin noroc. Şi, după asta, următorul pas ştiţi care este? Să ai puţin mai mult. Pentru că se întâmplă – nu vreau să dau de data asta nume – a terminat cu 10, anul I a fost angajat primul, 3, 4, 5, 6 ani şi... unde-i ăla? "Care ăla?" Ăla, cel mai bun, care juca...

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E bine ca fiecare să avem un loc în care să fugim. Pentru că vin clipe în care trebuie neapărat să fugim undeva.

citat celebru din Dostoievski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucureştiul îmi place că nu te presează nimeni aici, poţi să treci şi pe roşu dacă vrei şi e ok. Şi apoi, e frumos că oamenii se salută pe stradă, în fine sunt mărunţişuri. Ştiu că în România mulţi oameni trăiesc în lipsuri, dar cu toate astea văd în parc cupluri tinere şi în vârstă, stând pe bancă şi îmbrăţişându-se, îndrăgostiţi, şi oameni de 20 de ani, şi de 60. N-am mai văzut asta în Europa. Să vezi aşa ceva în Germania? Sau în Anglia, în Scoţia, Suedia ori Austria? Nici vorbă! În aceste ţări totul este atât de organizat, atât de predictibil! Or, în România totul pare intim, aerisit, neaglomerat - oamenii, ritmul vieţii. Aici totul curge mai lent decât în alte ţări, oamenii parcă nu se grăbesc, iar asta mi se pare încântător!

Eduard Kunz în Jurnalul Naţional (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici nu ne va iubi nimeni

aici în oraşul nostru ipotetic
unde cuvintele fac din oameni minuni
rolul tău este să-mi creezi panica
pentru că tu poţi
poţi fi reglatorul meu de sânge
de circumvoluţiuni

ţine bine minte
spaţiul acesta hectic de febră
şi multă speranţă în care numai de asta
pentru că poţi
ţi-am cedat oseminte
culori
pentru că tu poţi
poţi muri fără să mori
de asta
în modul cel mai frenetic
te voi împinge în gol cu toată puterea
şapte sute de kilometri
în care mierea
va curge-napoi de la tine la mine
ca nişte cuţite
urmate de roţi şi un mare număr
cu soţi

căci numai de asta
ţi-am dat un sens
deşi
ţine minte ce-ţi spun
eşti cel ce va purta
pijamalele închisorii
şi capul meu pe
platou

numai de asta
îţi dau titlul ăsta scurt
de erou

numai de asta se joacă muritorii
cu stelele
de asta e vânt
o furtună de îţi cad dinţii
de asta sunt eu o femeie electrică
care tunde iarba
într-o masă
netă
şi strigă după tine
hai
ia şi bagă aer în pompa aia până ne faci
de un dor absolut
şi nebun

de-o planetă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi credeau că Hrabal a murit în timp ce hrănea porumbeii

fumez prea mult în poeme
şi mai mult în realitate
poate de asta le şi ofeream cu nonşalanţă
muribunzilor de la spitalul nouă
care puteau renunţa la orice
mai puţin la ţigări
ultima ţigară
şi nu le spuneam
că totul va fi bine
pentru că ştiam că de acum
nimic nu va mai fi bine
mă plimbam pe coridoare
şi mă aşezam pe calorifer
la fereastră
de unde priveam porumbeii
şi doctorul meu mă întreba

dacă mă gândesc la sinucidere
nu mă mai gândesc la nimic
sau cel puţin asta încerc
copiii joacă fotbal eu n-o să mai
şi poate că e mai bine
că nu mă vizitează decât mama
care-mi aduce portocale
ştii, am ştiut dintotdeauna
că tu-mi aduceai şi de crăciun i-aş zice
poate de asta din toţi
porumbeii hămesiţi şi diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr

unul singur a venit la mine
şi în timp ce scrumam tacticos pe jos
şi mă uitam după o femeie frumoasă
care nu mai apărea
a început să ciugule cu poftă
din scrumul de ţigară
i-aş fi zis băiete
am fi putut
ca nils şi gâsca lui
să fim prieteni
şi să nu ne pese
de ţigări
şi femei frumoase
de porumbeii diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr
şi ciuguleau, ciuguleau

poezie de Adrian Diniş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

E uşor de zis: nu trebuie să-i urăşti pe oamenii răi, ci dimpotrivă, să-i compătimeşti şi să-i iubeşti. Aşa este. Dar pentru a face sincer acest lucru, există numai o singură cale: a-L vedea, a-L simţi şi a-L iubi în ei pe acel Dumnezeu care se află şi în tine şi în ei. Pentru a fi in stare de asta, trebuie să devii conştient că Dumnezeu e în tine şi să-L iubeşti. Şi de aceea totul, totul depinde de asta.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!