Femeia

Tu dulce taină a iubirii
Ce creşti prin farmec şi prin dor
Laşi urme în lumea nemuririi
Şi te ridici uşor spre zbor.

Născută din a tainei soapte
Sub reci sclipiri din chip de stea.
Femeia-i, taină a nemuririi,
Îngerul din viaţa ta.

Actriţa pe a vieţii scena,
In rol de mamă şi iubită.
Tăcută ascunde o dilema
Zimbind chiar dacă e rănită.

poezie de Elvira Conunov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, iubită mamă

Mulţumesc, iubită mamă,
Steaua mea din zori de zi
Fără tine îmi este teamă
Că planeta s-ar răci
Te-am secătuit de vlagă,
M-ai crescut, m-ai înflorit
Pentru tine, mamă dragă,
Soarele e-n asfinţit
Lege tainică a firii,
Nu pleca fără să-mi laşi
Zăcămintele iubirii,
Mamă, suflet uriaş,
Şi secretul nemuririi,
Mamă, suflet uriaş

Mamă frumoasă, primul meu rai,
Fă o minune, te rog, mai stai!
Dulce lumină, ram de măslin,
Încă nu-i vremea, mai stai puţin!...

cântec interpretat de Mirabela Dauer, muzica de Marian Nistor, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia iubirii de Sfântul Valentin

MAGIA IUBIRII DE SFÂNTUL VALENTIN

Nicicând nu e mai potrivit
Ca-n zi de Sfântul Valentin
Să-ncredinţezi celui dorit,
Iubirea-n viaţă şi-n destin.

Noroc deplin de ţi-e sortit
Să întâlneşti ca dar divin,
Se află-n chip neprihănit,
Cu zâmbetul de farmec plin.

Când eşti bărbat cuceritor,
În dar iubitei să-i dai flori
Şi un sărut surprinzător,
Trezind ai dragostei fiori!

Şi să-i şopteşti cu glas vibrând:
"Aş vrea prin sacru legământ
Să fim în suflet şi în gând,
Uniţi cu-al sorţii jurământ!"

Să-i încredinţezi iubire
Pe-al vieţii vis clădit în zori,
Cu a ochilor sclipire
Răsfrântă-n petale de flori:

"Când lângă tine nu voi fi
Să te alint şi să-ţi vorbesc,
Doar florile îţi vor şopti
În locul meu, cât te iubesc!"

Din muguri de primăvară,
Pe cărarea nemuririi
Să duci lauri de fecioară
În sentimentul iubirii.

În ochii ei, ca zeu să creşti,
Nicicând să nu calci jurământ!
Din dragoste să dăruieşti
Urmaşi ai vieţii pe Pământ!

Fără fiorii iubirii
Să nu treacă niciodată,
Sărbătoarea fericirii,
Deşi e împrumutată!

Cu drag prin timp să-ţi aminteşti
De sărbătoarea iubirii
Şi cu vibraţii sufleteşti
Să sorbi cupa împlinirii!

Să parcurgi prin iarna vieţii,
În păr, cu fulgi de ninsoare,
Iar iubirea tinereţii
Să crească în noi vlăstare!

14 Februarie Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu (15 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne o taină

Femeia e o scânteie,
E un dor nemărginit.
Femeia e o zeie,
Chiar dacă din cer nu a coborât.

Femeia e un strop de rouă,
Un fir verde de iarbă.
Femeia iubeşte, luptă
Şi tot în lumea aceasta rabdă.

Femeia e un fagure de miere,
E şi un pelin.
E o dulce plăcere!
Dar şi un veşnic chin.

Femeia rămâne o taină
Ce trebuie veşnic descoperită.
Şi îmbrăcată în faimă,
Femeia trebuie iubită.

poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

CU VINUL CURS PRIN VENE-AL NEMURIRII ELIXIR
Cu vinul curs prin vene-al nemuririi elixir
Ce-l vei sorbi cu lăcomie din al zeilor potir,
Curaj vei prinde-n lumea asta şi cea ce va urma,
Conştiinţa să ţi-o cureţi de păcate-lungul şir.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă el, bărbatul, n-ar fi existat...

Floare nenuntită ar fi fost femeia
Scuturând petale pe pământ încins,
Irosind polenul şi lipsind scânteia
Focul nemuririi... nu s-ar fi aprins.

Ar fi fost vioara ce-i lipseşte arcuşul
Necântată-n noapte ar fi adormit
Strunele bolnave i-ar fi fost tăişul
Trupului ce-n taină, moare neiubit.

Ca o ciocârile ce în plâns şi-neacă
Nesfârşitul cântec prin furtuni de dor
Prin frunzişul vieţii cu tristeţi se-mbracă
Căutând pereche să plutească-n zbor.

Ce-ar fi fost femeia singură-n iubire?
Flacără ce-ar arde zilnic fără rost,
Creangă fără ramuri, trup spre vestejire
Şi cerşind lumină dintr-un cer anost.

Ce este femeia când îşi are alături
Sufletul pereche-n simfonia vieţii?
E vioara lumii ce străpunge-nalturi,
El... izvor de cântec şi arcuş tandreţii.

poezie de Angelina Nădejde (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

O taină e iubirea,

O taină e iubirea,
O taină e durerea
Pentru cei care nu le pot stăpâni.
O taină e lumina,
O taină e plăcerea
Pentru cei care nu le pot privi.
O taină este gândul,
O taină e cuvântul
Pentru cei care nu le pot rosti.
O taină este viaţa,
O taină e şi moartea
Pentru cei care nu le pot preţui.
O taină este dorul veşnic călătorul
Pentru cei care nu pot iubi.

poezie de Vladimir Potlog (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

O curgere a vieţii e un suspin de dor
Iubire şi cântec, un suflet în zbor
Privire duioasă şi adiere divină
O taină mirare din sfânta grădină.

Ce mare mister se ascunde în tine,
De te întrebi întruna, creştine,
Dacă totul e abur, o undă, un vis,
Dacă există aievea acel paradis?

De ce te prosteşti în banale himere
În lucruri vulgare şi efemere?
De ce crezi că totul e pură avere
Pe care nimeni în veci n-o va cere?

De ce crezi mereu că aici e esenţa
Şi nu vrei deloc să observi diferenţa
Când, de fapt, tocmai Sus e secretul
Şi tu ştii foarte clar că acolo-i concretul?

Rătăcit-ai prin nopţile reci tot mai des
Dificil şi stingher ţi-e drumul ales,
Întoarce-ţi privirea spre tine mereu
Şi nu uita: acolo-i chiar Dumnezeu.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul tău dulce

Motto: "O mamă, dulce mamă, din negura de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;" (M. Eminescu - O mamă...)

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.

De cu seară până-n zori
Gândurile-mi dau fiori.
Parcă sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
şi-atunci mă transfer în stea
şi vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.

Cu el mă călătoresc
visul să ţi-l împlinesc.

Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă:
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Şi de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Şi aş vrea mereu să fie
numai viers de melodie.

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

artă

Arta este rostirea tainei prin taină.

definiţie celebră de Vasili Kandinski
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina veşniciei

În a nemuririi haină,
Cine poate să pătrundă
Ar descoperi o taină:
Veşnicia-i... o secundă!

epigramă de David Boia (19 iunie 2012)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ieri...

Eu sunt amarul vieţii ce ţipă-n pustiu
Eu sunt.. copilul uitat undeva chinuit
De jugul iubirii eternei şi dulcei iubiri
Ce tainic te aştepta ca să vii
Eu sunt imaginea incompletei tristeţi
Ce trimite spre inimă mii de săgeţi.
Eu sunt melodia ce tace uitată
Şi repornită în viaţa furată.
Eu sunt un fulg ce topit e prin timp
În palma iubirii ce plânge-n amurg.
Eu sunt femeia ce plânge tăcută
Şi a cărei inimi de tine-i rănită,
Eu sunt povestea neterminatei poveşti,
Eu sunt spre tine pod peste timp
Tu mă urăşti. Tu deja m-ai uitat.

poezie de Ana Pleşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor de dragoste rănită

Am crezut că mă iubeşti,
Am crezut că mă doreşti,
Dar tu cu cuvinte reci
Sufletul îmi răneşti!

De-ai şti, iubite, cât de rău
Mă doare rana sufletului meu,
Şi ca o floare mă ofilesc,
O, cât de mult, iubite, eu te doresc!

Căci eu te iubesc
Cum alta nu te va mai iubi,
Şi alături de tine vreau să fiu
Pănă când moartea ne va despărţi.

Mi-ai spus că sunt cea mai iubită,
Că sunt a ta dulce ispită,
Dar acum mă laşi singură,
Să mor de dragoste rănită.

poezie de Vladimir Potlog (6 decembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taină

Mi-e sufletul ca iasca, uscat şi trenţăros...
Şi-oricând din slavă o stea se scurge-n jos
L-aprinde şi-l topeşte...
De câte ori, din slavă, o stea se prăbuşeşte
O lume se-nfiripă;ca-n basme ea trăieşte,
Făcând din clipe veacuri
Şi aprinzând din vreascuri
Facla ce-l dogoreşte.

Un ochi din ceruri cade şi altul se aprinde,
O rază se usucă şi alta locu-i prinde,
--Zvârlită din abise--
Şi-n legănări de farmec se pierde şi ea-n vise,
Furată de o vrajă, cu pleoapele închise,
Planând sub raza lunii
Şi-n framătul genunii
Petalele-i desprinse...

Mi-e sufletul o rază ce-apare şi se stinge
Şi-n amăgirea vieţii doar el mai poate-atinge
Aripa nemuririi...
Pe când petala vieţii sortită e pieirii...
Stăpân pe-a vieţii soartă şi pe-a nemărginirii
Noi ţi-auzim Cuvântul ce-L spui întotdeauna,
Cu glasuri de surdină, ce nu le-atinge struna,
Nici cântăreţii firii;

Pigmei ce zvârliţi duhul
Şi vi-l mânjiţi cu tină;
Voi nu uitaţi că lutul
Nu fu făcut să ţină.
El braţele-şi întinde
Spre-Anteu şi îi cuprinde
Mijlocul de regină.
.........................
Dar, Doamne, eu iubit-am sălbatic nemurirea
Şi am ieşit din haos să-mi caut fericirea
Ca un amant iubita.
De ce, atunci, de mine în beznă ea fugit-a?
De ce se stinge-n noapte şi sufletu-mi pierit-a?
O, taină nepătrunsă!
Când oare fi-vei smulsă
Să ne-mplinim dorinţa?

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul tău dulce

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.

De cu seară până-n zori
gândurile-mi dau fiori.
Pară sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
şi-atunci mă transfer în stea
şi vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.

Cu el mă călătoresc
visul să ţi-l împlinesc.
Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă;
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Şi de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Şi aş vrea mereu să fie
numai viers de nelodie.

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.

poezie de Nicu Petria (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă

Adolescenţă, tu eşti plină
De mult farmec şi speranţă,
De mult zâmbet şi lumină,
De-acum ştiu ce-i aia "viaţă".

Ştiu cum cum s-o trăiesc din plin,
Fără lacrimi, fără teamă,
Iar ai mei când mă susţin,
Frica-ndată se destramă.

Te-aş descrie ca pe o taină,
Te-aş picta în mii de culori,
Te-aş iubi ca pe o mamă,
Ţi-aş cânta de sărbători.

De mulţumiri mari nedescrise
Pe umăr flori vreau să-ţi presor,
Te-aş scrie-n cărţile de vise,
Fiindcă m-ai învăţat să zbor.

Prin adolescenţă trecem fiecare,
Chiar dacă noi nu ne dorim,
Este perioada în care
Iubim mult şi suferim.

poezie de Alina Dobroviceanu din Creatie proprie (ianuarie 2014)
Adăugat de Alina Dobroviceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina de zbor

Foaie verde, frunză arsă,
Bunii mei poveşti îmi lasă
Peste viaţă, peste moarte,
Îngerul vrea să mă poarte,
să-mi arate...

Lume albă, lut în sânge,
Timpul inima-mi străpunge
Cu lungimea-i mărunţită
Şade-n poarta scârţâită;
dă prin sită...

Vorbă dulce, pui de munte,
Trec haiducii iar pe punte
Şi se uită-adânc în apă,
Frâiele din ochi îşi scapă;
caii-adapă...

Cântec vechi, taină de rugă,
Nu îmi pare viaţa lungă,
Ci îmi pare-adâncă tare,
N-o pot trece în picioare,
nici călare...

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr sus pe bolta nopţii

Şi de mi-ai fi ultima moarte,
O viaţă lângă tine aş vrea,
Sperând că poate, dintre toate,
Tu ai să-mi fii ultima stea

Iar dacă raza nemuririi,
Va scrie peste mine... pleci!
Prefer din braţele iubirii,
Să trec în lumea celor reci

Şi chiar de-am să devin luceafăr
Pe bolta unei lumi târzii,
Am să aştept precum un nufăr,
Pe apa nopţii să-mi revii

Cu riscul de a pierde totul,
Te voi iubi mai mult ca ieri,
Aici simt eu că-mi este locul,
În sărutarea ce mi-o ceri

Şi chiar de-mi eşti ultima moarte,
Prefer să plec îndrăgostit,
Sperând că ea nu ne desparte,
Acum când iarăşi te-am găsit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!