[jully mă întreabă]

străbat drumuri
de fier

prin ploi torenţiale
iubesc
imposibil

nu mă recunosc
sub piele
la modul
absolut

jully mă întreabă
de ce

îmi pierd
minţile
langă fântâni
arteziene

braţele deschise
sunt semnele
celui care
aşteaptă

pământul va fi
înghiţit
de ape

cerul se va stinge
în ultima zi

cenzurez lumina
într-o prăpastie
interzisă

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

pe drumuri de seară
ca-ntr-o depărtare
mă pierd

durerea de dinţi
nu se descântă

mă răsucesc într-un punct
în care nu voi putea desena
decât un alt punct

călcând pe urmele altor femei
am fost atât de singură
împreună

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

la un moment dat realizezi
că e chiar util să pierzi timpul
descifrând misterul cutiilor negre

cel care nu doarme niciodată
are faţa ciupită de vânt
şi împachetează lumina
cu palmele ude

negura se-ntinde ca o boală de piele
peste zilele noastre din ce în ce
mai puţine

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

în rimel se stinge o bucurie
din care nu curge
nicio şoaptă

şerveţelul demachiant
confirmă efectele
adverse

sunt femeie
uit mereu uşa deschisă
pe jumătate

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prieten

Un prieten mă întreabă, despre
Ce vrei să discutăm? E o întrebare – prăpastie,
Cu multe fântâni de sânge, acum se practică briceagul la gât,
Telefonul care ucide, busola şi moartea pe o parte,
Pe malul mării se plimbă Kafka, nu acela, altul,
Elefanţii au chiloţi bufanţi, pasărea-spin loveşte din plin,
Pasărea- arc loveşte mai larg, morţii se roagă pentru cei vii şi cei goi,
Am exilat cuvintele, floricele, drăguţele, morfologic nu este corect,
Misiuni şi promisiuni goale, duet fals, cum poţi spunea DA tăcerii?
Viitorul este obscen, e nevoie de dren, printre muţi bâlbâitul spune ce vrea.
Cuvântul de fier nu-mi este prieten, cuvântul ca melcul îmi pare mai blând,
Te-nşeli, zice melcul, tu nu ştii ce zace, durere şi somn şi plâns în adânc,
Acidul cel tare aşteaptă doar clipa, lumina se poate preface-n pârjol,
Primeşte-mi, iubito, cuvântul, sărutul, tu nu ştii ce poate silaba – pistol.
Pot fi precum marea, umil ca pământul, primeşte-mă-n palmă ca pe un duh,
Pot fi stejarul, pot fi şi iarba, prin tine, din haos pot iară să urc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost de-ajuns ...

Prin vânt şi ploi răzbesc cu greu,
Pieptiş, pân' la iubitul meu,
Să aflu poate un răspuns,
La întrebări ce m-au ajuns.
Până şi timpul mi-e duşman
Împotrivindu-se în van,
Când iau in piept şi vânt şi ploi,
Tot poticnindu-mă-n noroi.
Şi când, în fine, am ajuns,
Uit c-am venit după răspuns.
Mă pierd în ochii de smarald
Şi în sărutul moale, cald,
Mă pierd în braţele de fier,
Incertitudinile pier,
Se risipesc în patru zări,
Ca frunze veştede-n cărări.
Mă-ntorc de la iubitul meu
Prin vânt şi ploi, răzbesc cu greu,
La întrebări n-am un răspuns,-
Că l-am văzut, mi-a fost de-ajuns...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de revelaţii cu iubire şi lumină

Moş Nicolae vine pe acest sfânt pământ
vine cu desaga cu daruri speciale
răspândeşte dragoste lumină prin cuvânt
destramă întunericul cu forme abisale.

aduce la copii dulciuri şi jucării
la părinţi împarte din tradiţii străvechi
speranţe, sănătate şi multe bucurii
pe tineri îi ajută să-şi afle perechi.

netezeşte drumuri prin inimi deschise
cerul îl ordonează cu armonii de suflet
deschide minţile cu-nvăţături admise
ca în zi de sărbătoare cu mare răsunet.

este zi de revelaţii care îmbracă vise
lumina din iubire răzbate prin sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o zi în care

"Răbdare însă, vine o zi
Când legăturile s-or frânge
Când sufletul nu va mai plânge
Ci înălţat va întrezări
Lăcaşul veşnic ce-i va fi
Lumina care nu se stinge!"
(Iulia Haşdeu)

Va veni o zi în care porţile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise
Acea zi ea schimbă toate, forţe noi vor fi trimise
Ca să scoată la lumină câte-n lume-au fost comise.

N-o mai fi ură pe lume şi nici fapte neadmise
Răii ei umple-vor locul, milioane de abise
Va veni o zi în care porţile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise.

Va fi ziua întâlnirii, fericiri ce nu-s descrise
Leul cu mielul va paşte, câmpii multe cu narcise
Pământul el dă rodire din noile învelişe
Lumina ce nu se stinge, luminează paradise
Va veni o zi în care porţile vor fi deschise.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invazie

străbat pasajul de nord
distanţele sunt mai scurte
pe sub pământ

în plan secundar
deschid jurnalul zilei
la pagina 35 zgârii
hieroglife

o fugă nebună
câteva nedumeriri
o invazie de pisici
siberiene

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drumuri de iarbă crudă

O enigmă pe faţa acestor zile
surâsul privirii mirat,
c-un joc de culori şi umbre
încearcă să treacă prin ele
ploi de lumină.

Azi,
fluturii-n zbor de pe iile fetelor
mi-au lipit genele cu polen,
păsări de pradă au pus întuneric în ferestre,
eu caut prin vorbe nespuse,
să leg cuvintele de umerii dimineţii,
o lumina de aripa îngerilor
răsăritul.

Peste câteva ceasuri
în praful de vitraliu pe faţa oglinzii,
mă plimb grăbit către toamnă
într-o cabrioletă de aur
unde aşteaptă caii vântului
să le umplu ieslea
cu drumuri de iarbă crudă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat ce să iubesc

De la soare-am învăţat
Să iubesc lumina.
De la floare-am învăţat
Să iubesc grădina.

De la vânt am învăţat
Să călătoresc.
De la om am învăţat
Multe să iubesc.

Să iubesc pământul
Care mă hrăneşte,
Să-mi potolesc gândul
Când prea îndrăzneşte.

Să iubesc izvorul
Care-mi stinge setea,
Să-mi astâmpăr dorul
Găsindu-i perechea.

Ciocârlia m-a-nvăţat
Cum să îmi iau zborul.
Să mă ridic spre înalt,
Scrutând viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am săpat fântâni prin minte

Nu mi-am făcut niciun altar să sacrific gândurile,
au rămas bolnave de curiozitate
şi nu mai ajung să le stăpânesc,
tu-mi spui să las pornirile să curgă de la sine
şi eu le ucid în cuvinte.
Cum aş putea să uit uşile deschise
când am o casă în care dorm stafiile
şi nopţile le plimbă de păr.

Am săpat fântâni prin minte,
cred că n-am găsit niciun izvor
doar o umbră moştenită din vechime
cu straturi groase de întâmplări ciudate
care nu spun la prima vedere nimic,
deşi au urme de locuire.

Nici nu pot să le descriu,
le las acolo în letargie latentă
până-mi vor veni minţile acasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de foc

Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mişcarea.

Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoţesc apele şi străbat munţii,
dincoace şi dincolo cetăţile aşteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toţi cei ce iubesc curcubeul
ce-şi varsă culorile în ape.

Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins şi se poate prinde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1

grafica dimineţilor reci
alunecarea pământului
de sub picioarele mele
şi absenţa ta
erau semnele apocalipsei

la sfârşit au plecat cocorii
fanfara din parc
şi fotograful

nu mai e nimeni altcineva
în această iubire
de plastic

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandarini

urmez râul
îi adun pietrele
înalţ o casă

malurile sunt roase
vânătorii se întorc
pe pământul nimănui

îmi ascut cuţitul
în destrămarea unei pânze

prin goluri curg
ape subterane

sap şanţuri de gardă
să înfloresc mandarini
până la tine

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluxul abundenţei curge întotdeauna către minţile cele mai deschise, care se aşteaptă să primească.

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Aşteaptă-te la abundenţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine nu mă pierzi

ascunsă în spatele lumii
în mine uşi deschise
foşnetul gândurilor
temeri ude până la piele
şoapte sparte de suspin
cine sunt eu
cea care n-am fost niciodată

poezie de Carmen Enache din Tăcerea poartă ecouri
Adăugat de Constantin Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire... Sunt un paradox!

Şi mă ascund de oameni... să dispar!
Aşa îmi este bine... mult amar,
Se risipeşte, când sunt eu şi cu mine...
Linişte şi taine... şi cugetări divine.

Şi îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învăţat din greu, iertând să reuşesc...
Şi la final de viaţă, două legi avem:
Iubeşte-te pe tine, să rupi un blestem!

Iubeşte-ţi şi aproapele, ce rar îl mai găseşti...
Asumă-te pe tine, învaţă să iubeşti!
Lumina dă putere! Devii înţelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!

Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparţin!
Fără obligaţii, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic şi jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!

Îmi ador extremul, cel neînţeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt şi astral...

Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai să vezi!
Mult atipică şi cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!