Să-mi scrii...
Să-mi scrii un poem, mai profund dintre toate,
Infinit să-i dezghioc sâmburi plini, fără moarte,
Dar, te rog, să-l respiri cu, de buze, fierbinte,
Să-mi amâne ninsori de pe tâmplă, cuvinte,
Cu o rouă plăpnâdă, ce cu palme de mamă,
Se mângâie pe frunza, răstignită de toamnă,
Să îmbraci cu mov lin, plinul din călimară,
Ca nici ploaia de lacrimi, să nu-i muște din vară...
Te mai rog, dacă vrei, să-l scrii lung, cât un dor,
Să-mi hrănesc însomnii cu speranțele-n cor,
Îl voi trece prin minte, să-l răsfire prin os,
Să mi-l ungă pe suflet cu balsam luminos...
Scrie-mi versul cu chinul din clipe deșarte,
Ce-au croit așteptări să ne treacă prin moarte,
Poate-astfel măgulești dulce-amarul blestem
sângelui, ce-ți visează etern mângâiere-poem.
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.