Ecou

în spatele gândurilor
se plimbă oameni de ceară
fără căldură
pe drumuri de sare grunjoasă
paşii lor au ecou îndepărtat
şi abia se aud
ploile topesc sarea şi lasă urme
care dor sub tălpi

mă întorc cu spatele
şi-n faţă coboară de pe acoperişuri
soldaţii de plumb
pregătiţi de luptă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperişuri de fum

neliniştea coboară pe tâmplele cărunte
cu paşi trişti
în priviri e un gol care creşte
în faţă nu-i nici o lumină limpede
doar un păienjeniş de umbre şi ceaţă
într-o toamnă cu brume şi burniţe
să stai locului ca o pasăre-n cuib
cu ciocul sub pene
şi să aştepti îngândurat iarna.

se ridică acoperişuri de fum
o mişcare greoaie şi lungă
suntem oameni şi ne cheamă vorbele
fără să gândim singurătatea
decât ca o moarte lentă
venită de pe drumuri neştiute
cu glasul îngheţat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sumbră noaptea

E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul cu flori

Venită din spatele umbrelor
cu raze de lumină în mâini
stratifică iubirea sub piele

şi cu inima simte.

Nu mă mai caută cu ochii
se face scară să urc
până la izvorul din care beau.

M-atinge c-un gând, săgeată ascunsă,
alcătuire dureroasă în carne
plăcere cuibărind.

Poarta fără stâlpi înfloreşte
şi lasă loc să treacă
carul cu flori.

Oaspeţii aşteaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierii se pornesc în cânt

Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru,
talerele balanţei aşteaptă plinul bogăţiei risipite,

mai departe zilele se leagă de nopţi prin cordoane ombilicale

cum stelele de oiştea carului mare.

Ploile aproape călduţe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet

se risipeşte umed.

Apoi limpezimea cerului la fel cu a minţii
caută liniştea în fagurii timpului,

creşterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
şi se pornesc în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las uşa deschisă luminii

viaţa nu se lasă furată rămâne la uşă
o să mă strecor printre oameni
fără să înţeleg de ce

la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară

ca o pisică în miezul nopţii de sânziene
privesc nepăsător sfârşitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească

îndoi colţurile zilei şi aştept,
să ascund greşelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate

trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcuşul
care vibrează
şi unge
mă simt un învins
fără participare la luptă

până când va veni asfinţitul
las uşa deschisă luminii
să se aşeze în lucruri şi fiinţe

noaptea se împătureşte-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
şi zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se caţără Moartea.

Ascunşi în găuri de şarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul înteţit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfăşuraţi în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcătosul

Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el îşi ascunde intenţia
şi faptele uită vorbele.

Pe drumuri bătătorite aşteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.

În spatele său stăpâneşte întunericul,
ochii nu mai au ţintă
doar un blestem vine din interior
şi produce dispreţ
în care se pierde fără să vrea.

Lumina pare o anihilare duşmană,
să-şi caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se purifică

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal,
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amnezie

liniştea mă lasă-n meditaţie
în spatele cortinei
aşteaptă hidra
aruncă flăcări pe ochi

nu mai sunt principii
mor cauzele morale
toţi troglodiţii se bucură
şi cad în amnezie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştiu

De când mă ştiu nu mă supun
presiunii din vorbele căzute în dungă,
îmi ascult mai mult inima ce învinge
orice nechemat care joacă pe sare.

Tac atât cât un răspuns adevărat
şi rup în bucăţi toate învinuirile
pe care apoi le dezbrac de sens
ca într-o ceremonie de iluzii.

Timpul trece peste acoperişuri
fără să privească în urmă suferinţa,
tălpile ard sub paşii neglijenţi
şi lumea se prinde în hora câştigului.

Când vine cu rezultatele la zi
fiecare priveşte atent pe fereastră
până se uită pe sine sub tăvălugul
emoţiei înghiţită-n sec.

Zilele alunecă leneşe pe drum
şi nimeni nu se opune direct,
lumea totuşi aleargă în goană
să-şi trăiască fărâma de bucurie
şi nu acceptă să plângă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tot ce-i dureros e şi fatal

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii aşteaptă

Ameninţarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oşteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poţi să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se îmbulzesc,
sănii de vânt aduse de cai
n-au loc pe cărări.
Bunicii povestesc întâmplări,
ţes pânza florilor de gheaţă.
Copiii aşteaptă
şi visează cu ochii deschişi
o lume ce nu mai vine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atât de frica uneori să mă întorc cu spatele, văd ca mulţi au spatele ciuruit cu zâmbete.

aforism de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul vieţii

Cerul nopţii e tăiat de stele sinucigaşe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.

Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat credulitatea,
au trecut pe lângă noi îngerii
ce nu mai vor să zboare
trişti de falsa credinţă.

Cum să ne păzim de aceste înşelăciuni
care pot risipi disperare
şi ne aruncă dincolo de înţelegere
cu mâinile darnice
şi sufletul pustiit
de himere.

Mi se pare deosebit de clar,
să distingi dintr-o dată albul de negru,
să judeci la rece
când în memorie ţi se încurcă gândurile
cu iluzii induse.

Cu lumina care mă înfăşoară
rânduiesc în minte adevărul,
noaptea îmi lasă urme de sub tălpi,
fac franjuri din întuneric
şi apoi le colorez
în curcubeu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pat de fier

Am prins gustul Elenei într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătuşă căreia îi era de prisos,
i se simţeau arcurile cum pendulează-n sus şi-n jos,
dar a rămas totuşi un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.

Am ştiut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
şi eu îl ofer, doar este de închiriat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!