Aripi de cuvinte

viaţa, acest future de noapte ce ne-însoţeşte lipit de cotorul cărţii
mâncând în tihnă oră după oră şi zi şi noapte deopotrivă
ne-îmbie sau ne sperie cu irizaţii de cerneală

sunt zile când simt c-alunec pe coaja cuvintelor
şi literele îmi intră aşchii în carne, rânind
şi plin de coşmaruri e somnul ficţiunii

sunt nopţi când ridic la cer cu aripi de cuvinte
privirile-mi îmbrăţişează tot pământul
şi fiecare idee apare clar desenată pe Calea Lactee

prin ochii mei universul trece dintr-o stare în alta, de la macro la micro

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer în noapte

Noapte neagră, noapte de argint.
Lume nesfârşită
În spaţiu şi timp.
Prin mijloc, Calea Lactee
Cine trece pe ea?
Trece omeneasca idee.

poezie de Leopold Staff din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea cu vise monocrome

viaţa e un bulevard larg plin de intersecţii marcate sau anonime
şi la fiecare intersecţie se strâng în buchet mai multe alei
cu diverse amintiri şi momente scrijelite
sunt zile când mă rătăcesc în aceste excursii temporale
luând intersecţiile la rând,
descoperind
sau redescoperind portrete prăfuite şi stări
de care nu îmi mai amintesc mare lucru
uneori mă rătăcesc în acest labirint de lumini şi umbre
şi simt o gheară ce mă strânge de gât
ţipătul se prelinge de-a lungul esofagului
înăbuşindu-mă
mai ales când nimeresc
pe câte o alee cu vise monocrome
în care albul şi negrul
metisează în cenuşiul unor zile pierdute
după ce voi trece pragul
oare ce se va întâmpla cu acest bulevard?
pierdut...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie

În clipa în care Pământul îmbrăţişează Cerul
emoţia îşi pune amprenta în epicentrul inimii,
ca şi cum fiecare atingere ar cuprinde
întreg Universul.

Tu eşti epicentrul unei nopţi
în care eu
te iubesc orbeşte
să simt fiecare tremur
al fiinţei tale...

Ce noapte,
Ce blestem!

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aiurea

Sunt zile când am inspiraţie cruntă
Şi hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Şi lacrima-i albă de sare

Mai sunt şi senine cu cerul albastru
Şi eu- lângă propriul soare
Dar sunt şi în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare

Şi nopţi încă sunt sfâşiate de lună
Şi nopţi fără ea, dar cu stele
Şi sunt liniştite şi sunt cu furtună
Şi toate le ştiu ale mele

Din starea suavă de zi şi de noapte
Din gri de nuanţă nocivă
Se naşte poemul cireşelor coapte
Şi lirica mea cognitivă...

poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vechi

când eram tânăr nu-mi păsa,
mă descheiam la suflet
şi mă umpleam de noapte
cerul îmi mângâia pletele
şi mă umpleam de tăcere
ce bine e să te umpli de viaţă
să trăieşti aşa, fără să bagi de seamă

mă lăsăm pe spate îmbrăţişând tăria
şi cerul se scurgea prin ochii mei în pământ
iar pământul se ridica pe vârfuri
mi se căţăra pe umeri
şi mi se strecura în suflet
odată cu respiraţia
purtând viaţa

în fiecare noapte ieşeam din lume
umblam hai-hui prin visele oamenilor
încurcându-le cărările
şi mă-ntorceam iar în lume. neprihănit,
pui abia născut la pieptul vieţii...
cât de uşor e să te îngropi în uitare
şi viaţa să te gâdile râzând pe la nas

acum am deschis fereastra spre toamnă
şi cerul s-a strecurat în suflet
culcuşindu-se la picioarele vieţii
amintirile se-înghesuie cu mine-n pat
trăgându-şi pătură de uitare
şi-îngânându-se una pe alta
uite aşa e viaţa: o bătaie de inimă şi-o răsuflare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de voi

plec
las în urmă sufletul
când vreţi să căutaţi adevărul
las trupul
când vreţi şă mâncaţi
las cuvântul plin de iubire
când păşiţi în altare de flori
las ochii
să vă lumineze calea
las crucea
când vreţi să dormiţi
mă reîntorc în fiecare noapte la voi
cu fiecare revenire
sunt tot mai gol, mai trist, mai rece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o răsuflare distanţă

de pleci să-mi laşi măcar o amintire
s-o ţes pe pleoapă ca să mi-te-închipui

dar de plecat nimeni nu pleacă aşa de-odată
mai întâi se desface la toate amintirile şi răsuflă în tihnă

apoi, noapte de noapte, pluteşte ca un abur, traversând
marea suspinelor, deşertul de cenuşă, mlaştina regretelor şi munţii de ură

după care, curăţat de cele pământeşti, se ridică la ceruri
ca să-şi plouă binecuvântările

aşa şi eu, voi trece toate vămile
şi-oi rătăci să uit c-am fost... ca voi

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

M-am trezit dintr-un
somn în care visasem mult,
în episoade - viaţa mea.
Fiecare anotimp - un episod.
Fiecare an - un episod.
Cel mai urât lucru
a fost, că nu puteam să mă trezesc
din acest lung somn.
Cineva îmi lipise ochii
Şi nu vedeam în jur,
decât cu ochii ascunşi
ai minţii.
Nu vreau să mai dorm.
Nu-mi plac visele când
se transformă în adevărate
coşmaruri...
Îmi place viaţa mea aşa
şi va fi şi mai bună,
Căci sunt trezită din somnul
greu în care intrasem....
Surprinzător! chiar şi fără prinţ...

poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul iubirii

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Petale înflorite peste tot
Roua cuvintelor în psalmi
Scumpă adiere de clopot
Sună peste, peste ani!...

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Gânduri se topesc în labirint
Destrămare unică-n suferinţă
Lacăte-n ispite, fluiditate, alint
La preţul de ortodoxă credinţă!

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Frumuseţea se pierde-n efemer
False călăuze tind să spună
IUBIREA adevărată există doar în cer,
Dar în sărut... lacrima-i mai bună?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei vedea

mă vei vedea în fiecare clipă
când lângă tine cineva va sta
mă vei vedea sub merii din grădină
sau ca lumină-n nopţi de catifea

în ochii ce privesc ades spre tine
vorbind cu alta tu vei murmura
cuvinte care-ţi amintesc de zile
când vocea caldă m-alinta

credeai că-n zile fără număr
tu vei uita mâna ce-a-ntins
ca să-ţi ajungă pân-la umăr
şi-obrazul tandru l-a atins?

mă vei vedea în fiecare clipă
sunt umbra gândului ce-l ai
îşi zbate timpu-a lui aripă
şi-n faţa lui tu nu ai grai

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie printre stele

Hai copii să ne plimbăm
Despre Cosmos să-nvăţăm!
Galaxii ce-ţi par mărgele
Sunt chiar grupuri mari de stele,
Planete, sateliţi, comete şi asteroizi,
Hai să le descoperim pe rând, timizi!
Nu ne-am întrebat noi oare,
Luceafărul când apare,
Cum plutesc pe cer în zare,
Carul mic şi Carul mare,
Cum s-au tors prin cer fuioare
De steluţe călătoare?
Mii de stele şi comete
Care se-nvârtesc discrete,
Au format prin cer trasee
Galaxia albă sau Calea Lactee...
Şi-n Calea Lactee ia priveşte
Chiar Pământul se găseşte!

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Luceafărul pe Calea Lactee

CU LUCEAFĂRUL PE CALEA LACTEE
(pamflet)

Bat clopote-n literatură,
când sună ceasul redeşteptării.
"Poeţi" se-avântă-n aventură,
cu geniul pe calea neuitării.

Cu o fărâmă de idee,
toţi bat la porţile afirmării,
uitând că pe Calea Lactee
nu intri din culmea disperării.

Cuvinte răzleţe îngână
o temă şchiopătând de subiect.
Corigent la limba română,
învăţăcelul devine abject.

Mai insistent bate la poartă,
cel de profesie... informator.
Pe ea să intre, n-o să poată,
cât nu este de limbă formator!

Se agaţă de Eminescu,
numele să-i răsune poetic.
Chiar când din coadă-i sună... escu,
străin este de liric şi epic.

Degeaba vrei să fii etalon
în exigenţele poetice,
când abia poţi fi un epigon,
iar textele nu sunt artistice!

15.01. 2015
Maria Filipoiu

parodie de Maria Filipoiu din Site "Poeţii Noştri" (15 ianuarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am şi alt coşmar, care provine din faptul că am orbit. Acesta este coşmarul în care încerc să citesc şi nu pot pentru că personajele se însufleţesc, fiecare literă se transformă în alta, iar cuvintele, scurte la început, devin lungi cuvinte olandeze, cu vocale care se repetă când încerc să le descifrez. Sau dacă nu, spaţiile dintre rânduri se lărgesc, literele încep să se întindă, totul apare scris în negru şi roşu pe hârtie lucioasă şi este atât de mare încât devine intolerabil. Şi când mă trezesc literele îmi ţin companie un timp. Pentru o clipă îmi trece prin minte: n-am să le pot uita niciodată şi o să înnebunesc.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid de mărgean

Un fluviu năvalnic şi Calea Lactee,
Pustiul Saharei, Oceanul Indian,
Pe noi ne desparte, etern, o idee.

Eu sunt doar un semn dintr-o scriere veche.
Tu, graiul ascuns pe tăbliţe de lut.
Lumina din tine e fără pereche,
Eu sunt un atom, neînsemnat, nevăzut.

Tu eşti anotimpul din fiece clipă,
Eu numai un strop dintr-o ploaie de vară.
Din trupul materiei eu sunt o risipă,
Tu eşti o furtună cu glas de vioară.

Eu sunt doar un val dintr-o mare albastră,
Tu, ţărmul la care mă sparg şi dispar,
Eşti tot necuprinsul din trecerea noastră,
Eu doar o scânteie din vântul hoinar.

Tu, eşti ecuaţia cuantei de vis,
Eu, numai un "y" rătăcit împrejur.
Orbitelor tale le sunt circumscris.
Tu eşti un izvor universului pur.

Pe noi ne desparte, etern, o idee,
Pustiul Saharei şi-Oceanul Indian,
Un fluviu năvalnic şi Calea Lactee,
Pe noi ne desparte un zid de mărgean.

poezie de Andrei Aurel Stomff
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!